Lecție de sinceritate pe Sorica: eu nu fac schi de tură, eu urc pe foci și cobor pe pârtii

Titlul spune tot, aș putea să vă scutesc de text. Sau să vă scutiți singuri. Dar o să povestesc această experiență cu care eu sunt împăcată și pe care mă simt datoare să o dau mai departe căci sunt câțiva oameni pe care încercările mele în ale schiului de tură i-a motivat să se apuce. Poate și pentru că nu m-a interesat niciodată să dau bine, să omit părțile nasoale, neputințele, dar am excelat în a mă bucura pentru toate micile victorii. Începătorii motivează și stârnesc spiritul, avansații provoacă invidie și stârnesc tehnica. Așa cum există și nervi când crești un copil, așa există și tot felul de frici în reușitele tale, inclusiv teama (sau mândria) de-a te expune. Cineva undeva va râde de tine, te va judeca, întotdeauna există un priceput arogant care te va atinge unde te doare. Că așa sunt unii oameni, iar când primesc lecții de la propriile experiențe, îmi promit să nu fiu ca ei.

...citește mai departe ↑

Răsărit pe schiuri în Postăvaru, apus viscolit în Ciucaș

Îmi ia minute bune să furișez din casă, rând pe rând, fiecare lucru, fără să fac zgomotul care ar trezi copila. Mă încălzesc peste poate în hainele prea groase, mă încalț afară pe preș, încui. Parcă era mai ușor să cobor trepte în clăpari! Nici nu ajung bine în stradă că o mașină albă se apropie, încetinește, oprește. În spate am un rucsac, într-o mână am alt rucsac și o plasă cu bocanci, în cealaltă am schiurile și bețele. Toate ajung în portbagaj, mai puțin eu, ce mă cuibăresc energic pe bancheta din spate. Radu e la volan, Mike în dreapta, între noi sunt cafeaua caldă și energia pozitivă cu care matinala oră șase ne prinde în drum spre munte.

...citește mai departe ↑

Primul schi de tură și prima alergare pe 2016

Poiana-Brasov-1-rw
Vremea nu prevestea prea multe în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, iar ce-mi propusesem eu, să alerg și să scot schiurile de tură din debara, părea compromis (ploaie, motivație neclară…). Nu știu cum, dar am reușit să le fac pe amândouă 🙂
Ambele, realizări modeste, marchează însă începerea 2016-lui meu sportiv și mai ales, învingerea comodității în zilele înnorate și ușor ploioase. În felul ăsta mi-am mai conturat și eu impresii despre cum decurge schiul în Poiană și alte detalii de logistică, ca să-mi fie mai ușor data viitoare.

...citește mai departe ↑

Scurtă plimbare la Mălăiești, acea zi după concurs

Rasnov-Malaiesti-iarna_2374w.JPG

În clăpari, pe piatra cubică, în colanți și clăpari – așa am ieșit eu în soarele și-n inima Brașovului. Porumbeii zburau împrejur, umbra aliniată a caselor separa negrul de alb, eu pășeam alături de Radu sporovăind una-alta în prima căutare a zilei: covrigii. Aerul mirosea a munte și a curat, apoi a patiserie, apoi a fete parfumate în drum spre biserică sau magazine, cine mai știe… aerul era atât de respirabil, Tâmpa veghea în ușoară pâclă, ceasul din turnul Casei Sfatului a bătut discret. De două ori. Nu știu de ce, dar de două ori. Să fi fost zece jumătate…

...citește mai departe ↑

Postăvaru, schi de tură în Poiană și primăvară pe Tâmpa

Schi-Poiana-Brasov-2023.jpg

Se împlinea o lună de când nu mai ieșisem pe munte, în Postăvaru încă nu fusesem și mai era și ziua mea – până acum nu m-a mai găsit vreun 15 martie pe munte. Negreșit intuiam și o plimbare prin Brașov, orașul pentru care cultiv tot mai multe sentimente și motive de a-l revedea.

Iar să schiez în Poiană, o nouă incursiune pe schiuri de tură în lumea necunoscută a stațiunilor montane, acea Poiană a Norei din Accidentul lui Mihail Sebastian la care inevitabil mi-a tot revenit gândul, deja aveam toate ingredientele unui tort perfect al aniversării de 34. La capitolul cadouri sunt extrem de pretențioasă drept pentru care Tâmpa m-a așteptat cu ghiocei pe costișele sale calcaroase.

...citește mai departe ↑

Schi de tură, tentativă la Oslea

Valcan-Straja-Oslea_1667_rw.jpg

Cu Oslea se întrerupe momentan seria schiului de tură cu care ori v-am înnebunit, plictisit ori v-am convins. Și puteam introduce scurta istorisire ce va urma în jurnalul Strajei, dar rândurile de față sunt o etapă-promisiune din întâlnirile mele cu Oslea. Aceasta pentru a sublinia că planurile de-acasă sunt făcute pentru oameni nu pentru munte, că pentru a reuși o dată trebuie să încerci de câte ori e nevoie cu toate sacrificiile de care e nevoie. Muntele e tot acolo, nu pleacă nicăieri și nici nu ne așteaptă. Doar cheamă.

...citește mai departe ↑

Pagina 123