Noapte în Șaua Strunga, ediția 2021

cort in Șaua Strunga

Cu mențiunea că dormitul nostru la cort se consideră a fi bivuac (adăpost de noapte, pus după apus, strâns la răsărit) și nu campare, care este interzisă în Parcul Natural Bucegi printr-un comunicat dat în 2020. Acum depinde și ce înțelege fiecare prin campare, însă dincolo de ce spun autoritățile, respectul pentru natură e o datorie individuală.

Mi-aș dori tare mult ca în fiecare vară să existe cel puțin o noapte dormită sus pe munte, să mă minunez în desele treziri de lipsa oricărui sunet, să mă foiesc conștientă de fiecare oscior și mușchi și gând limpede, să pășesc dimineața pe iarbă și privind în zările încețoșate să am sentimentul libertății depline. Iar când cea mai bună prietenă, și cea harnică dintre noi două, mă așteaptă cu ceaiul și cafeaua făcute, tot ce-mi rămâne e să trăiesc clipa cu seninătatea pe care o merită.

Eu cred că nu există divinități și vieți de apoi de la care să așteptăm ce n-am apucat să trăim pe pământ.
Eu cred că există natură și există oameni și există momente care ne oferă Raiul cu atâta naturalețe și-atâta simplitate încât nu-l recunoaștem.

duminică, 11 – luni, 12 iulie 2021, Munții Bucegi
Drumețe & prietene: Mike (jurnalul ei) & Claudia
Traseu: duminică seara din Moieciu de Sus prin Valea Bângăleasa – triunghi roșu – Poiana Guțanu – Refugiul Bătrâna – bandă roșie – Șaua Strunga; luni dimineața din Șaua Strunga – bandă roșie & cruce roșie – Valea Bângăleasa.
Date cumulate: 17km, 1100m+, 4h30m

traseu Saua Strunga

Noaptea de anul trecut petrecută în Șaua Strunga, cu traseu mai scurt, dar trupa mai mare și somn în Refugiul Șaua Strunga întreținut de Om pe Munte și Bluebear.ro.

Prietena mea Mike/Mihaela are multe idei, atât de multe că uneori reușesc să mă aliniez cu unele și să mă aleg cu momente de neuitat petrecute sus pe munte. În duminica noastră cerul a îndurat nori supărați, iar din Brașov munții nu se vedeau bine. Planul era să plecăm după-amiaza, să ne bucurăm de lumina apusului. Îmi fac bagajul cu entuziasm cât Andrei e la o tură de cursieră și realizez că îmi trebuie un rucsac mai mare. Mike bănuiește că refugiul ar putea fi ocupat, astfel că luăm și cortul, de backup. Acum, drept să vă spun, speram să dorm la cort – prima noapte pe anul ăsta.

Nu mai așteptăm să se scuture norii negri ce domină fiecare masiv în parte, prognoza arătând soare pentru ora 18, și pornim spre Moieciu de Sus – dacă plouă, citim în mașină. Dar nu plouă și pornim la deal. Cum avem prea mult timp pentru direcția Șeii Strunga, urcăm spre Refugiul Bătrâna, locuri pe unde n-am mai fost demult. Se vede că a plouat zdravăn, dar pământul e zvântat deja și doar ierburile înalte ne mai picură la atingere.

cu rucsacul pe munte pentru campat

Mai rar cu casa-n spate, dar se simte tare bine!

Din Poiana Guțanu încep să se deschidă zările, acum limpezite de ploaie. Ne întâlnim cu un cuplu ce coboară, de-altfel singurii drumeți ce ne-au ieșit în cale, și ne povestesc că au avut mare noroc să ajungă la refugiu când a început potopul. Nu ne îndoim de asta, platoul e o zonă expusă când vine vorba de furtuni – fie că sunt de vară sau viscole.

Continuăm fără grija vremii, rememorând ultimele dăți când am fost pe aici, și ajungem repejor la zona mea preferată – urcarea pieptișă printre stâncăriile albe ce contrastează cu flori de toate culorile. Din fericire sau poate chiar cu intenție, pășunatul se termină unde începe zona cu grohotiș (deși sus pe culme e Refugiul Bătrâna, Muntele se numește Grohotișul), iar flora foarte variată nu e afectată. Mă uit după Flori de colț, dar Sângele Voinicului îmi atrage mai repede privirea.

Corallorhiza trifida și Gymnadenia conopsea, Sângele Voinicului (Nigritella miniata), Pseudorchis albida și Dactylorhiza viridis

Orhidee din această parte de Bucegi: stânga sus și jos Corallorhiza trifida și Gymnadenia conopsea, în mijloc una dintre speciile de Sângele Voinicului (Nigritella miniata), în dreapta sus și jos Pseudorchis albida și Dactylorhiza viridis

muntelui Grohotișul

Buchete de Nopticoasă (Hesperis matronalis) tare, tare parfumată

Bulbuc de munte (Trolius europaeus)

Bulbuc de munte (Trolius europaeus)

Bucegi rododendron (Rhododendron kotschyi)

Oi fi ratat eu „muntele roz”, dar câte o tufă de rododendron (Rhododendron kotschyi) se mai găsește și pentru mine

Când să mă ia moleșeala din cauza umidității ridicate, ieșim în creastă și adieri plăcute spre reci vin dinspre platoul bucegean, unde în depărtări se disting pajiștile albite de grindină. La Refugiul Bătrâna nu e nimeni, doar îmi bag nasul să văd cum mai arată înăuntru – decent de curat, priciurile sunt ok – și pornim mai departe.

Bucegi Vârtejul Pământului (Pedicularis verticillata)

Privind spre Omu/Scara, observăm tot mai mult albitura grindinei. „Grădina botanică” prin care tocmai am urcat a scăpat ca prin minune… În prim-plan o tufă de Vârtejul Pământului (Pedicularis verticillata)

Refugiul Bătrâna

Panoramă cu Refugiul Bătrâna în stânga, cu platoul albit în partea nordică și cu ceva pante încă roz în zona mediană

Căldura din Poiana Guțanu e de-acum o amintire plăcută, răcoarea ne menține ritmul susținut de mers. Cum mă așteaptă un maraton peste o săptămână, îmi testez încălțările și bețele de alergare și dacă bețele sunt ușoare și practice (iar eu știu să mă trag/sprijin în ele – acesta fiind secretul la bețele de trekking, să te și folosești de ele, nu doar să le plimbi), cu pantofii Altra nu mă înțeleg, simțind curenți la degete și-n pingea, de parcă aș merge desculță… Nici operația nu e vindecată la dreptul, astfel că moralul viitorului apropiat e cam lovit. Noroc că mă întorc rapid la prezentul turei noastre și peisajul, parcă tot doar al nostru, e fix ce am nevoie să văd.

Bucegi la apus

Lumina blândă a sfârșitului de zi începe să ne însoțească spre Șaua Strunga

Treptat, biluțe albe încep să se arate prin iarbă, iar în curând poteca devine de-a dreptul răcoroasă. Parcă am merge pe un frigider deschis. N-am mai văzut niciodată așa cantități, mai ales acolo unde s-au adunat aluviuni din mai multe părți, iar senzația la atingere e cumva faină.

grindina in Bucegi

La minim două ore după potop, grindina nu dădea semne de topire

grindina pe munte

Deși e grindină și nu ne dorim să știm cum s-a simțit pentru drumeții prinși pe trasee, se lasă cu puțin chef de joacă. Se simte fain la mână, păcat că e rrrrece 😀

Picioarele însă nu sunt de acord cu joaca noastră, ale mele sunt deja reci și ude, și-mi pun speranța că în Strunga n-a ajuns urgia, că pajiștea va fi uscată și plăcută cum o știu. Și pe când ne reapropiem de firul culmii, biluțele se răresc, razele soarelui încep să ajungă și la noi, iar pantofii de alergare dau semn că se zvântă. Lapiezurile îmi captează atenția ca de fiecare dată și bucuria înnoptării pe munte se activează când lumina devine tot mai galbenă iar nuanțele cerului se schimbă de la o clipă la alta.

apus in Bucegi Saua Strunga

Ne apropiem de destinația serii, pe când soarele apune

Saua Strunga Bucegi

Panoramă de deasupra Șeii. Jos, pe platforma aceea pătrățoasă, vom pune cortul dacă refugiul va fi ocupat.

În Șa se văd câțiva oameni, câțiva se învârtesc pe lângă refugiu. Pot fi în trecere și doar curioși sau pot fi deja primii locatari ai nopții. Coborâm și tinerii din prag ne confirmă că sunt trei și că vor înnopta. Ne invită să intrăm căci e destul loc, iar noi știm asta, însă avem argumente mai puternice: distanțarea în pandemie nu strică, avem cort, noaptea e plăcută. În cel mai rău caz, am alege să dormim afară, pe prispă.

Mike inspectează platforma, unde ea și Radu cu o săptămână în urmă pregătiseră un mic-dejun, și găsește rapid un loc perfect: iarbă moale, teren drept, zero pietre. Punem cortul pe-al cărui rost îl și uitasem și cu picioarele reci mă arunc în sacul de dormit. Mike pregătește masa de seară – un piure de fulgi în care amestecă cașcaval și carne de pui, iar eu am la pachet desertul făcut de Andrei – apfelstrudel cu tot cu sos de vanilie (ca pe pârtie în Austria, pentru cunoscători).

noapte la cort in Bucegi

Temperatura e perfectă pentru o seară la înălțime, dacă n-ar fi picioarele reci de la mersul prin grindină ar fi minunat!

Cum-necum, se face ora zece și ne așezăm la somn. Din vale se aud strigătele ciobanilor, mugetele vacilor, câte un câine răgușit. De la refugiu se aude foiala băieților care pleacă pe versantul vestic să prindă meciul la ceva radio (așa știu eu că a jucat Italia finala în seara aia deși nu am urmărit absolut deloc campionatul european de fotbal).

Se lasă rapid o liniște perfectă încât îi caut imperfecțiuni, un zgomot cât de mic, orice. Mike adoarme prima și îi invidiez somnul ei profund. Eu mă uit pe tavanul tentei: negru tăciune. Mâncarea a atârnat-o Mike în stâlpul cu săgeți indicatoare, la vreo cinzeci de metri de cort, ceea ce ar trebui să nu atragă la noi animale, câini sau urs. Dar nu se aude nimic, nimic, nici măcar oasele mele pârâind, neobișnuite să doarmă pe tare…

Din iarbă nu se aud greieri sau lăcuste, din cer nu se aud păsări, vântul lipsește chiar și în înălțimi. Probabil adorm. Mă trezesc când se întorc băieții la refugiu. Comentează ca după meci. Ușa se mai trântește de câteva ori, apoi liniștea absolută cuprinde din nou muntele. Simt că nu mai pot să adorm de-atâta liniște! Mi se pare neverosimilă. Încântarea mă ține și ea trează: dorm pe munte! dorm pe munte! E drept, impropriu spus dorm din moment ce sunt trează.

Până în zori au mai fost multe treziri, toate la fel de lipsite de zgomot. Din toate nopțile dormite la cort sau în refugii, aceasta a fost ca o cufundare într-o peșteră.

O aud pe Mike cum foșnește sacul de dormit și se ridică începând să trebăluiască pe când lumina se albăstrește. Eu mai bag un ciclu mic de somn și când sunt trezită, miroase a ceai de cimbrișor și muguri de brad, culese de noi de cu seară, dar și a cafea. Scot nasul din cort, și dacă fața mea e umflată, zările arată perfect, cu lumină diafană și norișori pufoși prin văi.

Aș trage de timp, soarele ajunge pe platformă și e atât de bine, dar serviciul începe la ora nouă și trebuie să ne urnim. Strâng cu promisiunea că mai apuc o dată să pun cortul în vara asta undeva pe sus. Dar câte nu mi-am promis eu…

dimineti la cort pe munte

Soarele ajunge repede la noi și ne gospodărim cu ceai, cafea, prăjituri 🙂

Bucegi Saua Strunga dimineata pe munte

Așa se lasă un loc de cort (sau bivuac). Nici măcar iarba nu pare să fi fost deranjată de scurta noastră vizită. Toate gunoaiele, inclusiv șervețelele folosite pentru anumite nevoi, au ajuns la coșul de acasă.

Saua Bucsa

În urmă lăsam draga noastră Șa și însoritul Bucșa, iar în față privim Craiul în timp ce coborâm spre Moieciu de Sus.

Ne punem din nou pe discuții și tropăit, rucsacii sunt mult mai ușori – am mai aruncat din apa surplus – și ne mai oprim doar la cules de muguri de brad și cimbrișor. Nu mult, ci cât să avem acasă pentru un ceai cu aromă de munte când ne-or încerca răceli sau alte stări. Alegem coborârea pe cruce roșie, mai directă, fiind prima dată când o parcurg. Nu mă atrage cu ceva deosebit, dacă nu e abruptă se lasă cu udeală, apoi cu tropăit pe forestier, dar e rapidă și e la îndemână pentru luni dimineața înainte de program 😀

poteci de munte

Detalii ale potecii marcată cu cruce roșie: prin pădure e destul de abrupt și întunecos, punțile peste râu mai și lipsesc (am făcut baie la picioare până la urmă), iar zona joasă e cu multă vegetație și umezeală.

13 Comentarii

  • Daca te “inhaiti” cu mine, sigur mai punem de inca o seara la cort, pe sus. Oare in Ascutit gasim ceva platforme decente :D.

  • Super descrierea linistii pe munte noaptea, bravo.
    Totusi am ramas cu frica din Killarney national park cand practic ursul a dormit langa cort, a fosnit toata noaptea a mormait necajit, ca mancarea era la 5 metri in pom, probabil ca mirosul cortului era mai tare ca al nostru si nu a incercat sa vada ce e inauntru 🙂
    Observ ca ursii chiar incep sa fie o problema in Bucegi si nu numai iar autoritatile sunt intepenite in proiect ca de obicei.
    Altfel, visez ca macar o data pe an sa prind rasaritul pe creasta, trebuie numai sa gasesc locul potrivit.

    • @Mihai: Ursii chiar sunt o problema la noi. Sunt periculosi pentru ca s-au invatat cu omul si nu prea ai ce sa le mai faci. Singura solutie este sa fie lichidati. Cand le dispare teama fata de om atunci chiar nu mai este alta solutie. Din pacate autoritatile apleaca prea mult urechea la ce spun Ong-urile galagioase si nu fac nimic.

      • @Mihai: cu cât mai sus, cu atât mai sigur. Nu zic că ursul nu urcă pe platou sau pe creste, dar cred că hrana din păduri și stânele îl momesc mai pe la poale. Chiar și așa, mâncarea trebuie pusă departe și eventual învelită bine, să nu emită mirosuri la discreție.
        Urșii s-au înmulțit peste tot, indiferent că sunt zone defrișate sau nu. Indivizii alpha rămân în sălbăticie, restul, mai puțin puternici, coboară pentru o hrană obținută mai facil. Iar ursul e și un animal care nu refuză o hrană obținută ușor spre deosebire de lupi care vânează și sunt discreți și care probabil ar ataca omul doar în condiții extreme (haita înfometată iarna etc.)

        @Calatorul: autoritatilor din guvern le e teama sa isi asume ceva in directia asta, iar Romsilva sta ascunsa pentru ca vanatorii de acolo in cardasie cu diversi bogatasi/politicieni au continuat oricum sa impuste – dar evident, doar din salbaticie, unde nu i-a stiut nimeni ce fac si nici n-au ajutat populatia din zonele afectate.

        ONG-urile gresesc ca in Petrica cu Lupul, inflamandu-se la orice si agitand si populatia, cand ar trebui sa faca distinctia intre ce trebuie conservat si ce trebuie tratat cerebral. In natura, lucrurile sunt dure, asta e adevarul si trebuie acceptat. O ursoaica ce coboara cu trei pui in oras, creste trei viitori ursi ce vor veni in oras. Daca era sterilizata, ea nu avea pui si avea suficienta hrana pe munte si isi continua traiul. Asa… nu se stie ce se va intampla, probabil un moment nefericit va aduce glontul ca rezolvare.

  • Servus Claudia!
    Ce m-am bucurat sa citesc acest articol–l-am pastrat pentru savurat duminica dimineata, la cafea (si refacere dupa cursa de 20 K alergata sambata pt “Alearga Tu si pt Ei”-Hospice Brasov).
    Am facut si noi parte din traseul tau, la inceput de Iunie
    –ne-am oprit insa la Refugiul Batrana pentru ca trebuia sa ne intoarcem in Brasov seara.
    Uite, pe langa alergat ma inspiri si sa petrec o noapte in cort, pe munte. Chiar am planuit o tura la Strungi ( cu dormit la Refugiul Strunga–sau sub cerul liber, ca voi) dar pornind din Fundata-Bucsa-Strungi-Batrana-Omul. Se mai practica obiceiul muntelui de a lasa mancare la refugiu pt cei care ar avea nevoie ( conserve de pilda)?

    Ca de obicei, ne rasfeti cu poze minunate si cuvinte potrivite! Chiar ma gandeam daca ti-ai scos pantofii si ti-ai racorit calcaiul operat in baie de grindina:)! Sper sa nu te fortezi prea tare si poate sa faci o mica pauza ca sa-ti vindeci calcaiul cum trebuie! Ganduri Bune!

    • Felicitări Monica pentru cursa caritabilă, eu am „ratat” evenimentul, am aflat de el când au început să apară postările pe facebook…
      În timpul săptămânii sunt șanse mari de dormit în refugiu sau bivuac pe prispa lui – e acoperiș de rouă și poți vedea stelele. Sacul probabil trebuie să fie un pic mai gros 🙂
      Din ce am văzut, se mai lasă câte ceva în refugii – ceai, zahăr, conserve – după cum prisosește celor care coboară, nu cred că duce nimeni intenționat. Evident că se întâmplă în cele cu încuietoare bună și un minim de „mobilier” cum e la el din Șaua Strunga unde există masă, polițe, cuiere etc. pe lângă priciuri.

      Și eu sper să se termine curând povestea cu ciobul și tăietura, dar se pare că mai am de tras, e puțin infectată și umflat piciorul în zona aceea, uneori usturimea se confundă cu senzația de înțepătură încât nu știu ce să mai cred, dacă mai am sau nu ciob 🙁

      • Multumesc pentru indrumari! Voiam sa te mai intreb daca in tura voastra ati dat peste gunoaie/deseuri. Am observat in toate locurile pe unde am trecut anul asta “urmele oamenilor”– asa cum remarca multi pe FB, pe unele le culegi si le cari in punga inapoi in oras, dar uneori nu dovedesti. Ma gandeam sa-i contactez pe cei de la Asociatia Bun Simt Turistic sa vad daca ei ar fi dispusi sa ne organizeze si sa facem campanii de curatare in toata tara. Alta chestie stufoasa de abordat, ca si cea cu ursii. Cum suntem o natie intreprinzatoare sigur putem veni cu solutii reale…totul este sa-i mobilizam si pe politicienii necorupti!

        Of, ce neplacere cu calcaiul, poate gasesti o cale naturala ( plante) de a scapa de infectia locala. Iti tin pumnii!

      • Cu tot dragul, Monica! Dacă știu ceva legat de munte, întotdeauna împărtășesc cu plăcere pentru că la rândul meu primesc și am primit îndrumări.

        Legat de gunoaie, da, sunt peste tot pe munte, mai multe sau mai puține și din diverse categorii: scăpate, dosite intenționat, de-ale ciobanilor sau culegătorilor (fructe, flori, ciuperci).
        Sfatul meu e să fie adunate pe coborâri, în felul ăsta sacul e mai ușor de cărat și îl lași la primul container. De exemplu, cu o săptămână în urmă, prietena mea a mai fost la refugiu și a coborât cu un sac de gunoi care se strânsese acolo.
        Curățarea în toată țara o văd deocamdată imposibilă pentru că avem câteva categorii de oameni (nu turiști) care sunt departe de orice formă de educație (vârsta, ocupația, locurile unde trăiesc, veniturile lor fac ca educația sau respectul pentru mediu să fie ceva SF).

        Talpa e încă vulnerabilă, nu mi se lipește pielea și se tot infectează :((

  • Cea mai frumoasa priveliste cand dormi seara pe varful muntelui nu vine de pe pamant ci din cer. Imaginea cu bolta instelata, cu stelele mari, asa cum nu o poti vedea din “civilizatie”, nu se compara cu nimic altceva.Daca este ceva care mi-a ramas in memorie din noptile petrecute in varf de munte cred ca asta ar fi. Te face sa simti cat de mic si neninsemnat este omul.

    • Contrar părerii că te-ai putea simți stăpânul lumii, te simți de fapt mic, neînsemnat, o fărâmă din tot universul care poate exista și fără tine, dar în același timp tu ești acolo observând minunăția asta de planetă pe care trăim.
      Și mie mi se pare că noaptea percepi altfel muntele decât ziua, în lipsa detaliilor care să te disturbe, profunzimea gândurilor și a sentimentelor crește.

  • Doar ceva vroiam sa mai adaug. Trebuie sa ne bucuram de partea salbatica a Bucegilor acum cand inca se mai poate. Am auzit ca se va construi practic un mini oras in jurul cabanei Pestera, lucru care in mod sigur va distruge zona. Ma gandesc numai la cum a putut sa ajunga Balea lac unde ai senzatia ca esti intr-un soi de balci.

    • @Calatorul, și eu cred la fel, că în timp se va construi mult… Nu știu de ce nu se merge pe exemplele din Alpi unde sunt și șosele și construcții, dar cumva se reușește evitarea bâlciului. Poate pentru că acolo primăriile nu autorizează orice baracă/bloc cu x etaje. E drept că nu mănânci porumb fiert la 2500m și că tot ce poți face după ce ai „cucerit” muntele e… să-l privești.
      Să ne bucurăm de sălbăticie și să privim mai puțin pe orizontală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *