Acest concurs a fost mai mult o tură (ultra) rapidă decât o competiție de alergare, de aceea titlul nu e deloc exagerat în cazul meu. M-am înscris anume pentru traseu căci nu am mai fost la est de Urlea și abia așteptam să revăd Făgărașii, munții ce mă impresionează cel mai puternic din Carpați.

În afara primilor doisprezece kilometri și a ultimilor patru pe care i-am alergat mâncând pământul, restul traseului este despre omul-furnică pe muntele cel mare, despre locuri mai puțin văzute și umblate – mi-au plăcut la nebunie urcările pe hățașuri de pădurari și ciobani, cu muchii lungi peste care doar norii se revarsă în liniște urcând din căldările adânci jupuite de zăpezi, e despre peisaje și trăiri pentru care e musai să-ți faci timp, să ridici capul din iarbă, să zâmbești larg și să întinzi brațele răcorindu-te în vânt.

Pe când entuziasmul neașteptatului loc unu pălește, acest colț de Făgăraș pe care nu-l mai văzusem îmi acaparează tot mai mult amintirile pentru că efort am mai făcut și altădată, efortul se uită, dar frumusețea muntelui, cel puțin pentru mine, e unică și irepetabilă, e un privilegiu să am parte de ea, chit că se întâmplă să fiu într-o cursă.

...citește mai departe ↑