Creasta Făgărașului de la Turnu Roșu la Urlea, 2 fete & 2 zile

Mulțumiri:
Vintilă pentru suport logistic & foto,
Vio pentru suport și ținut de urât lui Vintilă,
Mike pentru încă o tură memorabilă

25-26 iulie 2015, Făgăraș, Mike & Claudia

Să nu vezi cât de departe vei ajunge, să pierzi urma zărilor de unde ai plecat, să simți culmile domoale transformându-se în creastă, creasta în custuri și strungi, să urci și să cobori până la epuizare ca să te poți, pe bună dreptate, încuraja că următorul vârf e doar încă unul, să privești în adâncul căldărilor glaciare cu ochi mirați și recunoscători că ești deja sus, să te simți firav în fața cerului dezlănțuit și doar un om în brațele-poteci ale muntelui, acestea și incredibil de multe alte trăiri definesc experiența unică și de maturitate a unui iubitor de munte: parcurgerea crestei Făgărașului.

Ziua 1. Mănăstirea Turnu Roșu – Lacul Bâlea, 32km, 3300m+, 1900m-, 11h
Traseu:
Mănăstirea Turnu Roșu – cruce roșie + – Chica Pietrelor (1606m) –
– bandă roșie ||| – Șaua Apa Cumpănită – Șaua Surului (2110m) –
– Portița Avrigului – Lacul Avrig – Vârful Scara (2306m) – Vârful Șerbota (2331m) –
– Custura Sărății – Vârful Negoiu (2535m) – Strunga Dracului – Lacul Călțun (2135m) –
– Vârful Lăițel (2390m) – ||| – Șaua Doamnei – Lacul Bâlea.
Timpi intermediari: 3h Șaua Surului, 4h Lacul Avrig, 5:45h Scara, 6:20h Șerbota, 8h Negoiu, 10h Lăițel
Apă: pe poteca de sub vârful Suru; la 5 minute mai jos de refugiul Scara

Ziua 2. Lacul Bâlea – Breaza, 35km, 2260m+, 3700m-, 11:40h
Traseu:
Lacul Bâlea – triunghi albastru Δ – Lacul Capra – bandă roșie |||
– Fereastra Zmeilor – Arpașu Mic – Șaua Vârtopului – Arpașu Mare –
– Lacul Podul Giurgiului – Podragu – Ucea Mare – Viștea – Moldoveanu –
– refugiul Viștea – Gălbenele – Gălășescu Mare –
– Fereastra Mică a Sâmbetei (refugiu) – Fereastra Mare – Curmătura Mogoșului –
– triunghi albastru Δ – Vf. Urlea – refugiul Moșuleața – „cabana” Urlea – (închis turistic!!!) – Breaza
Timpi intermediari: 1:30h Fereastra Zmeilor, 3:30h Șaua Podragu, 4:45h Moldoveanu, 8:40h Vf. Urlea, 10:40 „cabana” Urlea
Apă: Lacul Capra

Album foto – ține loc de jurnal pentru cei interesați de descriere

Povestea de la Mike.

Tura o clasific mai mult în zona alergării montane decât a drumeției, raid montan cum ar spune Mike. Am alergat foarte puțin, un 5% din lungimea totală, dar uneori ritmul a fost susținut, iar eu, tot rămânând la poze am dat mici alergări ca să o prind din urmă pe Mike.

Fagaras-creasta-6637.jpgEchipament (listă în scop informativ, nu sunt sportivă și nici sponsorizată 😀 ):
– rucsac mic de trail running Quechua cu rezervor 1.5l
– bețe de trekking Black Diamond
– încălțăminte de alergare montană Salomon speedcross 3
– îmbrăcăminte: pantaloni scurți, tricou, jambiere, șosete și cozoroc CompresSport, tricou Intersport RSR, mânecuțe și pelerină Quechua, bandană
– mică trusă medicală cu anticârcel, fașă elastică, nurofen, aspirină, plasturi
– folie de supraviețuire
– hartă
– frontală
– telefon ținut pe modul avion pentru conservarea bateriei
– aparat foto
– mâncare (sărat, dulce, fructe)

experiență montană (de drumeție, alergare), de mers în echipă.

Pentru o dată viitoare în același regim de raid montan: mănuși, o hartă mai bună, încălțări diferite pentru fiecare zi; de cumpărat: un alt aparat foto (tot compact) și o geacă/foiță de ploaie și vânt special pentru alergare.

