[Jurnal în mișcare 01’25] La schi…

schi în Austria cu prietenii

De când am plecat din țară, ianuarie e o lună mult așteptată pentru că se întâmplă tradiționala întâlnire cu prietenii în Austria. Ei vin la schi, noi la schi și socializare. Dacă aș face și viraje pe cât de mult vorbesc, ar fi o treabă… dar tot n-aș vrea să lipsesc.

Recitind din jurnalele vechi, mi se pare incredibil că schiez mai puțin și mai prost ca pe vremuri, că atunci mă simțeam nepricepută, iar acum de-a dreptul înstrăinată de acest sport. Poate pentru că atunci trăgeam tare să țin pasul cu gașca și să văd cât mai mult din Alpi, iar acum am și alte variante mai puțin stresante de a privi Alpii. Cert e că multe s-au schimbat, iar scrisul care deseori ajută, la capitolul schi e o pacoste, o mărturie că nu merg spre bine…

...citește mai departe ↑

Un răsărit pe Postăvaru. Acasă, unde ceața-i mai frumoasă!

Postavaru rasarit prietenie rasarit pe Postavaru

Fiecare vacanță acasă se încheie cu zilele de Brașov, de pus în ramă, pentru că acolo-i muntele, acolo-s prietenii, acolo-i Tâmpa pe care Miruna o urcă cu drag de fiecare dată, acolo se lasă cu câte-o tură pe sufletul meu.

Cert e că n-a trecut zi fără mișcare și, cu excepția ultimei, fără o urcare deasupra ceții unde soarele strălucea nestingherit peste marea de nori ce-a acoperit depresiunea. Unii ar zice că n-am prins vreme chiar bună, mie dimpotrivă, mi s-a părut ideală, ieșirea de pe sub ceață fiind de fiecare dată altfel, cu nelipsită încântare. Iar după trei urcări pe Tâmpa, era și timpul pentru un răsărit pe Postăvaru. Mike a pus mașina la bătaie, iar Dana a rostit în seara dinainte cuvintele magice ”du-te, altfel o să-ți pară rău!”.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 12] 2024 sub lupă

final an Tampa Brasov sub nori

Multă vreme nu am realizat ce și cum, dar acum la final pot spune că a fost un an mai bun ca 2023 sau 2022. M-am bucurat de reușita cu jobul încât am extins, uneori artificial, această bucurie ca să acopăr alte stări, de care eram oricum sătulă…
Mă bucur că am continuat să alerg, nu la fel de mult ca în trecut, dar suficient cât să mă simt într-o formă ce-mi permite să visez la mai mult.
Am ajuns pe munți noi și în locuri noi.
Un an care m-a îmbătrânit la unele capitole, dar care simt eu că face trecerea spre un 2025 mai intens, mai curajos, mai hotărât. Tinerețea e o stare de spirit, ar trebui să o exersez mai des (nu doar când alerg pe coclauri).

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 11’24] Viața merge înainte, țara privește înapoi

viata merge inainte, grija pentru viitor

Închei luna ca toată lumea, marcată de ce se întâmplă cu țara noastră. Indiferent de viețile personale, indiferent unde locuim, nu putem ignora turnura lucrurilor. Pentru că nu arată bine și nu contează tabăra. Viața merge înainte, oricum ar fi, dar de ce se simte ca într-un tren ce stă să dea cu spatele?!?

Lumea modernă se schimbă uluitor de repede și dacă vă simțiți trecuți de viață, citiți, informați, nu-i destul, tehnologia distorsionează realitatea în multe feluri, unele foarte greu de distins, dar și mai greu de acceptat. Mecanismul interior e ca atunci când realizăm că suntem păcăliți să căutăm dinadins dovezi că ne înșelăm tot noi (!), iar rețelele sociale oferă asta din plin: oricum ai face, tot găsești pe cineva care e de acord cu tine.

Așa că luați o pauză de scroll sau telecomandă, ieșiți la o plimbare mai intensă sau alergare, mergeți cu orele prin natură, curățați grădina, tăiați lemne, dați zăpada etc., priviți în sinea voastră: nu mă vede nimeni, nu știe nimeni cine sunt, dar eu știu.

...citește mai departe ↑