[Jurnal în mișcare 01/23] Normalitatea e fără câini liberi pe câmp

Nu mi s-au întâmplat prea multe în prima lună a lui 2023, dar moartea Anei m-a șocat și, după atâtea zile, încă sunt afectată. Indiferent de taberele care s-au format, pe mine mă dezamăgește profund lipsa de reacție a celor care merg pe munte și a celor care aleargă. Ei știu prea bine situația, că sunt câini absolut peste tot, haite adesea, că nu e sigur să mergi singur mai pe nicăieri. Pentru că sunt câțiva „viteji” care imediat sar să te facă cu ou și cu oțet dacă-ți recunoști teama de câini, oamenii preferă să tacă. O tăcere ca o tragedie continuă.

Eu alerg aici pe câmpuri, pe dealuri și, dacă aud o mișcare undeva, nu mai tresar de frică, ci de curiozitate: poate e o căprioară. Știți că nu mă omor după Elveția, dar faptul că nu au câini liberi e un plus. Normalitatea e ca omul să alerge/meargă pe oriunde poftește fără să fie alergat de „cei mai buni prieteni”… ai cuiva, ai nimănui sau poate ai românilor needucați, cu ură de semeni sau cu nesimțire crasă. Cu mentalitate de acum x secole. Dacă cei care fac mișcare, prima linie cum ar veni, sunt atât de nepăsători, „iubitorii” de normalitate anormală vor învinge. Vor trăncăni și vor fi singurii care vor conta. Ca și până acum.

Ana a murit degeaba. Iar eu simt o furie pe care mi-o pot explica… din păcate.

...citește mai departe ↑

2022 sub lupă: doar cele bune să se-adune

Veni și vremea pragului dintre ani, între două zile identice, ca și cum ai trece dintr-o cameră într-alta. Totuși, firea omului cere resetare, companie, petrecere, speranță, luminițe aruncate-n cer, îmbrățișări și introspecție. Eu una mi-aș dori să pun degetul pe ce a mers bine și ce n-a mers în 2022, să îmi pun speranțe în planurile încă nefăcute ale lui 2023, dar blogul nu e vreun loc magic unde mintea să mi se deblocheze instant și să aflu răspunsurile ce teoretic se află în mine, dar practic… sunt plecate cu sorcova.

Apropo de sorcovă, vă urez un An Nou în care să știți ce vă doriți, să aveți cu cine vă încuraja la greu și cu cine împărtăși bucuriile, dar mai ales, să vă aveți bine cu voi înșivă!

...citește mai departe ↑

Experiment „ia mâinile de pe facebook”: telepatia nu există, algoritmul suntem noi

Claudia-alergare-facebook-meet-sun-blog

De minim o săptămână stau departe de facebook. În cazul meu, „departe” înseamnă să intru doar de pe laptop și să mă abțin de la a interacționa: să nu postez, să nu dau like, să nu comentez. Cel mai mult timp mi-l petreceam pe telefon, era un fel de alternativă la lipsa de chef de orice, un Alt + Tab la ce (nu) se întâmpla în jur. Am șters aplicația și, în lipsa ei, mi-am instalat altele, deocamdată mai utile.

Mi-a fost și încă îmi este greu, dar experimentul va continua pentru că încep să întrevăd și concluzii. Prima este că rețeaua socială, fb-ul sau oricare alta, nu funcționează pe bază de telepatie, doar avem impresia că ne vedem, că știm unii de alții. Nici că ne-am fi așteptat la altceva, dar ne-am obișnuit să dăm vina pe Marele Algoritm pentru ceea ce noi nu facem: nu comunicăm.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare] Octombrie 2022

Octombrie se dovedește a fi fost o lună tare leneșă, lipsită de motivație, dar care a avut un început tare frumos în prima parte a vacanței acasă cu maratonul din Piatra Craiului și o super drumeție în Făgăraș. Apoi m-am pricopsit cu răceală și sinuzită (sau invers), dar tot m-am bucurat de niște zile frumoase la Tehomir, la ai mei, de revederea cu familia extinsă (de hramul satului, Vinerea Mare). Întoarsă în Elveția mai mult am bolit și am acceptat că poate e timpul odihnei, astfel că puținele alergări au fost doar pe bază de chef și dor de timpul meu cu mine în natură, cu ceva frică de reactivarea sinusului maxilar și cu o puternică senzație de răceală pe fundal.

...citește mai departe ↑