[Review BlueBear.ro] Port lână când alerg iarna

E primul meu review și îl fac din mai multe motive, unul fiind acela că am descoperit lâna merinos de vreo patru ani încoace și am devenit dependentă de ea. Ca orice dependent încerc să îi conving și pe alții, așa fac și cu alergarea sau cu drumețiile. Am refuzat adesea să promovez sau să testez echipament pentru că nu simțeam că am suficientă experiență sau că folosesc atât de frecvent încât opinia mea să fie mai mult decât una subiectivă, de moment. Dar cum am dulapul plin cu haine de lână din cam toate categoriile și mărcile, cele mai multe testate pe poteci, colaborarea cu cei de la BlueBear a venit natural și le-am promis sinceritate și testare „pe bune” a produselor.

...citește mai departe ↑

Pentru prima oară în Munții Țaga

Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.

...citește mai departe ↑

Descoperind Munții Harghitei


Îmi încep pledoaria pentru acești munți povestindu-vă zile posomorâte de toamnă încă verde într-un aproape trecut octombrie, înălțimi cu aspect de deal, mai toate împădurite, geaba cauți culmi golașe și creste stâncoase, văi după alte văi, mai toate identice, de parcă singurul reper e soarele când răzbate prin nori, labirintul de drumuri forestiere cu potențial sigur de înnămolire și rătăcire, un peisaj aparent monoton cu inserții antropice, dar în care mi s-au redefinit liniștea, discreția, sălbăticia și o atmosferă nordică după care sufletul mea tânjea fără să-mi spună.

...citește mai departe ↑

Duminica e sărbătoare. Alerg

Era o vreme când mă consideram alergătoare doar când mă raportam la cei care alergau mai puțin ca mine sau nu făceau sport deloc, la  comparația cu restul ajungeam în zona gri dintre aspirație și realitate. Când abia strângi o sută de kilometri într-o lună, termenii de atlet sau alergător te pun cumva la punct.
A trebuit să vină pandemia cu lipsa concursurilor și explicit a motivației externe, să treacă perioada lipsită de timp și privată de somn a mămiciei când negociezi cu cei din casă și cu tine însăți fiecare ieșire, ca să ajung la concluzia că dincolo de stimuli sau constrângeri, sunt o alergătoare (montană) prin ceea ce simt, prin ce îmi doresc să văd când alerg și, nu în ultimă măsură, prin ceea ce pot.

...citește mai departe ↑

Bucegi în roz și verde, circuit Clincea-Omu-Ciubotea

Înaintăm pe poteca lată cât ai pune două tălpi una lângă alta și versanții roz ni se arată în contre-jour, scăldați de lumina încă blândă a dimineții ce se revarsă peste Poiana Clincea. Îi spun lui Rose că nici o poză nu va putea reda fidel ce vedem. Această atmosferă ușor neclară, difuză, de pictor impresionist întinzând printre aburii dimineții culorile atâtor flori, dar mai ales pe-ale celebrului arbust de rododendron. Pozez fără să mă uit la ce încadrează camera telefonului, cu soarele în ochi îmi este oricum greu să fac asta, iar în mintea mea imaginea zilei se salvează deja în milioane de pixeli ce-și dau coate printre neuroni: am ajuns!
Peste tufele roz zumzăie nenumărate gâze, e un întreg univers care nu înțelege ce e viața și cum să se bucure de ea, ci e însuși viața așa cum noi oamenii nu suntem destul de simpli pentru a o percepe.

...citește mai departe ↑

O altfel de Piatra Mare pe Culmea Ciorga (Horvatca)

Că entuziasmul precedă turele pe munte nu-i o noutate, dar ce te faci când rămâne și după și parcă e și mai intens?!? Ne-a plăcut atât de mult totul – traseul, ploaia, ceața, soarele neașteptat, alergatul prin apă, căutatul potecilor, evitatul urzicilor – încât ne-ar mai trebui o tură doar ca să ne repovestim cât de frumos a fost, ce dor ne-a fost de munte (și cât ne mai e!), să ne încurajăm că de-acum încolo copiii vor fi tot mai mari, iar noi ne vom strecura tot mai mult timp pentru pasiunile ce nu ne-au părăsit doar pentru că am devenit mame: muntele și alergarea!

...citește mai departe ↑

Măcinul – un bătrân primitor cu care nu stau niciodată destul de taină…


După câțiva ani de Tâmpa în spatele casei, am reîntâlnit cu surprindere și apreciere Măcinul. Uitasem cum e acest munte, uitasem cum mă face să mă simt, cât e de stâncos și de sălbatic, câtă poveste a timpului îmi trece prin fața ochilor doar când îi privesc bătrânele roci. Iar după câteva luni de izolare pandemică, uitasem și cum mai e cu prietenii în jurul focului…

Mi le-am reamintit pe toate și amintiri noi, prețioase, s-au pus deoparte. Nopți calde, vânt lăsat să bată-n plete, crâng de poveste cu apusuri pastelate peste Pietrele Mariei, cortul împărțit la trei de data aceasta și lărgimea Dobrogei pe care eu, nesătula de munte, am simțit-o ca pe o terapie cu câmpie, un leac la claustrofobia tacită a rutinei.

...citește mai departe ↑