Primăvara în Munții Țaga

Sunt câteva locuri deosebite lângă Brașov, iar Munții Țaga sunt unul dintre ele. Peste drum de Piatra Craiului, cu ocheade lungi spre Bucegi sau Iezer sau Făgăraș, cu drumuri și semne antropice, dar pustii cât ține ziua în perioadele când nu se pășunează. E drept, nici nu te cațeri ca-n Piatra Craiului și nici nu strângi diferențe de nivel impresionante, dar uneori tot ce-ți dorești e „să ai un munte doar pentru tine”, să iei la picior o muchie, să străbați păduri și să analizezi munții din jur de câte ori se schimbă unghiul. Iar dacă vrei… e și un loc unde te poți pierde 🙂

...citește mai departe ↑

[Leaota] Creasta între Sântilia Mare și Dudele

În „deșertul alb” viscolul nu-ți lasă fire de nisip pe piele, ci în memorie, acolo unde topirea e mult mai lentă și unde n-ai vrea să te speli bine, bine.

Trei prieteni și un câine, provocările unui traseu nou, în condiții de iarnă pe un munte de care mă simt tot mai atrasă și care nu e atât de „departe” pe cât consideram cândva. Altfel, e un sentiment reconfortant acesta că oricât aș umbla, e și mai mult de umblat, și asta doar dacă socotesc munții apropiați Brașovului.

...citește mai departe ↑

Prima zi a anului pe Măgura Branului. Și un apus frumos pentr-un an… mai sănătos

Nu cred în superstiții, dar mă bizui pe puterea exemplului, de aceea îmi place să-mi petrec ziua de 1 ianuarie în mișcare. Am început 2021 cum nu se poate mai bine, în ciuda vremii așa și-așa.
Măgura Branului e un loc unde poți merge în cam tot timpul anului, unde urcările sunt scurte și susținute, dar priveliștea compensează din plin cu toți munții dimprejur și Culoarul Rucăr-Bran. Iar dacă-i ceață, atunci ai mai mult timp să te bucuri de detaliile unui relief carstic combinat cu vegetație interesantă și decor pastoral cu odăi și pășuni împrejmuite deseori de garduri de piatră.
La formularea cu mersul în tot timpul anului am totuși o rezervă, eu și Andrei am reușit să ajungem pe vârf la a patra încercare (sic!).

...citește mai departe ↑

[Leaota] Zăpadă cum ne place, soare și mare de nori cât cuprinde

Soarele îmi arde fața și pe brațele goale simt un amestec inedit și plăcut de căldură și frig. Zăpada scârțâie sub tălpi și uneori mă afund mai mult decât urmele ciutelor pe care mă încăpățânez să le iau drept potecă, alteori rămân la suprafață trăind iluzia efemerei plutiri, a unei ușurimi pe care sufletul în astfel de momente simți că ar putea-o transfera și trupului.
Muntele își arată azi un chip hibernal atât de frumos, fără cusur, încât orice sentiment omenesc chiar și cel de intensă bucurie se aplatizează în întinderea albă a zăpezii, a norilor ce ne stau la picioare, a miilor de scânteieri ce duc mai departe fiecare rază de soare. Mi-am dorit foarte mult o zi ca aceasta, ce nu mi se întâmplă prea des, o baie de lumină în care să mă scald până la contopire.
Încep să mă întorc la acel „meet the sun” care a început acest blog și să nu-mi mai fie dor de mine.

...citește mai departe ↑

Măgura Codlei, neplănuita creastă nordică

Am plecat spre Bucegi, am cotit spre Piatra Craiului, iar o pană dubioasă ne-a făcut să ajungem în Măgura Codlei. Într-un weekend cu parcă prea multă zăpadă proaspătă prin unele locuri, am ales un traseu atât de sigur că n-am mai văzut zăpadă deloc. Mi-aș fi dorit cu siguranță un peisaj mai spectaculos decât cel împădurit și înnorat al Măgurii Codlei, însă timpul petrecut alături de cea mai bună prietenă e la fel de prețios. N-am rămas pe minus nici cu muntele căci nu mai fusesem pe traseul de la nord de vârf, o creastă cu lapiezuri calcaroase pitite de o pădure virgină unde arborii par desprinși din poveștile cu Muma Pădurii. Sau cu zâne, după caz.

...citește mai departe ↑

Întâia noapte de iulie… pe creastă

Au trecut cinci ani de la ultimele nopți la cort sau refugiu pe creasta vreunui munte. Ani care mi se par mulți, ani în care timpul a trecut altfel în preajma Mirunei, dar în această vară, cu tot covid-ul ei, simt că începe o altă etapă, aceea în care cărările mele și-ale muntelui se întâlnesc mai des și nu mai sunt atât de disperate. Când Mike propune să dormim sus pe munte în timpul săptămânii între două zile lucrătoare, a venit, în sfârșit! vremea să spun da, iar de acasă să primesc toată susținerea. Știu că ei vor fi bine, iar eu voi putea să mă bucur de munte fără gândul „ce-or face? cum se descurcă?”

...citește mai departe ↑