[Leaota] Creasta între Sântilia Mare și Dudele

În „deșertul alb” viscolul nu-ți lasă fire de nisip pe piele, ci în memorie, acolo unde topirea e mult mai lentă și unde n-ai vrea să te speli bine, bine.

Trei prieteni și un câine, provocările unui traseu nou, în condiții de iarnă pe un munte de care mă simt tot mai atrasă și care nu e atât de „departe” pe cât consideram cândva. Altfel, e un sentiment reconfortant acesta că oricât aș umbla, e și mai mult de umblat, și asta doar dacă socotesc munții apropiați Brașovului.

...citește mai departe ↑

Prima zi a anului pe Măgura Branului. Și un apus frumos pentr-un an… mai sănătos

Nu cred în superstiții, dar mă bizui pe puterea exemplului, de aceea îmi place să-mi petrec ziua de 1 ianuarie în mișcare. Am început 2021 cum nu se poate mai bine, în ciuda vremii așa și-așa.
Măgura Branului e un loc unde poți merge în cam tot timpul anului, unde urcările sunt scurte și susținute, dar priveliștea compensează din plin cu toți munții dimprejur și Culoarul Rucăr-Bran. Iar dacă-i ceață, atunci ai mai mult timp să te bucuri de detaliile unui relief carstic combinat cu vegetație interesantă și decor pastoral cu odăi și pășuni împrejmuite deseori de garduri de piatră.
La formularea cu mersul în tot timpul anului am totuși o rezervă, eu și Andrei am reușit să ajungem pe vârf la a patra încercare (sic!).

...citește mai departe ↑

[Leaota] Zăpadă cum ne place, soare și mare de nori cât cuprinde

Soarele îmi arde fața și pe brațele goale simt un amestec inedit și plăcut de căldură și frig. Zăpada scârțâie sub tălpi și uneori mă afund mai mult decât urmele ciutelor pe care mă încăpățânez să le iau drept potecă, alteori rămân la suprafață trăind iluzia efemerei plutiri, a unei ușurimi pe care sufletul în astfel de momente simți că ar putea-o transfera și trupului.
Muntele își arată azi un chip hibernal atât de frumos, fără cusur, încât orice sentiment omenesc chiar și cel de intensă bucurie se aplatizează în întinderea albă a zăpezii, a norilor ce ne stau la picioare, a miilor de scânteieri ce duc mai departe fiecare rază de soare. Mi-am dorit foarte mult o zi ca aceasta, ce nu mi se întâmplă prea des, o baie de lumină în care să mă scald până la contopire.
Încep să mă întorc la acel „meet the sun” care a început acest blog și să nu-mi mai fie dor de mine.

...citește mai departe ↑

Măgura Codlei, neplănuita creastă nordică

Am plecat spre Bucegi, am cotit spre Piatra Craiului, iar o pană dubioasă ne-a făcut să ajungem în Măgura Codlei. Într-un weekend cu parcă prea multă zăpadă proaspătă prin unele locuri, am ales un traseu atât de sigur că n-am mai văzut zăpadă deloc. Mi-aș fi dorit cu siguranță un peisaj mai spectaculos decât cel împădurit și înnorat al Măgurii Codlei, însă timpul petrecut alături de cea mai bună prietenă e la fel de prețios. N-am rămas pe minus nici cu muntele căci nu mai fusesem pe traseul de la nord de vârf, o creastă cu lapiezuri calcaroase pitite de o pădure virgină unde arborii par desprinși din poveștile cu Muma Pădurii. Sau cu zâne, după caz.

...citește mai departe ↑

Din Baiului în Neamțului în prag de iarnă

Te orbește soarele, te apleacă vântul, te pișcă frigul de câte ori scoți mănușa, iar tu nu încetezi să zâmbești. Niciun urcuș nu e prea greu, nicio priveliște nu e banală, coborârile au chef de joacă. Ești dependent de munte și, câteodată, atâta frumusețe e o supradoză ce nu te omoară, dimpotrivă, realizezi că sufletul nu explodează de prea multă bucurie. Ți-e de ajuns poteca simplă pe care mergi, nu ai nevoie de provocări ca să-ți reamintești cine ești. În jur ai oameni dragi și niciun demon la interior. Senin afară, senin înăuntru, ce-ai putea dori mai mult?!?

...citește mai departe ↑

Pentru prima oară în Munții Țaga

Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.

...citește mai departe ↑

Descoperind Munții Harghitei


Îmi încep pledoaria pentru acești munți povestindu-vă zile posomorâte de toamnă încă verde într-un aproape trecut octombrie, înălțimi cu aspect de deal, mai toate împădurite, geaba cauți culmi golașe și creste stâncoase, văi după alte văi, mai toate identice, de parcă singurul reper e soarele când răzbate prin nori, labirintul de drumuri forestiere cu potențial sigur de înnămolire și rătăcire, un peisaj aparent monoton cu inserții antropice, dar în care mi s-au redefinit liniștea, discreția, sălbăticia și o atmosferă nordică după care sufletul mea tânjea fără să-mi spună.

...citește mai departe ↑