Creasta Pietrei Craiului într-o zi de vară

aveam si eu un pitic pe… creastă. şi încă îl mai am.

21 iulie 2012

Pentru început voi prezenta în detaliu timpii traseului şi caracteristicile turei. Ăst lucru pentru că am remarcat că multă lume e interesată de parcurgerea integrală a crestei (şi da, e un traseu ce se poate face şi care merită făcut măcar o dată în întregimea lui).

De-ale turei

Traseul de creastă este considerată a fi între Curmatura Pietrei Craiului (mai sus de Şaua Crăpăturii) şi Şaua Funduri, creasta nordică fiind până în Şaua Grind, iar cea sudică din Şaua Grind până în Şaua Funduri. În total ar cam fi 13 km de creastă, 22 km având cu totul considerând şi continuarea culmii de la sud de Şaua Funduri. Noi am început şi sfârşit ceva mai din jos, de la Fântâna lui Botorog.

Condiţiile turei:

– cinci personaje: eu, Muha, Vali, Vio, Irina şi vreo trei-patru ritmuri de mers diferite;
– vremea favorabilă – destul de cald, dar cu adieri salvatoare de vânt;
– echipament uşor (rucsac mic pentru tură de-o zi cu: apă – minim 2-3 litri de persoană, geacă de ploaie, folie supravieţuire, câte ceva de mâncare, trusă de prim-ajutor, hartă, mărunţişuri);
– ritm de mers cât de cât susţinut doar în prima parte a traseului (urcarea plus o parte din creasta nordică) apoi ritm clasic de drumeţie cu pauze mici şi dese;
– retragerea din creastă s-a făcut înainte de Şaua Funduri pe un picior de plai înierbat;
– după Şaua Joaca am “rătăcit” vreo oră pe un alt traseu, iar în Măgura, spre miez de noapte, am preferat drumul forestier în schimbul potecii marcate.

Harta ( harta poate fi mărită dând click pe ea şi folosind funcţia zoom):

fragment harta Muntii Piatra Craiului - parcurgerea crestei
(plecarea şi sosirea sunt de la/la Fântâna lui Botorog, iar fragmentul mov este pentru porţiunea de greşire a traseului din Şaua Joaca spre Şirnea… şi retur)

Timpi oficiali culeşi şi verificaţi de prin diferite surse:

Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura: 2 ore 30 min
Curmătura – Vârful Turnu: 1 oră 30 min
Vârful Turnu – Vârful Ascuţit: 1 oră 30 min
Vârful Ascuţit – Vârful La Om (Piscul Baciului): 2 ore 30 min
Vârful La Om – Şaua Funduri: 3-4 ore
Şaua Funduri – La Table: 2-3 ore
La Table – Fântâna lui Botorog: 2-3 ore (atât prin Prăpăstii cât şi prin Măgura)

Total: 13 – 18 ore.
Iniţial, când am propus tura, îmi ieşise un calcul de vreo 15 ore.

Timpii din tură:

Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura, BG: (07:30 – 09:10) 1 oră 40 min + 30 min pauză
PR, Curmătura – Vârful Turnu: (09:40 – 11:25) 1 oră 30 min
PR, Vârful Turnu – Vârful Ascuţit: (11:25 – 12:50) 1 oră 30 min
PR, Vârful Ascuţit – Vârful La Om: (12:50 – 15:30) 2 ore 40 min + 30 min pauză
PR, Vârful La Om – aproape de Şaua Funduri: (16:00 – 18:10) 2 ore 10 min
Şaua Funduri – La Table, nemarcatTA: (18:10 – 20:30) 2 ore 20 min
La Table – Fântâna lui Botorog prin Măgura, CR, BR: (20:30 – 24:00) 3 ore 30 min din care…
suplimentar: Şaua Joaca – BR spre Şirnea: 40 min

Total: 16 ore 30 min.

Pentru o eventuală tură de raid trail sau trail-running în aceleaşi condiţii meteo şi fără bălăureala de pe final, aş estima timpul pe undeva la maxim 10 ore.

Kilometrajul estimat de mine ajutându-mă şi de câteva hărţi de pe runmap, inclusiv a MPC-ului: 6 km până în Şaua Curmătura, vreo 13 km pe creastă şi vreo 17 pe coborâre, adică să fi fost vreo 35-36 km care s-au simţit în usturimea de pe final a tălpilor, dar nu şi în lipsa febrei musculare din zilele următoare.

Observaţii (cred eu) utile:

– într-o tură de genul ăsta trebuiesc minim trei litri de apă;
– zona de până în La Table e cam plină de stâne şi câini şi ciobanii nu sunt foarte săritori, nu pe cât sunt câinii…
– în zonele La Table – Şaua Joaca sunt mai multe trasee marcate cu roşu aşa că verificarea hărţii la faţa locului poate fi o idee bună.

Povestea

Ştiam c-o să merg în Crai căci Andrei coordona atelierul de alpinism organizat de Asociaţia Montană Carpaţi, dar cum nu puteam fi de ajutor trebuia să-mi găsesc altceva de lucru. Evident, o tură. Vremea se anunţa potrivit de bună cu ceva bliţuri la amiază pe care diferite site-uri meteo le mutau de la 15 la 18, de la 15 la 12 şi tot aşa. În contextul mă dor genunchii şi nu merg la maratonul 7500 din Bucegi, dar nu atât de tare cât să nu fac rost de propriul maraton în Piatra Craiului, propun pinguinilor o tură mult dorită: toată creasta. Primul gând a fost s-o parcurg singură şi acum după tură, încă îmi doresc să-l împlinesc într-o zi.

