
Joi am aflat de concurs de la Wendy, vineri m-am înscris, duminică am alergat. Pe 12 iunie am o cursă mai importantă în Chur și verticalul din Grabs mi s-a părut un antrenament bun, o evaluare corectă a nivelului meu actual de „pregătire”. Nu-mi mai vine să folosesc cuvinte mari precum antrenament căci după ce am văzut cu ce se mănâncă alergarea pe aici, mă cam apucă rușinea.
Când se pun la start vreo 220 de alergători te gândești că e un concurs mic, local, dar când începi să afli câteva ceva despre ei, să alergi cot la cot cu ei, realizezi că nivelul e mult superior. Și-apoi rămâi în urmă și privindu-le picioarele cum domină serpentinele asfaltate în timp ce tu abia ți le târăști neașteptat de grele, tot ce-ți mai rămâne să speri e că ultima porțiune, cea mai înclinată și singura montană, o să te readucă în cursă, nu pentru că ar mai conta în clasament, ci pentru că trebuie să-ți iei revanșa față de tine.
...citește mai departe ↑