De vreo trei ani îmi doresc să ajung la Ghețarul Aletsch și acum pot spune că mi s-a împlinit dorința dublu, să-l văd alături de prietena mea, începându-ne o nouă aventură memorabilă în două, una pe care am scris-o din mers cu picioare vioaie și rucsacuri mari, dar prietenoase.
Improvizația spune multe despre noi și despre felul nostru de a face lucrurile, care iată, în ciuda distanței și a multor schimbări, a rămas același. Încă din primele drumeții împreună, inclusiv un ultramaraton de 90km, am priceput că suntem o rețetă care funcționează și pe care ne-am construit prietenia. Însă an de an trebuie să ne regăsim la începutul aceleiași poteci și asta e partea care nu vine de la sine. Restul e… muntele, fie că sunt Carpații sau Alpii.
3 zile prin Alpi: hartă, trasee, info
Pentru că ne plac traversările de munți, cum ne-a reușit cea de acum doi ani, în septembrie, de la Kandersteg la Interlaken, ne-am încercat norocul și-n iunie. Zăpada căzută în primăvară a fost prea multă pentru a se topi și la 2600m+, iar ploile și ninsorile din săptămâna aventurii, ne-au ținut în suspans cu alegerea rutei… până în seara dinainte de urcat în tren.
Care va fi stația terminală, încotro vom urca, vom mai trece șei la 2500m+ printre vârfuri de 3000m, vom mai vedea ghețari, vom avea urme bătute?!?
Ce ne-a ieșit, vedeți mai jos 🙂
Foto & personaje: Claudia & Mike
Alpii Bernezi, Canton Valais/Wallis - Regiunea Goms
Vineri, 12 iunie 2026
Traseu 1: Riederalp, ruta 39 „Aletsch Panoramaweg”, lacurile Märjelen, maxim 2611m, Fiescheralp
Date 1: 19km, 1150m+, 1120m-, 5h în mișcare, strava
Traseu 2: Obergesteln, cort
Date 2: 2.5km, 325m+, 50min, strava
Mobilitate:
tren & bus → Altstätten - Mörel via Brig (4h, 4 schimbări),
telecabină ↑ Mörel - Riederalp,
gondolă ↓ Fiescheralp - Fiesch,
tren → Fiesch - Obergesteln.
Sâmbătă, 13 iunie 2026
Traseu 1: Obergesteln, maxim 2627m, lacul Rundsee, ruta „9-Seen-Wanderung”, Pasul Grimsel (2164m)
Date 1: 13.5km, 1125m+, 4h în mișcare, strava
Traseu 2: Realp, Tiefenbach, Tätsch
Date 2: 10km, 980m+, 3h în mișcare, strava
Mobilitate:
autobuz ↓ Grimsel Pass - Oberwald,
tren → Oberwald - Realp.
Alpii Uri, Canton Uri
Duminică, 14 iunie 2026
Traseu: Tätsch, Vf. Schafberg (2590m), Albert-Heim Hütte (2543m), ruta 51 „Furka-Höhenweg”, Andermatt
Date: 21.7km, 760m+, 5h în mișcare, strava
Mobilitate:
tren → Andermatt - Altstätten (3h, 3 schimbări).
Info
- harta folosită, SwitzerlandMobility (are și aplicație).
- pentru deplasat cu trenul și autobuzele, sbb.ch (de instalat aplicația și călătorit cu swipe - pornit la urcare, oprit la coborâre cu posibilitatea de a decide din mers câte stații; prețul e de multe ori același, pentru că se calculează în cadrul unei regiuni, iar nu câte minute/stații durează călătoria).
- pentru dormit, regim bivuac (după apus, înainte de răsărit), mai sus de linia pădurii, NU în parcuri sau zone protejate, cu discreție și respect pentru natură la cote elvețiene (cum ar trebui oriunde, desigur).
- Tiefenbach Tätsch, loc de rămas cu campere peste noapte, cu plată, dar merge și pentru cort de drumeție, cu acces spre Cabana Albert-Heim.
- rucsacii noștri sunt Osprey Eja Pro (Mike are 55L M-L, iar eu 55L XS-S), pentru femei, sub 1kg, foarte încăpători (al meu are oficial 52L), iar pe termen lung, de treabă cu umerii și spatele neînvățat să care. Mike a fost mai harnică și a scris deja, Musai Spectaculos, Aletsch Gletscher și aventura de hike a fetelor, și m-am bucurat tare pentru că în ultima vreme timpul pentru scris e tot mai puțin.
A făcut și un scurt video al turei (facebook), așa de fain că eu m-am uitat de x ori, nu pentru că aș fi narcisistă ci pentru că rememorarea momentelor e o sursă constantă de bucurie…
(cu scrisul… timp puțin ca pentru toată lumea, dar nu mă plâng, simt că m-aș pierde dacă m-aș opri, chiar dacă în timpul acesta nu fac toate celelalte lucruri cu care rămân în urmă și care mă stresează că le amân sau le fac repede și prost mai târziu…)
Ghețarul Aletsch – la locul lăudat… te duci la sigur
Una e să știi locul din poze, cum mi se întâmplă mie cu Ghețarul Aletsch de vreo trei ani deja, și alta e să-l vezi pe viu pe parcursul a multor kilometri și câteva ore. E ceva incredibil, o imagine care rămâne cu tine mult timp după…
A fost destul de greu să ajungem la zona asta, Mike s-a tot consultat cu AI-ul, eu am înroșit refresh-ul pe webcam-urile din toată Elveția… Am ținut preț de o săptămână evidența pasurilor alpine, unde mai e zăpadă, unde tocmai a nins, care cum se pot lega cu ajutorul transportului în comun, începutul din Italia sau din cantonul Ticino fiind alternative sigure, dar care nu ne încântau peste măsură.
Să vedem ghețarul și apoi să ne mutăm mai sus pe vale a fost deschiderea spre alt tip de aventură, unul în care să nu ne pierdem prin munți, ci să ne ajutăm de unitara infrastructură elvețiană, fără să știrbim din ceea ce căutăm, poteci bune și locuri unice care să ne uimească și să ne bucure.
Mai jos, în completarea descrierii traseului de la debutul paginii, am adăugat câteva hărți pentru imaginea de ansamblu.
Notă: stațiunile de aici de pe munte, cu hoteluri și case ale localnicilor, sunt deservite doar de instalații pe cablu, accesul mașinilor nefiind permis, astfel că prețurile sunt ajustate pentru toată lumea. De exemplu, 10Fr urcarea la Riederalp, 20Fr la Fiescheralp, cu program special.
Terra e mereu surprinzătoare și ghețarii au ceva din poveștile de la începutul lumii. Te uiți la ei și vezi materie în formă brută, natură pură, roci și gheață, într-o dinamică continuă deși sunt aparent… neclintiți. Sau, de neclintit.
Cu surprindere, aflu că Aletsch, cel mai lung ghețar din Alpi, de vreo 23km și 900m adâncime, e destul de tânăr, având doar vreo 12.000 de ani. În același timp, imaginea lui colosală, pălește în fața soarelui. Nu e nici prima și nici ultima oară când clima joacă ping-pong, dar în astfel de locuri poți conștientiza cât de vremelnică e existența oricui, celulă vie sau elementară, minerală.
Cert e că tot peisajul acesta care mă încântă peste măsură, creste, pereți, morene, pădure de conifere „exotică” prin care ne poartă poteca deosebit de scenică, toate acestea erau acum 12.000 de ani acoperite de gheață, de fapt, nici nu existau, topirea gheții le-a lăsat loc să se nască.
Eh, și acum imaginați-vă cu cât entuziasm dezvolt toată această polologhie pentru urechile răbdătoare ale lui Mike. Aș putea ține-o așa trei zile (ups, chiar am făcut asta!) pentru că peisajul mă energizează, mă inspiră continuu, iar urcările au trecut dintotdeauna mult mai ușor. De fapt, asta e specialitatea noastră, urcatul-vorbit sau vorbitul-de-uiți-că-urci.
Încântarea e la cote maxime pentru că și vremea e foarte bună, cei câțiva nori fiind o alternativă plăcută la ploaia din prognoză. În plus, să vedem Matterhorn-ul, „fumegând” ca de obicei, a fost semnul unei zile cu adevărat norocoase. Iar să realizăm că ghețarul este ca o „trenă” a Jungfrau, în timp ce acum doi ani am văzut Jungfrau din față, de peste drum de Valea Lauterbrunnen, muntele fiind ca o „rochie”, ni s-a părut o legătură neașteptată între turele noastre.
Deși sunt multe poteci și am tot variat și noi luându-ne cu vorba, am ținut ruta 39, întrebându-ne pe unde ne duce de fapt, curba de nivel de pe versantul ghețarului fiind plină de surprize, cu tot felul de grohotișuri de traversat, unele formate din cataroaie imense, întâlnindu-ne și cu zăpada și cu o primă impresie: unde e zăpadă, e moale, mare, adesea cu pietre sub, deci nu prea știi cât se va afunda piciorul chiar dacă sunt deja… urme.
Autostrada „ghețarul Aletsch” nu s-a terminat, dar poteca noastră da, astfel că brusc a făcut dreapta pe o vale. Acolo am dat de primul lac din seria văzută pe hartă. Planul era să dormim lângă unul dintre ele, dar… era mult prea devreme. Ce să-i faci dacă noi și când cărăm totul în spate și facem pauze tot repede gătăm traseele?!?
Am făcut pauza de amiază după un bolovan ferit de vânt și am decis că asta e, ne retragem la gondolă, coborâm și ne mutăm din seara asta în altă parte.
Din nefericire, tunelul care traversa pe sub munte și care facilita ajunsul rapid de la instalația pe cablu la punctul de intrare pe ghețar era închis până la sfârșitul lui iunie (din ce am băgat de seamă, pe aici merg ghizii, se vedea și o potecă ce părea să poată coborî de pe morenă până jos la gheață).
Așa că ne-am uitat pe hartă ce ne-am uitat și am decis: urcăm până într-o șa la 2600m, pe sub Eggishorn-ul de 2927m, unde e și telecabină, și trecem muntele.
După sesiunea foto din șa, n-am mai pozat nimic până la Fiescheralp. Nu pentru că ar fi fost puțin de mers sau urât, dimpotrivă. Am coborât abrupt, ocolind zăpada, am mers pe curbe de nivel, am traversat câteva limbi de zăpadă, iar am coborât și tot așa. Efectiv nu reușeam să înțeleg cât de mare e zona asta și câte muchii mai avem de „sărit” până la gondolă.
Într-un final, când am ajuns la gondolă, vedem cum se scurge ultima pe cablu, cum e parcată și sunetul motorului oprindu-se liniștește întreaga vale. Doar noi mai vorbim, ceva păsări mai ciripesc. Muntele pare gol, iar noi trebuie să luăm o nouă decizie. Asta e, dormim pe aici pe sus, trebuie să ne găsim un loc discret.
Chiar vizavi de stație găsim o cișmea amenajată și luăm apă. Apropiindu-mă de ușa clădirii, văd pe programul afișat ceea ce citise și Mike mai devreme în zi, că după o funcționare continuă, câteva gondole circulă ulterior la fiecare jumătate de oră. E drept, asta și pentru că sunt deserviți și localnicii, la stație fiind și un perete plin cu căsuțe poștale – până aici vine poșta.
Așa că: intrăm! Găsim și anunț electronic că următoarea e la 18:30. Ne luăm bilete de la automat. Merg la toaletă. Găsesc chiar și o priză pentru încărcat telefonul. Că așa e în Elveția, dacă te uiți bine în jur, ai acces la multe facilități. Și într-adevăr, s-a pornit motorul și cele patru gondole au fost populate cât de cât. Cele patru de pe urcare erau pline cu MTB-iști – la banii ăstia, te dai la vale până la ultima geană de lumină 🙂
Coborâm fericite, mai ales că avem timp să prindem Migros-ul deschis pentru mici gustări. Stația din Fiesch e conectată exemplar: gondolă, tren, autobuz. Așa că ne întoarcem cu cumpărăturile și mâncăm o brânză de casă în timp ce telefoanele sunt la încărcat. Căci și aici, ca în aproape orice gară, găsești prize, toalete cu de toate, iar dacă ești cu MTB-ul, kituri de reparat. Berea fără alcool intră și ea perfect după o zi cu multă… apă 🙂
Vine trenul și ne urcăm, cu aplicația de la SBB e atât de simplu că nu-ți bați capul prea tare, internetul să meargă și baterie până urci, apoi încarci în tren. Coborâm în necunoscutul Obergesteln și pornim la deal. Apă avem, mâncare da, doar poteca e în serpentine și locurile plate nu se arată nici măcar în curbe.
Eu, ca de obicei, urc cât e nevoie. Și la o adică, aș dormi și pe strâmb, dacă drept nu se găsește. Am norocul că Mike e mai perfecționistă și are ochi format pentru locurile de cort. La combinația noastră se adaugă faptul că, deși pe final de zi, dacă e de urcat… urcăm. Nu facem mofturi, nu ne jeluim.
Mike se uită pe hartă și vede ceva casă, hai acolo? Hai! Era o ruină de piatră, în pădure, cu ceva bârne pe jumătate prăpădite și cu loc drept în față cât să fie o vatră de foc. Hai să dăm vatra la o parte, propun, și după câteva minute, locul arată de parcă pe noi ne aștepta!
Scot cortul după doi ani de pauză. Cred că se bucură la fel de tare ca noi. Nu sunt țânțari, iar căpușele… nu se văd. Mike fierbe apă pentru plicurile cu mâncare deshidratată de la Decathlon. Liniștea pădurii e fantastică, dar mă aștept la fâșâituri nocturne.
A fost așa de liniște că-mi sărise și somnul la un moment dat.
Dimineața a fost cu ceai de tei și cimbrișor culese din ziua anterioară, cu scos căpușa culeasă de cu seară și cu un plan foarte simplu: din nou, cât mai sus pe munte. Dar despre asta, în episodul următor.