KM Vertical Bâlea 2021. Cel mai greu kilometru, ultimul
Ziua în care n-am urcat pe podium, dar am câștigat atât de multe.
O alergare matinală în Piatra Mare
Diminețile petrecute pe munte au ceva festiv, pe toate le suspectez de zâmbetul acela fericit al evadării, dar și al satisfacției coborârii când majoritatea abia încep să urce. O dată depășit momentul trezirii, restul vine de la sine, energia invadează venele și entuziasmul se distribuie celor două prietene care pot alerga și vorbi în același timp. Dar cum am venit aici pentru pante ce ne lasă fără glas, urcăm rapid pe vârful pustiu în calmul atât de dorit al începutului de zi. Păstrând pentru la întoarcere câteva clipe de odihnă într-un loc special, tura noastră se împarte echitabil între cele două pasiuni complementare, frumusețile munților și alergarea.
Primăvara în Munții Țaga
Sunt câteva locuri deosebite lângă Brașov, iar Munții Țaga sunt unul dintre ele. Peste drum de Piatra Craiului, cu ocheade lungi spre Bucegi sau Iezer sau Făgăraș, cu drumuri și semne antropice, dar pustii cât ține ziua în perioadele când nu se pășunează. E drept, nici nu te cațeri ca-n Piatra Craiului și nici nu strângi diferențe de nivel impresionante, dar uneori tot ce-ți dorești e „să ai un munte doar pentru tine”, să iei la picior o muchie, să străbați păduri și să analizezi munții din jur de câte ori se schimbă unghiul. Iar dacă vrei… e și un loc unde te poți pierde 🙂
Cu bicicleta pe dealurile strașnice ale Holbavului
Din șaua bicicletei, drumurile de pământ ale pitorescului Holbav nu cunosc platul, prin aceste locuri pare că nu s-a inventat curba de nivel, iar scurtele serpentine sunt doar ca să nu vezi toată panta deodată. Dar aici s-a născut statul pe iarbă proaspătă și privitul munților înzăpeziți, aici ciclistul face pauze prea dese că nu poate trece indiferent peisajului ce se deschide surprinzător după muchii, după gospodăriile răzlețe.
Aici drumurile șerpuiesc albe pe labirintul culmilor, între care văile se-adâncesc brusc în tonurile tot mai închise de verde de nepătruns, iar dintre ele, ca niște cute, se ridică dealurile solitare, depărtate dar nu înstrăinate, sălbatice dar nu pustii, dintr-o aceeași aspră țesătură cu puternic iz de vatră strămoșească, ca o boccea pe care, de-ai fi uriaș, ai putea să-i legi colțurile cruciș și s-o iei cu tine prin lume. Dar nu ești și Holbavul rămâne acolo unde-i șade bine: ascuns în plină vedere.
[Drumeții cu copii] Poiana Zănoaga la vremea brândușelor de primăvară
Când pleci la drumeție cu copii nici prea mici, nici prea mari, îți testezi din plin anduranța. Sunt acele ieșiri în care te bucuri de muntele din jur analizând poteca centimetru cu centimetru, în care vorbești prea mult explicând una-alta sau stând cu gura pe copil, în care statul în picioare te extenuează mai mult ca o alergare. Apropierea de o poiană unde tot ce ai de făcut e să te așezi la soare și să lași piciul să zburde liber înafara pericolelor, e luminița de la capătul cărării spre care îți mijești ochii la fiecare minut.
Chiar așa de anevoios să fie?!? Cât încă n-am uitat, da, vă spun că e dificil, obositor. Desigur, satisfacția e pe măsură, toate acestea vor conta pe viitor ca și timpul petrecut cu părinții, că fiecare strădanie va fi răsplătită iar la anul pe vremea aceasta va fi un fleac să revedem brândușele în Poiana Zănoaga. Deja a fost un mizilic față de anul trecut când nici nu ne-am fi încumetat fără să intre și cârca în ecuație 🙂
Consider că n-am timp de scris, dar mă ia valul pe facebook
Spun că „n-am timp să scriu”, dar ceva din mine vrea să comunice, îmi zic hai să postez măcar o poză, nu pe profil, nu, mai bine pe pagina blogului, iar din modul cum aleg imaginea și din starea ce se creează în acel moment, ies la iveală rânduri, rânduri. Abia după ce le scriu, chinuindu-mă să le mai cenzurez din brutalitate, realizez ce mă macină. Credeți-mă, dacă țin un jurnal personal nepublic, în acela nu scriu; câte am început nici nu le mai știu pe unde sunt…
Pe culmile sudice ale munților Harghita m-au impresionat copacii
Alte trei zile petrecute în zona Munților Harghita și impresiile sunt amestecate. M-au fermecat copacii de pe dealuri, stejarii falnici printre mestecănișuri dense, sălbăticia locurilor, senzația de capăt de lume într-o rețea de drumuri, m-au dezgustat gunoaiele duse în natură la kilometri depărtare de zonele locuibile. Vremea ne-a deturnat de la activități de iarnă, schiul de tură sau săniușul, dar am făcut suficientă mișcare cât să merităm sauna în fiecare seară.