O primă incursiune în Madrisa Land

Madrisa Ratschajoch alergare montana

Stau cu mâinile în șold și simt o arsură pe brațe și pe spatele ud de sub rucsac. În sfârșit, mi-e frig. Un soi de frig. Sunt la 2600m, într-o șa nu foarte largă, dar unde se întâlnesc patru poteci și patru zări. Încep să fac o pasiune pentru șei, pasuri, curmături etc. (germ. Pass, Sattel, Joch), locuri pe unde poți trece pe partea cealaltă a muntelui. Asta și pentru că în Alpi totul e la o altă scară, iar vârfurile nu mi se par ademenitoare, cele mai multe nefiind accesibile pentru drumeție/alergare. Însuși Madrisa, de exemplu, nu are un traseu marcat.

Proptesc telefonul pe o piatră nu foarte înaltă, abia pot intra cu totul în cadru, și insist până scot o serie de selfie-uri. Nu mereu am chef de astfel de ego-amintiri, înălțimile nu garantează automat serenitatea, tocmai de aceea apreciez când se întâmplă.

...citește mai departe ↑

Arena Cascadelor Batöni și Heidelpass

Glaurus Heidelpass trailrunning Arena Cascadelor Batöni

Antrenamentul pentru „cursa anului” continuă și cum aveam nevoie de teren tehnic, altitudine, urcare abruptă și coborâre lungă, am găsit un nou loc de „joacă” unde n-am mai fost (că sunt atâtea în Alpi!).

Am mers cu trupă extinsă, căci prognoza se anunța bună și traseul accesibil. Realitatea ne-a lovit cu căldură, aglomerație – locul fiind obiectiv turistic, un traseu nu foarte plăcut piciorului, dar cascadele merită efortul.

La final, s-a lăsat și cu ploaie de vară, la care adaug urcarea în creastă cu vedere la treimiari, dar și primele flori de rododendron pentru a întregi amintirea unui „antrenament” ce în realitate e mai mult un pretext pentru a petrece ziua pe munte 🙂

...citește mai departe ↑

Churfirsten. Nu contează câte vârfuri urci, ci cum îl cobori pe ultimul

Churfirsten sapte varfuri colti la Walensee

Churfirsten e un munte celebru pentru cele șapte vârfuri aliniate, care au stârnit, și vor continua să o facă, dorința de a le parcurge „dintr-o lovitură”. După prima tură pe două vârfuri, am avut instant această fantezie. După tura recentă, cu doar trei vârfuri, m-am răzgândit: e prea tehnic, prea expus. Finalul abrupt al unui maratonist remarcabil m-a convins: nu contează câte vârfuri urci, ci doar cum îl cobori pe ultimul.

Altfel, Omul și Muntele e o poveste ce se scrie și se rescrie dintotdeauna. Cucerirea, dependența, efortul, liniștea, inutilul, încântarea, moartea, uitarea, performanța etc. sunt toate parte din această poveste din care doar muntele rămâne, istoria omului fiind până la urmă destul de limitată. Pe de o parte ambițiile, pe de alta dorința de a îmbătrâni pe poteci, fiecare negociindu-și punctul de echilibru, încercând să nu sfideze Sfânta Statistică și Cuviosul Noroc.

...citește mai departe ↑

Bizau Trail 2025. Nu riști, nu câștigi, dar nici nu pierzi

trailrunning Bizau

O cursă de antrenament sau un antrenament cu număr? Greu de spus, mi-a lipsit transa de la concursul din Brașov, dar asta și pentru că am luat startul accidentată, cu o problemă ce mă sâcâie de luni bune și care s-a înrăutățit subit. Însă eu mă tratez tot cu mișcare și mi-am propus să fiu precaută, să nu risc.

M-am dus și pentru traseu, pentru un munte nou, ca de obicei, și am avut surpriza unei curse ca acasă. Cu atmosferă intimă, necomercială, montană, cu traseu direcționat la maxim pe poteci, neașteptat de tehnic la un moment dat, cu socializare și fair-play. Chiar îmi lipseau toate acestea și cu toate că nu am urcat pe podium, la finalul zilei m-am simțit câștigătoare.

...citește mai departe ↑

Prin Alpstein, Staubern ↗↘ Alp Rohr

trailrunning Alpstein Sämtisersee Staubern

Rar mi s-a întâmplat să gâfâi mai tare decât urc. Rar m-am simțit așa înstrăinată. Nu toate plecările la munte sunt cu chef, nu toate sunt cu fluturi în stomac, iar aceasta a fost una dintre ele. M-am pus pe pilot automat cu pregătirea, m-am dus în stația de autobuz, am coborât unde trebuia și restul, restul trebuiau să coboare odată cu mine: entuziasmul, pofta, energia, libertatea! Însă iată-mă gâfâind, dând vina pe căldură, pe perioada fără energie a lunii, pe neputința de a fi cine știu că pot fi. Nu-i povară mai grea ca nemulțumirea de sine, iar muntele nu e locul care o evaporă, ci unde, cu luciditate, o cari și o tranșezi de la o serpentină la alta. Sufli, răsufli și, la deal!

...citește mai departe ↑