Munții Baiului, drumeția perfectă pentru colegi și prieteni

mai-in-Baiului-Radu_w.jpg

Se dă o potecă lină de pământ printre pajiști domoale, pe creste ce oferă priveliști în toate zările, se dă un munte cu primăvară și miros de iarnă în covorul brândușelor, cu soare și ploaie cât să nu uiți că vremea e schimbătoare și e bine să fii pregătit, cu urcușuri ce te fac mândru de efortul de care ești în stare, se dă liniștea întinsului în iarbă, a păsărilor ciripind, a multelor nuanțe de verde, se dă o zi plină de voie bună de care ai toate șansele să-ți amintești când vei mai trece pe Valea Prahovei sau mai știu eu cum, căci da, ai toate ingredientele să crezi că aceasta este o drumeție aproape perfectă.
Perfectă devine când o împarți cu alții.

Când: 9 mai 2015
Unde: Munții Baiului
11 drumeți: eu și colegii Mihaela, Mirela, Cristi, Luminița, Alex, GeorgeC, prietenii Muha, Vintilă, GeorgeA, Tavi prietenul lui Alex
Dovada: album foto
Traseu: Gara Sinaia – punct albastru, PA – Piciorul Piscul Câinelui (marcajul se oprește la ieșirea în golul alpin) – bandă roșie, BR (aproape inexistent) – creasta Baiului – Vf. Baiul Mare (1895m) – Piciorul Cumpătu – strada Cumpătu – Gara Sinaia

harta-Baiului-piscul-cainelui-cumpatu.jpg

Este a doua oară pe 2015 când reușesc să organizez o tură pentru colegi și prieteni.

De data aceasta chiar am reușit să fim șapte colegi de serviciu, amenințătoarea mea listă cu echipament necesar nemaiîngrozind atât de tare precum în iarnă. Lista în sine e una cât se poate de modestă și am insistat pe respectarea ei pentru că mersul pe munte trebuie luat serios, acolo sus vremea e schimbătoare după cum aveam să și vedem, iar în zilele noastre procurarea echipamentului pentru o drumeție ușoară nu e un lucru prea dificil și nici costisitor dacă te gândești că îl poți folosi și la alte sporturi, plimbări (turistice) sau chiar de zi cu zi.

După asaltul Decathlonului în câteva seri la rând și cu alte piese mai „tehnice” împrumutate de la mine, bețe și parazăpezi, trupa mea era gata de traseu. Pe lângă colegi am mai dat o strigare în stânga și-n dreapta, e drept că pe ultima sută de metri, astfel că ne-am adunat unsprezece.

Inevitabil am avut ceva emoții legate de organizare, de la biletele luate pe fugă în gară până la găsirea primului marcaj, de la prima pantă mai zdravănă ce avea să încerce puterile unora dintre noi și până la siguranța că varianta de coborâre e totuși omenească și nu cum mi-o aduceam eu aminte de-acum exact șase ani, tot luna mai. Pe cea mai mare parte din traseu nu mai fusesem nici eu (ce mai organizator aventuros, sic!), tot ce „știam” se rezuma la jurnalele de drumeție ale altora, iar ultima parte a coincis cu întâia mea tură pe munte, un motiv bun de a împrospăta o amintire foarte dragă.

Dacă în drumeția din Ciucaș a fost Mirela cea inițiată, acum a venit rândul lui GeorgeC pentru o primă tură vreodată, dar și al Luminiței și-al lui Alex ce au mai mers „pe vremuri”, și pomenesc cuvântul inițiat pentru că am insistat pe o drumeție făcută cât mai corect și responsabil cu toate că mai erau multe aspecte de atins prin explicații sau echipament. Cert este că mi-am dorit și îmi doresc ca la fiecare tură dedicată celor care vor să (re)descopere muntele să fie cel puțin o persoană nouă, iar dacă nu reușesc să plantez sămânța dragostei de munte măcar să ofer o experiență cât mai autentică, matură (și nepantofară) a mersului pe munte.

Să mai pornim și la drum!

