Noapte în Șaua Strunga, ediția 2021

cort in Șaua Strunga

Mi-aș dori tare mult ca în fiecare vară să existe cel puțin o noapte dormită sus pe munte, să mă minunez în desele treziri de lipsa oricărui sunet, să mă foiesc conștientă de fiecare oscior și mușchi și gând limpede, să pășesc dimineața pe iarbă și privind în zările încețoșate să am sentimentul libertății depline. Iar când cea mai bună prietenă, și cea harnică dintre noi două, mă așteaptă cu ceaiul și cafeaua făcute, tot ce-mi rămâne e să trăiesc clipa cu seninătatea pe care o merită.

...citește mai departe ↑

[Bucegi] Pași în doi pe cărările vestice ale Bucșoiului

Bucegi

Pagina jurnalelor spune că am urcat pe potecile Bucegilor de cel puțin patruzeci de ori. Iar asta înseamnă și mult și puțin în același timp. Cum nu am parcurs nici măcar toate traseele marcate, iar unele trasee sunt complet diferite vara față de iarna, entuziasmul mi-e la fel de intens de fiecare dată când revin. Bucuria e cu atât mai mare dacă parcurg o potecă pentru prima dată, încă dinainte de a o vedea, pentru că indiferent de impresia lăsată, va fi încă un pas spre cunoașterea acestui munte, foarte complex ca profil și dificultate, în ciuda bagatelizării/aglomerării asidue din vara covid-ului.
Cum nu suntem superstițioși și abia am intrat în zilele de concediu, marțea ne-a adus doar ceasuri romantice pentru o tură intimă în doi, de care nu avem prea des parte de când suntem părinți.

...citește mai departe ↑

Noapte în Șaua Strunga

După noaptea petrecută la Refugiul Carol Lehman (Ascuțit), gândul mi-a rămas la refugiile din Bucegi. Și nu era doar gândul meu, prietenii mei buni au acest obicei de-a mai dormi pe sus în timpul săptămânii când sunt prea puțini alți drumeți și rolul refugiului, de-a adăposti oameni în nevoie, nu e afectat. Din Brașov avem timp să urcăm seara după serviciu, iar a doua zi, cu trezire la răsărit, avem timp să revenim la birourile de acasă pentru o nouă zi de muncă. Pare planul perfect dacă și prietenii pot, dacă vremea permite și dacă nu se surpă vreun pod. Ups!

...citește mai departe ↑

Bucegi în roz și verde, circuit Clincea-Omu-Ciubotea

Înaintăm pe poteca lată cât ai pune două tălpi una lângă alta și versanții roz ni se arată în contre-jour, scăldați de lumina încă blândă a dimineții ce se revarsă peste Poiana Clincea. Îi spun lui Rose că nici o poză nu va putea reda fidel ce vedem. Această atmosferă ușor neclară, difuză, de pictor impresionist întinzând printre aburii dimineții culorile atâtor flori, dar mai ales pe-ale celebrului arbust de rododendron. Pozez fără să mă uit la ce încadrează camera telefonului, cu soarele în ochi îmi este oricum greu să fac asta, iar în mintea mea imaginea zilei se salvează deja în milioane de pixeli ce-și dau coate printre neuroni: am ajuns!
Peste tufele roz zumzăie nenumărate gâze, e un întreg univers care nu înțelege ce e viața și cum să se bucure de ea, ci e însuși viața așa cum noi oamenii nu suntem destul de simpli pentru a o percepe.

...citește mai departe ↑

De Mica Unire pe dealurile însorite ale Șimonului

Lesne de înțeles pentru cei care mai citesc pe aici că una dintre fericirile mele este să fiu pe munte. Indiferent de potecile pe care le urmez sau că urc de-a dreptul pe o coastă, că-mi răsfăț ochii cu orizonturi stâncoase peste șiruri de culmi pitorești sau că mă bucur de coaja unui mesteacăn întortocheat de vânturi, indiferent dacă simt sălbăticia și abandonul sau dimpotrivă, trec de la admirație la dispreț pentru cum și-a dus sau își duce omul traiul la poalele muntelui. Toate acestea și încă multe altele sunt parte din ce mă încearcă de fiecare dată când ajung în Țara Branului și mă întreb, retoric și uimit, de ce nu revin mai des. Motivele sunt diverse, mi le tot enumăr, dar oare o fi și teama de fericire printre ele?!?

...citește mai departe ↑