Vacanțele acasă sunt doar cu numele vacanțe. Sunt decuplări de la rutină, un număr x de zile în care încerc să îndes, cu sufletul, cu mintea și cu fapta, cât mai multe revederi, experiențe, treburi. E aceeași vacanță-surogat cu „de toate” prin care trec de când m-am mutat, dar care se simte de fiecare dată altfel. Încercând să pun accentul pe ce am reușit și să amân cu speranță ce n-a fost să fie, mă reîntorc la viața de zi cu zi, deși o parte din mine continuă să nu se poată desprinde. Consumul de energie, primită sau dăruită, e atât de mare încât sfârșesc pe butuci. Am nevoie de cel puțin două săptămâni ca să-mi revin. Și nici scrisul nu funcționează.
În mișcare
Strava zice că în luna octombrie am strâns
→ 11 alergări: 107km cu 2400m+ (cea mai lungă 16km),
→ 4 drumeții: 38km cu 2080m+, 3 plimbări
→ 1 sesiune de „înot”,
→ în casă: 1 sesiune de exerciții.După un septembrie cu trei curse și mult munte, a venit un octombrie foarte modest. Totuși, rămâne în evidență cu o drumeție la Curmătura, un apus și un răsărit pe Tâmpa și cu voluntariatul la cursa locală.
Extrem de puține alergări, dar aproape toate cu oameni: acasă cu Radu, cu Mike, cu Cristi, iar în Elveția cu cei din MILA.
Nu doar că două săptămâni m-au scos din ritm, dar cu alergarea sunt în perioada aceea dificilă a anului când schimbarea vremii „în rău”, adică venirea frigului cu mai puține ore de lumină, se suprapune peste lipsa de motivație, peste oboseală, peste tot felul de dureri care nu-mi dau pace. Și care, apropo, dacă fac pauză de mișcare, chiar și doar o săptămână, se întețesc.
Mi-e greu și să ies din casă.
Dar e doar o fază. Nu e prima, nu e ultima.
Știutul că o voi depăși nu o face însă mai ușoară.
La cât de mult trebuie să mă suport zilele astea, fizic și mental, poate e timpul să mă înscriu la un ultramaraton (sic!).
☼
3 octombrie, Prater, Viena. Nu intră la capitolul mișcare, dar cum nu ajung în fiecare an într-un parc de distracții, îl menționez. I-am făcut Mirunei o surpriză pe drumul cu mașina spre România (ceva ce se întâmplă foarte rar), dar mi-am satisfăcut și eu curiozitatea. Acum știu în ce n-o să mă dau niciodată. Rămân la tiribombele de bâlci și roțile lente 🙂
☼
4 octombrie, Făgăraș, România. O cetate pentru care merită să faci pauză de condus chiar și când mai ai doar o oră până acasă, un oraș care arată mult mai bine decât în primii mei ani de mers pe munte. Catedrala aurie e însă o alăturare atât de nepotrivită cetății încât o să menționez asta de câte ori am ocazia…
🥾
5 octombrie, Piatra Craiului, drumeție la Curmătura: Mike cu Marius, eu cu Miruna (10km, 660m+, strava)
Dacă e luni și e Ziua Educației, atunci Marius nu are școală și Mike ne organizează la o drumeție pe care o dorim toți patru, doi copii și două mame. Vreme bună, un jeep, mâncare la cabană, poteci cunoscute și dragi, povești pentru fiecare generație.
Clasica tură de la Fântâna lui Botorog până la Curmătura e tot mai rapidă de la an la an. Copiii merg mai repede, nu mai trebuie cărați, nu mai cer mâncare la fiecare serpentină.
🏃🏽♀️
6 octombrie, Tâmpa, o alergare la apus cu Radu. Încă un avantaj al statului în Răcădău, cu muntele la doi pași. Și întotdeauna o metodă ideală de a încheia ziua de lucru care, în domeniul meu, presupune mult stat jos și efortul de a menține concentrarea cu un copil activ în jur.
🏃🏽♀️
9 octombrie, Tâmpa, o alergare la răsărit cu Mike. Dacă cu o zi înainte eu am lucrat și ea a fost cu copiii în Postăvaru, ne-a venit și nouă rândul… în ziua plecării. Puțin, dar minunat!
Lucrurile pe sufletul meu abia s-au strecurat printre job, împachetări și curățenie. E al naibii de greu să strângi lucruri dintr-o casă pe care ai considerat-o ca fiind ultima. E și mai greu să o golești.
În același timp, sufletește nu mă pot muta nicăieri. Până nu îl voi înlocui cu găsirea unui alt „loc al meu”, acest apartament are pereți… cuantici. După atâtea chirii și trei Acasă lăsate în urmă, ai zice că bagajele mi-au devenit mai ușoare, mai puține. Nu e așa, iar lungul șir de mutări e departe de a fi încheiat…
*
🏃🏽♀️
11 octombrie, Lacul Morii, București, cu Cristi (cel fără rețele, inclusiv strava). Cum aproape de fiecare dată când vin acasă fac un ocol de lac, există mereu schimbări în bine, mai mici sau mai mari, dar există și asta mă bucură incredibil de mult deși nu am o legătură specială cu acest loc.
(mai degrabă aș avea cu Parcul Tineretului prin care, ieșind să alerg în 1999, când am venit eu la facultate, l-am găsit și vraiște și foarte neprietenos cu alergătorii – mă fluierau, hărțuiau inclusiv femeile, nu doar bărbații de orice vârstă, ca pe o arătare de neconceput)
☼
12 – 15 octombrie, Tehomir, Gorj. Câteva zile în satul natal, alături de părinți. Lucrat cu juma de normă, stat de vorbă, făcut colivă. Și prăznuirea Sf. Paraschiva, hramul bisericii, sărbătoare care la noi poartă numele de Vinerea Mare… chiar și când pică miercurea sau în oricare altă zi.
De obicei strecuram și câte o alergare pe dealuri, dar de data aceasta nu am avut nici tragere, nici timp. Rămâne să recuperez pe data viitoare (e drept că vara și toamna sunt tot mai neplăcute, mărăcinii închizând potecile, iar seceta uscând aproape totul… )
*
Desigur, ar mai fi multe de spus. Multe întâlniri despre care nu am scris și care au avut fiecare un anume impact. Încărcarea emoțională nu e mereu una fericită, sunt și mâhniri vechi ce ies la lumină. Mereu aceleași. Sunt și întâlniri ce nu s-au întâmplat deși tare mi-aș fi dorit. Una peste alta, m-am urcat în avion cu gândul să mă odihnesc puțin…
🏃🏽♀️
24 octombrie, o alergare de cunoaștere a traseului Altstätter Berglauf cu câțiva din MILA, cursa la care sunt voluntar în fiecare an, la final de octombrie (9.8km, 600m+). Sandra a observat că nu stau bine la capitolul motivație și mi-a sugerat să-i însoțesc. S-a format o grupă mărișoară și, alergându-se încet, conversațional, s-au strâns mai mulți kilometri decât aș fi putut face singură (16.6km, 660m+).
🏃🏽♀️
30 și 31 octombrie, voluntariat: marcare, verificare și demarcare traseu Altstätter Berglauf (9.8km, 660m+, o cursă locală aflată la a patra ediție deja, cu o echipă mixtă elvețiană-expată din care fac și eu parte).
Am strâns peste 40km de mers/alergat în două zile cu vreo 1500m+ și încă nu m-am săturat de această rută.
După discuția cu un localnic, recunosc că mi-aș dori și eu să alerg cursa. Deși are un traseu simplu, prin pădure, mai mult pe drum forestier cu doar trei bucăți de potecă, e un traseu care te lasă să-ți mai și revii înainte de a motiva din nou să urci pulsul la maxim.
p.s. o să adaug și poze… în noiembrie 🙂