De la gara Sinaia am mers vreo cinci sute de metri pe șosea pe direcția Comarnic, iar la primul pod am făcut stânga pe un drum asfaltat doar în prima parte. Marcajul turistic se află pe un stâlp de curent și e un moment bun pentru un organizator să se relaxeze și să declanșeze pregătiri precum reglarea bețelor de trekking pe înălțimea fiecăruia sau punerea parazăpezilor (bune mai mult pentru noroi în cazul nostru).

mai-in-Baiului-018_r_w.jpg

suntem gata de pornit la drum!

Traseul începe cu un drum forestier în serpentine, în umbra și liniștea pădurii înflorate de mai, ca mai apoi să continue pe o potecă destul de solicitantă pe alocuri, despre care nu știu nimic dar îmi păstrez speranța că nu va absorbi toată energia din oameni încât să nu mai rămână și pentru admirarea peisajului sau pentru un ritm bun pe mai departe. Încerc să încurajez (sau măcar să distrag atenția de la arzimea mușchilor) și să dozez pauzele astfel încât să fie plăcut și pentru cei care merg mai repejor și poate s-or plictisi așteptând restul găștii.

Evident că cei implicați au alte trăiri despre cum le-or fi tropăit inima și picioarele, însă per total s-a urcat nesperat de bine și o parte din grijile mele s-au mai calmat, fără să uit totuși că mai aveam drum lung.

mai-in-Baiului-021_r_w.jpg

abia așteptam să-i văd înșirați 🙂

mai-in-Baiului-027_r_w.jpg

un buchet de măcrișul iepurelui

mai-in-Baiului-040_r_w.jpg

7 colegi de muncă… și de drumeție

Panta s-a domolit mai curând decât am bănuit și au urmat alternanțe plăcute de fals plat, urcări și stat la poze, pădurea s-a rărit, iar poienile golului alpin au început să ni se arate cu verdele lor proaspăt. Am urmat poteca conturată pe piciorul Piscul Câinelui fără ca marcajul să ne mai însoțească.

mai-in-Baiului-046_r_w.jpg

poteca de iarbă, o bucurie pentru începători (asta o știu „veteranii”)

mai-in-Baiului-052_r_w.jpg

covoraș de Floarea Paștelui sau Păștiță sau Găinușă Albă

mai-in-Baiului-054_r_w.jpg

George și ghiocelul cel mare

mai-in-Baiului-056_r_w.jpg

creasta Baiului (pe care vom merge) cu Vf. Baiul Mare în centru; sub – bazinul Văii Rele

mai-in-Baiului-059_r_w.jpg

popas de prins puteri pentru urcușurile ce vor mai urma – până sus mai e!

mai-in-Baiului-064_r_w.jpg

pe unde zăpada abia s-a topit găsim florile primăverii

mai-in-Baiului-065_r_w.jpg

Alex verifică ghiocelul de miros – nu are 🙂

Poteca urmează chiar firul culmii și încet încet ne ridicăm deasupra pădurilor. Stâni se zăresc pe plaiuri în stânga și în dreapta, iar mogâldeața cea mai de sus ar trebui să fie chiar Vârful Piscul Câinelui de unde vom face stânga pe firul crestei. Până acolo însă avem parte de urcări scurte, hei-rup-uri, domolite de mici șei sau de curbe de nivel. Deodată un biciclist ne apare în față și vine spre noi cu elan: e Radu!

mai-in-Baiului-071_r_w.jpg

a fost odată o stână

mai-in-Baiului-077_r_w.jpg

poteca perfectă: moale sub tălpi și la fel de grea pentru toată lumea 🙂

mai-in-Baiului-086_r_w.jpg

jocuri de verde, lumini și umbre

mai-in-Baiului-CristiV-05_w.jpg

pozele de grup se vor ține lanț

mai-in-Baiului-093_r_w.jpg

un „salt” în Bucegi

mai-in-Baiului-098_r_w.jpg

Munții Baiului sunt generoși cu mtb-iștii, schimbăm impresii cu Radu

mai-in-Baiului-105_r_w.jpg

making of

mai-in-Baiului-113_r_w.jpg

omul și muntele

mai-in-Baiului-115_r_w.jpg

prieteni

mai-in-Baiului-119_r_w.jpg

e mai ușor la deal fără roți 🙂

Cu cât urcam vremea părea să se schimbe, era deja un pic mai răcoare, iar norii se tot plimbau părând să aibă și alt program decât un joc al umbrelor peste Valea Rea. Au urmat destul de multe popasuri cu ronțăit diverse și băut apă ca nu cumva să intervină deshidratarea sau vreo scădere de energie (lucru deloc simplu într-un grup în care despre o parte din oameni știu ce pot și pot mult, iar despre restul nu știu mai nimic la capitolul rezistență fizică).

Despre traseu nu se pot spune prea multe, am urmat pur și simplu drumul ce se contura spre stânga alegând uneori să parcurgem vârfulețele intermediare, alteori preferând „dulcea” curbă de nivel. Între timp Radu a dat o urcare până pe Baiul Mare și a coborât spre Sinaia ca să prindă trenul. Pe vreme bună orientarea nu-i mare lucru, mai ales dacă s-a studiat în prealabil o hartă, dar pe ceață n-aș vrea să știu cum e, cum știi pe care picior s-o apuci la vreo bifurcație de culmi.

Marcajul bandă roșie lipsește în 99% din cazuri, dacă nu aș fi văzut unul singur pe o piatră de nici juma’ de metru, și acela abia vizibil, aș fi putut jura că doar pe hărți mai apare.

Vârful Baiul Mare e suficient de anost cât să uit să adaug poza cu el în album. Nu-i anost la urcare, acolo îl simți, altfel e o bornă de beton înaltă de doar câțiva centimetri și pe care poți cel mult să pășești ca pe un capac de canal.

mai-in-Baiului-GeorgeA-2_w.jpg

întâlnirea tălpilor

mai-in-Baiului-141_r_w.jpg

vremea se „strică”, scoatem pelerinele în zona Baiul Mare

mai-in-Baiului-157_r_w.jpg

tot mai în spate rămâne Piscul Câinelui

mai-in-Baiului-CristiV-01_w.jpg

„urgia” să mai aștepte, acum luăm prânzul

mai-in-Baiului-164_r_w.jpg

după Baiul Mare nu avem cum să urcăm mai sus astfel că începe coborârea – tot acum primii stopi de ploaie ne amintesc că n-am cărat degeaba echipamentul

Zâmbesc gândindu-mă la echipament. Grijulie cum sunt și cu tot felul de scenarii în cap, am cărat în rucsac tot felul de lucruri pe care să le pot împrumuta la nevoie: trei pelerine, două perechi de șosete, o bluză, un polar, o pereche de mănuși și chiar și o pereche de pantaloni în caz că s-ar fi înnămolit careva suficient cât să-i fie greu să se urce în tren. N-a fost cazul să apelez la toate acestea, dar s-au folosit cât să li se înțeleagă importanța. Pentru câteva minute ploaia a fost mai degrabă o lapoviță, iar mâinile înghețau pe mânerele bețelor astfel că o pereche de mănuși subțiri e binevenită și nici nu atârnă greu în rucsac.

Prima parte a coborârii a fost una de test. Nu doar ploaia ne-a testat ci și panta, iar eu eram din nou curioasă să văd cum se descurcă oamenii. Poate că par stresată, dar contează foarte mult să existe un echilibru între cum te simți pe munte fizic și psihic. Dacă fizic ți-e greu apoi nu prea te mai poți bucura de peisaj.

Logistic vorbind, mai ales pe coborâri, cei care merg repede „forțează” și ritmul celorlalți și astfel intervine mai repede oboseala la cei din urmă, decalajul crescând continuu, lucru pe care eu de pildă nu mi-l doresc la astfel de ture spre deosebire de cele cu pinguinii unde dinamica are oricâtă libertate. Soluția e să impui pauze și să retezi elanul iuților de picior invitându-i la mai multă contemplare 🙂

Revenind la traseu, știam din „amintiri” și lecturi cam pe unde vine coborârea pe Piciorul Cumpătu și apoi intră în pădure pe lângă o stână. Traseul nu e marcat, dar poteca ține firul culmii cât un drum de lată astfel că n-ai cum s-o ratezi. Cam asta mai era ultima mea emoție: să găsesc coborârea de după intrarea în pădure, dar nu pe cea abruptă din amintirea mea pe unde unii din colegii de tură de atunci au cam tras de ei…

mai-in-Baiului-202_r_w.jpg

în Baiului am văzut pentru prima oară brândușe albe – le-am căutat ceva, dar mi-a venit și mie rândul

mai-in-Baiului-208_r_w.jpg

scăpăm de ploaie și ne răsfățăm în lumina soarelui

mai-in-Baiului-209_r_w.jpg

Valea Rea (de pe creastă venim), undeva jos pe versantul din stânga e Poiana Narciselor la care acum n-am mai coborât, întâlnindu-ne cu cineva ce urca de-acolo și care ne-a spus că abia au îmbobocit

mai-in-Baiului-218_r_w.jpg

poze de grup că prea e faină lumina

mai-in-Baiului-223_r_w.jpg

coborâm pe Piciorul Cumpătu, când mai cumpătat când mai necumpătat în pantele sale

mai-in-Baiului-230_r_w.jpg

Vintilă la datorie: foto & voce 😀

mai-in-Baiului-235_r_w.jpg

Cristi simulează cum se cade lat, câteva minute mai târziu îl furase somnul 😀

mai-in-Baiului-236_r_w.jpg

având lista cu trenuri ne permitem să ne „lungim”, la banii dați pe bilet merităm mai multe ore petrecute pe munte

Și eu mă cam lungesc cu pozele, e mai mult un foto-jurnal, e o sarcină chiar grea să aleg ce să pun și ce nu pentru a ilustra cât mai bine drumeția noastră (și pentru că arta nu e un criteriu, singurul e povestea). Timpul ce trece și pentru drumeți și pământul ce ținea totuși rece ne-au făcut să ne ridicăm și să dăm o ultimă coborâre pe pajiște. A fost tare fain popasul – ideea lui Vintilă consimțită imediat de toată gașca.

Se vedea stâna, era tot acolo unde mi-o aminteam doar că ceva mai părăginită, copacul cu scorbură străjuia intrarea în pădure, doar „mlaștina” excrementelor de oaie a lipsit din ecuația drumeților ce se scufundă la fiecare pas crezând că-i doar pământ moale 🙂

O vreme am mai studiat posibile variante, fiind și un punct roșu desenat pe copaci și care probabil indica o coborâre spre firul Văii Rele, dar pentru care nu am găsit o continuare fluentă de a duce „începătorii”. Era deja cam mult că i-am dus pe un traseu pe care n-am mai fost și că acum coborâm pe un nemarcat despre care mai mult intuiesc decât știu, dar probabil că și un strop de aventură face parte din rețeta drumeției perfecte.

În cele din urmă poteca de pe muchie a fost mai mult decât clară, iar după o vreme s-a transformat într-un drum forestier, cam rupt el, dar suficient cât să poată fi urmat fără probleme. Cu excepția unui genunchi care îl supăra pe Alex, o pricină mai veche, nici o altă grijă nu s-a mai ivit, lucru chiar îmbucurător pentru un grup neomogen ce, fără să știe, tropăise împreună peste douăzeci de kilometri și dovedise o diferență de nivel de peste o mie de metri, iar zâmbetele erau toate la locul lor. Aproape că puteam sta liniștită, mulțumită deja eram.

Am ieșit la o șosea, destul de departe de gară și de trenul pe care am fi dorit să-l prindem, astfel că am pus gps-ul telefonului la treabă ca să verificăm direcția bună. Tura s-a încheiat cu mărșăluit firesc pe strada Cumpătu, cu mers la gară și luat bilete din timp și căutat o terasă pentru răsfățul binemeritat, lucru deloc simplu pentru niște drumeți însetați, proaspăt coborâți de pe munte și nu aflați la promenadă urbană prin Sinaia.

mai-in-Baiului-238_r_w.jpg

unde Piciorul Cumpătu intră în pădure și stâna aferentă

mai-in-Baiului-243_r_w.jpg

punctul roșu nu oferă o continuare clară, dar poteca e suficient de conturată cât să o urmăm fără griji

mai-in-Baiului-250_r_w.jpg

înșirați aproape de gară, în dreapta se vede podul de acces pentru drumul forestier pe Valea Rea

flori-primavara-baiului_r_w.jpg

floricele – colecția primăvară-vară (din colțul stânga sus spre cel din dreapta jos): gențiene de primăvară, păștițe, trei-frați-pătați, măcrișul iepurelui, brândușă albă, ghiocei, brândușe mov, ochiul găinii și încă o brândușă mov că tot au fost cele mai multe

mai-in-Baiului-258_r_w.jpg

Ce altă încheiere să mai am?!? Vintilă a pus umărul la jurnal cu această poză din tren, motiv pentru care sigur îl mai luăm cu noi și data viitoare 😉

p.s. ca să răspund la o previzibilă întrebare, nu știu când și unde va fi următoarea tură, țineți echipamentul aproape căci planificarea e mai bună când se aplică ideilor spontane  🙂

13 Comentarii

  • BRAVO!!! si pentru traseu DAR MAI ALES pentru VOCATIA de mentor pentru “dragostea de munte”.

    • Mulțumesc Corina, nu sunt bună de mentor că-s prea agitată, dar încerc să transmit prin tot ceea ce fac, pe blog sau pe teren, o atitudine legata de munte cât mai aproape de ceea ce ar trebui sa fie.

  • SUPERB! Si TEXTUL dar fotografiile SI MAI SI!
    Ai CATEVA POZE pentru care TE INVIDIEZ! Un dintre ele este BRANDUSA ALBA pe care NU AM GASIT-O anul acesta!
    INTREBARE! Cum te simti cand ajungi acasa, dupa ce ai organizat O ASTFEL DE TURA, cand ai si persoane NEINITIATE?
    DACA, ai placerea si VREI, poate imi trimiti pe mail POZELE din acest articol, dar in format mare ca sa le pot PRIVI pe un TV cu ecran mare. ASTFEL pot sa ma simt CA SI CUM AS FI FOST IN SPATELE VOSTRU!
    Iarasi BRAVO!

  • @Mircea: pentru mine sigur da 🙂

    @Silviu: Mulțumesc frumos.
    Dacă totul merge bine, și până acum a mers, mă simt minunat, e ca și cum reușesc să dau mai departe măcar un pic din cât am primit eu. Și nu mă refer doar la munte ci și la faptul că la rândul meu am învățat de la alții, mai ales de la prieteni.
    Sper să am timp diseară să trimit pozele 🙂

    • Multumim Cole ca ne-ai dat ocazia sa ne mai dezmortim oasele ruginite si sa ne bucuram de frumusetea simpla care ne inconjoara si de care atat de des si usor uitam.
      Nu te presam cu o noua tura pentru ca stiu ca va veni atunci cand nu ne asteptam 🙂

      • A fost o plăcere și de partea mea Cole și va mai fi căci dă și un pic de dependență starea asta de bine 🙂
        p.s. unde mai pui că ați fost și ascultători 😛

  • Cât de frumoase sunt drumeţiile acestea în grup!
    Nici nu ştii când trece timpul şi ai ajus la finalul turei. Şi tot nu ai terminat de povestit tot…
    Minunată excursie aţi avut! la Cât mai multe şi mai… rodnice!
    Ioana

  • Brandusa “alba” (cred,) este tot cea mov de primavara, -exemplare albinoase (la fel cum sunt si toporasi albi)
    Adevarata brandusa alba (ca specie distincta) este cea din Muntii Dobrogei, dar are dungi negre pe petale.

    // punctele marcate pe traseul de pe harta reprezinta locurile pozelor ?? -daca da, foarte buna ideea, relevant

    • @Andrei, si eu am aceeasi banuiala, ca este o brandusa… decolorata 🙂
      Stiu brandusele din Macin (din poze e drept…), am vazut ceva asemanator in alte poze din Apuseni. Acele branduse cu dungi negre, ca si cele galbene, seamana mult cu ceea ce se gaseste prin gradini, chiar si maica-mea are 🙂

      Punctele de pe harta sunt doar cele pe care a trebuit sa le pun ca sa deseneze bikemap-ul traseul, dar in schimb ideea ta este foarte buna! de aplicat pe viitor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *