[Drumeții cu copii] La cabana Aescher

Se prea poate să greșesc presupunând că Aescher e cel mai fotografiat loc din masivul Alpstein, chiar și înaintea vârfului Saentis, dar spun asta pentru că la o simplă căutare pe google images, rezultatele par infinite, iar pozele… uau! Acesta e genul de loc perfect de adus musafirii dornici de o destinație ce a apărut pe coperta National Geografic, cu mențiunea că deși există și telecabină, accesul nu este direct și necesită un minim de drumeție.

...citește mai departe ↑

Padina Șindrilăriei, pentru când ți-e dor de jnepenii și de grohotișul Craiului

Acest traseu este pentru cei care iubesc fiecare pietricică și fiecare crenguță a muntelui. Ceața și udătura sunt opționale, ele însă pot face experiența mai imersivă, cum se spune în cinematografia modernă. În urcare, pulsul ridicat o să te ajute să remarci fiecare bucată de rocă din mașina de tocat stânci și, deseori, privind de nevoie spre cer, vei admira pereții impunători ai canionului și pe nedrept de puțin celebri față de cei din preajma Curmăturii, de pildă.

Și când Golgota lungului râu de pietre va fi urcată, începe una și mai lungă a jnepenilor, acest incredibil arbust pe care știu că l-ai îndrăgi din tot sufletul dacă nu te-ar plesni și pe-o parte și pe-alta. C-așa-e-n jnepeniș, fără vânătaie nu scapi. Într-un final o să ieși în creastă și-o să te întrebi oare cum o fi coborârea pe Padina Șindrilăriei. Eh, dacă ești curios, tocmai am scris un jurnal despre asta.

...citește mai departe ↑

Creasta Balaurului, unde dorul de Bucegi trece prin urzici către Flori de colț

Dacă tot mă simt dubios de bine după cursa de patruzeci de kilometri prin Făgăraș, dacă luni a venit bunica să stea cu Miruna, iar Radu se poate ocupa de Marius, dacă prognoza anunță ploaie abia după-amiază, atunci eu și prietena mea Mike avem toate motivele ca marți la șapte dimineața să debarcăm la Cabana Gura Diham punând Bucșoiul la cale. Bucșoiul (ăl) Mic, pe un traseu pe care nu am mai fost și care sună foarte intrigant.

...citește mai departe ↑

Făgăraș Rocks! Hermeneasa SkyRace – lecție de viață, voință și… viroză

Am așteptat foarte mult acest moment, să fiu pe creasta Făgărașului, chiar și cu un număr de concurs prins la brâu, cu timp limitat de privit muchiile, vârfurile, zările.
Nu știu dacă e de la starea subfebrilă, dar am pierdut undeva pe lunga urcare spiritul competitiv cu care am recuperat, uimitor pentru mine, kilometri extra aduși de rătăcirea de la start.
Tot ce știu e că vreau să alerg chiar dacă mă simt ca într-o tură obișnuită, în afara concursului, care aici sus, credeți-mă, își pierde relevanța, sunt singură și pot chiui, cânta, întinde pe iarbă sau chiar plânge.
Și alerg ca prin apă cu niște eforturi care, spre binele meu, nu-mi ajung complet în minte, ci doar ecourile. Urechile îmi sunt înfundate la propriu și la figurat, însă fericirii tâmpe nu-i pasă.
Mă răsfăț privind culmile Făgărașilor, fiecare secundă e aici și acum cu încântarea și durerile ei, iar visul trăit anul trecut se primenește cu imagini noi. Doar că atunci parcă alergam ca vântul și ca gândul, iar acum doar cu sufletul. În definitiv, el m-a adus aici.

...citește mai departe ↑

Prin Dolomiți în familie

Auzisem numai lucruri la superlativ, extaziate, despre Dolomiți. Însă mie îmi place muntele, muntele de orice fel, astfel că m-au uluit Dolomiții dar într-un mod așteptat – poate și din cauza a prea multe poze văzute dinainte.

Sunt frumoși, spectaculoși, de contemplat cu orele. Sunt domesticiți în toate felurile, pitonați, umblați, dar ai în orice moment senzația că te-ar putea scufunda într-un morman de grohotiș și că mai stau cu dinții în sus doar dintr-o altruistă mărinimie față de furnici. Și e atât de mult grohotiș, oriunde privești!

...citește mai departe ↑