Am plecat de vineri după serviciu şi ne-am instalat tabăra pe la 12 noaptea în zona special amenajată pe drumul forestier ce duce din Zărneşti în Prăpăstii, chiar înainte de Fântâna lui Botorog, loc pe care nu mă zgârcesc să-l tot menţionez şi o să explic mai încolo de ce o tot fac.

Eu şi Andrei am dormit în maşină, cu stelele lipite de geam, păcat că eram prea frântă ca să mă zgâiesc pe săturate la ele. Plecarea am programat-o la 7 şi am reuşit-o la 7:30. Deloc rău, mă culcasem cu gânduri ceva mai pesimiste. De la fântână ne-am luat apă şi imaginea apei tâşnind cu putere pe ţeava izvorului amenajat avea să mă urmărească pe creastă. Într-un munte aşa văduvit de apă, îţi vine să-i ridici statuie fântânii şi să-ţi faci cruce mai ceva ca-n faţa bisericii: pe munte locurile sacre sunt izvoarele şi refugiile / cabanele.

Până la Cabana Curmătura am băgat de seamă că ori ultima ploaie a fost demult ori ultima caniculă a pârjolit fără milă şi muntele nu doar câmpia: gemea poteca de praf şi fără adieri de vânt, pădurea devenea într-o clipită sufocantă. Şi asta la orele dimineţii.

creasta din Poiana Zănoaga
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Poiana Zanoaga

căluţul cu soare în frunte (la adăpătoarea de lângă stâna din aceeaşi poiană)
calutul cu soare in frunte

La cabană am fost plăcut surprinşi de renovarea ei, de aspectul occidental, iar după servirea micului-dejun, de mărimea omletei şi micimea cafelei. Una peste alta, cabana punctează destul de mult la impresia artistică şi-mi rămâne la fel de dragă ca la prima noastră întâlnire.

la Cabana Curmătura (n-am făcut poze, dar cabana e renovată foarte fain, în ton cu peisajul şi specificul, atât exteriorul cât şi interiorul)
Piatra Craiului. Cabana Curmătura

Ne-am completat rezervoarele de apă, ne-am uns cu cremă de soare şi am pornit spre creastă. Cu nici un nor la orizont ziua se anunţa cel puţin călduroasă. În Şaua Crăpăturii ne oprim să dăm telefoane şi să admirăm priveliştea. E pâclă, ca-n orice zi de vară, dar întinderile se lasă desluşite cu uşurinţă.

vedere din Şaua Crăpăturii: Valea (răcoroasă a) Crăpăturii, Acul Crăpăturii pe versantul drept al văii, drumul spre Plaiul Foii undeva jos, iar în zări, Măgura Codlei
Piatra Craiului. Saua Crapaturii. Acul Crapaturii

Creasta nordică – din Şaua Curmăturii până-n Şaua Grind

Urcăm lejer, ne oprim la fragi, poze şi schimburi de impresii, n-ai zice că suntem puşi pe o treabă atât de serioasă. De la prima zonă cu cabluri începe creasta şi prima etapă e urcuşul pe Vârful Turnu. Garofiţe albe şi roz ni se alătură potecii şi primele sesiuni foto florale se declanşează inevitabil. Ca întotdeauna, sufletul mi-e plin de munte şi atât, simt cum mi goleşte treptat de toate cele lumeşti. Cred că trail running-ul îmi place tocmai pentru că de multe ori, de bucurie, îmi vine să fug pur şi simplu.

Căpitanu strigă tare: iat-o buburuză!
gargarita, buburuza

frăguţe delicioase
fragi de padure

flori şi fluturaşi
fluturi si flori

începe creasta
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Urcarea pe Turnu

hornul ăsta ne place că e răcoros
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta

garofiţe albe de stâncă cu inel galben (sau Barba Ungurului, dar nu-mi place denumirea asta că nu cred că bărbile miros aşa frumos :P)
flori de munte: garofiţe albe de stâncă, Barba Ungurului

la ele acasă: Garofiţa Pietrei Craiului
flori roz de munte: Garofiţa Pietrei Craiului

alte buburuze
flori de munte si buburuze

Muha şi Piatra Mică ce-o să rămână tot mai mică în urma noastră, dar mereu ca punct de referinţă (s-au văzut nişte prăvăliri de pietre, dar cred că traseul nu e afectat din moment ce urcaseră unii)
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Piatra Mică

Eram aşa nerăbdătoare să ajung pe creastă şi să pot estima dacă sunt şanse să o fac pe toată  încât cu greu mă abţineam să păstrez ritmul. De fiecare dată când mă opream la poze încercam să lungesc momentul, să anulez cumva senzaţia de grabă interioară. Nu ştiu cum aş merge dacă ar fi să fac creasta de una singură, dar ştiu sigur că aş ţine motoarele turate la maxim, cu frânele foto de rigoare 😀