*

Pentru că descrierea ar fi lungă cât trei-patru jurnale la un loc și pentru că deja am însoțit majoritatea pozelor din album de explicații, nu va exista un jurnal în stilul clasic de pe acest blog, ci mai degrabă un rezumat. Desigur, răspunsurile la întrebările voastre o să închege și mai bine povestea, de aceea am rugămintea să le adresați aici și nu pe facebook, g+, mail, pentru a ține informațiile într-un singur loc, oricând de găsit pentru toată lumea :)

Fagaras-creasta-6594.jpg

Parcurgerea (parțială) a crestei Făgărașului este o incursiune în cunoaștere – aceasta e marea concluzie după tură. Am aderat imediat la propunerea lui Mike și la un plan comun mai vechi, de a face creasta de la Turnul Roșu la Rudărița în două zile suprapunând mai multe obiective:

– geografice – să-mi creez o imagine de ansamblu care să lege impresiile din cele câteva ture avute până acum în Făgăraș, să văd cu ochii mei ceea ce harta îmi desfășura ca un lung șir de vârfuri, cifre și trasee;
sportive – să ne testăm intenția de participare la Ultra Trail Făgăraș (UTF) asta însemnând două zile consecutive de maraton montan cu diferență mare de nivel;
– sentimentale – să trăiesc intens imensitatea crestelor, o tură în echipă marca Mike&Claudia, să mă bucur de munte din zori până la apus!

Nu am avut emoții și nici nu m-am pregătit în mod special. Psihic știu să abordez un astfel de traseu: siguranța e pe locul întâi, motivația prin bucurie pe al doilea, abia apoi orgoliul și ce mai produce firea umană. Mi-aș fi dorit de pildă să parcurgem creasta până în Rudărița sau să atentez la parcurgerea ei fără pauză (cu mers noaptea, nu neapărat timp „record”) sau chiar solo, dar în același timp, știind că pot fi în stare de toate acestea, nu simt nevoia să și dovedesc.

Fizic m-am simțit pregătită pentru un traseu mai mult mers, cu alergat pe plat și la vale acolo unde poteca permite cu minim de riscuri. La o săptămână după tură (și după jumătate de creastă de Crai cu rucsac mare în spate) genunchii se resimt puțin. Febră musculară n-am avut (echipamentul de compresie sau forma fizică existentă?!?), doar luni dimineața o senzație de „picioare grele”, iar recuperarea am făcut-o prin repaos, mâncat mult și variat – cinci zile, a șasea mă găsea în Crai.

Ah, mâncare… știți cum e să urci un vârf pe final de tură și să te apuce toate fanteziile legate de ce-ai vrea într-o farfurie?! Mulți sigur știți… În timp ce munceam urcându-l pe Lăițel, pe un soare mult dorit (de mine ca să mă încălzesc și să capăt energie, pentru Mike fiind ajutor de moleșeală) visam numai grătar de vită, făcut mediu, cu un pahar de vin roșu sec lângă. Abia miercuri am mâncat prima friptură într-un concurs al împrejurărilor care m-a ținut departe de o fantezie… atât de simplă.

Când parcurgi un asemenea traseu într-un timp foarte scurt peisajul se schimbă rapid, experiența și impresiile sunt cât se poate de dinamice. În Șaua Surului, de pildă, am avut revelația: aici începe Făgărașul. Căldările și vârfurile stâncoase cu muchii mari ce se continuă spre sud sau spre nord sunt ceea ce îl diferențiază de alte grupe muntoase și-l face… masiv.

Fagaras-creasta-6335.jpg

spre Portița Avrigului

Căldările glaciare mă impresionează. Am mai văzut până acum, pe câteva le-am și urcat (Viștea, Valea Rea), dar să treci printre ele și să ai imaginea grandioasă la picioare e cu totul altceva…

Fagaras-creasta-6610.jpg

Căldarea Podragu

Sunt câteva locuri „vedete” pe care abia acum le-am văzut / parcurs: Custura Sărății, Fereastra Zmeilor, La trei pași de moarte și sunt multe altele unde vreau să ajung: Vânătarea lui Buteanu (deși peste tot e Vânătoarea), vârfurile Călțun-Lespezi, creasta Vârtopel-Arpășel (varianta simplă și cu OctaVio pe post de ghid), să beau un ceai la Podragu (deși nu are o reclamă prea bună), să dau bună ziua Vârfului Dara etc.

