Iulie 2022. Vacanța Mare – marea lâncezeală

Iulie, altădată luna de vârf a anului în privința mișcării, abia a strâns în alergare 133km cu 5000m+ (însă am trecut pragul de o mie de kilometri de când a început anul versus 900km strânși în tot 2021), 0km pe două roți și 63km de drumeție cu un pic de via ferrata. Niciun concurs, dar august va avea parte de două, unul în Făgăraș, iar altul la poalele Mont Blanc-ului.

Dincolo de statistici, iulie e însă bogată în premiere: o primă incursiune în Dolomiți urmată de o vacanță cu de toate în România. Titlul rezumă perfect ritmul acestei luni, aparent agitată, dar cu multe zile relaxante în care am pierdut noțiunea timpului.

...citește mai departe ↑

Prima întoarcere din cele nu destul de multe

Mi-am dorit mereu să am un Acasă, dar pereții, orașele, potecile se pare că îmi rămân mereu în urmă. Cu un bagaj sumar și cu mult dor, acasă e acum peste tot acolo unde stau la masă cu oamenii dragi, indiferent de codul poștal. Când privesc din avionul ce zboară peste munți, acasă devine un cumul de amintiri, un colaj de mâini, ochi, cuvinte, râsete, mirosuri, îmbrățișări, mâncăruri. Casele sunt case, pădurile păduri, le regăsesc, le părăsesc, le reinventez, dar oamenii dragi îmbătrânesc concomitent cu mine și timpul ne leagă mai mult decât poate spațiul să despartă.

...citește mai departe ↑

Rhylauf 2022 – Prima (mini) cursă în afara României

Am vrut să renunț de la kilometrul unu. Până pe la kilometrul patru am tot pendulat dacă să renunț sau nu. Sentimente amestecate, amânări, frustrări și… vânt. Prea mult vânt. Poate că mă ajuta când bătea din spate, dar cu siguranță mă destabiliza total când îl simțeam din lateral sau din față. Nu reușeam să mai țin ritmul, dar mai grav, îmi reveneam destul de greu când condițiile erau din nou prielnice Aș fi tras de mine, dar nu mă găseam, parcă mă ascunsesem undeva între bentița prea subțire de pe urechi și încălțările care se lipeau de asfalt amânând zborul. Am alergat îndesată. Cursele bune nu au legătură cu timpul final. Timpul a fost bun, cursa nu. Și nici cu terenul elvețian sau românesc nu e vreo legătură: când alergi cât poți tu de tare, creierul îți servește antrenamentul fizic și mental, nici mai mult, nici mai puțin. Uitasem că și starea de spirit se antrenează.

...citește mai departe ↑

Când războiul nu-ți dă pace

Nici nu mai știu la ce mă gândeam înainte să înceapă oficial războiul, dar acum inevitabil toate converg spre într-acolo. Toate se opresc în loc pentru o secundă când auzi vestea, apoi lumea își reia mersul lucrurilor, totul arată fix ca înainte, dar perdeaua îngrijorării oferă altă perspectivă: oare prețuim ce avem? Oare ne gândim la pace și atunci când nu e război?

...citește mai departe ↑