[Jurnal în mișcare 01/23] Normalitatea e fără câini liberi pe câmp

Nu mi s-au întâmplat prea multe în prima lună a lui 2023, dar moartea Anei m-a șocat și, după atâtea zile, încă sunt afectată. Indiferent de taberele care s-au format, pe mine mă dezamăgește profund lipsa de reacție a celor care merg pe munte și a celor care aleargă. Ei știu prea bine situația, că sunt câini absolut peste tot, haite adesea, că nu e sigur să mergi singur mai pe nicăieri. Pentru că sunt câțiva „viteji” care imediat sar să te facă cu ou și cu oțet dacă-ți recunoști teama de câini, oamenii preferă să tacă. O tăcere ca o tragedie continuă.

Eu alerg aici pe câmpuri, pe dealuri și, dacă aud o mișcare undeva, nu mai tresar de frică, ci de curiozitate: poate e o căprioară. Știți că nu mă omor după Elveția, dar faptul că nu au câini liberi e un plus. Normalitatea e ca omul să alerge/meargă pe oriunde poftește fără să fie alergat de „cei mai buni prieteni”… ai cuiva, ai nimănui sau poate ai românilor needucați, cu ură de semeni sau cu nesimțire crasă. Cu mentalitate de acum x secole. Dacă cei care fac mișcare, prima linie cum ar veni, sunt atât de nepăsători, „iubitorii” de normalitate anormală vor învinge. Vor trăncăni și vor fi singurii care vor conta. Ca și până acum.

Ana a murit degeaba. Iar eu simt o furie pe care mi-o pot explica… din păcate.

...citește mai departe ↑

Prin Alpstein #înAlergare. Puțin despre Alpii din cantonul St. Gallen

Alpstein-alergare-ianuarie-2023-27

Primele ninsori au căzut în Alpstein încă de prin octombrie-noiembrie, dar nu s-a putut spune că a venit iarna. Zăpada puțină s-a topit în numeroase rânduri și doar vârfurile au rămas albite. Zilele primăvăratice de la final de decembrie și început de ianuarie au fost de-a dreptul o invitație să ne mutăm alergarea de weekend acolo. Și uite așa am ajuns într-un fel de cătun aflat în inima masivului, Meglisalp, doar că în acești munți ca și în alții, de-o înălțime maximă cât Bucegii, iarna nu-i deloc ca vara. Nici măcar „aproape” iarna de care am avut noi parte.

Cum e puțin probabil să folosească cuiva acest articol ca să ajungă prin Alpstein, n-o să descriu prea mult traseul, dar o să încerc să surprind cum e în general muntele de aici.

...citește mai departe ↑

Și copiii spun povești de noapte bună

Brasov-porumbei-Piata-Sfatului

Prima postare a lui 2023 e una total neașteptată și pentru mine. Vă invit la o altfel de poveste decât v-am obișnuit, una în versuri, și în care realitatea și fantezia s-au inspirat una pe alta. N-aș putea să vă spun dacă s-a întâmplat deja sau dacă, tocmai pentru că am scris-o, va urma să se întâmple. (șoptesc: n-am un jurnal sub pat, dar am un copil cu vorba… lungă)

...citește mai departe ↑

2022 sub lupă: doar cele bune să se-adune

Veni și vremea pragului dintre ani, între două zile identice, ca și cum ai trece dintr-o cameră într-alta. Totuși, firea omului cere resetare, companie, petrecere, speranță, luminițe aruncate-n cer, îmbrățișări și introspecție. Eu una mi-aș dori să pun degetul pe ce a mers bine și ce n-a mers în 2022, să îmi pun speranțe în planurile încă nefăcute ale lui 2023, dar blogul nu e vreun loc magic unde mintea să mi se deblocheze instant și să aflu răspunsurile ce teoretic se află în mine, dar practic… sunt plecate cu sorcova.

Apropo de sorcovă, vă urez un An Nou în care să știți ce vă doriți, să aveți cu cine vă încuraja la greu și cu cine împărtăși bucuriile, dar mai ales, să vă aveți bine cu voi înșivă!

...citește mai departe ↑

Un an de Elveția

Pe 18 decembrie 2021 am ajuns în Altstätten, un orășel elvețian de 12.000 locuitori de pe Valea Rinului, aproape de Austria și Germania. Azi s-a făcut anul, un an care a trecut repede cu zile ce au trecut greu.

Nu simt că am evoluat semnificativ la vreun capitol, dar în realitate lucrurile s-au mișcat, câte puțin din fiecare. Greu de măsurat și greu de spus în ce direcție. Cert e că mă simt mai maturizată de această experiență pe care nu mi-o planificasem și nici dorisem, dar iată că s-a întâmplat.

...citește mai departe ↑