Creasta Rodnei din Pasul Rotunda în Pasul Șetref

Rodnei-creasta-01.jpg

Toamna lui 2015 mi-a adus prima întâlnire cu Munții Rodnei, ba chiar am reușit să le parcurg creasta alături de prietena mea Mike – Mihaela Diaconescu. Cu o zi înainte de ispravă, de-abia îmi făcusem o idee despre acești munți printre aburii ridicați după ploaie, dar în ziua cea mare am avut norocul unui senin ce ne-a adus nu doar mai multă siguranță, ci și bucuria de a vedea întreg peisajul.

Ca orice parcurgere integrală de creastă, imaginea de ansamblu pe care ți-o formezi este neprețuită, treptat culmile domoale devin creste stâncoase, observi cum se schimbă relieful, direcția de mers printre muchii și căldări pe care ai vrea să le parcurgi într-o altă bună zi, cum locul de unde ai plecat dispare în straturile tot mai neclare ale orizontului, pe când locul unde vei ajunge te ademenește cu reperele sale tot mai apropiate, dar încă departe.

Experiența a fost mult mai intensă, mai consistentă decât se poate descrie, creasta e de-altfel un traseu de două-trei zile. E genul de tură pe care o rumegi în timp și îți amintești de fiecare dată alte detalii. Am cunoscut Munții Rodnei dintr-un foc și am adăugat încă o tură memorabilă alături de Mike. Alături de parcurgerea crestei Făgărașului la două zile și de locul doi la Maratonul Pietrei Craiului, creasta Rodnei la o zi se înscrie în principalele realizări, dintre cele montane, ale lui 2015.

Ce traseu mai poate urma după toată creasta Rodnei? Oricare traseu din Munții Rodnei. Cu geografia traseului în minte și cu harta în față, ideile curg altfel 🙂


Cuprins:


Descriere traseu și alte informații

23 septembrie 2015, Munții Rodnei
Drumețe alergătoare: Mike și Claudia
Ziua 6 din cele 7 în Bucovina și Maramureș
Albumul foto: de răsfoit începând cu prima imagine a zilei.

Date traseu: 54.5km (toată creasta are ~56-58km), 3100m+, 13h (10h15′ mers efectiv).
Marcaj: bandă roșie |||traseul de creastă al Munților Rodnei și totodată parte a traseului de creastă al Munților Carpați:

Pasul Rotunda (1271m, DN 17D) – Muntele Gaja – Șaua Gajei – Vf. Ineuț(2222m) – Șaua cu Lac –
– la S de Vf. Ineu – Șaua Ineu – Șaua Bila (Gaura Ineului) – Vf. Tomnatec (2051m) – zonă de custură
– Vf. Coasta Netedă (2060m) – Tarnița lui Putredu (1959m) – Vf. Cișa – Șaua Cișa –
– Vf. Omului (2135m) – Vf. Gărgălău (2159m) – Șaua Gărgălăului (1907m)- Șaua Galațului –
– Vf. Galațului (2048m) – Șaua Laptelui – la N de Vf. Laptele – Șaua Puzdrele (2035m) –
– Tarnița Bârsanului – Tarnița Negoieselor – Șaua Între Izvoare (1820m) – La Cărți
– Vf. Obârșia Rebrii (2055m) – Tarnița La Cruce (1981m) – la S de Vf. Rebra – Tarnița Bătrânei –
– Vf. Bătrâna (1710m) – Pasul Pietrii (1196m) – la sud de Muncelul Râios – La Vălăie/La Jgheaburi
Pasul Șetref (817m, DN 17C)

Hartă. Pe traseu am folosit harta Bel Alpin cu descrieri de dl. Dinu Mititeanu, online folosesc harta celor de la Munții Noștri | Munții Rodnei

Pe google maps-ul de mai jos: traseul de creastă parcurs de noi, de la est la vest, este cu linie roșie continuă (cele două pasuri sunt parcate cu cerculețe), revenirea în Pasul Rotunda am făcut-o cu autostopul, dar despre asta în capitolul dedicat.

creasta-rodnei-retur.jpg

De la cerculețul roșu = Pasul Rotunda la cerculețul albastru = Pasul Șetref

Info:
1. Traseul și marcajul bandă roșie după intersecția cu drumul forestier Moisei-Romuli (Pasul Pietrii) până în Pasul Șetref este de nerecomandat și de nepracticat. La scurt timp după intersecție se află două hrănitoare pentru animale, una pentru mistreți, alta pentru urși, iar drumul este presărat cu urmele du-te-vino ale urșilor.
În plus, exploatările forestiere au făcut peisajul harcea-parcea, pe lângă versanții tăiați la ras cu buturugi imense răsturnate, drumurile sunt adevărate tranșee de la urmele de tractor și buștenii trași. Marcajul bandă roșie devine tot mai greu de urmărit până în zona „La Jgheaburi” de unde se transformă într-o căutare continuă.

2. Noi am parcurs traseul până în zona „La Jgheaburi” (după ce am trecut de stâncăriile Muncelului Râios). De-acolo ne-a luat cu o mașină de teren un angajat forestier ce verifica hrănitoarele și ne-a dus până în Pasul Șetref pe o distanță pe care o aproximez undeva la 3-4km (excluzând ocolurile de serviciu pe care le-a făcut „salvatorul” nostru). Marcajele se mai vedeau din când în când (unele chiar păreau refăcute), însă fără constanță, greu de ales varianta corectă în labirintul de drumuri și relieful foarte deluros.

3. Traseul se poate „scurta” în câteva porțiuni unde există și variante de ocolire a unor vârfuri, acestea fiind de asemenea marcate cu bandă roșie (ex. pe sub vârful Ineu, pe sub vârfurile Negoiasa).

4. Ritmul. În cele 13 ore petrecute pe traseu, am alergat doar pe porțiunile de drum (și au fost câteva: pe sub Muntele Gaja, în zona Rebra-Bătrâna) sau când poteca la vale era foarte plăcută și ne îmbia să facem asta. În rest, mers susținut.

5. Echipament: de alergare montană (încălțări + gaitere, colanți, rucsacuri, tricou, bluză), bețe de trekking, geacă Mike, windstopper eu, pelerine de ploaie, mănuși, bandane, trusă medicală, folie de supraviețuire, apă, mâncare.
Deși am parcurs creasta la o zi și abordarea a fost de trail running, spre deosebire de concursuri nu am optat pentru echipament cât mai light, ci unul versatil pentru orice situație: ploaie, caniculă, frig.

Rodnei-creasta-42.jpg

printre puținele poze cu mine, pe vârful Gărgălău, singurul întâlnit cu bornă…

5. Dintre izvoarele de pe creastă (sau în apropiere): sub Vf. Gaja, Șaua Ineuțului (coborând din Șaua cu Lac), între Șaua Gărgălău (La Izvoare) și Șaua Galațului, Șaua Între Izvoare, La Cărți, sub vârful Rebra (zonă cu stâni), la jgheaburile de după Pasul Petrii, în apropierea stânelor.

6. Dintre refugii, locuri de campare pe creastă sau înnoptat în caz de nevoie: Refugiul Montan Rotunda chiar în Pas (particular), loc de campare la Lacul Lala Mică – atenție este rezervație!, Refugiul de sub Ineu, loc de campare între Șaua Gărgălău (La Izvoare) și Șaua Galațului, Hanul Tentea din Pasul Șetref – nu mai există Hanul lui Pătru, clădirea a fost renovată și e mai degrabă o pensiune acum.

7. Am fost curioasă să văd ce înseamnă tarniță: șa, curmătură; de la dexonline.ro:
TÁRNIȚĂ, tarnițe, s. f. 1. Șa (țărănească) de lemn sau (rar) de piele, folosită la călărit sau la transportul unei poveri. 2. Culme, coamă de munte sau de deal în formă de șa. 3. (Reg.) Drum de munte, bătut de oi sau de vite. – Din ucr. tarnyc’a;
ȘA, Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate;
TĂU, tăuri, Lac de munte; iezer;
PAS, pasuri, s. n. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare;
VĂLẮU, vălaie, s. n. (Regional) 1. Jgheab din care se scurge apa dintr-o fântână sau din care se adapă vitele.

8. Am o mare dilemă cu denumirea: Gaja sau Gâjii sau Gagii sau Gâjei sau…? Fiecare sursă are varianta ei, pe hărți apar denumiri diferite chiar și între Șaua Gaja și Vârful Gaja. Orice lămurire este prețioasă, ca și etimologia cuvântului. Mulțumesc!


Creasta Rodnei într-o zi de toamnă din Rotunda până aproape-n Șetref

Dacă cu o dimineață în urmă m-am trezit foarte greu, de data aceasta a fost mult mai ușor, iar pe tenta cortului nu se auzea nici o picătură de ploaie. Asta nu ne-a scutit de a ieși din cort într-o mare de ceață. Mike, având la activ multe astfel de dimineți alături de Radu și știind că de cele mai multe ori efortul și speranța că nu e totul în ceață sunt deseori răsplătite, mi-a insuflat și mie siguranța că merită pornit la drum. Deși ne-am îmbrăcat bine, nu s-a dovedit a fi prea frig, iar pașii hotărâți ne-au încălzit repede.

Nici nu ne-am pornit bine să urcăm prima pantă că ceața a și rămas în urmă, doar Pasul Rotunda și văile din jur fiind acoperite de un val lăptos pe care conturile brazilor se vedeau spectaculos. Peste Suhard soarele se pregătea să răsară.

Rodnei-creasta-02.jpg

un răsărit sau un apus? ar putea fi oricare dintre ele, dar e un răsărit peste Suhard

Rodnei-creasta-03.jpg

spre creastă, primul vârf zărit este Roșu, dar nu vom începe cu el, ci cu Ineuț

Rodnei-creasta-07.jpg

de-acolo venim

Marcajul este suficient de bun, iar drumul pe curbă de nivel ne îmbie să alergăm uneori. În față ne așteaptă Vârful Ineuț pe care urcasem și cu o zi în urmă, în stânga lui se profilează semeț Vârful Roșu pe care nu vom urca, traseul mergând spre dreapta.

Rodnei-creasta-11.jpg

drumul merge pe sub culmea din dreapta, a Gajei (Gagii!?) și va urca pe Ineuț, vârful din centru. În stânga Roșu, în dreapta Ineu.

Se anunță o zi frumoasă cu toate că răsăritul e mai mult ascuns undeva în nori, însă mai târziu aveam să ne bucurăm din plin de razele soarelui. Văile est-nordice sunt încă sub plapuma norilor, ceea ce îmi confirmă că „vremea rea” e deseori doar la poale și merită urcat deasupra plafonului, poate-poate. Ritmul de mers a fost unul foarte bun, iar pauzele au fost date mai mult de gustoasele merișoare 🙂

Rodnei-creasta-15.jpg

merișoare din belșug

Rodnei-creasta-58.jpg

culmea Gajei de pe care venim și Valea Lala în stânga, pe care am urcat în ziua precedentă

Rodnei-creasta-18.jpg

Căldarea Lala și Lacul Lala Mare

Rodnei-creasta-21.jpg

pe vârful Ineuț

Spre sud se întind culmi lungi și văi așișderea, relieful de căldări fiind prezent doar pe partea nordică. Golul alpin e și el destul de generos, mai ales cu stânele, minim una pe fiecare vale. Apoi văile se lungesc pierzându-se spre sud într-o mare de coline împădurite, pe fiecare vale ghicindu-se câte un drum de pământ ce într-un final duce la civilizație, însă marcajele ce apar pe hartă și care probabil lipsesc la fața locului, indică trasee lungi, neademenitoare. Pe nord în schimb, se ivesc localități, identifici ușor Borșa, iar căldările cu lacuri și muchiile stâncoase sunt cu siguranță mult mai interesante, traseul spre Pietrosul Rodnei fiind probabil cel mai frumos.

rodnei-refugiul-sub-ineu-rw.jpg

ocolim Vârful Ineu prin stânga, trecem pe la Refugiul de sub Ineu

Mergem susținut, dar e timp berechet de privit. Ne oprim din când în când și citim descrierea făcută de domnul Dinu Mititeanu pentru harta de la Bel Alpin. Identificăm vârfuri, recalculăm distanțe și timpi, mâncăm câte ceva căci ne-am propus să ne alimentăm continuu pentru a păstra nivelul de energie constant. Nici că ne puteam dori o zi mai frumoasă.

Asemăn Rodnei unei combinații între Retezat și Făgăraș, dar traseul de creastă urmează, cu mici excepții, culmi înierbate, vârfuri ocolite pe frumoase curbe de nivel, fără expuneri periculoase – asta vara! Cu cât ne vom apropia de Pietrosul cu atât se zăresc vârfuri stâncoase, dar le voi parcurge poate altădată.

Rodnei-creasta-57.jpg

Sus-jos dupa Ineu cu vârfurile Tomnatecul, Creasta Netedă, Cișa, Omului

Rodnei-creasta-35.jpg

poteca e foarte plăcută

Rodnei-creasta-36.jpg

deși urcatul fiecărui vârfuleț ne amintește de Făgăraș, totul e la scară mult mai redusă aici (după parcurgerea crestei Făgărașului nici o parcurgere de creastă nu mi se pare mai solicitantă ca a lui)

Rodnei-creasta-40.jpg

Mike trece prin porțile Gărgălăului. După Ineu, Gărgălău a fost următorul nostru reper. Creasta cotește aici spre nord.

