Arosa Trailrun AT33 2026

2026-09-25 · MUNTE · 0 comentarii ·
Arosa trailrun At33

Când găsesc ceva ce-mi place… mai vreau o dată! Și mi-a plăcut prea mult această cursă anul trecut ca să n-o repet și anul acesta. De data asta, vremea a fost MAI bună, traseul s-a văzut și MAI frumos, iar cursa a fost MAI pe sufletul meu, chiar dacă nu am MAI urcat pe podium; doar m-am apropiat de el, fiind prima de 40+ după patru fete de la 20-30 de ani. Am scos chiar și același timp, dar victoria personală e că au lipsit crampele: cred că e primul efort intens de peste 30 km cu picioare libere de cârcei.

Nu știu dacă închei sezonul cu Arosa Trailrun, dar cu siguranță l-a animat pe următorul: vreau curse noi în munți noi, măcar un ultra între 60 și 80 km, cu un același antrenament centrat pe menținere generală. Zilele proaste vin și trec, însă cele bune trebuie să mă găsească pregătită.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 08’26] la cald

2026-08-31 · Elveția, Pagini de jurnal · 2 comentarii ·
cald toamna fortata brandusa august

E a cincea vară în Elveția și ca ea… niciuna. Că-n august e cald, nu miră pe nimeni, dar să experimentez la propriu valuri de căldură, adică vânt cald a cărui adiere te leșină, să văd că până și iarba „veșnic” verde înceapă să piară de pe pajiști, cum seacă una după alta toate sursele de apă, a fost ceva nu doar nou, dar și demotivant în ale mișcării.

Începusem luna bine, cu o drumeție lungă în doi, dar apoi numărul de kilometri a scăzut treptat, din tot felul de motive, unul fiind testul la germană. Tradiționalul vertical MILA s-a simțit ca o alergare de grup. Drept răcorire, am făcut progrese la înot. Finalul de lună „a scăpat turma”, ploile revigorând și motivația, nu doar natura, iar ieșirea cu cortul a fost ca o reamintire că vara s-a gătat și weekend-urile cu vreme bună sunt numărate. Iar cu haosul acesta climatic, e de evitat risipa…

...citește mai departe ↑

Engelberg, drumeție în doi de ziua Elveției

2026-08-12 · MUNTE · 2 comentarii ·
Engelberg drumetie in doi

Cum nu ni se întâmplă prea des să rămânem doar noi doi și să petrecem zece ore pe munte, această tură ocupă un loc special. Viața de părinți implică ori trasee scurte ori mers cu rândul, dar uneori reușim să ne aducem aminte cum era pe vremea acelor șapte ani dinainte să apară Miruna.

Am mai fost în Engelberg anul trecut, tot de Ziua Elveției, lucru realizat ulterior după ce am găsit cazare: coincidență sau nu, dacă anul trecut a plouat și n-am văzut mai nimic, anul ăsta poate recuperăm! Zis și făcut, am găsit un traseu de tip circuit care să umple ziua și ne-am pus la drum. De la marmote, morene, ghețari, floricele mii, coborâri lungi și mărșăluit vreo două ore prin ploaie… am avut de toate. Inclusiv febră musculară pe care am dres-o a doua zi la o plimbare prin Lucerna.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 07’26] vacanța de vară, mereu o provocare

2026-07-31 · MUNTE, Pagini de jurnal · 4 comentarii ·
vacanta de vara familie Aletsch gletscher

La fel ca în ultimele patru veri, vacanța familiei e impusă de cea școlară elvețiană, care debutează la început de iulie și se termină în august, cinci săptămâni în perioada cea mai instabilă meteorologic. Invariabil, le-am trăit pe toate, de la frig la caniculă, de la secetă la ploi interminabile. Să bifăm „și la munte și la mare” în doar două săptămâni a fost mereu o provocare, adică un ping-pong Elveția-Italia, iar mașina noastră și-a păstrat obiceiul de-a ne face probleme când ne punem la drum lung. Cumva i-am supraviețuit și anul acesta, dar poate reușim ca următoarea vacanță de vară în familie să fie altfel, altcumva, altundeva, altceva.

...citește mai departe ↑

O zi ca pe vremuri prin Bucegi 🐧

2026-07-30 · MUNTE · 2 comentarii ·
Bucegi prieteni Omu pinguinii

Sau când vizita în România e scurtă, dar tura pe munte lungă. O zi lumină pe cărările Bucegilor, ca pe vremuri, cu plecat din București cu noaptea-n cap și revenit cu ea-n picioare. Cu văzut răsărit și apus din mașină în timp ce nu-mi mai tăcea gura din prea multă energie și simțit ca-ntre prieteni. O tură pinguinească, chiar dacă restrânsă – e greu de crezut că ne vom mai aduna vreodată cu toții, însă gândul mi s-a plimbat pe la toată lumea.

Iar Bucegii, oh, sunt atâtea momente care au reînviat dorul ușor amorțit, atâtea poteci, colțuri, detalii unde mi-a surâs sufletul de bucurie că le revăd, dar și altele în care m-am întrebat, fără răspuns, când am fost totuși ultima oară pe aici. Cert e că timpul trece, dar sentimentul de acasă avut de fiecare dată când am atins vârful ierbii sau florile a fost nu doar profund și melancolic, sfredelitor, ci de ne retrăit în alte locuri.

...citește mai departe ↑

Pagina 123›Ultima »