Pofta de Făgăraș nu se astâmpără, ci se întărâtă. Doar vara e scurtă…

După șase ani de mers pe munte, momentul a fost cel potrivit. E drept, Mike l-a ales, eu, citându-l pe Octavian, „am fost aleasă” prin echipa pe care o facem împreună. E esențial să formezi o echipă atunci când traseul e mai mult decât ce descriu harta și indicatoarele, altfel nu merge. Ne propunem obiective, ne alimentăm reciproc reușita, ne îndeplinim rolurile complementare și ne calmăm atunci când ceva nu se leagă pentru una dintre noi – doar prietenia noastră a fost „pecetluită” de un ultramaraton :)

Mi-a fost greu uneori? Mi-a fost. Prima dată la ieșirea în golul alpin până în Chica Pietrelor: erau multe afine și, deși am mâncat la foc automat, nu m-am săturat… Pe Custura Sărății, deși tehnic nu a fost ceva ce n-aș mai fi făcut până acum, energia mi-a scăzut din senin și mă simțeam cuprinsă de-o lene teribilă cu toate că Negoiul, „cel suit cu furca-n cer” nu mă speria la capitolul „viitoare și inevitabilă urcare”.

Fagaras-creasta-6408.jpg

Negoiul via Custura Sărății

Greu mi-a fost și când ploua cu grindină dinspre est de n-am știut când am urcat Arpașul, de-mi înghețau mâinile pe bețe (între timp mi-am luat niște mănuși atât de faine încât n-o să-mi lipsească din nici o tură!), iar spre vest se formase curcubeu dublu pe care nu reușeam să-l pozez din vina norului de ceață ce năvălea fix în secunda următoare.

Fagaras-creasta-6595.jpg

Nu mi-a fost greu când Mike a enunțat concluzia, subînțeleasă între timp de amândouă, că nu vom duce la capăt creasta. Un genunchi ce nu mai voia să alerge, presiunea timpului și multe ore de așteptare pentru echipa noastră de suport au fost argumente suficiente. Eu am dorit să ne retragem din creastă pe la Urlea, pe la Sâmbăta mai fusesem. Mike a acceptat și s-a dovedit a fi un traseu nou pentru amândouă. Eu am insistat să coborâm pe triunghi albastru până în Breaza, iar Mike, pe doborâtura de drum forestier, abia aștepta să audă de la mine: mi-a ajuns Urlea. Și-a auzit.

Greu e când celuilalt îi e greu. Uneori poți ajuta vorbind vrute și nevrute, alteori tăcând, trimițându-l la soare pe cel friguros, chiar dacă asta înseamnă să-l vezi zburdând când ție nu-ți mai arde.

Orice altceva e bucurie, e sentimentul că te afli acolo pentru a construi dintr-un infinit de pași o amintire de-o viață. 

În minte e proaspăt acum întreg traseul, cu timpul vor rămâne doar momente. Multe, numai bune de fiecare dată când voi ajunge într-o anumită zonă – „când am parcurs eu creasta cu Mike… ”.

Un astfel de moment e… Moldoveanu. M-am dus singură, nu țineam neapărat, nu face parte din oficiala bandă roșie, dar Mike a insistat – așa am urcat amândouă în starea de spirit potrivită. Reiau ce am scris pe facebook…

Moldoveanu. Needitat, singur, cuprins de ceață, trist.
Plin de steaguri și inscripții, de tălpi ce-l calcă și de selfie-uri ce-l așează pe locul doi în poze, ai putea crede că puțin îi pasă de noi. Totul e în mintea noastră și totuși, simt că îi lipsește ceva…
Moldoveanu nu mai poartă crucea și cuvântul lui Blaga:
„Oprește Doamne clipa, cu care măsori eternitatea…”
Pentru acea singură inscripție am fost pe Moldoveanu, altfel e doar încă un vârf. Fără însemnătate mi se pare de-acum…

Fagaras-creasta-6645.jpg

Tăblița a fost primul lucru pe care l-am căutat cu privirea… am scormonit prin drapele că poate e agățată pe undeva.

Momente sunt acelea când urci din greu și dai cu nasul de flori ce-ți lipsesc din „ierbarul” fotografic. E o altă concluzie și aceasta: pe urcare descopăr cele mai multe flori. De acum voi asocia locul și floarea, e încă o legătură între mine și Făgăraș, una dintre cele foarte multe.

colaj-flori-fagaras-iulie_w.jpg

din ierbar: clopoțel alb, gențiană albă, gențiana punctată, gușa porumbelului și multe altele… (acolo unde nu se pășunează, altfel e doar iarbă)

Update: din colțul stânga sus spre dreapta jos:
– clopoței mov & albi (Campanula sp.)
– gușa porumbelului de stâncă (Silene dinarica)
– ochii șoricelului de stâncă (Saxifraga sp.)
– romaniță de munte
– gențiană albă (Gentiana acaulis alba)
– gențiană punctată (Gentiana punctata)
– coacăză (Erica spiculifolia)
– Saponaria pumilio
– Sunătoare (Hypericum sp.)
– garofiţă pitică de stâncă (Dianthus glacialis)
– clopoţei de munte (Campanula sp.)

Cu orientarea nu am avut probleme, doar pe ultima porțiune a traseului, dar asta nu face parte din creastă. De remarcat faptul că până în zona Negoiu indicatoarele au fost de anul 2015 (grație acțiunilor Asociației Montane Carpați), apoi au început ruginitele și neinteligibilele, atunci când erau. Foarte multe vârfuri fără nici un semn cât de cât, mă mir cum se descurcă străinii. Și da, sunt mulți străini parcurgând creasta cu „casa în spate”, cu un aer incredibil de relaxat în ciuda imenșilor rucsaci cu toate minunile atârnând după ei.

Câinii ciobanilor ne-au lătrat rareori și n-am avut probleme, însă n-am alergat în zona turmelor și-am stat în expectativă cu bețele pregătite de autoapărare (al doilea motiv pentru care le-am luat).

*

Nu există final pentru o asemenea „relatare”. Ea va continua de fiecare dată, în scris sau la beri, la povești pe creste sau plănuind următoarea „aventură”, deși eu și Mike nu le numim aventuri pentru că nu sunt. Sunt fapte normale pe măsura puterilor noastre :)

Și, ca la Oscarul neprimit, dar cu discursul pregătit dinainte, mulțumiri echipei de suport, Cristi și Vio!

Fagaras-CristiV-12_w.jpg

Și desigur, mulțumesc Mike, abia aștept următorul nostru ultra 😉

creasta-plecari-sosiri_w.jpg

Plecare Turnu Roșu, sosire Bâlea, plecare Bâlea, sosire Breaza :)

Update, de pe facebook:
N-am făcut noi performanță atingând vreun record, ba chiar ne-am bucurat de munte îmbinând alergarea (raidul) cu pauze, n-am tras de noi nici pe jumătate cât într-un concurs ci doar am testat cum e să umbli două zile la rând prin Făgăraș adunând multă diferență de nivel sub tălpi.

Care tălpi au suferit cel mai mult, eu una am ajuns la concluzia că pentru fiecare zi ar fi bine să am perechi diferite de încălțări și de șosete și că un ultra cu două zile consecutive de concurs, dar cu noapte dormită între (e și ăsta un exercițiu de voință să te remontezi și s-o iei de la capăt) are nevoie de teste înainte, teste care să treacă de 6-7ore pentru a fi concludente (după 11 ore de traseu nu te mai simți așa bine în echipamentul validat altădată de 6 ore de alergare).
Binee, ideal ar fi să nu dureze atât de mult, dar tot dintre noi sunt și cei/cele care sosesc după locul trei încolo smile emoticon

Iar dacă ultra-ul e în Făgăraș, apoi tot acolo trebuie făcut și „antrenamentul”, că nu-i alt munte ca el la capitolul variație de diferență de nivel și poteci tehnice, expuse.

De munca și de spiritul de echipă nu mai amintesc, căci la nivelul nostru de amatori și nu de profesioniști care (bănuiesc eu) abordează totul pragmatic și strategic, contează mai mult combinația câștigătoare de caractere și roluri în echipă decât o aliniere aproape perfectă de performanțe fizice.

19 Comentarii

    • Mulțumim! Am fost vesele pentru că ne-am simțit împăcate cu fiecare decizie luată, iar singura țintă era să fie bine pentru toată lumea :)

  • Bravo fetelor si felicitari! Foarte frumos, mi-am adus aminte de tura mea cu partenerul meu Comisaru, tot 2 zile, 17 ore pana la Podragu in prima zi si inca 14 ore pana la Sebes. Imi imaginez asadar ce ati trait, senzatie..

  • Foarte reusite pozele dar si aceasta mica excursie, care sper ca nu a fost stricata de acea ploaie cu grindina. Si mie-mi place muntele foarte mult.. dar in aceasta perioada as alege marea, sincer. De fapt, in unele situatii as putea fi si indiferent, depinde unde vor “coechipierii” mei sa mergem in vacanta.