Rodnei-creasta-60.jpg

după Vârful Gărgălău, traseul coboară mult spre dreapta, ca mai apoi direcția să se păstreze spre vest

Rodnei-creasta-41.jpg

singurul vârf cu bornă întâlnit de mine pe această creastă

Ne apropiam de jumătatea crestei și eram încă în formă. Verificam destul de des kilometrajul arătat de ceasul lui Mike, iar distanța se măsura în procente: suntem la un sfert, la o treime, la jumătatea drumului. Marcajul fiind bun, intuitiv, orientarea nu a fost defel o problemă. În fiecare șa / tarniță am găsit indicatoare, extrem de utile și cu informații generoase (timp, km, altitudine). Dar reamintesc, am prins o zi extrem de bună, pe ceață sau viscol lucrurile s-ar complica instant, traseele de retragere fiind destul de lungi, chiar și cele spre nord, iar adăposturile destul de puține și la îndemâna cunoscătorilor.

Într-o astfel de tură de anduranță, trăirea principală este recunoștința. Față de munte că există și îți oferă măreția și frumusețea lui, față de cel care te însoțește și îți oferă siguranța echipei, față de tine că ai reușit să ajungi acolo, că în anii de mers pe munte ai strâns experiența și forma fizică necesare pentru a face un astfel de traseu cu un efort rezonabil, fără a te priva de bucuria lui.

Rodnei-creasta-43.jpg

Rodnei-creasta-46.jpg

Rodnei-creasta-48.jpg

Rodnei-creasta-51.jpg

Rodnei-creasta-52.jpg

Ciobanii, câinii și turiștii. Dacă până aici am tot zărit turme și ne-am și întâlnit cu una ce avea puțini câini și aceia prietenoși, iată că ne aștepta una bine poziționată în poteca de creastă. Și nu oricum, ciobanii se odihneau lungiți, oile la fel, de când am zărit turma și până ne-am apropiat nu s-au urnit de acolo. Și pentru că bețele de trekking au dublul rol de a menține distanța de colții fioroși, cu ajutorul lor ne-am apărat când am fost înconjurate: am stat spate în spațe cu bețele încrucișate în față. Niciunul dintre câini nu avea jujeu.

Mai întâi au sărit câinii mici, apoi au venit și cei trei ciobănești. Au fost peste zece câini, de toate mărimile, maidanezi majoritatea. „Atacul” s-a produs la peste o sută de metri până la turmă, iar ciobanilor le-a luat cam mult să se ridice și să alerge spre noi, suficient timp cât să simți transpirația rece a fricii, mai ales că nu eram doar înconjurate, ci și asaltate când pe o parte, când pe alta. Faptul că am scăpat cu bine s-a numit noroc…

Rodnei-creasta-53.jpg

să stai cu turma de câini în potecă… asta înseamnă să fii „cioban”

Dacă în prima parte a traseului, geografia locului îmi era destul de clară, iar descrierile hărții erau ușor de recunoscut în teren și cu ajutorul indicatoarelor, de aici încolo până spre Bătrâna au existat destule zone unde m-am mulțumit să țin marcajul și să mă bucur de priveliște, de verdele jnepenilor amestecat cu roșul-auriu al afinișului.
Poate și pentru că am avut mai mereu în față Pietrosul Rodnei ca reper dominant și mi-a captat tot interesul.
Poate și pentru că traseul a mers mai mult pe curbe pe nivel și nu pe vârfuri.
Poate și pentru că era timpul să mă cuprindă o firească oboseală.
Și dacă eu am „baterii” reîncărcabile pe bază de stări de spirit, aparatul meu foto se pregătea să se închidă. Am continuat să fac poze cu telefonul pentru a documenta tura.

Rodnei-creasta-54.jpg

Lac „inimos” sub Laptele Mare în Căldarea Negoiescu

Rodnei-creasta-56.jpg

Ocolind Vf. Laptele Mare pe nord (ultima poză cu aparatul foto, bateria lui s-a terminat, ale noastre nu)

Poteca nu are provocări tehnice sau dificultăți de orientare, singura bâjbâială fiind în zona jnepenilor unde am reușit să „călcăm totul în picioare”, dar am ieșit ciufulite dintre ei. Ca de obicei, au salvat situația merișoarele, pe care le-am combinat în mod fericit cu ciocolată.

