Cindrel #ÎnAlergare 2019 – un vis împlinit, o alergare de vis

Unele visuri se împlinesc devenind vise pentru ochii deschiși

Cu ceva timp în urmă m-am întrebat ce-mi doresc mai mult și mai mult legat de alergare în acest an. Am ales să ignor orice formă de marketing a concursurilor populare unde pare că toată lumea merge și aș spune și eu da oricând, orice influență a cunoscuților căci există poze cât o mie de cuvinte și rândurile după competiții pot naște pasiuni bruște, să nu iau în calcul ce ar presupune participarea ca efort logistic și am reușit să cobor câteva trepte spre adâncul sinelui. Răspunsul a venit firesc: vreau să alerg la maratonul Cindrel, vreau să văd acest munte, să-l întâlnesc pentru prima oară în sărbătoarea mișcării numită alergare. Dar se poate „vedea”, simți un munte în timp ce alergi, e timp pentru asta? Dacă te antrenezi pentru văzut, da.

...citește mai departe ↑

Munte, alergare sau flori? Stări de spirit când se apropie primul maraton după patru ani

Nu sunt omul care ține planurile secret, nu îmi plac superstițiile “dacă spun despre cutare lucru, nu se mai întâmplă cum doresc”, nu sunt genul care se antrenează pe ascuns. Probabil și pentru că nu mă omor cu antrenamentul și mă entuziasmez de fiecare dată când reușesc să o fac, ceea ce mi se pare firesc, ar fi culmea să ne transformăm și hobby-urile în rutină ca să păcălim cealaltă rutină a serviciului-casă-serviciu!

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2019. Încă un semimaraton, că mai mult nici nu pot alerga

Alergând mai mult de una singură ascultându-mi pașii și respirația până au devenit muzica mea preferată, am simțit alinierea la start alături de sute de perechi de picioare, de sute de voci, de pulsuri măsurabile în privirile nerăbdătoare, ca pe o ieșire din zona de confort, ca pe un adio alienare, un vârtej de emoții felurite ce-au tot crescut în săptămâna precedentă și care aveau să mă părăsească labil pe finalul cursei prin niște mici sfere umede și transparente numite lacrimi. Nici nu mi-aș dori să fie altfel, atâta vreme cât există emoție, locul meu e și acolo, la start.

...citește mai departe ↑

Crosul 15 Noiembrie – un experiment reușit, o organizare „merge și-așa”

Suntem în an centenar, locuiesc în Brașov și am văzut anul acesta documentarul „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. În 15 noiembrie 1987, în plin comunism obedient, muncitorii de la Autocamioane Steagul Roșu s-au revoltat și au pornit din fabrică spre Prefectură. A fost prea devreme să înceapă Revoluția, dar a fost un semn că se poate. Crosul își propune să refacă traseul revoluționarilor, să comemoreze curajul lor și a ajuns iată la ediția 29.
Dar cum suntem români… aproape în fiecare an acest cros lasă un gust amar multor alergători (mai ales celor care au participat și la alte competiții), dovadă că nici nu mi-a fost recomandat. Am participat din motive personale, dar și simbolice și probabil voi reveni la bicentenar (haha) sau când se vor schimba anumiți oameni implicați în organizare.
Altfel, sunt foarte mulțumită de rezultatul personal, am savurat intensitatea cursei.

...citește mai departe ↑

Gorun Trail 2018

Mi-am dorit să particip la acest concurs pentru peisaj și nu am fost singura, multă lume a venit din curiozitatea sau dorința de a cunoaște și această parte de țară – Dealurile Homorodului, complexul de la Racoș și desigur, gorunul de 900 de ani. Și nu am fost dezamăgită chiar dacă până și eu am gândit pe alocuri: ce bine ar merge pe două roți! Cât despre alergare, din martie 2015 n-am mai alergat distanța de 30km și aveam să-mi amintesc ce se întâmplă când treci de limita pentru care ești cât de cât antrenat…

...citește mai departe ↑

Alba Iulia City Race – 10 kilometri cu de toate

După o vară imprevizibilă, cu multe planuri date peste cap, apreciez și mai mult momentele frumoase ieșite ca din joben, indiferent de natura și amploarea lor. Un concurs neplănuit dar iată întâmplat, o cursă scurtă dar suficientă, un rezultat chinuit dar meritat. Prin urmare, nu ar fi așa multe de povestit, însă câteva idei ce s-au conturat după trecerea câtorva zile îmi mănâncă degetele și vor pe blog.

...citește mai departe ↑

Un trail running solitar prin Piatra Mare, ca pe vremuri

1 septembrie a fost o zi pe sufletul meu căci am hoinărit singură pe munte.
Fraza de mai sus poate ține de una singură loc de jurnal, dar n-o să scăpați, sunt o povestitoare…

Concediul de creștere copil se încheie peste câteva zile. Andrei e plecat cu Pinguinii la Propark, bunica e la noi și se înțelege de minune cu Miruna, eu sunt la „serviciu” pentru Miruna care îmi spune paaa paaa fără să-mi plângă plecarea și ies pe ușă cu rucsacul pregătit pentru o jumătate de zi numai a mea. Mașina e la scară, muntele la 18 minute distanță.

...citește mai departe ↑