[Jurnal în mișcare 03’24] Mărțișorul

Martie a început prea intens și s-a terminat prea molcom. Dar așa sunt primăverile, capricioase. Ele au toane, iar oamenii așteptări și astenii. Câteva zile am purtat mărțișor. Poate el mi-a adus noroc, schimbarea mult așteptată, sau poate chiar există echilibru în univers. În ceva trebuie să cred și eu.

Finalul de lună a coincis cu Paștele catolic, adică zile libere pe care le-am stat… acasă. Deși visasem la măcar o tură mai răsărită, vântul cel trezitor de sinuzite a îmbiat la rămas pe lângă casă, iar norul de praf saharian a completat tabloul. Ca-n fiecare primăvară de când sunt aici.

Strava zice că în luna martie am strâns 21 alergări cumulate în 202km cu 4400m+, la care se adaugă câteva plimbări modeste sau ieșiri cu bicicleta.

Înscrierea în grupul MILA a adus și primul test intern de 5km alergați cu greu în 21 minute; ploaia rece la doar patru grade nu m-a ajutat să cobor spre 20 minute (timpul de la Crosul 15 noiembrie din Brașov). Am bifat și primul concurs al anului, 10km pe plat, îl găsiți povestit mai jos.

***

2 martie. Tura lunii (32km cu 1800m+), de Mărțișor, a fost o escapadă solitară în Alpstein, profitând de o pauză între ninsori când muntele avea mai mulți ghiocei decât zăpadă. Între timp iarna a revenit.

Amintiri de ziua mea

15 martie e și ziua mea. Anul acesta n-am scris nimic și n-am făcut nimic în mod special (am pedalat anume 43 de minute în casă). Dar am găsit destule articole pe blog ca să ilustrez mersul vieții:

În 2011 scriam mult pe blog, dar nu pedalam deloc! Prietenii Pinguinii mi-au dăruit prima mea bicicletă – aveam 30 de ani. Locuiam la etajul șase în București și s-o urc cu liftul sau pe scări era mai greu ca mersul pe ea, și acela cu peripeții că abia învățasem…

În 2013 locuiam în Montreal, erau -7 grade și nu mai alergasem de șase luni; pe vremea aceea o făceam doar/direct la concursuri pe munte (sic!). Am ieșit să alerg și nu prea m-am mai oprit de-atunci;

În 2015, revenisem în București, nu locuiam încă la Brașov, unde urma să mă mut în vară, dar mi-am petrecut ziua de naștere pe schiuri de tură în Postăvaru și la o drumeție pe Tâmpa;

În 2016 locuiam în Brașov și am alergat 35km pentru 35 de ani. Am amânat testul de sarcină pentru a doua zi de teamă că, de sunt însărcinată, renunț la alergarea cea lungă. Și chiar eram.

În 2017 împlineam 36 de ani și Miruna avea 4 luni. Am ieșit la o alergare pe Tâmpa cu Radu și Mike care s-a terminat cu sprint spre casă, îi era foame bebelușei… iar papa era la mine;

În 2018 am tras tare să termin de cusut prima ie chiar de ziua mea; am cusut-o mai mult în picioare cu bebelușa Miruna mergând de-a bușilea în jur, până chiar s-a ridicat în picioare 🙂

În 2019, am dus-o pe Miruna la creșă, mi-am luat concediu și am fost cu Andrei la o drumeție în doi pe Măgura Branului;

În 2020 era pandemie, dar eu „mi-am primit ghioceii” pentru că a venit bunica să stea cu Miruna și am făcut cu Andrei o tură în Ciucaș pe Valea Dălghiului;

În 2022 locuiam în Elveția și, de ziua mea, au venit Mike și Radu în vizită. Am scris la grămadă într-un jurnal cu de toate despre noua viață: Prietenii sunt soare pe strada mea.

Mini aventuri în luna lui Mărțișor

9 martie, o scurtă drumeție în familie pe delușorul Blattenberg. Ne-am fi bucurat mai mult de natură dacă vântul n-ar fi fost din cale-afară de „convingător” să ne grăbim la adăpost.

Prima cursă a lui 2024

17 martie. Oberriet Rhylauf, cursa de 10km pe care o alerg în fiecare primăvară de când m-am mutat în Altstätten. Preiau ce am scris la cald pe facebook.

„Loc 18/75, 5 la categoria de vârstă 35-45 cu timpul 44:05 (media 4:24 min/km)

Fiind un eveniment competitiv, cu atleți profesioniști la start, întrecerea e una cu mine însămi, aici am și PB-ul de 43min pe care din păcate nu-l văd curând amenințat…

Anul acesta am pornit moderat, poate, poate îmi iese mai bine ca „plecatul prea tare” și nu, nu se aplică strategia asta în cazul meu. Mai bine plec tare și-mi fac damblaua :))

Pe când mă luptam să nu las pace-ul mai moale de 4:30, a început mă doară în partea dreaptă și între km 4 și km 7 am „stat la cutie” că altfel ajungeam să merg (la repetiția de duminica trecută, când am tras și atunci de-am scos 45min, nu m-a durut pe nicăieri, dar între timp am împlinit 43, poate de-asta – sic!).

Pe final mi-am mai revenit, de bucurie că se termină, dar nu mai aveam ce prinde din urmă, a fost oricum un concurs unde după spargerea plutonului am fost mereu depășită. Am sprintat progresiv pe ultimii 500m, pentru că îmi eram datoare să dau tot, câștigând o poziție care oricum nu făcea diferența, probabil și fata de dinainte o lăsase mai moale.

Interesant este că deși am încercat să forțez, nu prea aveam cu ce, parcă aveam limitare de viteză. Dovadă că nu am făcut deloc febră musculară după, nu m-am resimțit de niciun fel.

În fine, timpul obținut nu e PB, dar a ieșit mai bine ca anul trecut când alergam mult mai mult și mă antrenam după un plan; acum alergarea nu a mai fost prioritară și încă n-o să fie, cred că anul acesta cursele or să fie scurte, cât să nu-mi ies din mână, cel mai probabil verticaluri.

A fost și primul concurs alături de grupul local MILA (cu care mă întâlnesc miercurea), nu foarte tinerel, dar cu elvețieni prietenoși care mă susțin cât nu pot eu duce

Altfel, ca și în anii trecuți, eu și Ștefan ne-am încercat limitele, iar familia a stat la susținere (și la pozat). Concluzionez ca și el: cursa bună, dar departe de timpul dorit (eu visam 41-42min, ehe, maică!).

Acum însă, c-am scăpat de platul vieții, revin la poteci pe dealuri și la urcări.”

24 martie. A treia oară pe anul ăsta la St. Anton. Noroc că a nins, că m-am mobilizat și eu (sic!). Inițial, nu mi-am propus „vârful”, dar cum condițiile au fost bune, fără vânt și frig cumsecade, am ajuns până sus.

Alandala – impresii foto