Aprilie prin Carpați: Crai, Țaga și Postăvaru

prin Carpați drumetie copii Piatra Craiului Curmatura Taga

Nici nu visam eu ca în scurta revenire acasă să am parte de atâtea poteci prin Carpați: în Piatra Craiului, în Munții Țaga și, desigur, în Postăvaru. Sâmbătă am aterizat la Brașov, iar după-amiază am dat deja o raită prin dosul Tâmpei; duminică urcam la Curmătura cu trupă mare, iar luni seara admiram crestele Craiului de peste drum, din discretul și sălbaticul Țaga. Marți, o pauză de prânz cu Paula pe Tâmpa, miercuri după program, o Poiană cu Mike.

Toate astea, trecând peste agitația inevitabilă a drumețiilor cu copii, mi-au amintit de ritmul vieții de Brașov, unde munca, natura și oamenii se îmbină cu ușurință chiar dacă zilele tot 24 de ore au. Iar mărturisirea Mirunei, că i-au plăcut foarte mult locurile noi, mai mult ca Tâmpa chiar, m-a uns pe suflet. Știu și eu prea bine cum e să simți că unii munți sunt altfel.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 01’26] Început pestriț

început pestriț de an simbolistica

2026 a început pestriț, nehotărât, cu activități diverse dar niciuna definitorie. Continui și în acest an seria de jurnale lunare, tradiție începută din 2022, și pe care o mențin din mai multe considerente: caracter memorialistic, exercițiu de scris, auto motivare.

Sunt jurnale în mișcare pentru că viața cam asta înseamnă, nu neapărat sport, deși sportul pare dominant în cazul meu. Eu nu-mi pot imagina omul modern fără un hobby și, în contra balans cu petrecerea tot mai digitală a timpului, fără un hobby care să-l mențină în contact cu natura.

Și, pentru că întâi de toate mă observ pe mine, ieșitul pe ușă e un leac aproape universal pentru orice problemă care persistă: sănătate, stres de orice fel, lipsă de idei, prea multă muncă, prea multe ecrane, singurătate etc.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 12] 2025 sub lupă

sub lupă

Îmi place să las bilanțul anual pe ultimele zile din decembrie deși observ că multă lume începe din noiembrie. Poate că aștept să se mai întâmple ceva definitoriu. Poate că mă tem să trag linie și să fiu sinceră cu mine. Sau doar mi-e greu să trag concluzii în lipsa unor dorințe clare. Ceea ce eu NU mi-am propus la început de an.

Cert este că 2025 a curs de la sine, fără vreun eveniment extraordinar, un an în care treptat am început să iau pauză de la „prea multa dramă”. Probabil că era timpul, că ultimii patru ani aici plus cel în România, de dinaintea plecării, m-au consumat destul și spiritul de supraviețuire s-a activat. Cert e că nu m-am opus liniștirii. Nu spun că am găsit răspunsuri, dar măcar încep să fiu dispusă pentru ele…

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 11’25] Aniversări și primele ninsori

alergare Valea Rinului

Cu excepția mea, în noiembrie le aniversez pe toate: copila, soțul, relația, blogul. Încă învăț să mă bucur de fiecare aniversare, să prețuiesc mai conștient ce am. E luna în care nu plecăm pe nicăieri, în care se simte liniștea, mai ales cea emoțională, dinaintea sărbătorilor. E luna în care îmi permit să n-am niciun plan sportiv, în care devin mofturoasă și fug de primele ninsori, de potecile alunecoase, refugiindu-mă pe lunca însorită. Noiembrie e despre adaptarea la mirosul iernii, ultimele drumeții uscate, dar și despre mobilizări pe final de an: ce mai pot drege înainte de-a accepta că a mai trecut unul?!?

...citește mai departe ↑

România – strugurii-s buni, timpu-i acru

Brasov Varful Postavaru românia

De la cules via la rupt încălțările prin zăpadă, de la gări ruginite la mall-uri prea parfumate, de la privit pe geam cum plouă dușmănos la serile cu prietenii, de la alergări pline de povești la trasul transpirat de bagaje, am văzut și făcut de toate. Două săptămâni de România sunt despre timpul transformat în elastic: am tras de el și am înghesuit cât de multe momente am putut. Uneori nu mi-a ieșit, nu mă pun cu cicloanele, dar strugurii n-au lipsit. Ei au îndulcit ceea ce întrerupătoarele au întristat.

...citește mai departe ↑