Noapte în Șaua Strunga

După noaptea petrecută la Refugiul Carol Lehman (Ascuțit), gândul mi-a rămas la refugiile din Bucegi. Și nu era doar gândul meu, prietenii mei buni au acest obicei de-a mai dormi pe sus în timpul săptămânii când sunt prea puțini alți drumeți și rolul refugiului, de-a adăposti oameni în nevoie, nu e afectat. Din Brașov avem timp să urcăm seara după serviciu, iar a doua zi, cu trezire la răsărit, avem timp să revenim la birourile de acasă pentru o nouă zi de muncă. Pare planul perfect dacă și prietenii pot, dacă vremea permite și dacă nu se surpă vreun pod. Ups!

...citește mai departe ↑

Bucegi în roz și verde, circuit Clincea-Omu-Ciubotea

Înaintăm pe poteca lată cât ai pune două tălpi una lângă alta și versanții roz ni se arată în contre-jour, scăldați de lumina încă blândă a dimineții ce se revarsă peste Poiana Clincea. Îi spun lui Rose că nici o poză nu va putea reda fidel ce vedem. Această atmosferă ușor neclară, difuză, de pictor impresionist întinzând printre aburii dimineții culorile atâtor flori, dar mai ales pe-ale celebrului arbust de rododendron. Pozez fără să mă uit la ce încadrează camera telefonului, cu soarele în ochi îmi este oricum greu să fac asta, iar în mintea mea imaginea zilei se salvează deja în milioane de pixeli ce-și dau coate printre neuroni: am ajuns!
Peste tufele roz zumzăie nenumărate gâze, e un întreg univers care nu înțelege ce e viața și cum să se bucure de ea, ci e însuși viața așa cum noi oamenii nu suntem destul de simpli pentru a o percepe.

...citește mai departe ↑

De Mica Unire pe dealurile însorite ale Șimonului

Lesne de înțeles pentru cei care mai citesc pe aici că una dintre fericirile mele este să fiu pe munte. Indiferent de potecile pe care le urmez sau că urc de-a dreptul pe o coastă, că-mi răsfăț ochii cu orizonturi stâncoase peste șiruri de culmi pitorești sau că mă bucur de coaja unui mesteacăn întortocheat de vânturi, indiferent dacă simt sălbăticia și abandonul sau dimpotrivă, trec de la admirație la dispreț pentru cum și-a dus sau își duce omul traiul la poalele muntelui. Toate acestea și încă multe altele sunt parte din ce mă încearcă de fiecare dată când ajung în Țara Branului și mă întreb, retoric și uimit, de ce nu revin mai des. Motivele sunt diverse, mi le tot enumăr, dar oare o fi și teama de fericire printre ele?!?

...citește mai departe ↑

Cu cei mici pe munte: la Cabana Diham cu sania

Când abia a nins și vântul sau soarele n-au apucat să despovăreze pădurea, e timpul pentru o nouă doză de uimire și de poveste. Molizii tineri au rochii pe crinolină, cei înalți aripi căzute de îngeri, cioturile se întrec în forme ciudate, fagii poartă dantelării croșetate, iar peste toate cerul oferă spectacolul norilor de tot felul, lungi și gri ca niște panglici, apocaliptici ca o ciupercă, matlasați ca de plapumă.

Nu știu cât a perceput Miruna din această poveste a naturii, însă a zâmbit mai mult ca în alte ture pe munte. Poate și pentru că zăpada e mai frumoasă când „săniuța fuge” la vale, dar mai ales… la deal.

...citește mai departe ↑

[Bucegi] Două văi, doi urși, șase ore intense și-un infinit de flori

Un urs ursuz pe Valea Jepilor, unul curios în poteca de pe Valea Cerbului, un Omu cu zăpadă de iulie și oarecum plictisitor în lipsa mizei, o tură de antrenament dar și de astâmpărarea dorului că nu mai fusesem de un an pe potecile misteriosului Bucegi învăluit în ceață, un prieten care mi-a răbdat personalitatea de fluturaș stresat că ratează vreo floare, dar și trenul care să o ducă pe mama din mine la timp în Brașov, iată rezumatul a șase ore intense petrecute pe munte pe care aș putea să le povestesc doar descriind cele mai de suflet imagini din sutele pe care le-am făcut cu disperare și încântare…

...citește mai departe ↑

Marathon 7500, doar “O dată la Omu”

Să alerg alături de Andrei, să fiu din nou în Bucegi după o pauză de zece luni, să am parte de ceață și soare în dozele care fac muntele misterios și pitoresc, să revăd poteci dragi încărcate de amintiri fel de fel, să urc, să urc, să urc!, să țopăi peste pâraie, să mângâi cu privirea florile, să fac poză după poză ca în vremurile bune, să aștept cu emoție finișul unde prietenii și, mai nou, o copilă mă așteaptă – cam asta e ceea ce numesc eu concurs pentru suflet. În clasica întrecere cu noi înșine, pulsul și zâmbetul au turat intens bucuria de-a fi pe munte, iar eu una am câștigat tot ce aveam nevoie!

...citește mai departe ↑

La Amfiteatru – din Moieciu de Sus în sus, pe ulițele drumețului portocaliu

Când zilele frumoase sunt cam numărate, nu-i de stat acasă! Ăsta e unul dintre motivele pentru care mamele noastre și-au făcut drum spre Brașov, să sărbătorim ultima explozie de culoare a toamnei, și în ce loc mai pitoresc se putea merge dacă nu pe colinele dintre Bucegi și Piatra Craiului. Acolo unde toamna și primăvara sunt anotimpuri de pus în ramă… dacă urci pe culmi.

...citește mai departe ↑