Nu mai există planuri

În ziua când o femeie mi-a spus pe un hol imaculat de spital exact aceste cuvinte pe un ton pe cât de ferm pe atât de blând, am ascultat din privirea ei insistent convingătoare că e mai mult de atât. Sunt anumite vorbe simple, aparent simple, în al căror înțeles realitate țese de neoprit complexitatea vieții încât mă întreb de ce aș continua cu alte cuvinte, de ce nu m-aș opri aici, chiar aici – titlul e totul. Pentru că sunt om și pentru că sunt Eu.

...citește mai departe ↑

La aceeași adresă

Vedere spre Muntii Ciucas.

Trăim la capătul unor scări și în spatele unei uși pentru care schimbăm uneori cheile, decorul, orașul, chiar și țara. Dar visăm, iubim, scriem la aceeași adresă. Tot ce căutăm prin lume, tot ce supraviețuiește împachetării-despachetării, tot ce ne spunem în clipa plecării-revenirii, tot ce nu putem sacrifica când totul e de vânzare, e acasă al nostru, acela interior, cel mai de preț, dar fără de chirie sau rată.

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem IX. Sindromul lui Bine

Una dintre marile greșeli pe care le face un om când emigrează (sau când pleacă de-acasă) e să spună celor de-acasă “sunt bine”. Dacă apuci să spui de prea multe ori că esti Bine, ești mâncat! Ai apucat să spui că e Bine și gata, i-ai tăiat portițele lui Rău, orice vei spune după se va întoarce împotriva ta. Dacă ai intrat deja pe drumul ăsta ține pentru tine tot ce nu-ți convine și fă-o ca lumea pentru că oamenii de-acasă sunt cu ochii pe tine și nu le scapă nici ceea ce ție îți scapă. Nu-i subestima și nu zice ”da, binee!” că ei au un simț în plus de când ai plecat.

...citește mai departe ↑

Pagina 12