Martinsloch și Piz Segnas

Piz Segnas Sardona Flims

Am venit să văd doar Martinsloch și plăcile tectonice și am sfârșit privind lumea de pe primul meu vârf de peste 3000m, Piz Segnas – Semnul. Nu simt vreun sentiment deosebit, n-am cucerit nimic aici sus, nici măcar liniștea și exclusivitatea pe care le poți avea în multe locuri fără să riști mai nimic. Vântul adie ușor și totuși fuioare de praf se ridică când și când. Fluturi maronii apar din neantul hăurilor, zăbovesc o clipă și dispar. Ce-or face aici sus?!? Dar eu?!?

Privesc în jur și nu mă ia nicio amețeală, deși prezența mea și a momâiei de piatră accentuează ascuțimea vârfului, iar poteca ce șerpuiește spre Piz Sardona e amețitoare, ca o frânghie agățată pe versantul abrupt. Mănânc un jeleu, iau câteva guri de apă, mă asigur că mintea mi-e concentrată și corpul pregătit. Urmează coborârea și, dacă tot nu m-a cucerit vârful, să n-o facă nici hăurile…

...citește mai departe ↑

Creasta Balaurului, unde dorul de Bucegi trece prin urzici către Flori de colț

Dacă tot mă simt dubios de bine după cursa de patruzeci de kilometri prin Făgăraș, dacă luni a venit bunica să stea cu Miruna, iar Radu se poate ocupa de Marius, dacă prognoza anunță ploaie abia după-amiază, atunci eu și prietena mea Mike avem toate motivele ca marți la șapte dimineața să debarcăm la Cabana Gura Diham punând Bucșoiul la cale. Bucșoiul (ăl) Mic, pe un traseu pe care nu am mai fost și care sună foarte intrigant.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La Peștera Coacăzei cu Om pe Munte

Nu mai auzisem de Peștera din Valea Coacăzei / Gaura Sbârcioarei, dar nici nu mă miră și nici nu știu dacă e bine sau rău ca unele locuri să rămână dosite. M-a atras evenimentul celor de la Om pe Munte și fiind și o ocazie de revedere în familie, am purces la drum. Traseul nu este marcat și nici ușor de dibuit, astfel că dacă aveți ocazia să mergeți cu un localnic, nu ezitați. Având în vedere de câte ori am trecut apele crescute ale Ulmului și Sbârcioarei (e drept, am fost după o perioadă ploioasă), nu prea era drumeție pentru copii, dar fetelor le-a plăcut cel mai mult să fie trecute pe sus dintr-o parte într-alta.

...citește mai departe ↑

Din Baiului în Neamțului în prag de iarnă

drumetie iarna Baiului

Te orbește soarele, te apleacă vântul, te pișcă frigul de câte ori scoți mănușa, iar tu nu încetezi să zâmbești. Niciun urcuș nu e prea greu, nicio priveliște nu e banală, coborârile au chef de joacă. Ești dependent de munte și, câteodată, atâta frumusețe e o supradoză ce nu te omoară, dimpotrivă, realizezi că sufletul nu explodează de prea multă bucurie. Ți-e de ajuns poteca simplă pe care mergi, nu ai nevoie de provocări ca să-ți reamintești cine ești. În jur ai oameni dragi și niciun demon la interior. Senin afară, senin înăuntru, ce-ai putea dori mai mult?!?

...citește mai departe ↑

Pentru prima oară în Munții Țaga

Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.

...citește mai departe ↑