meet the sun
Septembrie e luna în care am fost cu Mike prin Alpi. Luna în care am scos cel mai bun timp în alergare pe zece kilometri. Luna în care am ajuns pentru prima oară în Sicilia. Între aceste momente memorabile a fost însă multă muncă, rutină de zi cu zi, oboseală, plus planificarea pe repede-înainte a vacanței de toamnă – e mult mai ușor să mergi la munte decât la mare!
August ar fi o lună bună de umblat prin Alpi, ziua e lungă, zăpadă cea mai puțină, dar august e luna în care și concediile știu de frica reînceperii școlii, în care ecuația cu părinți lucrând și copilul încă în vacanță e plină de necunoscute, de stres și frustrări de ambele părți.
Cert e că după un concediu fain sau o vacanță într-un loc drag, în cazul nostru, Acasă, apare o perioadă depresivă, de readaptare la o realitate cu multe goluri sufletești. E greu și pentru adulți, dar pentru copii?!? Dar chiar și așa, din aproape în aproape, am reușit să strecurăm câteva ieșiri drăguțe – de asta e bine să faci bilanțul lunii, să vezi și părțile bune chiar și atunci când cele rele par să domine.
Iunie s-a strecurat printre ploi amânând continuu venirea… verii. A plouat până a ajuns Elveția la știri cu viiturile. A plouat de mi s-au umplut roșiile pe balcon de frunze, nu de flori. A plouat de parcă nu mai pot pleca undeva fără umbrelă sau geaca de ploaie. A plouat de mi s-a făcut dor de soare și căldură, încercând să nu irosesc zilele cu raze chiar și obosită fiind.
Iunie a fost și despre a doua lună de serviciu, cu deja mai puține zile de navetă, despre un concurs reușit în contextul alergărilor constante. Totuși, mai puțin munte, asta și din cauza ploilor cu fulgere, vremea îmbiind la învârteli pe lângă casă, nu la altitudine.
Poate pentru că decolăm dintr-o primăvară și aterizăm în alta. După două ore de zbor se schimbă cerul, țara, poveștile din jur, polenul. În doar două săptămâni intense emoțional, mai mereu pe drumuri, dar atât de pline de zâmbete și îmbrățișări, se întâmplă încă una din așteptatele întoarceri acasă. Prima a anului, cea mai plină de dor, cea mai frumoasă.
Vacanțele plănuite au o mare hibă: când ceva nu mai merge, restul e la discreția efectului de domino. Sau al deciziilor luate rapid, intuitiv. Adevărul este că nu-mi imaginam ce se poate face o întreagă săptămână la malul Mării Adriatice, dar nici că am putea da bir cu fugiții punând degetul pe hartă, spre colinele Belluneze. Partea bună e că n-am nimerit rău, dimpotrivă, am descoperit locuri noi, însă pentru mine una, și doar pentru mine, întâlnirea cu Adriatica s-a sfârșit cam prematur.