Rodnei-creasta-61.jpg

merișoarele sunt din belșug și merg perfect cu ciocolată (de aici încolo pozele sunt făcute cu telefonul)

Rodnei-creasta-69.jpg

pe sub Vârful Repede

Rodnei-creasta-72.jpg

de la stânga la dreapta: Vf Rebra, Buhăescu Mic, Buhăescu Mare, iar Pietrosul Rodnei ar trebui să fie în continuarea muchiei albicioase

Rodnei-creasta-74.jpg

Ocolim Vf. Rebra pe la sud, pe curbă de nivel (drum în toată regula), cu avantajul că are 2-3 izvoare (dar și o stână de vaci unde din fericire câinele e legat)

Rodnei-creasta-76.jpg

privind inapoi, vedere spre Pietrosul Rodnei peste Muntele Bătrâna

Rodnei-creasta-79.jpg

spre Vf. Batrâna (1710m), în depărtare se văd Munții Țibleșului

Rodnei-creasta-81.jpg

de pe Vf. Bătrâna privind spre locurile de unde venim și din care mai zărim doar o mică parte…

În zona Bătrâna relieful este destul de plat, iar drumul de pământ ne-a îmbiat la alergare.
Pe Vârful Bătrâna (1710m) am întâlnit doi turiști străini ce întrebau de apă… Grea treabă, i-am îndrumat spre drumul de sub Rebra, deși aveau ceva de mers până acolo și erau cu doi rucsaci uriași, rucsaci pe care văzându-i de la depărtare i-am confundat cu posibile momâi de piatră pentru a marca vârful. Înafară de cei turiști am mai întâlnit un singur grup pe creastă, acela mai numeros însă, înaninte de Gărgălău.

De pe Bătrâna cobora un drum ușor spre sud și ne-am pus pe alergat. Noroc că am zărit marcajul triunghi roșu și ne-am oprit: nu era marcajul nostru, pornisem greșit (triunghiul roșu coboară spre Romuli, noi voiam să ajungem în Pasul Șetref). A fost groaznic să urcăm înapoi, mai ales că panta era destul de abruptă, iar noi alergasem la vale vreun kilometru…

Soarele răspândea lumina caldă a apusului peste iarba uscată, iar afinele se zăreau parcă mai apetisante în arbuștii cu frunzele înroșite de septembrie. Banda roșie ocolea prin dreapta Vârful Bătrâna, iar acesta a fost primul semn că finalul de zi n-o să meargă ca uns, pe „pilot automat”.

Până în Pasul Petrii (1196m) coborârea a mers mai mult prin pădure pe un drum de exploatare „pavat” cu pietre rotunde ca de râu și resturi de crengi pe care era dificil să și mergi, darămite să alergi. În Pas am intersectat drumul forestier Romuli-Moisei ce va fi asfaltat cândva, erau niște mașini oprite și niște oameni la un foișor. Apărute din pădure ca două sălbatice, am traversat drumul și am reintrat în pădure urmând banda roșie. Dacă mă întrebați pe mine, aici se cam termină creasta, tot ce urmează e un labirint de dealuri împădurite.

Rodnei-creasta-83.jpg

Pasul Pietrii

Suspans cu urme de urși. După o urcare mai zdravănă am dat de hrănitoarele de animale: una de urs cu resturi de la abator care miroseau evident a hoit și alta pentru mistreți, cu știuleți de porumb. Dacă există hrănitoare, există și urși, iar urmele de pe drumul forestier erau atât de multe că am grăbit pasul și am îndesit mesajele de atenționare că suntem și noi pe aici: pau! pau!

Și ca să fie treaba treabă, după câteva sute de metri ieșim din pădure într-o poiană, de-altfel pitorească, dar cu stână. Dacă sunt oi și hrănitoare, atunci sunt și mai mulți urși. Sau poate câini agresivi, puși pe apăratul teritoriului. Stâna părea pustie, dar văzduhul nu era: un stol de ciori zburau de colo-colo croncănind sumbru de răsuna poiana și mutându-se de pe un gard pe altul. Ciorile chiar înfricoșau decorul mai ales că marcajul dispăruse și îl căutam de zor, induse în eroare și de tot felul de plastice albe de pe la stână.

Rodnei-creasta-84.jpg

căutând marcajul prin poiană, la orizont în stânga – Pietrosul Rodnei, în dreapta Vf. Bătrâna

Am reușit să dibuim continuarea traseului printre cele două stâne, fiind cumva opus intrării în poiană. Deja prezența benzii roșii începea să fie o sursă de adrenalină, în contextul în care peisajul deluros nu ne ajuta pentru orientare, iar soarele apunea transformând orizontul în contururi negre vălurite la infinit.

Rodnei-creasta-86.jpg

Începând cu zona hrănitoarelor de urși, să fi fost vreo patru astfel de foișoare. Nu am înțeles la ce folosesc înafară de „spălarea unor bani” din moment ce marcajul e destul de prost, iar peisajul e dominat de versanți defrișați și drumuri nămoloase…

Rodnei-creasta-87.jpg

așa arată cea mai mare parte a traseului, resturi de copaci, drumuri-tranșee, urcări și coborâri fără număr… A, da, și multe urme de urs…

Rodnei-creasta-88.jpg

apusul peste Țibleș e superb, dar noi suntem încă departe de Pasul Șetref…

Un final destul de neplăcut pentru o creastă atât de frumoasă. Cam asta gândeam în timp ce căutam marcajul. După ce îl văzusem foarte bine pe un copac, dispăruse pur și simplu. Drumurile forestiere ne momeau în toate direcțiile și asta ne îngreuna căutările. Într-o poiană cu stână, de am crezut noi că era La Jgheaburi, dar nu era, ne-am învârtit o grămadă. Cu ajutorul hărții dibuiam stâncăriile Muncelului Râios, iar direcția părea clară, însă nici un marcaj nu se arăta.

A apărut o mașină de teren cu un angajat de la ocolul silvic și ne-a luat la întrebări ce e cu noi pe-acolo. I-am răspuns cam țâfnoasă la mirarea că două fete singure bănănăie pe-acolo: „păi ce-are?”. Nenea ne-a zis pe unde e marcajul și, cu greu, l-am găsit. Exploatările de lemn distrug copacii marcați, târâitul lemnelor întorc pietrele vopsite și astfel e foarte greu să păstrezi direcția potrivită. E drept că aveam și peste 50km merși în acea zi, cu siguranță atenția noastră nu mai era destul de vigilentă.

Și cum se lăsa noaptea și mergeam din bandă roșie în bandă roșie cu speranța să nu dispară iar și să o căutăm la frontală – inimaginabil lucru în contextul pădurii răvășite de drumuri și plină de urși – apare o mașină: nenea de la ocol s-o fi gândit el ce s-a gândit și a venit după noi. Nu l-am refuzat pentru un drum la Șetref, nu am avut nici cea mai mică remușcare că n-am terminat creasta la pas. Care creastă de-altfel?

Și uite așa am luat parte la turul hrănitoarelor de animale de prin pădure și chiar dacă era deja întuneric, am înțeles că e un adevărat labirint acolo. Pe lângă adrenalina mersului cu mașina de teren, senzații mai tari ca acelea nu trăisem încă, am urmărit să văd totuși marcajul. Apărea când și când și am rămas cu impresia că mai aveam vreo 4-5km de mers la frontală, plus o ultimă coborâre destul de abruptă care ne-a scos chiar în spatele Hanului Tentea. I-am mulțumit omului și s-a reîntors în pădure, iar noi am intrat în han cu o singură mare întrebare: „aveți o cameră liberă?”

Aveau și cameră și restaurant deschis și apă caldă și am profitat din plin de toate astea. Ținuta ne era destul de șifonată, ca să nu zic murdară, pe unde pășeam mai curgeam după noi resturi de iarbă sau nisip. A trebuit să ne curățăm pe cât s-a putut, cearceafurile erau albe, impecabile, cuvertura la fel, încât am stat pe un scaun, că nu îndrăzneam să mă fac mai comodă de-atât, până mi-a venit rândul la duș.

Oboseala. Mă resimțeam, aveam o febră generalizată, dar mai pronunțată la tălpi. Ok, ai făcut creasta, ce simți? Ești mulțumită? Sunt. Se putea mai bine? Nu cred. Finalul a știrbit puțin din gustul „victoriei”? Hm… nu prea, acel segment de traseu e neplăcut și dacă îl parcurgi la început de zi. Poate oboseala noastră a accentuat neplăcutul. Cert e că nu cred că o să mai merg pe acolo. Din Pasul Petrii, da, urci pe Bătrâna și începi creasta, dar din Șetref…


Recuperarea mașinii din Pasul Rotunda, o aventură pe multe roți

Și dacă pe harta de mai jos traseul de creastă este desenat cu linie roșie continuă, ce credeți că reprezintă segmentele colorate? Drumul parcurs cu diferite mașini. Până acum am făcut foarte rar autostopul și de fiecare dată în zone cunoscute, poate tocmai de aceea am privit ajungerea din Pasul Șetref în Pasul Rotunda ca pe o adevărată aventură.

creasta-rodnei-retur.jpg

Sensul de parcurgere de la dreapta la stânga începând cu cerculețul roșu = Pasul Rotunda

Ziua 1. Mașina1 – o mașină de teren. Primul segment de linie punctată, cel cu albastru deschis, este cel parcurs cu mașina angajatului forestier, cel care ne-a scos la lumină din labirintul de drumuri și dealuri peste care se așeza întunericul și din care marcajul bandă roșie era prea rar ca să ne scoată fără emoții.

Dar și cu mașina de teren, o kya sau o toyota (eu nu mă pricep) care semăna cu un Aro, dar cu aparatură electronică la bord pe care erau ilustrate două tipuri de înclinații, n-am fost lipsită de emoții. Mike a stat în spate, eu în față, centură neam, iar pantele nămoloase de prin pădure m-au făcut să simt culmi ale adrenalinei. Nu-mi place adrenalina, nu sunt genul, dar mi-ar plăcea să conduc așa…

Ziua 2. La drumul mare, în „costumul” de trail running

pasul-setref-rw.jpg

Indicatoare în Pasul Șetref (817m), Hanul Tentea (fostul Hanul lui Pătru?) și un mesaj „Salvați moștenirea folclorului. Protejați comorile naturii. Păstrați-vă identitatea” – Petru Ulian

Mașina 2 – cisterna. Dimineața ne-a găsit în așternuturile albe și curate de la Hanul Tentea din Pasul Șetref. Am reîmbrăcat hainele muncite din ziua crestei, am luat un mic-dejun ca să pornim la drum fără presiunea foamei și am ieșit la… ia-mă nene, chiar acolo la poarta maramureșeană la granița județelor Maramureș și Bistrița-Năsăud. Prima mașină care a oprit a fost cisterna.

E ciudat să stai acolo sus în cabină și asfaltul să fie… acolo jos, iar în spate e ditamai containerul plin cu combustibil. Nu prea ai de ce să te ții, iar arcurile și manevrele unei mașini grele dau cu siguranță alte trăiri decât banalul autoturism. Mai ales în curbe. Șoferul nostru, un nene pe la 50 de ani, cumsecade, de la care am mai aflat una-alta despre zonă. Așa am aflat cum se salută prin stații șoferii ăstor tipuri de mașini, „cum e drumul azi, Colega?”, „e liber, Colega”, „Doamne-Ajută!”. Cisterna ne-a dus până în Moisei, șoferul avea altă foaie de drum decât noi.

Mașina 3 – microbuzul. Segmentul Moisei-Borșa a fost singurul în care am folosit transportul în comun. Un șofer relaxat, ce a oprit pe unde avea fiecare nevoie, chiar dacă uneori diferența dintre opriri era de nici o sută de metri. Farmecul călătoriei l-au făcut bătrâneii și discuțiile lor, dovadă că vârsta și mișcările greoaie nu îi împiedică să plece la drum.

Mașina 4 – camionul de lemne. În Borșa am profitat de mini-călătoria urbană ca să luăm pulsul civilizației și… niște gogoși tradiționale cu varză. Ne-am îndreptat spre ieșirea din oraș. Autobuzul spre Cârlibaba era abia peste două ore și „ia-mă nene” începuse să ne cam placă. La semnul nostru a oprit un camion de lemne, cu remorca goală, după care a trebuit să alergăm puțin. Probabil omul a avut ceva dubii legate de autostopistele în colanți, dar cu bețe în loc de poșetă și încălțări fără tocuri.

Am urcat, adică ne-am cățărat în cabină. De data asta șoferul era ceva mai tânăr și mai cu patos în… problemele patriei. Dar ce credeați?!? DN18-le e destul de prost, ca mai toate drumurile din zonă, iar un astfel de camion are arcurile destul de rigide. Zdruncinăturile s-au ținut lanț – în lipsa încărcăturii, camionul îmi părea o capră neliniștită ce sare din gropi ca arsă de jăratic.

Mașina 5 – cea închiriată de turistele străine. Eram de-a dreptul curioase să vedem ce mașină urmează după mașina de teren, cisternă și camionul de lemne.  Ne doream desigur ceva la fel de interesant: și-a oprit un autoturism, cu doar patru roți 🙂 Pe locurile din față două femei, turiste, eu-mi amintesc ceva cu Letonia, dar cu siguranță Mike știe mai bine. Dialogul cu binefăcătoarele noastre a fost intens și concentrat pe recomandări a ce să viziteze în drum spre Brașov. Am observat la timp unitatea militară pe lângă care trece drumul spre Pasul Rotunda și am coborât mândre de experiența de-a ajunge cu bine până aici.

Mașina 6 – cea care nu era în plan. Până în pas sunt 4km de drum forestier, numai buni de mers ca să combatem posibila febra musculară. Ne-am întâlnit cu câteva mașini ce coborau, dar iată că una dintre ele urca înapoi și a oprit. O mașină de teren, care dusese la șosea ceva oaspeți de la cabana din Pas. A insistat să ne ia, deși i-am explicat omului că mergem la Refugiul Rotunda și sigur nu mai e mult.

toamna-pasul-rotunda-rw.jpg

Mașina 7. Eh, nici chiar așa, am ajuns la destinație. A șaptea a fost Filofteia noastră, loganul credincios ce ne aștepta la refugiu. Și nu doar el, ci o masă întinsă cu bunătățuri (brânză de burduf, carne de la garniță, pâine gustoasă, cafea) la care ne-au poftit Uțu (cel care are grijă de Refugiul Montan Rotunda) și musafirii săi, doi pădurari din zonă. Ne-am codit noi puțin, dar apoi am mâncat și am mulțumit cu toată sinceritatea. Doamne-Ajută!


Aici s-a încheiat povestea vacanței noastre. Am coborât spre sud, drumul forestier e destul de bun, iar de la Bistrița încolo aveam să remarcăm un peisaj natural și antropic cu totul schimbat. Bucovina a rămas undeva dincolo de munți, într-o lume a exploatării, dar în care frumosul și umanul domină amintirile și te fac să-ți dorești să revii.

Și pentru că spuneam în postarea cuprins că a fost un concediu al drumurilor, începând de la aventura offroad de la Bilbor la Glod și culminând cu seria de autostopuri, nu se putea fără o ultimă pățanie. O vulpe și-a încercat puterile cu E60-ul și a ajuns sub roțile loganului, nemaifiind timp de reacție la ceasul intunericului și la nici cincizeci de metri. Milă, nemilă, am continuat drumul cu bătăile inimii agitate și cu niște bătăi sub… scutul mașinii. Ne gândeam că mai atârnă ceva din vulpe, dar cât de zgomotoasă și de rezistentă poate fi o vulpiță de nu cade în atâția kilometri?!

În cele din urmă, am tras pe dreapta și cu toată mila (și ceva groază) m-am aplecat să mă uit sub mașină, eu fiind chipurile mai curajoasă când vine vorba de animale moarte. Raza frontalei căuta pe suprafața scutului urme de sânge sau poate pielea atârnând cu o bucată de schelet și pentru că trebuia să fie ceva și să închei istorisirea, am găsit sursa zgomotului: atârnând până la asfalt, ieșit ca printr-o orbită, farul de ceață. Și numărul mai atârna într-un șurub ruginit, doar vulpea ne părăsise demult…

Rodnei-creasta-25.jpg

9 Comentarii

  • Am lasat totul la o parte (mancare, bagaje de munte etc) si m-am apucat sa citesc la ceas de iarna, inchierea concediului nostru “de vara”. Si mi-am adus aminte de ziua lunga si frumoasa din Rodnei, de faptul ca a trecut ceva timp de cand nu am mai mers in doua pe munte si ca ne-am promis ca vom reveni in zona. Poate in martie, la o parcurgere de “iarna” a muntilor din Bucovina?

    • Nu-mi dau seama cum a trecut timpul de-atunci… s-au îmtâmplat multe. Ne-am făcut destule promisiuni cât să ne simțim datoare și în 2016 trebuie să achităm o parte din ele. Vedem noi cum 🙂

  • Ce frumos Claudia!
    Imi aduc cu drag aminte de o bucata de creasta parcursa cu Mike, intr-o tura de initiere. De atunci nu am mai ajuns in zona, dar la vara am pus pe lista 🙂

    Multumesc pentru povestire!

    • La multi ani, Felicia! Eu multumesc de vizita, sper ca a fost o rememorare placuta a turei tale in Rodnei. Muntii Rodnei sunt cam departe si tocmai de aceea ajungem mai rar. La mine a fost prima data si sper ca urmatoarea data sa fie in 2016, dar nu se stie niciodata cum merg lucrurile. Anii trec foarte repede, asta e sigur…

    • Este. Țara și geografia ei ne oferă de toate, doar ochi să avem, picioare sănătoase să umblăm și spirit să nu distrugem pe unde trecem…

  • Felicitari Claudia si Mike! Am colindat mult muntii Rodnei, dar nu m-am gandit niciodata sa fac creasta intr-o singura zi. E…ceva !!! Sunteti supergirls!
    Felicitari Claudia pentru descrierea traseului, pentru fotografii, pentru…tot.
    Cum caut un traseu de o zi pentru poimaine, am avut nevoie de unele informatii si asa am dat de voi.Asa ca, in acest moment voi sunteti pentru mine EROINE!!! Aveti tot respectul meu, Viorica.

    • Mulțumim Viorica, eh, uite și eu te invidiez pentru că probabil locuiești în zonă de i-ai colindat mult 🙂 Noi am avut acest plan în minte de-acasă, dar a existat și constrângerea timpului și a distanței (mutarea în Brașov sper totuși să ne aducă mai des în zonă). Sper să îți fie de folos informațiile, să nu se fi schimbat prea multe la fața locului de anul trecut până acum.
      Tură faină!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *