[Jurnal în mișcare 06’26] De la zăpadă la arșiță

Iunie e luna când ori plouă mult și orașul devine un ceai de tei ori vine valul de căldură și vara ia prin surprindere tot ce mișcă de la 400 la 3000m. În iunie am avut parte de mult munte și am scris pe măsură. De la zăpadă la caniculă, a fost cu de toate. Evenimentul de seamă a fost venirea lui Mike și tura noastră de trei zile prin Alpi, dar și alergarea cu Ștefan a evaluat cumva întregul antrenament de anul acesta. Iulie va debuta cu o cursă pentru care sper că m-am odihnit cum trebuie. Că de pregătit… s-a gătat timpul.

Jurnalul lunar va fi așadar ceva mai aerisit, însă musai să fie prezent, să nu-mi pierd exercițiul. Ca și la alergare, perseverența, cu sau fără motivație, e cheia longevității. Ori mie-mi place să rămân eu, cu toate că nu e simplu deloc cu atâtea hobby-uri, job și familie.

☼

Am pus poza cu Ghețarul Aletsch în deschidere ca o metaforă a verilor din ultimii ani: poți fi de gheață, și tot te topești! Pentru unele regiuni canicula este ceva firesc, pentru altele nu.

Elveția nu e în rândul țărilor cu tradiție în ale aerului condiționat, dar ceva îmi spune că acest lucru se va schimba. Vara nu mai e acel anotimp scurt cu câteva zile cu 30 de grade și două săptămâni de ploi, deja s-au atins maxime istorice în acest iunie (39 grade la Basel, față de 37 recordul anterior).

În plus, cred că e primul iunie când interdicția de a face foc în pădure sau în preajma pădurilor a fost impusă la nivelul întregii țări, iar multe cantoane au recomandat măsuri de economisit apa. Iar pe Matterhorn a plouat în loc să ningă (la 4478m e ceva total neobișnuit), iar de pe emblematicul munte au curs „râuri de apă”…

Clima a avut dintotdeauna variații, încă dinainte de a trece omenirea la industrializare, însă era și alt stil de viață, cu mai multă natură și mai puțină antropizare, cu mai multă iarbă în loc de beton. Și cu siguranță oameni mai căliți…

În mișcare

În luna dinaintea cursei anului, Bernina Gletscher Marathon, de care am tot pomenit, teoria zice că treptat trebuie să o lași mai ușor. În primele două săptămâni am avut o ultima alergare lungă și apoi trei zile la rând de drumeții. După, s-a instalat lunga așteptare, cu totuși două urcări la St. Anton (câte 10-13km cu 680m+) sau cu antrenamentele MILA de miercuri seara.

Abia în ultima săptămână am tras pe dreapta și mă simt de-a dreptul ciudat, să am încredere în antrenamentul acumulat sau să mă tem că s-a pierdut forma?!? În ajutorul meu, ultima jumătate a lunii a fost despre valul de căldură ce a lovit nemilos mai peste tot și care-a transformat orice formă de mișcare în râuri de transpirație, adică pierderi de săruri și electroliți, lucru pe care l-am evitat.

Strava zice că în luna iunie am strâns

→ 14 alergări: 144km cu 5400m+ (cea mai lungă 30km),
→ 6 drumeții: 75km cu 4675m+,
→ 1 ieșire cu bicicleta: 13km,
→ în casă: 5 sesiuni de exerciții.

🏃🏽‍♀️

5 iunie, Alpstein, alergare cu Ștefan (30km, 2700m+, 7h, strava). Un trailrunning tehnic, cu multe urcări, cu testarea nu doar a nivelului de antrenament, dar și a răbdării, a puterii de concentrare. Am scris deja jurnalul, despre fuga de… zăpadă, căci la acel moment cam toate masivele puneau această problemă.

🥾

12-14 iunie, Alpii Bernezi și Uri, trei drumeții cu Mike, trei rute diferite, dar fiecare cu ceva spectaculos, inedit: cel mai lung ghețar, lacuri pitorești pe jumătate dezghețate, cabană pe stei de stâncă, peste tot orizontul înconjurându-ne cu salbe de vârfuri de minim trei mii de metri. Am avut vreme perfectă, iar condițiile zăpezii ne-au permis să ajungem și pe la 2600m+ fără mari probleme. Nu a ieșit o traversare, cum aveam în plan, iunie se pare că e o lună prea timpurie pentru asta.

Detaliile le găsiți la începutul primului jurnal, cel dedicat Ghețarului Aletsch.

Al doilea jurnal: După lacuri spre Pasul Grimsel, pe ruta „9-Seen-Weg”

Al treilea jurnal: Albert-Heim Hutte și spre Andermatt pe Furka Höhenweg

🚲

21 iunie, cu bicicletele la Baggersee: eu și Miruna cu Monica și Victor. O ieșire din zona mea de confort, dar căldura și contextul m-au motivat să sparg gheața. La lac, Miruna a dat peste o colegă și s-a distrat pe cinste, iar eu am spart gheața și am încercat să înot. Mi-a ieșit în sensul că nu m-am înecat atunci când am realizat că nu mai ating de jos cu picioarele și trebuie să ajung la mal fără prea mult tam-tam.

🥾

28 iunie, drumeție în familie în Alpii Glarus, la Sankt Martin, la coada lacului Gigerwaldsee (8km, 330m+, 3h, strava). Zona face parte din Arena tectonică Sardona, inclusă în Unesco, fiind un sit montan unde se poate observa fenomenul de încrețire al munților.

Fuga de caniculă de data asta m-a îndemnat să caut pe hartă lacuri umbrite de munții din jur sau locuri pe unde să fim cât mai la altitudine. Pe Valea Taminei am mai fost, pe la canion, însă și acolo, când ieșeai dintre stânci, te izbea căldura. Pe de altă parte, a început sezonul furtunilor de vară, deci nici expunerea pe creste nu-i indicată când ai și copilul cu tine.

Altfel, e o zonă pe care vreau demult să o explorez, dar care în contextul căldură înăbușitoare + ploaie de vară și cu o Mirună încă nerecuperată după o răceală, a rămas la nivelul de prim contact. Chiar și așa, cu ajutorul poveștii, dar și al fragilor, am avut parte de o drumeție (aproape) relaxantă.

Ca fapt divers, de la baraj se circulă 20 de minute pe un sens, 20 de minute pe celălalt și 20 de minute pauză. Asta pentru că drumul este îngust, trecând și prin tuneluri.