Bucegii pe răcoare. Cu copiii până la cascada Moara Dracului

drumetie copii cascada Moara Dracului

Mi-era mai dor de oameni decât de Bucegi, gândesc în timp ce mă uit totuși cu jind la crestele unde nu voi ajunge azi, căci Muntele stă pe locul lui, dar oamenii se tot mută, se schimbă, cresc. Privesc cu invidie pereții Văii Gaura, sunt la fel cum mi-i amintesc de peste zece ani, nu știu ei câtă iarbă crește pe lângă cărările noastre, câți copaci s-au frânt iarna trecută, că așchia desprinsă le scoate la iveală trupul roșiatic de rocă nearsă de soare, și nu-s martorii pașilor mei purtători de gânduri sau prieteniilor rare pentru care nu e niciodată destul timp…

Mă mai uit și la copii, cum deși n-a trecut mult de când îi căram pe poteci, acum alergăm după ei. Aproape că putem termina un dialog, nu mai au atâta nevoie să ne întrerupă. Pe lângă fericirea de-a fi acasă, și eu și Miruna suntem cu prietenii noștri, mari și mici, și e așa un lucru mare să fim împreună pe munte, chit că-i doar o zi! De fapt, suntem norocoși cu toții că ne-am reunit aproape spontan, după o șuetă în seara precedentă în dragul nostru Răcădău.

...citește mai departe ↑

Creasta Balaurului, unde dorul de Bucegi trece prin urzici către Flori de colț

Dacă tot mă simt dubios de bine după cursa de patruzeci de kilometri prin Făgăraș, dacă luni a venit bunica să stea cu Miruna, iar Radu se poate ocupa de Marius, dacă prognoza anunță ploaie abia după-amiază, atunci eu și prietena mea Mike avem toate motivele ca marți la șapte dimineața să debarcăm la Cabana Gura Diham punând Bucșoiul la cale. Bucșoiul (ăl) Mic, pe un traseu pe care nu am mai fost și care sună foarte intrigant.

...citește mai departe ↑

La Mălăiești pe cărările iernii

Am fost de-atâtea ori la Mălăiești și niciodată amintirile nu s-au suprapus. Un traseu comun, banal, umblat, prea umblat și totuși! Muntele e munte, poți pitona stânca dar nu o poți îmblânzi, iar pereții Bucșoiului și-ai Padinei Crucii se ridică impresionant de-a lungul potecii încât mi-e clar că noi oamenii suntem și vom rămâne, indiferent de numărul cuceririlor, ăia mici. Din partea mea, pot să se scurgă hoarde pe cărare, nu îmi ia nimeni din porția de munte căci asta depinde doar de mine, de cum simt că trăiesc acea zi.

...citește mai departe ↑

Octombrie în Bucegi. Clincea, Turnurile Țigănești și Valea Gaura

Pe munte a nins, iar eu vreau să ajung cât mai sus pe creste dacă tot am reușit să ne adunăm trei fete. Prima zăpadă vine mereu cu temeri pentru că, mental cumva, e prea devreme pentru echipament de iarnă, dar în același timp nu știi exact condițiile, dacă e nevoie de bocanci sau încă sunt potrivite încălțările de trail, dacă zăpada e ca o pudră sau moale și umedă sau o crustă înghețată ce poate deveni foarte alunecoasă în combinație cu iarba încă neînmuiată de geruri.

De aceea vreau să ajung pe creste, dar am și o mare reținere. E motivul pentru care suntem în mașină în drum spre Bran, privim munții și încă nu știm exact care e destinația zilei. Din fericire, tot ce ne dorim e să fim pe munte cât mai multe ore, astfel că traseul poate fi oricare.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La zmeură la Cabana Mălăiești

Am început cu mure în pădurea de cum treci puntea peste Valea Glăjăriei. Numărate: două tu, două tu, două tu. Am continuat cu zmeură împărțite din ochi și, în apropiere de cabană, cu frăguțe. La întoarcere, ospățul cu zmeură a pierdut orice numărătoare: cât cuprinde!
Cea mai lungă drumeție a Mirunei s-a datorat și companiei nu doar fructelor, căci altfel se îndeamnă la mers când mai are pe cineva de vârsta ei.

...citește mai departe ↑