Duminica e sărbătoare. Alerg

Era o vreme când mă consideram alergătoare doar când mă raportam la cei care alergau mai puțin ca mine sau nu făceau sport deloc, la  comparația cu restul ajungeam în zona gri dintre aspirație și realitate. Când abia strângi o sută de kilometri într-o lună, termenii de atlet sau alergător te pun cumva la punct.
A trebuit să vină pandemia cu lipsa concursurilor și explicit a motivației externe, să treacă perioada lipsită de timp și privată de somn a mămiciei când negociezi cu cei din casă și cu tine însăți fiecare ieșire, ca să ajung la concluzia că dincolo de stimuli sau constrângeri, sunt o alergătoare (montană) prin ceea ce simt, prin ce îmi doresc să văd când alerg și, nu în ultimă măsură, prin ceea ce pot.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] Prima ei urcare în Făgăraș, spre Șaua Caprei

Miruna „a mai fost” pe clasica urcare de la Lacul Bâlea în Șaua Caprei când avea minus șapte luni, dar o purtam în burtă, iar mai apoi când avea nouă luni… purtată în sistem. A venit clipa să urce pe picioarele ei, numai că vremea nu s-a nimerit cea mai potrivită și nici urcările în Făgăraș nu seamănă cu cele pe Tâmpa. N-am ajuns prea departe, dar la cât dor aveam de muntele nostru ăl mai mare, am făcut abstracție de restul oamenilor și am văzut ce aveam nevoie să văd.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] Prin Cheile Vârghișului

Deși nu e cel mai potrivit loc să mergi cu un copil care nu mai e nici bebe să-l cari tot timpul și nici suficient de responsabil cât să-l lași singur pe o punte deasupra unui râu curgător, Cheile oferă un traseu interactiv, lipsit de diferență de nivel, dar cu mici pasaje de cățăraț, descățărat, cu peșteri și grote și evident, cu apă. N-am ajuns până în capăt, n-am trecut toate punțile, n-am înaintat prea mult în peșteri, n-am urcat la Gaura Tătarilor, ce să mai, multe n-am făcut. Copii mici – munte în porții mici, dar tot munte, de aceea continui să scriu despre aceste mini drumeții în care pare că nu se întâmplă mai nimic…

...citește mai departe ↑

Noapte în Șaua Strunga

După noaptea petrecută la Refugiul Carol Lehman (Ascuțit), gândul mi-a rămas la refugiile din Bucegi. Și nu era doar gândul meu, prietenii mei buni au acest obicei de-a mai dormi pe sus în timpul săptămânii când sunt prea puțini alți drumeți și rolul refugiului, de-a adăposti oameni în nevoie, nu e afectat. Din Brașov avem timp să urcăm seara după serviciu, iar a doua zi, cu trezire la răsărit, avem timp să revenim la birourile de acasă pentru o nouă zi de muncă. Pare planul perfect dacă și prietenii pot, dacă vremea permite și dacă nu se surpă vreun pod. Ups!

...citește mai departe ↑

Pe lângă Viscri pe două roți

Ultima postare din categoria Povești cu bicicleta e din 2015 și va deveni curând penultima pentru că anul acesta Juliet-a mea a strâns mai puține pânze de păianjen ca în ultimii cinci. După câteva ture prin cartier prin care să (mă) conving că-mi doresc suficient de mult să revin pe două roți, am ajuns la concluzia că o bicicletă mai ușoară mi-ar da mai multă încredere în mine și aș putea aborda și potecuțe sau forestiere, nu doar asfalt. După cum mă știți, scopul meu este obsesiv același, să ajung în natură, în zone mai neprietenoase mersului pe jos.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La zmeură pe Valea Cetății. Mestecănișul de la Reci

Plimbările cu Miruna devin tot mai lungi și mai plăcute pentru amândouă, ea înțelege mai mult din ce vede, iar la brațele și cârca mea se apelează tot mai rar. Fiind vară și încă epidemie de sars-cov-2, evităm parcurile, centrul orașului și locurile turistice unde chiar și acum e aglomerație (zoo, Dino Parc, Dâmbu Morii etc.), astfel că pornim cel mai adesea spre pădure și/sau spre munte. Deși i-ar plăcea foarte mult să fim și cu alți copii, consider că îi e suficientă socializarea de la grădiniță și ne limităm la una-doua prietene din cercul restrâns. Am scris acest mic articol din două motive, unul e firesc pentru cei ce urmăresc blogul, că îi mai dedic și Mirunei câte o postare, altul este ca să inspir, dacă pot, și alți părinți ce par să nu aibă idei când e vorba de ieșit cu copiii.

...citește mai departe ↑

Întâia noapte de iulie… pe creastă

Au trecut cinci ani de la ultimele nopți la cort sau refugiu pe creasta vreunui munte. Ani care mi se par mulți, ani în care timpul a trecut altfel în preajma Mirunei, dar în această vară, cu tot covid-ul ei, simt că începe o altă etapă, aceea în care cărările mele și-ale muntelui se întâlnesc mai des și nu mai sunt atât de disperate. Când Mike propune să dormim sus pe munte în timpul săptămânii între două zile lucrătoare, a venit, în sfârșit! vremea să spun da, iar de acasă să primesc toată susținerea. Știu că ei vor fi bine, iar eu voi putea să mă bucur de munte fără gândul „ce-or face? cum se descurcă?”

...citește mai departe ↑