Până pe Vârful Turnu şi un pic mai încolo mai fusesem, abia după aceea începea terenul nou, neexplorat.

pe Vârful Turnu (1923m)
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Vârful Turnu

Până spre Padina Popii ne-am bucurat de ultimele zone umbroase, dar şi de nişte poieniţe superbe unde florile, fluturii şi gâzele păreau să nu sufere de uscăciune şi caniculă.

printre flori de sânziene un ciucure mov şi o Muha :)
flori de sânziene

de pe o ruşuliţă
flori rosii de munte: rusulita

floare de ciucure alb, o raritate
flori albe de munte: ciucure alb

Lăsăm în urmă traseul BA ce coboară spre Cabana Curmătura şi ne continuăm traseul de creastă. Vântul bate dinspre stânga cât să simţim că vom supravieţui şi cum poteca coboara deseori sub linia crestei chiar pe partea stânga, e taman bine. Ne configurăm o formulă de înaintare, Vali, eu, Muha, Irina şi Vio şi încercăm să păstrăm un ritm mulţumitor pentru toată lumea. Nu e chiar simplu mai ales că e şi destul de cald. Eu una, când nu adie vântul preţ de câteva minute, simt cum e sorbită energia din mine, cum mă topesc şi curg în şoşoni. Culmea, chestia asta nu mă încetineşte, ci mă mobilizează să merg şi mai repede. De aici încolo, se separă practic raid-trail-ul de drumeţie, cu cât sunt mai puţini cu atât e mai bine, de unul singur devenind perfect (am experimentat asta la RTR).

Pe creastă totul începe să se rezume la două chestii: wow ce fain e în stânga, wow ce fain e în dreapta. Abrupturile Craiului sunt ameţitoare, grandioase şi nu le poţi descrie nici în cuvinte, dar nici în fotografii. E musai să fii acolo sus şi să le priveşti, să le sorbi piatră cu piatră, fisură cu fisură, ţancuri şi văi, poieniţe şi poteci nemarcate, toate garnisite cu garofiţa Pietrei Craiului ce creşte din belşug şi care ne însoţeşte poteca la fiecare pas.

abrupturi şi flori
garofite Crai

garofite albe

în urmă
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Creasta Nordica

înainte
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Creasta Nordica

cam cât mai e…
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Creasta Nordica

râuri de piatră, doar nu de apă
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta.

Dăm de foarte multe grupuri, unele mici, altele foarte mari, români şi străini, tineri şi mai puţin tineri şi cumva lucrul ăsta mă bucură: e o zi frumoasă şi sunt oameni pe munte. Muntele are poteci pentru toţi pe măsura pregătirii şi dorinţelor: poteci marcate pentru drumeţi, nemarcate pentru finii cunoscători, pereţi, creste şi văi pentru temerari şi alpinişti şi nu în ultimul rând creasta, un traseu pe care e imposibil să nu-l iubeşti.

După sus-jos-uri caracteristice, ajungem la Vârful Ascuţit şi refugiul aferent. Aici facem o scurtă pauză, mâncăm una-alta şi pornim la drum. Căldura e în toi, norişori se arată deseori la orizont însă vânticelul îi ţine departe şi pe noi ne ţine în simţiri. Într-o vreme se iscase ceva mai puternic şi nu era deloc rău, însă s-a domolit că doar nu era să ne meargă toate strună.

de pe Vârful Ascuţit spre Piatra Mică
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Vârful Ascuţit

de pe Vârful Ascuţit spre Piscul Baciului (La Om) – refugiul de la Vârful Ascuţit sau refugiul Carol Lehman, 2150m
refugiul de la Vârful Ascuţit sau refugiul Carol Lehman

Porţiunea de traseu dintre Ascuţit şi La Om e dintre cele mai spectaculoase ale crestei. Aici ne-am întâlnit cu cele mai multe grupuri, dar am şi traversat zone expuse la care acum mă gândesc cu ceva temere, dar acolo la faţa locului mă simţeam destul de natural şi puteam sta chiar pe marginea hăului fără pic de stânjeneală. Păţesc deseori să am senzaţia asta.

partea vestică e mult mai stâncoasă şi mai abruptă decât cea estică, dar pe est bate vântul
Piatra Craiului. Traseu integral de creasta. Creasta Nordica

o fereastră

mai privim şi-n urmă, refugiul e undeva sus în dreapta

bucheţel de saxifrage – ochii şoricelului

la un moment dat e o suită de vreo trei hornuleţe

pe-aici ne intersectăm cu vreo două grupuri

poteca nu merge întotdeauna pe firul crestei ci mai coboară pe partea estică – am înţeles că iarna se parcurge exact firul crestei

ultimul asalt al vârfului

şi chiar înainte de vârf, Căpitanu îmi arată prima floare de colţ pe anul ăsta

Pe vârf am făcut o pauză mai mare de vreo 40 minute. Am inventariat apa şi recunosc că îmi era cam teamă să scot camelback-ul din lăcaşul lui din rucsac. Părea să mai fie destulă şi pentru creasta sudică. Apoi am mâncat măr, castraveţi, alune sărate, fructe confiate, ne-am răsfăţat tălpile şi am lăsat odihna să decidă dacă mergem mai departe. Vio nu era chiar în cea mai bună stare, dar şi-a mai revenit. Irina era cam sceptică în legătură cu tura noastră prelungită, iar Muha şi Vali în asentimentul meu, hotărâţi să mergem până la capăt mai ales că cerul nu dădea semne de ploaie.

