KM Vertical Bâlea 2021. Cel mai greu kilometru, ultimul
Ziua în care n-am urcat pe podium, dar am câștigat atât de multe.
Articole cu eticheta alergare
Alergarea face parte din viața mea de când mă știu, m-am născut cu mâncărimi în tălpi. Cândva îi spuneam fugă, fără să fug de ceva anume. Cel mai mult îmi place să alerg pe dealuri, prin păduri și pe potecile munților, dar uneori simt și viteza sprinturilor pe asfalt. Corpul în alergare nu are vârstă.
O alergare matinală în Piatra Mare
Diminețile petrecute pe munte au ceva festiv, pe toate le suspectez de zâmbetul acela fericit al evadării, dar și al satisfacției coborârii când majoritatea abia încep să urce. O dată depășit momentul trezirii, restul vine de la sine, energia invadează venele și entuziasmul se distribuie celor două prietene care pot alerga și vorbi în același timp. Dar cum am venit aici pentru pante ce ne lasă fără glas, urcăm rapid pe vârful pustiu în calmul atât de dorit al începutului de zi. Păstrând pentru la întoarcere câteva clipe de odihnă într-un loc special, tura noastră se împarte echitabil între cele două pasiuni complementare, frumusețile munților și alergarea.
Pe culmile sudice ale munților Harghita m-au impresionat copacii
Alte trei zile petrecute în zona Munților Harghita și impresiile sunt amestecate. M-au fermecat copacii de pe dealuri, stejarii falnici printre mestecănișuri dense, sălbăticia locurilor, senzația de capăt de lume într-o rețea de drumuri, m-au dezgustat gunoaiele duse în natură la kilometri depărtare de zonele locuibile. Vremea ne-a deturnat de la activități de iarnă, schiul de tură sau săniușul, dar am făcut suficientă mișcare cât să merităm sauna în fiecare seară.
Piatra Mare în culorile răsăritului
Pășesc pe zăpada înghețată de parcă sparg coji de ouă, aud uneori păsărele de parcă ar vorbi în somn, un lanț de la colțari e prea larg și zornăie, mișcările prietenei mele au ritmul lor metronomic ceva mai în față și toate aceste mici zgomote se dizolvă rapid în liniștea completă pe care nici vântul n-o tulbură. Brazii sunt împovărați cu zăpadă, stâncile sunt tencuite de-un meșter nevrotic, până și luna zace într-o pâclă difuză, e un decor greoi și obscur prin care pare că ne furișăm cumva. Stingem frontalele, lumina albastră devine suficientă pentru a urma poteca. Peste scurt timp, soarele va răsări, iar noi vom fi acolo sus, pe creste, pentru o memorabilă clipă de sublim. Emoția și neastâmpărul adaugă zvâc pasului și simt că aș putea urca oricât.
[Review BlueBear.ro] Port lână când alerg iarna
E primul meu review și îl fac din mai multe motive, unul fiind acela că am descoperit lâna merinos de vreo patru ani încoace și am devenit dependentă de ea. Ca orice dependent încerc să îi conving și pe alții, așa fac și cu alergarea sau cu drumețiile. Am refuzat adesea să promovez sau să testez echipament pentru că nu simțeam că am suficientă experiență sau că folosesc atât de frecvent încât opinia mea să fie mai mult decât una subiectivă, de moment. Dar cum am dulapul plin cu haine de lână din cam toate categoriile și mărcile, cele mai multe testate pe poteci, colaborarea cu cei de la BlueBear a venit natural și le-am promis sinceritate și testare „pe bune” a produselor.
Pentru prima oară în Munții Țaga
Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.
Descoperind Munții Harghitei
Îmi încep pledoaria pentru acești munți povestindu-vă zile posomorâte de toamnă încă verde într-un aproape trecut octombrie, înălțimi cu aspect de deal, mai toate împădurite, geaba cauți culmi golașe și creste stâncoase, văi după alte văi, mai toate identice, de parcă singurul reper e soarele când răzbate prin nori, labirintul de drumuri forestiere cu potențial sigur de înnămolire și rătăcire, un peisaj aparent monoton cu inserții antropice, dar în care mi s-au redefinit liniștea, discreția, sălbăticia și o atmosferă nordică după care sufletul mea tânjea fără să-mi spună.