În contratimp cu secundele la Festivalul Sport Montan Săcele

După trei concursuri în două weekend-uri consecutive am ajuns, mai repede de cât îmi imaginam, la saturație. Poate și pentru că am tras mai mult decât eram antrenată, poate pentru că oricum e final de sezon și alte concursuri care să mă atragă nu mai sunt, poate pentru că atunci când dai cam tot ce poți ajungi mai repede la… concluzii. Ar putea fi doar o impresie la cald și după ce vor trece urmele efortului intens, anumite beculețe să înceapă iar să pâlpăie.

...citește mai departe ↑

Șugaș Race 2019. O alergare pitorească pe dealurile înalte ale Baraoltului


Îmi place să alerg pe poteci și îmi place să descopăr locuri noi, cu atât mai mult aproape de casă. Iubesc munții, dar dealurile au un loc special în inima mea, am copilărit pe dealuri și oricât voi tot îmbătrâni, voi rămâne un copil al dealurilor, copilul care urcă să vadă ce mai e nou în zare deși abia a coborât. Și-mi mai plac, ca tuturor de-altfel, momentele neplănuite, dar care se transformă în amintiri dragi cât ai clipi. Iar în acest iureș de clipiri dese care este viața, să ținem aproape oamenii ce ne ajută să fim noi înșine.

...citește mai departe ↑

Șaua Joaca a dorului meu. Mărturisiri

M-am dus să văd, în sfârșit, munții, am privit minute bune spre creasta pe care nu voi ajunge curând, mi-am desfătat privirea cu galbenul culmilor peste care seceta sau toamna au scris deja un nou capitol, dar m-am recules cu adevărat în fața unei grote miniaturale. M-aș fi făcut furnică și m-aș fi ascuns o vreme acolo…
Poate că despre asta e vorba când mergi pe munte, să-l impresionezi pe singurul om care așteaptă cu adevărat să fie impresionat: tu.
Cât despre această impresionare, fiecare înțelege ce vrea, cât vrea, dar în materie de munte nu cantitatea sau vârfurile sau admirația/invidia celorlalți te fac montaniard, munțoman sau oricare alt titlu la care oricum nu ader și de care încerc să mă delimitez cât pot.

...citește mai departe ↑

Cindrel #ÎnAlergare 2019 – un vis împlinit, o alergare de vis

Unele visuri se împlinesc devenind vise pentru ochii deschiși

Cu ceva timp în urmă m-am întrebat ce-mi doresc mai mult și mai mult legat de alergare în acest an. Am ales să ignor orice formă de marketing a concursurilor populare unde pare că toată lumea merge și aș spune și eu da oricând, orice influență a cunoscuților căci există poze cât o mie de cuvinte și rândurile după competiții pot naște pasiuni bruște, să nu iau în calcul ce ar presupune participarea ca efort logistic și am reușit să cobor câteva trepte spre adâncul sinelui. Răspunsul a venit firesc: vreau să alerg la maratonul Cindrel, vreau să văd acest munte, să-l întâlnesc pentru prima oară în sărbătoarea mișcării numită alergare. Dar se poate „vedea”, simți un munte în timp ce alergi, e timp pentru asta? Dacă te antrenezi pentru văzut, da.

...citește mai departe ↑

[Bucegi] Două văi, doi urși, șase ore intense și-un infinit de flori

Un urs ursuz pe Valea Jepilor, unul curios în poteca de pe Valea Cerbului, un Omu cu zăpadă de iulie și oarecum plictisitor în lipsa mizei, o tură de antrenament dar și de astâmpărarea dorului că nu mai fusesem de un an pe potecile misteriosului Bucegi învăluit în ceață, un prieten care mi-a răbdat personalitatea de fluturaș stresat că ratează vreo floare, dar și trenul care să o ducă pe mama din mine la timp în Brașov, iată rezumatul a șase ore intense petrecute pe munte pe care aș putea să le povestesc doar descriind cele mai de suflet imagini din sutele pe care le-am făcut cu disperare și încântare…

...citește mai departe ↑

[Piatra Mare] Arcada Șurei de Piatră


Aș putea spune că antrenamentul pentru maratonul montan ce se apropie m-a scos din casă, dar realitatea e că acela e doar un pretext pentru a-mi trezi ideile din latență. Nu că m-aș plictisi pe un traseu pe care am tot fost, la munte e chiar greu să se întâmple asta, dar sunt atâtea de văzut, de căutat, de scormonit, încât lista de mici dorințe îmi pare interminabilă. Că am găsit arcada e doar un semn că mai sunt și altele ce (nu) așteaptă să fie descoperite.

...citește mai departe ↑

[Ciucaș] O mână de prieteni la Mâna Dracului

Săvârșesc o nedreptate începând mental acest jurnal comparând cu ce a fost odată. Eram mai mulți pe munte, era mai mult timp pentru munte, unii dintre noi nu erau părinți. Prezentul se derulează oricum, iar uneori, dacă insistăm suficient, ne îngăduie momentele mult așteptate. Greșesc adesea subliniindu-mi lipsurile și dorurile, cum ar fi însăși starea de spirit necesară scrierii de față. Dar îmi impun să scriu până mă cern; îmi displace postura nevoiașei.

Doar de mă gândesc la verdele și la florile Ciucașului, la stâncile lui pitorești ce-mi provoacă imaginația să le dau un nume, la cele câteva ore de libertate și de fericire nevinovată alături de oamenii cu care mi-aș petrece de s-ar putea tot timpul liber și-mi dau seama că tot sunt o norocoasă cu normă întreagă chiar dacă norocul vine (mai) rar.

...citește mai departe ↑