La Mălăiești pe cărările iernii

Am fost de-atâtea ori la Mălăiești și niciodată amintirile nu s-au suprapus. Un traseu comun, banal, umblat, prea umblat și totuși! Muntele e munte, poți pitona stânca dar nu o poți îmblânzi, iar pereții Bucșoiului și-ai Padinei Crucii se ridică impresionant de-a lungul potecii încât mi-e clar că noi oamenii suntem și vom rămâne, indiferent de numărul cuceririlor, ăia mici. Din partea mea, pot să se scurgă hoarde pe cărare, nu îmi ia nimeni din porția de munte căci asta depinde doar de mine, de cum simt că trăiesc acea zi.

...citește mai departe ↑

Octombrie în Bucegi. Clincea, Turnurile Țigănești și Valea Gaura

Pe munte a nins, iar eu vreau să ajung cât mai sus pe creste dacă tot am reușit să ne adunăm trei fete. Prima zăpadă vine mereu cu temeri pentru că, mental cumva, e prea devreme pentru echipament de iarnă, dar în același timp nu știi exact condițiile, dacă e nevoie de bocanci sau încă sunt potrivite încălțările de trail, dacă zăpada e ca o pudră sau moale și umedă sau o crustă înghețată ce poate deveni foarte alunecoasă în combinație cu iarba încă neînmuiată de geruri.

De aceea vreau să ajung pe creste, dar am și o mare reținere. E motivul pentru care suntem în mașină în drum spre Bran, privim munții și încă nu știm exact care e destinația zilei. Din fericire, tot ce ne dorim e să fim pe munte cât mai multe ore, astfel că traseul poate fi oricare.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La zmeură la Cabana Mălăiești

Am început cu mure în pădurea de cum treci puntea peste Valea Glăjăriei. Numărate: două tu, două tu, două tu. Am continuat cu zmeură împărțite din ochi și, în apropiere de cabană, cu frăguțe. La întoarcere, ospățul cu zmeură a pierdut orice numărătoare: cât cuprinde!
Cea mai lungă drumeție a Mirunei s-a datorat și companiei nu doar fructelor, căci altfel se îndeamnă la mers când mai are pe cineva de vârsta ei.

...citește mai departe ↑

Bucegi în familie – Omu și Doamnele

Drumeția e prima și marea dragoste când vine vorba de munte, alergarea și florile au venit după, în mod firesc, fiind mereu preocupată de a vedea mai mult și de a ști ce văd. Chiar și atunci când urc la Omu în plin sezon turistic în Bucegi, eu aleg să văd muntele și nu-mi doresc să am potecile doar pentru mine, o exclusivitate cât se poate de egoistă când vine vorba de trasee clasice, foarte cunoscute. Oamenii de munte sunt egoiști în marea lor parte, pasiunea aceasta cere mereu mai mult și dacă se poate doar să primești, dar foarte rar să împarți și/sau împărtășești (vorbesc de oameni de munte, nu de turiștii care fac două drumeții pe an, una la Omu și alta pe Moldoveanu). Poate tocmai de aceea, am parte de poteci frumoase și cu puțină lume sau chiar deloc, cum a fost și în drumeția de față.

...citește mai departe ↑

Noapte în Șaua Strunga, ediția 2021

Mi-aș dori tare mult ca în fiecare vară să existe cel puțin o noapte dormită sus pe munte, să mă minunez în desele treziri de lipsa oricărui sunet, să mă foiesc conștientă de fiecare oscior și mușchi și gând limpede, să pășesc dimineața pe iarbă și privind în zările încețoșate să am sentimentul libertății depline. Iar când cea mai bună prietenă, și cea harnică dintre noi două, mă așteaptă cu ceaiul și cafeaua făcute, tot ce-mi rămâne e să trăiesc clipa cu seninătatea pe care o merită.

...citește mai departe ↑