[Jurnal în mișcare 10’25] Povești de voluntar

alergare voluntar Valea Rinului

Octombrie a fost jumătate despre România, jumătate despre revenirea la viața din Elveția, ploaia și oboseala fiind numitorul comun. Copacii parcă s-au colorat pe furiș, nopțile s-au dovedit insomniace, zilele dornice de moțăit. O toamnă pe repede-nainte! Să fiu voluntar la cursa locală a fost singurul punct de pe listă. M-am lăsat descurajată de vreme, de zilele întregi sub ceață, depresive fără efort, dar și faptul că urmează monotona „iarnă” de pe Valea Rinului, până în martie, dacă nu, chiar aprilie. Cert e că atunci când n-am parte de destul munte, se simte din plin…

...citește mai departe ↑

Mittlerspitz și primele zade galbene

Mittlerspitz alergare montana

După fiecare perioadă petrecută în România, reintrarea în ritmul vieții din Elveția e anevoioasă. Nu că ar fi ceva deosebit, rutina cu job în timpul săptămânii și munte în weekend e bătută în cuie încă de când locuiam în Brașov, dar există o lentoare greu suportabilă. O indecizie continuă. O lipsă de chef. Un „ceva” care se repetă de fiecare dată și care afectează inclusiv „unde mergem?”. Dar când e ultimul weekend cu vreme bună și timpul frunzelor galbene, ne urnim ca familie: ai mei pe un munte, eu pe cel de vizavi – Mittlerspitz.

...citește mai departe ↑

România – strugurii-s buni, timpu-i acru

Brasov Varful Postavaru românia

De la cules via la rupt încălțările prin zăpadă, de la gări ruginite la mall-uri prea parfumate, de la privit pe geam cum plouă dușmănos la serile cu prietenii, de la alergări pline de povești la trasul transpirat de bagaje, am văzut și făcut de toate. Două săptămâni de România sunt despre timpul transformat în elastic: am tras de el și am înghesuit cât de multe momente am putut. Uneori nu mi-a ieșit, nu mă pun cu cicloanele, dar strugurii n-au lipsit. Ei au îndulcit ceea ce întrerupătoarele au întristat.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 09’25] Ultima răbufnire a verii

ape ghetar albastre toamna Aareschlucht septembrie

Septembrie a fost o lună cu de toate, ultima cu soare de vară, nu cu dinți, cu momente intense, dar și cu frustrare. Ceea ce nu e deloc rău, opusul ar fi să nu știi când a trecut și să ai senzația de rămas cu nimic. De aceea și scriu aceste jurnale, pentru că pusă pe hârtie, trecerea timpului se mai îmblânzește. Desigur, e mai simplu să punem deoparte doar realizările mărețe sau trăirile înalte, să investim doar în ele, dar e așa de agitată lumea în care trăim, atât de imprevizibilă viața, încât e tare păcat să irosim, să desconsiderăm ceea ce chiar avem. Mărunt sau important, nu contează, unitatea de măsură e la noi, cred că mulți am depășit „presiunea social media”.

...citește mai departe ↑

Arosa Trailrun 2025 – final de sezon cu podium și alte bucurii

Arosa Trailrun 24 românia

A unsprezecea cursă a anului și a șasea montană a încheiat cu brio sezonul de alergare, nu atât prin faptul că „am prins” podiumul la open feminin, dar am avut parte de un trailrunning adevărat, pe poteci majoritar alpine, cu peisaj pe măsură, ori asta îmi crește motivația pentru anul următor, de a găsi curse cel puțin la fel de frumoase.

Spun cu brio, căci mulțumirea vine din faptul că (încă) mă așez la linia de start, că trec linia de finiș, că nu m-am „săturat” făcând asta (deja din 2010 încoace), ce să mai, că mă mai țin balamalele să-mi fac damblaua. Iar când am alături măcar un prieten de suferință sau bucurie, evident ambele, atunci chiar aștept cu entuziasm sezonul următor.

...citește mai departe ↑