Răcădău – Postăvaru, din pragul casei


După o așa perioadă de izolare, cred că sunt puțini cei care nu tânjesc neapărat după compania celorlalți. Eu abia așteptam să plec singură pe poteci! E drept că m-a ajutat să știu că e multă lume pe trasee, să nu mă tem că dau nas în nas cu ursul reobișnuit cu liniștea adusă de covid.

Iar dacă o alergare (drumeție) din Brașov până pe Postăvaru și retur nu este ceva neobișnuit printre atleții/drumeții urbei, pentru unii fiind parte din antrenamentul săptămânal, eu am reușit să revin după aproape doi ani, ceea ce mă miră nemulțumitor, dar asta e, blogul și strava nu mint. Când vine vorba de munte, amintirile-mi sunt întotdeauna mai vii decât statistica.

...citește mai departe ↑

Crosul 15 Noiembrie. Când o alergare pe asfalt deschide noi perspective

De ce aleargă oamenii la concursuri? Pentru că acolo au toate condițiile să iasă din zona de confort, să-și afle sau să împingă puțin mai sus limitele, să se simtă bine știind că au încercat să fie mai buni sportivi decât în majoritatea zilelor. Și pentru că o alergare competitivă fie că e o competiție cu sine sau cu ceilalți devine un eveniment personal, un moment intens care, deși se produce în grup, la interior se resimte cât se poate de solitar – e drept că efortul nu lasă prea mult loc conversației sau contemplării. Nu subestimați cursele scurte, sunt intense și adesea se lasă cu tot felul de planuri: vreau să fiu mai rapid, trebuie să mai slăbesc, cred că aș putea alerga cel puțin dublu, ia să mă înscriu la un semi etc.

...citește mai departe ↑

În contratimp cu secundele la Festivalul Sport Montan Săcele

După trei concursuri în două weekend-uri consecutive am ajuns, mai repede de cât îmi imaginam, la saturație. Poate și pentru că am tras mai mult decât eram antrenată, poate pentru că oricum e final de sezon și alte concursuri care să mă atragă nu mai sunt, poate pentru că atunci când dai cam tot ce poți ajungi mai repede la… concluzii. Ar putea fi doar o impresie la cald și după ce vor trece urmele efortului intens, anumite beculețe să înceapă iar să pâlpăie.

...citește mai departe ↑

Șugaș Race 2019. O alergare pitorească pe dealurile înalte ale Baraoltului


Îmi place să alerg pe poteci și îmi place să descopăr locuri noi, cu atât mai mult aproape de casă. Iubesc munții, dar dealurile au un loc special în inima mea, am copilărit pe dealuri și oricât voi tot îmbătrâni, voi rămâne un copil al dealurilor, copilul care urcă să vadă ce mai e nou în zare deși abia a coborât. Și-mi mai plac, ca tuturor de-altfel, momentele neplănuite, dar care se transformă în amintiri dragi cât ai clipi. Iar în acest iureș de clipiri dese care este viața, să ținem aproape oamenii ce ne ajută să fim noi înșine.

...citește mai departe ↑

Cindrel #ÎnAlergare 2019 – un vis împlinit, o alergare de vis

Unele visuri se împlinesc devenind vise pentru ochii deschiși

Cu ceva timp în urmă m-am întrebat ce-mi doresc mai mult și mai mult legat de alergare în acest an. Am ales să ignor orice formă de marketing a concursurilor populare unde pare că toată lumea merge și aș spune și eu da oricând, orice influență a cunoscuților căci există poze cât o mie de cuvinte și rândurile după competiții pot naște pasiuni bruște, să nu iau în calcul ce ar presupune participarea ca efort logistic și am reușit să cobor câteva trepte spre adâncul sinelui. Răspunsul a venit firesc: vreau să alerg la maratonul Cindrel, vreau să văd acest munte, să-l întâlnesc pentru prima oară în sărbătoarea mișcării numită alergare. Dar se poate „vedea”, simți un munte în timp ce alergi, e timp pentru asta? Dacă te antrenezi pentru văzut, da.

...citește mai departe ↑

Munte, alergare sau flori? Stări de spirit când se apropie primul maraton după patru ani

Nu sunt omul care ține planurile secret, nu îmi plac superstițiile “dacă spun despre cutare lucru, nu se mai întâmplă cum doresc”, nu sunt genul care se antrenează pe ascuns. Probabil și pentru că nu mă omor cu antrenamentul și mă entuziasmez de fiecare dată când reușesc să o fac, ceea ce mi se pare firesc, ar fi culmea să ne transformăm și hobby-urile în rutină ca să păcălim cealaltă rutină a serviciului-casă-serviciu!

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2019. Încă un semimaraton, că mai mult nici nu pot alerga

Alergând mai mult de una singură ascultându-mi pașii și respirația până au devenit muzica mea preferată, am simțit alinierea la start alături de sute de perechi de picioare, de sute de voci, de pulsuri măsurabile în privirile nerăbdătoare, ca pe o ieșire din zona de confort, ca pe un adio alienare, un vârtej de emoții felurite ce-au tot crescut în săptămâna precedentă și care aveau să mă părăsească labil pe finalul cursei prin niște mici sfere umede și transparente numite lacrimi. Nici nu mi-aș dori să fie altfel, atâta vreme cât există emoție, locul meu e și acolo, la start.

...citește mai departe ↑