    • Mică excursie? ;))
      Legat de ce spui tu cu „unde vor coechipierii” trebuie sa insist ca uneori, cand ne dorim ceva, trebuie sa ne desprindem si sa facem eforturi in acea directie. Altfel vom sfarsi nefericiti si neintelesi… Cine ne e prieten, o sa ne inteleaga si o sa ne respecte mai mult tocmai pentru ca ne straduim pentru propiile vise.

  • Splendida tura si o performanta sportiva foarte serioasa, felicitari !

    Mi-a placut foarte mult textul: “Pofta de Făgăraș nu se astâmpără, ci se întărâtă. Doar vara e scurtă…” cu care simt ca rezonez.

    Carari curate si vreme frumoasa !

    • Multumim! Pentru noi a fost mai mult o tura de anduranta, genul de experienta pe care ne-o dorim din cand in cand :)
      Performanta a facut Silviu Balan cu parcurgerea crestei in 13 ore si integrala, nu oricum!
      Iti doresc sa-ti intarati pofta de Fagaras atunci si sa-i calci cat mai degraba cararile. Cu vreme buna desigur!

  • Ptr mine Fagarasul e pecetluit de suflet oferindu-mi prima tura serioasa de munte, cu ceanul agatat de-un rucsac insuportabil de greu. Cand ai partenerul ideal in astfel de ture de anduranta din amar (daca s-a simtit) totul se transforma in dulce. Eu percep acesti munti ca pe niste mosi intelepti care te invita la o vorba lunga si-un pas molcom cand le bati potecile :) Idea si testarea rezistentei e salutara si de apreciat, poate data viitoare o sa mergeti la pas de drumet privind crestele cu toti ochii mintii, nu ca n-ati fi facut-o 😀 Mi-au placut mult pozele cu textele insotite fiind un super foto-jurnal total pe gustul meu.

    Mare grija cu genunchii, stiu ca tineretea si conditia fizica buna iti da aripi de-ai senzatia ca poti s-ajungi pe luna….da-i mai bine sa poti bate muntii pana la 70 de ani decat pana la 35 ;))

    • Draga mea Renutzu,
      de ce-ai ras tu dupa 35-ul ala :)) Nu de alta, dar mai am putin… prea putin pana acolo 😀
      Ma bucur mult ca ti-a placut jurnalul meu, simt ca au meritat orele de buchisit.

  • Povestirea ta ne-a readus in prim-plan un alt set de amintiri. Noi am plecat din Halta Valea Marului si ne-am intersectat cu traseul tau undeva in creasta, dupa care am continuat pana la Balea, in ciuda faptului ca initial ne-am propus sa iesim undeva pe langa Zarnesti. Poate data viitoare… :)

    Traseul de creasta este intr-adevar frumos. Ne-a prins seara cu ploaie si fulgere exact in momentul in care terminasem de coborat pe Custura Saratii si incepeam urcarea pe versantul opus. Am ramas “agatzatzi” de poteca, ca loc prea mult pentru cort nu era, pana a doua zi cand ne-a intampinat o superba dimineata insorit… Amintiri… :)

    • Cumva visez și eu la o creastă cu cortul în spate și cu toate că mi se pare greu (să cari atâta vreme rucsacul) și îi apreciez mult pe cei care au reușit să facă asta, parcă cea mai mare povară tot timpul rămâne. Să găsești 5-6 zile de hălăduit pe creastă și să mai nimerești și vreme bună (să plouă doar o noapte, o zi e de-a dreptul noroc)…
      Mi-e mai ușor să visez la ture rapide, la vârsta asta cel puțin :)

  • Nu sunt sigur ca exista neaparat o corelatie intre varsta si preferintele pentru trasee.

    Noi, pe masura ce imbatranim, preferam trasee cat mai lungi in locatii cat mai izolate si pustii unde supravietuirea depinde exclusiv de abilitatile noastre… :)

    Exceptand o pedalare pe doua roti, ne este mult mai draga o iesire de 10-12 zile departe de oameni si civilizatie decat o iesire de o zi “prin imprejurimi”.

    Probabil din lene nu vrem sa punem in miscare toata logistica necesara unei iesiri doar pentru o zi, sau un sfarsit de saptamana… :)

    • E interesant ce spuneți voi aici, adevărul e că deconectarea și intrarea în „modul de vacanță” se produce după câteva zile bune… La weekend te deconectezi, dar nu uiți că vine imediat luni :(

  • De obicei dupa prima noapte departe de casa se produce transformarea si ne simtim intr-o alta dimensiune… Alteori chiar in drum spre aeroport, se schimba perceptia realitatii si intram intr-un alt ritm. Procesul invers este mai lent si inevitabil mai dureros…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *