[Alpstein] Saxerlücke – un pas cât un vârf

Pe poteca de piatră sfărâmată și zăpadă zaharisită de soare îmi simt totuși picioarele deasupra pământului. Aerul e ca o pernă caldă pe care îmi pot așeza vertical capul. Mă agăț de simțuri ca să percep pe deplin noua experiență. Adierile aduc doar miros discret de rocă încinsă pe când mă agit lăuntric și inutil ce fel de relație se naște între mine și Alpi. Munții, trag aer în piept, se pare că munții nu sunt toți la fel, în sânul unora ești acasă, la alții ești musafirul ce rătăcește prin castel minunându-se de frumusețe, dar negăsindu-și locul.

...citește mai departe ↑

La Mălăiești pe cărările iernii

Am fost de-atâtea ori la Mălăiești și niciodată amintirile nu s-au suprapus. Un traseu comun, banal, umblat, prea umblat și totuși! Muntele e munte, poți pitona stânca dar nu o poți îmblânzi, iar pereții Bucșoiului și-ai Padinei Crucii se ridică impresionant de-a lungul potecii încât mi-e clar că noi oamenii suntem și vom rămâne, indiferent de numărul cuceririlor, ăia mici. Din partea mea, pot să se scurgă hoarde pe cărare, nu îmi ia nimeni din porția de munte căci asta depinde doar de mine, de cum simt că trăiesc acea zi.

...citește mai departe ↑

1 Decembrie cu zăpadă și cu tură încheiată în fața blocului. Drumul Șerpilor – Vârful Postăvaru – Muchia Kermen

Am descoperit în 2021 un traseu atât de fain în Postăvaru, Drumul Șerpilor, încât nu am zis pas revenirii și voi reveni de fiecare dată cu plăcere. E pe fața „nevăzută” a masivului, e un traseu marcat, dar cu iz sălbatic, cu potecă perfect conturată și se poate lăsa cu ajuns acasă… dacă stai în Brașov. De pe Crucur sunt câteva ramificații spre oraș, dar de data aceasta am coborât pe muchia pe care o vedeam de la fereastra „biroului de acasă”, Muchia Kermen. Nu știu dacă mi s-a părut atât de frumoasă pentru că urma să plec, dar cred că nu puteam spune un „la revedere” mai potrivit Postăvarului…

...citește mai departe ↑

[Piatra Craiului] Tămașul Mare pe un pui de ger


Știu vorba „nu există vreme rea, ci echipament nepotrivit” și sunt de acord cu ea în cele mai multe cazuri, doar că asta nu înseamnă să vânăm intemperiile doar pentru că avem haine cu membrane speciale, că purtăm lână și că avem o formă fizică peste medie care ne permite să fim zmei în cea mai mare parte a timpului. În cazul nostru, ne doream o drumeție după o ninsoare recentă, pe o vreme încă tumultoasă, înnorată, cu vânt puternic, bașca temperaturi negative pentru care, psihic vorbind, nu mă simțeam pregătită. Circuitul din Plaiul Foii este accesibil tot timpul anului, fără riscuri de avalanșă de pildă, cu priveliști spre Iezer și spre Crai și cu un „trafic” relativ redus.

...citește mai departe ↑

Păpușa cu picioare lungi și Craiul în privire: Plaiul Dracsin – Vârful Păpușa – Muntele Cascoe


Una dintre cele mai faine ture ale lui 2021 este despre câți munți poți cuprinde cu privirea, în care poți ogoi mai multe doruri deodată. Genunchii au uitat coborârea de pe Păpușa, iar tălpile de înțepăcioasa iarbă iubitoare de șosete, dar mintea e încă marcată de galeria crestelor pe care atmosfera curată de toamnă te lasă să le admiri în acea zi perfectă pe care retragerea cețurilor ți-o oferă nesperat: spre est toată creasta Pietrei Craiului, Bucegii și Leaota imediat după, Piatra Mare și Postăvaru mai într-o parte, Ciucașul moțat la orizont, iar dincoace spre vest, restul „potcoavei” masivului de la Spintecătură spre Vârful Iezer în spatele căreia „arătura” de muchii făgărășene se întinde suficient de mult ca până și cel mai pretențios privitor să simtă un zvâc în piept.

...citește mai departe ↑

Noapte albă cu pârș, zori de zi cu capre negre. Răsărit pe creasta Craiului

Nu pot să dorm, nu mă lasă urechile ciulite. Sunt scufundată în sacul mare și gros ca un vierme de mătase în gogoașă, adâncindu-mă în liniștea muntelui printr-un efect psihedelic al stării de veghe în care nu pot distinge dacă și cât am dormit, alunecând într-una dar fără a părăsi scândura tare de sub saltea. Colocatarul refugiului s-a prins că doi din trei musafiri dorm și e timpul pentru rondul de noapte. Dacă are măcar un neuron în plus, acela e al umorului căci mi-l închipui rânjind când îmi trece prin preajmă, iar eu foșnesc amenințător piciorul. Mă închipui dormind când nu-l mai aud, dar îl simt cum stă acolo și mă privește.

...citește mai departe ↑

Terapie cu frunze galbene în Piatra Mare


Cu prietenii aproape și cu doza de munte, orice moment cu potențial dificil devine o amintire dragă. E și păcat de pădurile colorate să fie neadmirate, neumblate, nefolosite în scop terapeutic, chiar dacă cerul e posomorât, iar apusul colorat… o dorință. Tratamentul cu poteci de munte dă imediat roade, potențat de fiecare urcuș susținut, cum în Piatra Mare sigur găsești, și de povestitul cu cea mai bună prietenă.

...citește mai departe ↑