Răsărit pe schiuri în Postăvaru, apus viscolit în Ciucaș

Îmi ia minute bune să furișez din casă, rând pe rând, fiecare lucru, fără să fac zgomotul care ar trezi copila. Mă încălzesc peste poate în hainele prea groase, mă încalț afară pe preș, încui. Parcă era mai ușor să cobor trepte în clăpari! Nici nu ajung bine în stradă că o mașină albă se apropie, încetinește, oprește. În spate am un rucsac, într-o mână am alt rucsac și o plasă cu bocanci, în cealaltă am schiurile și bețele. Toate ajung în portbagaj, mai puțin eu, ce mă cuibăresc energic pe bancheta din spate. Radu e la volan, Mike în dreapta, între noi sunt cafeaua caldă și energia pozitivă cu care matinala oră șase ne prinde în drum spre munte.

...citește mai departe ↑

Cu cei mici pe munte: la Cabana Diham cu sania

Când abia a nins și vântul sau soarele n-au apucat să despovăreze pădurea, e timpul pentru o nouă doză de uimire și de poveste. Molizii tineri au rochii pe crinolină, cei înalți aripi căzute de îngeri, cioturile se întrec în forme ciudate, fagii poartă dantelării croșetate, iar peste toate cerul oferă spectacolul norilor de tot felul, lungi și gri ca niște panglici, apocaliptici ca o ciupercă, matlasați ca de plapumă.

Nu știu cât a perceput Miruna din această poveste a naturii, însă a zâmbit mai mult ca în alte ture pe munte. Poate și pentru că zăpada e mai frumoasă când „săniuța fuge” la vale, dar mai ales… la deal.

...citește mai departe ↑

Cabana Curmătura. Când viscolul și lipsa cabanelor din Carpați aduc prietenii la un loc…

Înainte să am un copil și să fiu mai atentă la cei cu copii din jurul meu, nu realizasem cât de acută este lipsa cabanelor din munții noștri dragi. Iarna, realitatea lovește și mai direct căci ai nevoie de un loc cald și primitor unde să faci popas cu cei mici după un traseu de maxim două-trei ore. Ba chiar și celor mari ne place locul cald cu sobă și ceai sau vin fiert, cu ciorbă sau plăcinte, mai ales când viscolul te mână de la spate.

...citește mai departe ↑

În contratimp cu secundele la Festivalul Sport Montan Săcele

După trei concursuri în două weekend-uri consecutive am ajuns, mai repede de cât îmi imaginam, la saturație. Poate și pentru că am tras mai mult decât eram antrenată, poate pentru că oricum e final de sezon și alte concursuri care să mă atragă nu mai sunt, poate pentru că atunci când dai cam tot ce poți ajungi mai repede la… concluzii. Ar putea fi doar o impresie la cald și după ce vor trece urmele efortului intens, anumite beculețe să înceapă iar să pâlpăie.

...citește mai departe ↑

Șugaș Race 2019. O alergare pitorească pe dealurile înalte ale Baraoltului


Îmi place să alerg pe poteci și îmi place să descopăr locuri noi, cu atât mai mult aproape de casă. Iubesc munții, dar dealurile au un loc special în inima mea, am copilărit pe dealuri și oricât voi tot îmbătrâni, voi rămâne un copil al dealurilor, copilul care urcă să vadă ce mai e nou în zare deși abia a coborât. Și-mi mai plac, ca tuturor de-altfel, momentele neplănuite, dar care se transformă în amintiri dragi cât ai clipi. Iar în acest iureș de clipiri dese care este viața, să ținem aproape oamenii ce ne ajută să fim noi înșine.

...citește mai departe ↑

Șaua Joaca a dorului meu. Mărturisiri

M-am dus să văd, în sfârșit, munții, am privit minute bune spre creasta pe care nu voi ajunge curând, mi-am desfătat privirea cu galbenul culmilor peste care seceta sau toamna au scris deja un nou capitol, dar m-am recules cu adevărat în fața unei grote miniaturale. M-aș fi făcut furnică și m-aș fi ascuns o vreme acolo…
Poate că despre asta e vorba când mergi pe munte, să-l impresionezi pe singurul om care așteaptă cu adevărat să fie impresionat: tu.
Cât despre această impresionare, fiecare înțelege ce vrea, cât vrea, dar în materie de munte nu cantitatea sau vârfurile sau admirația/invidia celorlalți te fac montaniard, munțoman sau oricare alt titlu la care oricum nu ader și de care încerc să mă delimitez cât pot.

...citește mai departe ↑