Grupul numeros de tineri de pe vârf aveau “probleme” mult mai serioase ca noi, urcaseră din Plaiul Foii, pe Lanţuri şi acum voiau să se întoarcă, dar nu pe unde veniseră că nu le prea plăcea gândul coborârii pe-acelaşi traseu, ce-i drept, expus. Fără hartă şi fără apă, erau cam fii ploii numa’ că pe uscat. I-am lăsat cu ale lor după ce le-a rezumat un pic Căpitanu’ cam cum stă treaba. Nu ştiu ce-au făcut mai departe că nici semne de interes despre soarta lor nu dădeau.

Craiul ăsta e cam păcătos de felul lui: te uiţi de sus şi vezi sate, ştii unde-i apa şi e numai pe jos pe la poale, dar oricum eşti departe de toate mai ales că nu sunt prea multe variante de retragere din creastă. Cert e că eu îmi tot aminteam debitul generos al apei de la Botorog şi parcă nimic nu-mi era mai drag pe lume…

La Om ne rămâne în urmă plin cu oameni în devenire

Refugiul din Şaua Grind

Creasta sudică – din Şaua Grind până aproape de Şaua Funduri

De pe vârf până în şa sunt vreo zece minute de mers. La refugiu n-am avut motiv de oprire aşa că am trecut mai departe. N-am putut să nu remarc starea plăcuţelor indicatoare: la pământ…

Pe creasta sudică am mai fost la început de iarnă, în prima mea tură cu Andrei şi cu pinguinii Octavian şi Radu. Faină tura aia şi amintirile m-au purtat inevitabil în trecut… (cei 4 S: Sunet, Stâncă, Sete şi Suflet de Crai) Am rămas mai la coadă, pentru poze şi pentru contemplarea în linişte: dacă merg aproape de cineva, mi-e imposibil să nu vorbesc, altfel ştiu tăcea destul de mult şi de bine.

Dacă nordica a fost plină de garofiţe neaoşe de Crai, pe sudică e raiul florile de colţ. Mă aşteptam să văd şi capre negre, dar pe aşa căldură cred că erau bine ascunse prin văile umbroase – eu în locul lor numai pe Valea Crăpăturii aş sta sau pe altele asemenea.

Priveliştea e şi mai spectaculoasă, creasta coboară continuu chiar dacă mai şi alternează sus-jos, iar abruptul e aproape neîntrerupt până la baza pereţilor de stâncă, lucru care în partea nordică nu prea se întâmplă căci se pierde în hăţişul de văi, ţancuri şi brâuri – raiul nemarcatelor.

Poteca merge însă mai mult pe curbă de nivel pe partea estică a crestei şi nu chiar pe firul crestei. Sunt câteva zone expuse şi câteva jnepenişuri, altfel e destul de abordabil – din sensul opus, la urcare, cred că se simte totuşi un pic mai greu.

spre est de data asta: se văd Bucegii, iar prin poienile de sub vom trece noi la întoarcere

poteca ţine mai mult pe curbe de nivel pe sub creasta, creasta fiind în multe locuri foarte ascuţită şi destul de expusă pentru a fi considerată traseu marcat

flori de colţ

Poiana Închisă – chiar erau unii acolo jos care se odihneau, nu ştiu de ce stăteau întinşi la soare pe căldura aia 😀

Marele Grohotiş văzut de sus

prin jnepeni – când am fost eu erau îngheţaţi şi-mi amintesc că durea destul de tare să-ţi faci loc printre ei

creasta în urma noastră, Piatra Mică încă se mai vede

Vârful Funduri, şaua cu acelaşi nume se află undeva după el, dar noi vom coborâ de pe aici

Înapoi la Botorog

Vio şi Căpitanu ştiau ei nu ştiu ce picior ce coboară din creastă şi care merge mai lin decât traseul marcat (eu aici am fost sceptică căci după experienţa de la RTR unde am coborât un astfel de plai m-am cam lecuit… ) şi astfel că am hotărât coborârea mai devreme de Şaua Funduri (până în Vârful Funduri). Până în şa să mai fi fost vreo jumătate de oră de mers. Eu una am un mic regret că n-am mers până în şa şi că astfel am ciuntit un pic din integrală şi un alt mic regret că n-am prins apusul pe creastă. Sunt sigură că ar fi meritat…

Pe principiul că nu prinde rău să înveţi trasee noi, am dat-o la vale pe plaiul cu brăduţi. În unele zone se mai îngusta firul poieniţelor, în altele părea să fie un fel de potecă, cert e că nu prea aveam obstacole. La un moment dat am ţinut mai mult stânga şi astfel am ocolit un vâlcel nu tocmai bun de coborât şi după nici o oră dădeam deja în marcajul triunghi albastru TA ce venea diagonal dinspre Şaua Funduri.

pe plai la vale

se văd peticele de poieniţe care ajung până sus în creastă

Era deja seară şi de-acum mai aveam doar de mărşăluit la vale. Uşor de zis, dar nu şi de făcut. Apa era cam pe terminate şi cu toate că mergeam pe la baza muntelui, doar izvorul Vlăduşca din La Table era o variantă sigură. În Poiana Grindului n-a fost şansă de apă căci de cum ne-au simţit câinii ne-au lătrat şi înconjurat cu alaiul lor în toată traversarea poienii. I-au mai strunit ciobanii, dar tot pe barba noastră am mers. Oricum, erau mulţi şi mari şi n-aş vrea să trec vreodată de una singură pe-acolo.

în total să fi fost vreo 20 de câini de-aştia mari că au ieşit în reprize

una dintre stâne cu oi, vaci, cai, ciobani călare şi mulţi câini

Spre La Table ne întâlnim cu doi băieţi (deja vechi cunoştinţe de pe creastă) ce coborâseră pe la Grind şi acum căutau un loc de înnoptat şi evident, apă. Am mers împreună până la locul cu pricina, le-a arătat Căpitanu poiana cu totem numa’ bună de pus cort şi ne-am oprit cu toţii la izvor unde a urmat un adevărat răsfăţ cu băut, spălat şi iar băut.

Trebuie să vă spun că atât de uscat a fost tot traseul încât până la genunchi eram plini de praf de parcă am fi fost la sapă şi nu la plimbare. Eu mai aveam şi pantaloni lungi, dar n-a contat. Băieţii au scos nişte sticle de vin şi le-au pus la rece în jgheaburile de la izvor şi în clipa aia n-am putut să nu gândesc: cum o fi să faci setea pe creastă şi să ai în rucsac atâta vin??!…

Am pornit noi mai departe şi cum era inevitabilă terminarea turei pe întuneric, am hotărât să abordăm un traseu nou în schimbul clasicului prin Prăpăstii, mai ales că pe-acolo seara e destul de rece şi noi eram la tricouri. Atât de multe indicatoare sunt în zonă încât consultăm harta, dar tot după săgeţi de ţinem. Eu n-am fost foarte atentă, dar am băgat de seamă că prea multe marcaje sunt desenate cu roşu în zone apropiate, lucru ce poate produce confuzie.

Traversăm tot felul de poieniţe, mergem după CR, BR o perioadă, apoi doar pe BR, ne mai oprim la fragii de pe marginea drumului şi abia când poteca se înfundă brusc, ne oprim şi cugetăm. La urma urmei tot aşteptam ca poteca să mai meargă şi în direcţia Măgura şi nu doar în cea opusă. Scot harta şi deja la lumina frontalei, reluăm raţionamentul: am fost aici şi marcajul spre Măgura e ăsta şi noi… mergem greşit! De continuam şi ne opream în Şirnea nici cu maşina nu puteau veni după noi căci trebuia înconjurată toată zona prin Bran…

Din Şaua Joaca o greşisem aşa că ne-am întors. Moralul nu-i prea ridicat în momente din astea, dar eu aveam o stare de spirit destul de relaxată, asta şi pentru că 7500 mi-a schimbat percepţia asupra lungimii traseelor şi asupra rezistenţei umane: omul mai poate enorm de mult după ce se vaită că nu mai poate…

într-o poieniţă de după Şaua Joaca – la un ultim ceas de lumină

Era deja noapte şi drumurile forestiere prăfuite şi interminabile. Le-aş fi alergat de s-ar fi putut, numai ca să se termine că oricum nu se vedea nimic. Măgura a fost lungă ca o zi de post şi mereu în coborâre încât m-am gândit cum o să fie la MPC pe-acolo în sens invers… Parcă mi-am pierdut elanul de-a participa însă cine ştie ce idei oi mai avea la toamnă.

Deşi marcajul BR coboară printr-o vale, am ţinut drumul, mai ales că şi Vio şi Irina aveau ceva probleme cu genunchii. La întâlnirea cu drumul principal am făcut stânga spre Zărneşti şi-apoi am tot coborât în serpentine până la Fântâna lui Botorog după aproape 17 ore.

Cam asta a fost aventura noastră lungă cât o zi de vară şi încă un pic. M-a luat durerea de genunchi pe final şi mi-am amintit de ce n-am mers la 7500, asta dacă uitasem… M-am cam jurat că nici cu bicicleta n-o să urc pe Măgura şi nici la MPC n-o să alerg la deal pe-acolo, că o fi frumoasă zona, dar noaptea nu se remarcă decât praful, mult praf, care de plouă se transformă în noroi de-ăla zdravăn.

Acum de mă întrebaţi de mi-a plăcut sau dacă am obţinut vreo satisfacţie măreaţă făcând toată creasta într-o zi, vă răspund sincer cu da, dar tot mai vreau. Aş reface chiar aceeaşi tură, chiar mâine :)

până data viitoare şi la alte povestiri de pe creste

_________________________
Albumul foto: Creasta Craiului – Integrala.
Judecând după pagina jurnalelor de munte, tocmai am împlinit 60 de ture :)

35 Comentarii

  • Eu am ceva strangeri cand ma gandesc la creasta Craiului. Weekend-ul viitor am programata creasta nordica … da’ inca negociez cu psihicu, se cam impotriveste :)

  • @Andreea: are cateva portiuni mai ametitoare insa daca nu te abati din poteca si privesti mai mult inainte decat in jos, o sa treci cu bine peste ele.

  • Salut, Claudia!

    Am așteptat cu nerăbdare pozele și câteva cuvinte despre tură, auzisem de la atelier că erați pe sus în timp ce noi ne răcoream la umbra Prăpăstiilor. Îmi pare că ați fost mai norocoși decât mine când am parcurs creasta la jumătatea lui iunie (pozele mele sunt pe Picasa); singurele flori de colț pe care le-am întâlnit erau două pipernicite aproape de Funduri, iar frumoasele garofițe băștinășe nici că și-au făcut apariția… Câinii de la stâna din Grind au fost viteji și cu mine, doar asta le e meseria… Acolo a fost un moment mai neplăcut al turei, băieții care mă însoțiseră de la refugiul Ascuțit au fost tare nepoliticoși cu bătrânul cioban, înjurând și mergând până când a-l amenința cu violență… Adevărați oameni de munte!…

    Eu mă bucur că am parcurs, în sfârșit, creasta Pietrei (cam târziu, ce-i drept!) și că am putut rememora frumoasa tură și prin ochii (și obiectivele) altora. :)

  • Salut Andrei,

    Pai si noi ne-am gandit la voi si la racoarea din Prapastii mai ales ca Prapastiile se tot vedeau si ziceam “ia uite, acolo sunt oamenii la atelier”. Dar cel mai des ne-am gandit la apa, eu una m-am abtinut din greu sa nu beau pe saturate desi am fost ultima care mai avea apa la final.

    Am fost tare norocosi in privinta florilor desi pe cata uscaciune era acolo sus nu ma mai asteptam la nimic. Cred ca daca nu ploua in vreo doua saptamani o sa se usuce totul.

  • Cred ca merge si de la Plaiul Foii la o singura zi. Asa as fi vrut sa incerc acum doi ani.
    Intrebare, de ce nu v-ati dus direct din La Table la Fantana lui Botorog, e un forestier marcat ( bun si de bici) care va scoate in mai putin de o ora jumatate la masina?

  • @Marius: da, merge si din Plaiul Foii si daca ar fi sa replanific tura, de-acolo as face-o, doar ca as inversa si sensul, dinspre Funduri spre Turnu.

    Mai, din la Table am zis sa n-o dam prin Prapastii ca-i prea racoare seara si ca mai fusesem 😀 iar bun de bici stia Vali tocmai varianta asta pe Magura. Acum ce sa spun, n-am vazut nimic ca era noapte 😀

  • Pai hai sa vedem ca am citit RT-ul “din scoarta in scoarta” si tare mult mi-au mai placut unele lucruri.
    1.Ma bucur ca mai nou Curmatura are un nou “look” …si cum nu beau cafea, inseamna ca din calculul tau ies pe plus cu omleta cea mare.
    2. Tare poza cu Capitanu
    3. Aici, in Berlin se gasesc flori de colt cultivate in ghiveci!
    4. Cat despre varianta de coborare…eu as fi ales Saua Funduri si apoi traseul de la MPC…la urcare la MPC e drum de 2,5 h din zarnesti, acum la coborare dupa o tura lunga ca a voastra sa zicem ca ieseau vreo 3.5 ore…
    5. urcarea in Magura la MPC nu merge pe marcaj turistic ci pe niste poteci faine printre case. E o urcare abrupta pe care nu cred ca se alearga (cel putin pana se iese din padure)

    La final cred ca o tura de genul asta nu este de trail-running…cred ca un raid-trail se potriveste mai bine.
    Si mie mi-ar place sa fac creasta Craiului si creasta Fagarasului (separat) singura. Nu stiu e ceva atractiv intr-o asemenea incercare. Cred ca descoperirea de sine intr-o tura rapida si in egala masura solitara, care sa nu necesite insa prea multa orientare din partea mea caci la asta dau rateuri.
    Insa cred ca pt Crai cel putin momentul prielinic e prin septembrie, dupa Sfanta Maria cand coboara cainii de la stana. Stiu ca ziua e mai scurta dar cred ca totusi sunt suficiente ore de lumina de la 6 dimineata pana la 21 seara.

  • @Mike: 4. si eu as schimba configuratia turei acum
    5. am vazut ca traseul marcat coboara printre case, dar tot are o portiune de forestier care nu mi-a placut deloc la lumina frontalei

    Da, raid-trail i se potriveste ca alergatul e mai mult pe final, daca e…
    Si eu m-am gandit la septembrie, dar n-am ratat sansa din iulie desi puteam sa jur ca o sa fie cald tare si sete pe masura…

  • Foarte frumos traseul, si mai ales aceasta postare vine ca o mana cereasca. Este exact genul de tura de o zi pe care mi-o doream dar pentru ca nu cunosc Piatra Craiului mi-a fost greu sa o concep. Chiar in acest weekend am vrut sa fac macar o bucata de creasta, incepand de la vf Turnu dar pe blog-uri gasesc pareri impartite intre “e putin mai abrupt” si “e traseu de escalada, ne-a trebuit coarda, asigurare etc”. In aceste conditii e dificil sa estimez ceva timpi si chiar ma bucur ca ai defalcat traseul asa. Macar am un punct de pornire la care mai adaug ceva minute intarziere pentru grija cu care parcurg un traseu prima data. Sper ca in toamna sa ajung si eu pe acolo.

    Multumesc pentru informatii, felicitari pentru tura si daca vrei, pozele mele din acest weekend de pe Piatra Craiului Mica sunt aici

    P.S. Intr-adevar seceta isi spune cuvantul si la munte, izvoarele fiind aproape secate. Mai aveam putin si regretam ca nu m-am uitat la documentarele de supravietuire de pe Discovery :)

  • @Alex: din moment ce e traseu marcat, nu e de escalada (oricum asta ar insemna escaladare de pereti la propriu) si nici de alpinism pe timp de vara (iarna e cu totul altceva).

    Intr-adevar sunt cateva portiuni expuse care pentru cineva cu rau de inaltime ar putea constitui o mica problema, insa e loc sa te strecori la cativa pasi de marginea haului. Cu atentie si desigur intr-un grup potrivit ca ritm si “abilitati” se poate parcurge fara probleme nordica mai ales ca pana in Saua Grind sunt 3 trasee de retragere, doua spre Curmatura si unul spre Refugiul Gring plus Refugiul Ascutit chiar pe creasta.

    Bafta multa si daca ai nevoie de ajutor cand planifici, apeleaza cu incredere.

  • Tot ce ai facut in aceasta tura-maraton constituie un bun ghid pentru mine avand trecut in agenda carpatina acest traseu de ceva timp.Felicitari!
    Asteptam sa mergi pe creasta Fagarasului cap-coada in 2-3 zile :)!

  • @Catalin: stiu ca multa lume vrea sa faca tura asta si de aceea am si detaliat un pic partea “tehnica” ca sa-mi aduc si un aport informativ, nu doar descriptiv. Acum nu stiu cat am reusit, eu am incercat 😉

  • Buna si felicitari, sint putini care fac creasta integral pe vara…poate nu are rost sa te bronzezi si sa te usuci asa. Dar poate nu are rost sa cari echipament de bivuac…deci poate ai iesit in cistig, asa se intimpla Claudia cind ti se pune pata. Stiu de altii care au scos traseul(de la Curnmatura la Zarnesti) prin aprilie. Este posibil, nu stiu cit timp ai sa mai vezi bine si peisajele, evident ca atunci cind si cunosti zona poti intreprinde si in viteza. Voi ati fost grup prea mare, ritmuri diferite, singura ori in 2 vei avea alt timp, la fel si pe racoare!!!
    Zona dintre Pna Funduri-Valea Vladusca(spre forestier) e bine sa fie pe lumina, izvorul si poteca sint usor de gasit pt cei care au mai fost(deh defrisarile din urma cu 10ani!)
    Da, interesant de facut/repetat(pt tine) daca tzii neaparat sa te antrenezi(testezi) :-)), idem Fagaras, dar destul de diferit. Am stat si eu simbata seara citeva ore pe linga Botorog dar voi ati venit pe intuneric. Aveam granini la ….gheata :))

  • Buna Dan: Eh, daca stiam de granini, maream pasul sau macar suportam mai usor praful din Magura (si-au trecut doar cateva masini pe langa noi).
    La o zi de septembrie ar merge excelent, mai putina sete, mai putina caldura. De bronz nu m-am vaitat caci mi-am luat din start pantaloni lungi si tricou, desi m-ar fi tentat aia scurti sau vreun maieu. Am zis sa nu mai duc si grija soarelui, asta dupa ce m-am ars la RTR.

    Sarumana de vizita, acum trec sa-ti rasfoiesc blogul de care nu stiam 😀

  • Mi se pare impresionant sa faceti tura asta intr-o singura zi. Mai ales intr-un grup de 5 oameni e si mai greu, in 2 sau 3 e mai usor. Imi place ca esti ambitioasa, daca iti fixezi un tzel, nu te lasi pana nu-l duci la capat. Asta e atitudea unei maratoniste. MPC e unul din maratoanele mele preferate, are de toate: teren foarte variat, peisaje de vis, atmosfera placuta, sustinatori la tot pasul. Si imi mai place ca are doar o singura distanta: maraton. Daca te decizi sa participi sugestia mea e sa faci 2-3 alergari usoare pe saptamna, ca altfel e foarte greu, mai ales pt genunchi.

    E foarte faina si descrierea traseului, sunt convins ca o sa inspire scrierea asta pe multi sa faca tura asta. Felicitari pt tura si pt descriere.

  • @Tequila: Comentariul tau functioneaza ca o mare incurajare mai ales ca genunchii continua sa ma doara suficient cat sa nu pot lua in calcul vreun concurs in perioada urmatoare… Mi-ar placea sa vin la MPC, e un maraton de referinta si poate pana in octombrie ajung sa fiu cat de cat in forma.

    M-as bucura sa-i inspir si pe altii cu parcurgerea crestei caci si multi altii m-au inspirat cu diferite ture si e ca si cum as rasplati efortul tuturor acelora care scriu jurnale de munte, care redau informatii de la fata locului sau si mai important, documenteaza anumite trasee.

    p.s. Acesta este comentariul cu numarul 4000 de pe blog :)

  • “p.s. Acesta este comentariul cu numarul 4000 de pe blog…”

    Ah, te invidiez pentru cifra asta! Pentru atenţia pe care ţi-o dă aşa cifră de oameni…
    Dar nesociabilii, revoluţionarii şi vor duce… crucea pe ce le e hărăzit…

    Pupici!
    (Schimb intenţionat diapazonul, cu încheierea de mai sus)

  • @Mircea: tocmai l-ati scris pe-al 4001-lea :)

    Acum, cifra asta s-a adunat in timp, din 2008 incoace si din 4000, 1266 sunt doar ale mele (justific eu in legatura asta in postarea imediat urmatoare). Nu au fost niciodata foarte multe la o postare si nici n-am starnit polemici ca sa le adun, ci pur si simplu s-au adunat unul cate unul.

    De fiecare data cand va citesc as avea cate ceva de scris, insa parerile-mi sunt destul de neavizate: in ale muntelui si vietii ati vazut cu mult mai multe si-ati si citit pe masura, iar aici stiu ca mai am multe de recuperat.

  • mi-ar placea sa fac intr-o zi toata creasta pietrei craiului. Acum inca sunt destul de tanara ca sa pot face acest traseu dar n-ar strica “un pic de miscare”

  • @Mircea: intre timp au trecut de 4500 :) E drept ca nu scriu revolutionar, ca revolte multe port…

    @Miruna: multumesc si bine-ai vennit pe meetsun! Cand vei fi pregatita vei stii si iti doresc sa ai alaturi prieteni dragi cu care sa-ti cresti frumos experienta. Conteaza mult asta, si asa cum se spune se aplica si la mersul pe munte: conteaza mai mult drumul decat rezultatul final :)

  • Da ,multumesc pt vorbele frumoase, daca sunt in stare sa fac traseul asta ma voi pregati pt maraton ca doar pana la 18 ani e timp cu caruta sa ma antrenez , oricum e o experienta de neuitat, o zi inteaga pe munte :prin paduri , lanturi , grohotis , CREASTA,etc. parca nu te mai desprinzi de chestea asta. E adevarat ca n-am fost pe creasta sudica niciodata; am auzit ca e un pic mai grea decat nordica ,dar nu ma sperie pt. am mers si pe nemarcate si alte trasee mai grele :).

  • @Miruna: ma bucur sa aud ca ai facut atatea trasee si n-ai inca 18 ani, practic ai deja o mica comoara de experienta si de timp petrecut frumos si sanatos! Eu m-am apucat de munte la 29 si crede-ma, simt ca am pierdut multe si mult timp…

    Cat despre maraton presupunand ca despre MPC vorbesti, totul tine de o pregatire fizica cat de cat si de cea psihica desigur. Eu am terminat MPC-ul anul acesta pe locul V la categoria mea de varsta 30-40 dupa o “pregatire” de 2 ture pe munte cu ceva alergare in ele, fara alte alergari si mrs la sala, insa sufleteste mi-l doream foarte tare si chiar simteam ca e momentul potrivit de-a participa: nici prea devreme si nici nu mai trebuia amanat.
    Secretul daca e sa ma intrebi pe mine e sa mergi/alergi pe munte in modul in care te simti cel mai implinita, in felul tau personal de simtire chiar daca tentatiile si ambitiile exista si o sa-ti incerce tineretea :)

  • Felicitări pt.că aţi terminat MPC-ul pe locul V , doar că ai terminat în timpii ceruţi , ajungi în Zărneşti cu zâmbetul pe buze şi localnici de salută şi te felcită deja e ceva de nedescris. Aţi mai mers pe trasee nemarcate? Aţi mers la Castelul Crăiţei?

  • @Miruna: Intr-adevar, cand ajungi in Zarnesti si oamenii te intampina, iti apare energie din senin pentru un ultim sprint.
    Da, am mers pe cateva nemarcate, inclusiv la Craita unde am ajutat si la o refacere a refugiului :)

  • În ziua maratonului MPC 2012 ne-am hotărât să mergem la Poiana Închisă pe la şaua tămăşel unde ne-am întâlnit maratonişti de la Umeri până la intersecţia cu Padina Lănci pt. de acolo am urcat sus în poiană.Mi-a făcut o mare plăcere să-i încurajez că dar în gândul meu ‘vai de mine cât mai e până în Zărneşti!:|:-D (pe la ora 17 şi atunci oameni erau pe locul aprox. 500-1000)

  • Din cauza defrișărilor din poiană marcajele nu se mai văd apoape deloc. cel puțin în vara 2012 m-am rătăcit din acest motiv așa că am luat-o direct pe marele grohotiș sperând să ajung totuși pe creastă. am ajuns aproape pe întuneric înapoi unde aceiași câini fioroși ne-au întâmpinat. oricum, deosebit blogul, superbe pozele, m-ați convins, merg iar, de data asta mai bine organizată. numai bine!

    • Din pacate defrisarile si pe alocuri si influenta ciobanilor strica mult din marcaj si poteca. Tu ai fost vara, dar in toamna 2012 a fost Maratonul Pietrei Craiului si stiu ca ei au mai refacut din marcaje si mai mult ca sigur o vor face si anul asta pe la 1 octombrie.
      In privinta cainilor, eu vara n-as prea merge acolo fara sa fiu cu alti oameni si macar doi baieti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *