[Jurnal în mișcare 12] 2024 sub lupă

final an Tampa Brasov sub nori

Multă vreme nu am realizat ce și cum, dar acum la final pot spune că a fost un an mai bun ca 2023 sau 2022. M-am bucurat de reușita cu jobul încât am extins, uneori artificial, această bucurie ca să acopăr alte stări, de care eram oricum sătulă…
Mă bucur că am continuat să alerg, nu la fel de mult ca în trecut, dar suficient cât să mă simt într-o formă ce-mi permite să visez la mai mult.
Am ajuns pe munți noi și în locuri noi.
Un an care m-a îmbătrânit la unele capitole, dar care simt eu că face trecerea spre un 2025 mai intens, mai curajos, mai hotărât. Tinerețea e o stare de spirit, ar trebui să o exersez mai des (nu doar când alerg pe coclauri).

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 11’24] Viața merge înainte, țara privește înapoi

viata merge inainte, grija pentru viitor

Închei luna ca toată lumea, marcată de ce se întâmplă cu țara noastră. Indiferent de viețile personale, indiferent unde locuim, nu putem ignora turnura lucrurilor. Pentru că nu arată bine și nu contează tabăra. Viața merge înainte, oricum ar fi, dar de ce se simte ca într-un tren ce stă să dea cu spatele?!?

Lumea modernă se schimbă uluitor de repede și dacă vă simțiți trecuți de viață, citiți, informați, nu-i destul, tehnologia distorsionează realitatea în multe feluri, unele foarte greu de distins, dar și mai greu de acceptat. Mecanismul interior e ca atunci când realizăm că suntem păcăliți să căutăm dinadins dovezi că ne înșelăm tot noi (!), iar rețelele sociale oferă asta din plin: oricum ai face, tot găsești pe cineva care e de acord cu tine.

Așa că luați o pauză de scroll sau telecomandă, ieșiți la o plimbare mai intensă sau alergare, mergeți cu orele prin natură, curățați grădina, tăiați lemne, dați zăpada etc., priviți în sinea voastră: nu mă vede nimeni, nu știe nimeni cine sunt, dar eu știu.

...citește mai departe ↑

Frauenfelder, un maraton pe dealuri

finis Frauenfelder maraton

Primul meu maraton (aproape) plat și-a scris deja povestea cu pași mari pe văluritul papirus al unui colț din Elveția rurală. Am vrut sub patru ore pe un traseu cu dealuri, am crezut în decizia impulsivă, conștientă fiind de antrenamentul modest din acest an, dar bazându-mă totuși pe constanța lui. Și pe ideea că nu mă pregătesc pentru ceva anume, dar vreau să fiu oricând gata pentru pornirile spontane, cum ar fi să decid cu o lună înainte alergarea unui maraton de șosea. Și am fost. Și sunt.

...citește mai departe ↑

Livigno. Și vraja Engadinei

padure zada toamna drumetie copii

Lunga Vale Engadina din cantonul Graubünden continuă să crească în topul preferințelor mele din Elveția. Nu doar că e frumoasă, dar are ceva liniștitor ca peisaj, prin proporția echilibrată dintre înălțimile ascuțite și curbura ocrotitoare a văii, presărată cu localitățile mici și pitorești de pe malul Innului. Astfel că drumul spre Livigno (Italia) a fost o plăcere în sine, bucurându-ne totodată de ultimele zade galbene.

Și cum spiritul locului se simte mai bine la drumeții sau în alergare, am făcut multe băi de soare apreciind lipsa ceții sub care continuăm să ne ducem zilele în Altstätten… Și de care fugim de câte ori se poate.

...citește mai departe ↑