[Jurnal în mișcare 11’25] Aniversări și primele ninsori

alergare Valea Rinului

Cu excepția mea, în noiembrie le aniversez pe toate: copila, soțul, relația, blogul. Încă învăț să mă bucur de fiecare aniversare, să prețuiesc mai conștient ce am. E luna în care nu plecăm pe nicăieri, în care se simte liniștea, mai ales cea emoțională, dinaintea sărbătorilor. E luna în care îmi permit să n-am niciun plan sportiv, în care devin mofturoasă și fug de primele ninsori, de potecile alunecoase, refugiindu-mă pe lunca însorită. Noiembrie e despre adaptarea la mirosul iernii, ultimele drumeții uscate, dar și despre mobilizări pe final de an: ce mai pot drege înainte de-a accepta că a mai trecut unul?!?

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 09’25] Ultima răbufnire a verii

ape ghetar albastre toamna Aareschlucht septembrie

Septembrie a fost o lună cu de toate, ultima cu soare de vară, nu cu dinți, cu momente intense, dar și cu frustrare. Ceea ce nu e deloc rău, opusul ar fi să nu știi când a trecut și să ai senzația de rămas cu nimic. De aceea și scriu aceste jurnale, pentru că pusă pe hârtie, trecerea timpului se mai îmblânzește. Desigur, e mai simplu să punem deoparte doar realizările mărețe sau trăirile înalte, să investim doar în ele, dar e așa de agitată lumea în care trăim, atât de imprevizibilă viața, încât e tare păcat să irosim, să desconsiderăm ceea ce chiar avem. Mărunt sau important, nu contează, unitatea de măsură e la noi, cred că mulți am depășit „presiunea social media”.

...citește mai departe ↑

Pilatus, surpriza de ziua Elveției

Pilatus tren cremaliera cea mai inclinata cale ferata

Când întâi august se anunță cu ploaie și frig, pare o idee bună să petreci weekend-ul prelungit în altă parte decât acasă, poate-i diferită ploaia într-un loc nou. Ne-am luat cazare într-un canton mai îndepărtat, la Engelberg, și ne-am pus la drum, fără un plan anume.

Și ne-a plouat până am ajuns la Luzern, unde mi-am amintit de Pilatus, muntele cu cea mai înclinată cale ferată cu cremalieră, genul de destinație turistică pe care nu o „vânăm”, pentru că încă descoperim locuri noi în apropiere de casă. Nu eram foarte încrezători, dar surprizele s-au ținut lanț: normal de aglomerat, o fereastră de vreme bună, iar experiența inedită.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 05’25] Mai cald, mai rece

Papucul Doamnei orhidee

Viața are acest dar de a combina lucrurile într-un mod cald-rece ce te ține în priză: regăsesc în pădure tufele de Papucul Doamnei, mă bucur ca un copil, revin acasă, intru pe internet și dau de valul de ură ce mă mâhnește peste măsură. Prostia e normalitate, decența e subiect de râs… și-mi vine iar s-o apuc câmpii.

Unele luni sunt mai lungi ca altele atunci când emoțional ardem mai intens. Eu, recunosc, ca dintotdeauna, că implicarea civică mă consumă foarte tare, iar alegerile prezidențiale au ars multe lemne în bătătura sufletească.

Noroc că natura și sportul mă aerisesc și mă educă încontinuu, că pot lăsa rețeaua socială din mână pentru o doză de mișcare intensă când dependența vrea să preia controlul. Oricâte am cere de la alții, dacă nu începem cu noi înșine, suntem doar niște copii cu tantrumuri…

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 04’25] Aprilie e despre România

despre România

Dintre toate revenirile acasă, în aprilie și în octombrie e cel mai frumos: nu e prea cald, nu e prea rece, natura e primitoare, copacii au flori sau frunze colorate, iar țânțarii nu-s la apogeu. Și, foarte important, când transportul public te ține multe ore pe drum, că e karmic să se întâmple ceva, nu degeri sau leșini de cald. Călătorind cu un copil lipsit de răbdare, toate acestea devin esențiale.

Iar dacă veți observa, ca și mine, că într-o postare cu „despre România” în titlu apar mai multe poze din Elveția, este pentru că ori pozele de acasă conțin prea multe detalii personale și le țin pentru mine ori cele din Elveția sunt făcute cu ochi de turist. Sau poate, în subconștient, îmi doresc ca pe undeva cele două să se suprapună.

...citește mai departe ↑