Trail Run Chur 2022 – Eu alerg la fel pe munte, munții sunt alții

Alpi, concurs de alergare Chur trailrun

Cele mai frumoase curse sunt acelea în care m-a extaziat muntele și nu e deloc o exagerare: peisajul îmi sporește energia mai ceva ca gelurile și picioarele întrec cu mult antrenamentul. Nu mai contează că urcușul spre creste vine după deja o mie de metri urcați la foc continuu, peisajul alpin mă însuflețește de așa natură că tot corpul trage la unison, de parcă abia aș fi luat startul.

Asta am pățit și la concursul din Chur unde, pe la două mii de metri alergam ca apucata printre rododendron înflorit și lacuri oglinzi, cu nenumărate alte creste străjuind zarea, bucurându-mă de munte cu o sete de parcă n-aș mai fi văzut. Nu au lipsit nici sarea și piperul din clasicul meniu de cursă, cârceii și bonus două trânte, dar la final am concluzionat cu mulțumire că am avut o cursă bună: munte cât cuprinde, ambiție și un pic de blană la vale sosind a cincea fată la general și a doua la categorie.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] Seealpsee, un lac cu priveliște și peștișori

Privind în lungul malului, la fiecare câteva secunde un peștișor făcea o tumbă deasupra apei, lucind și plescăind anonim înainte de a reveni în banc. În roiul de musculițe se propaga o unduire, apoi reveneau la masa compactă, dar agitată controlat ce stagna deasupra apei limpezi prin care se vedea fundul lacului tapetat cu pietre. Nu știu de cât timp stăteam acolo, la limita dintre umbra molidului și soare, dar sentimentul de dolce far niente era deplin. Creste și pereți impunători la o ridicare de privire, sunetul tălăngilor printre ciripituri sau ciocniri ale pietrelor pe care le tot stivuia Miruna, cercurile liniștitoare ale apei, tălpile uscându-se la soare, mirosul discret de rășină, cimbrișor sau sipică, acestea sunt doar câteva din detaliile care îmi revin în minte la o simplă închidere de pleoape. Uneori, să te bucuri de munte înseamnă să-ți găsești molidul sub care să faci ceva pentru care mai mereu nu e timp: să iei o pauză.

...citește mai departe ↑

Gamperney Berglauf 2022 – Un vertical în Grabs

Joi am aflat de concurs de la Wendy, vineri m-am înscris, duminică am alergat. Pe 12 iunie am o cursă mai importantă în Chur și verticalul din Grabs mi s-a părut un antrenament bun, o evaluare corectă a nivelului meu actual de „pregătire”. Nu-mi mai vine să folosesc cuvinte mari precum antrenament căci după ce am văzut cu ce se mănâncă alergarea pe aici, mă cam apucă rușinea.

Când se pun la start vreo 220 de alergători te gândești că e un concurs mic, local, dar când începi să afli câteva ceva despre ei, să alergi cot la cot cu ei, realizezi că nivelul e mult superior. Și-apoi rămâi în urmă și privindu-le picioarele cum domină serpentinele asfaltate în timp ce tu abia ți le târăști neașteptat de grele, tot ce-ți mai rămâne să speri e că ultima porțiune, cea mai înclinată și singura montană, o să te readucă în cursă, nu pentru că ar mai conta în clasament, ci pentru că trebuie să-ți iei revanșa față de tine.

...citește mai departe ↑

Mai 2022. Jurnal lunar de plimbări prin Elveția

Unele momente merită puse deoparte, iar facebook nu mă inspiră să înșir acolo sute de poze. E drept că cele mai multe ajung pe strava, dar acolo nu-mi arde să povestesc. Iar eu sunt o povestitoare, încă simt nevoia să spun cuiva unde-am fost, ce-am văzut, cuiva însemnând chiar și mie. Mă tem de momentul când îmi va dispărea și această nevoie ce oricum s-a tot diminuat. Probabil voi îmbătrâni de tot și nu mă refer la vârsta biologică. Revenind la blog, m-am inspirat de la cea mai bună prietenă cu ideea de a ține un jurnal lunar în care să menționez experiențele interesante, cele pentru care nu dedic postări separate, așa cum sunt turele mai lungi de drumeție sau alergare.

...citește mai departe ↑