[Piatra Mare] Arcada Șurei de Piatră


Aș putea spune că antrenamentul pentru maratonul montan ce se apropie m-a scos din casă, dar realitatea e că acela e doar un pretext pentru a-mi trezi ideile din latență. Nu că m-aș plictisi pe un traseu pe care am tot fost, la munte e chiar greu să se întâmple asta, dar sunt atâtea de văzut, de căutat, de scormonit, încât lista de mici dorințe îmi pare interminabilă. Că am găsit arcada e doar un semn că mai sunt și altele ce (nu) așteaptă să fie descoperite.

...citește mai departe ↑

Prea puțin pe Piatra Dragoslavelor

De fiecare dată când ajung într-un masiv nou încerc să înțeleg acel munte, să îmi fac o idee de profilul său geografic, dar și de specificul rocilor, al pădurilor, al potecilor. Căci frumoși sunt toți munții, dar fiecare are o particularitate pe care e interesant să o dibuiești, să simți că ai și învățat ceva, nu doar că ți-ai recreat mintea sau că ai făcut mișcare. Iar concluzia mea după această mini drumeție e că habar nu am cum sunt Munții Leaota, iar de neașteptata creastă a unei mici părți din Leaota – Muntelui Prislopului – m-am bucurat prea puțin. Și pe ploaie. Și cărând copilul. Nici măcar nu caut motiv să revin, trebuie.

...citește mai departe ↑

[Piatra Mică] Unde nu este uitare, doar dor

Cu excepția unor stânci dislocate în urma căreia carnea ușor arămie a stâncii s-a dezvelit vântului și ploilor și poate a milioanelor de conuri de jneapăn ce și-or fi petrecut în complet anonimat existența, Piatra Mică nu pare să se fi schimbat deloc în acești șase ani în care nu i-am mai călcat poteca. Amintirile au fost însă atât de recente, de vii și detaliate, încât sunt cât se poate de invidioasă pe bucățica de creier care se ocupă de munte. Acolo unde nu este uitare, doar dor.

...citește mai departe ↑

Măgura Branului, partea estică – la aniversare

Mi-am luat concediu, mi-am pus hainele cele bune, am dus copila la creșă și-am plecat pe munte. Ambalate în soare și priveliști de care nu m-aș putea sătura, cele câteva ore de drumeție domoală alături de Andrei au fost cadoul perfect. Încep să mă prind că cele mai faine aniversări abia acum încep, când știu ce să fac cu ele…

...citește mai departe ↑

Romantică întoarcere în prezent, după 7 ani din nou prin Canionul 7 Scări

Pășim pe zahăr pudră, din arini zahăr pudră se scutură din prea multă neclintire. E atât de liniște că ai putea-o confunda cu gerul, dar nu simt frigul, dimpotrivă. Mă scutur treptat de emoțiile cu care am urcat multe trepte din canion, dar nu și de fireasca uimire cu care pereții de stâncă și fuioarele de gheață mi-au încărcat simțurile. Vuietul înăbușit al apei nu se mai aude de-acum, dar vizual continuă să-mi curgă.

Înaintea noastră doar alte două perechi de urme au decupat pudra, lăsând vederii frunzele arămii ale toamnei deja amintire. Nu suntem singuri, în cetatea înmărmurită a stâncăriilor pe care copacii goi ni le dezvăluie, ne însoțesc țipete scurte de păsări nevăzute, zborul unei ciocănitori surprinse, urmele unui urs ce se alătură din loc în loc potecii. Urcăm de o vreme și va mai dura, în felul ăsta nu m-aș putea vreodată sătura de urcat.

...citește mai departe ↑