O altfel de Piatra Mare pe Culmea Ciorga (Horvatca)

Că entuziasmul precedă turele pe munte nu-i o noutate, dar ce te faci când rămâne și după și parcă e și mai intens?!? Ne-a plăcut atât de mult totul – traseul, ploaia, ceața, soarele neașteptat, alergatul prin apă, căutatul potecilor, evitatul urzicilor – încât ne-ar mai trebui o tură doar ca să ne repovestim cât de frumos a fost, ce dor ne-a fost de munte (și cât ne mai e!), să ne încurajăm că de-acum încolo copiii vor fi tot mai mari, iar noi ne vom strecura tot mai mult timp pentru pasiunile ce nu ne-au părăsit doar pentru că am devenit mame: muntele și alergarea!

...citește mai departe ↑

De Mica Unire pe dealurile însorite ale Șimonului

Lesne de înțeles pentru cei care mai citesc pe aici că una dintre fericirile mele este să fiu pe munte. Indiferent de potecile pe care le urmez sau că urc de-a dreptul pe o coastă, că-mi răsfăț ochii cu orizonturi stâncoase peste șiruri de culmi pitorești sau că mă bucur de coaja unui mesteacăn întortocheat de vânturi, indiferent dacă simt sălbăticia și abandonul sau dimpotrivă, trec de la admirație la dispreț pentru cum și-a dus sau își duce omul traiul la poalele muntelui. Toate acestea și încă multe altele sunt parte din ce mă încearcă de fiecare dată când ajung în Țara Branului și mă întreb, retoric și uimit, de ce nu revin mai des. Motivele sunt diverse, mi le tot enumăr, dar oare o fi și teama de fericire printre ele?!?

...citește mai departe ↑

O duminică prin Bucegi, Cheile Horoabei și… bâlciul prăfuit

Bucegi-Valea-Horoabei-09w.jpg

Or fi ei Bucegii niște munți umblați și aparent, fără secrete, cu zone de bâlci (Piatra Arsă, Padina, Babele), cu trasee alergate la concursuri montane (Valea Jepilor, Mălăiești, Valea Cerbului etc.), cu drumeți pregătiți sau cu incredibile apariții bipede pe poteci, cu alpiniști și mtb-iști, or fi ei Bucegii blamați și iubiți, plini de gunoaie sau plini de sălbăticie, dar sunt munți în toată puterea cuvântului și e imposibil să nu găsești un cotlon pe sufletul tău.

Am mers de foarte multe ori în Bucegi și tot mai am trasee marcate nestrăbătute, că pentru cele nemarcate și de alpinism nu mi-ar ajunge o viață nici dacă aș fi croită să le parcurg. De data aceasta a venit rândul Canionului Horoabei de pe Valea omonimă, traseu amenajat în ultimii ani, deși nemarcat, și care a tot fost străbătut în ultima vreme încât am hotărât cu Mike să încercăm și noi, incluzându-l în tura noastră de duminică, una voită a fi de alergare.

...citește mai departe ↑

Munții Baiului, drumeția perfectă pentru colegi și prieteni

mai-in-Baiului-Radu_w.jpg

Se dă o potecă lină de pământ printre pajiști domoale, pe creste ce oferă priveliști în toate zările, se dă un munte cu primăvară și miros de iarnă în covorul brândușelor, cu soare și ploaie cât să nu uiți că vremea e schimbătoare și e bine să fii pregătit, cu urcușuri ce te fac mândru de efortul de care ești în stare, se dă liniștea întinsului în iarbă, a păsărilor ciripind, a multelor nuanțe de verde, se dă o zi plină de voie bună de care ai toate șansele să-ți amintești când vei mai trece pe Valea Prahovei sau mai știu eu cum, căci da, ai toate ingredientele să crezi că aceasta este o drumeție aproape perfectă.
Perfectă devine când o împarți cu alții.

...citește mai departe ↑

Primăverile Coziei pe Scorțaru – Vlădesei

Cozia-2927w.jpg

Aproape că nu-mi vine să cred că au trecut patru ani de la ultima plimbare prin Cozia, tot aprilie fiind și atunci. Patru ani… aș putea să jur că am mai fost între timp, să jur strâmb. Explicația vine din faptul că tot trecând pe Valea Oltului și de fiecare dată fiind cu ochii pe masivul Cozia mi-am tot alimentat senzația de fost, de revedere. Iar să revii cu adevărat pe munte e un amestec intens de vechi și nou, de găsire și regăsire, de amintiri ce se dezmorțesc și amintiri ce abia se creează într-un joc al percepțiilor: atunci & acum.

...citește mai departe ↑

Pagina 123