Circuit Riffelberg – Gornergrat. Când vezi Matterhorn-ul toată ziua, dar te vrăjesc ghețarii

Mersul pe munte, atât de natural, atât de provocator sau de eliberator, după cum e sufletul omului, mai depinde și de munte, nu doar de om. Și chiar de mă încântă toți, indiferent de mărime sau de specific, și chiar dacă în sufletul meu doar pentru Carpați e loc deocamdată, în lumea munților mari, mintea mea e ca de copil uimit, dar reținut. Aș zburda, dar nu cunosc jocul, m-aș aventura, dar intuiția îmi cere răbdare. Ce noroc pe mine că n-am ambiții de-a fi peste tot, pentru că mi-aș roade unghiile cu atâtea vârfuri neurcate! Deocamdată, vreau să ajung în cât mai multe colțuri din Alpi și sunt sigură că va veni și vremea pentru mai mult de-atât. Când m-oi mai obișnui.

Până atunci, un nou jurnal cu multe poze faine (n-ai ce să greșești la așa peisaje!), cu un scurt video și cu alte detalii interesante de care m-am bucurat și merită împărtășite.

...citește mai departe ↑

Din Zermatt la Hörnlihütte: nu am visat să urc acolo, dar am coborât visând

O drumeție emblematică pentru muritorii de rând este până în punctul unde începe adevărata ascensiune pe Matterhorn, la celebra cabană/hotel/restaurant Hörnlihütte. Așa am început și noi și chiar dacă a fost acea zi când vârful a stat ascuns în nori, să urci și să ți-l tot imaginezi, să-l simți acolo imens, dominând totul în jur, indiferent la orice, e un sentiment aparte.

Și dacă prima mea drumeție la 3000m nu s-a simțit cu nimic diferit de cele la 2000, să pășesc prin lumea rocilor modelate de ghețari m-a impresionat de-a binelea. Lacurile glaciare au fost toate gri de la torenții învolburați, dar coloritul și varietatea pietrelor m-au luat prin surprindere, pășind printr-o altfel de frumusețe pământeană care, spre deosebire de flori, nici în poze nu poate fi surprinsă. În ce privește suvenirurile, m-am mulțumit cu pietricica de sub Matterhorn, aleasă și aceea tare greu…

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] De cealaltă parte a Rinului, printre gențiene spre Hohe Kugel

N-am terminat cu Alpii elvețieni de am trecut Rinul la cei austrieci, dar când îi tot privești de la fereastra din bucătărie, parcă îți vine să zici: hai să vedem cum e și pe-acolo! Ne-a ajutat prognoza să decidem destinația, iar strava să alegem un traseu scurt, ca pentru Miruna. Dar când „alege Claudia traseul”, se dovedește adesea destul de abrupt și n-am mai ajuns până pe vârf, de unde erau ceva șanse să facem cu mâna Altstätten-ului. Dar de-acum știm cu ce se mănâncă „dealurile” de vizavi unde, dincolo de priveliște, iarba e plină de gențiene cum n-am mai văzut până acum.

...citește mai departe ↑

Padina Șindrilăriei, pentru când ți-e dor de jnepenii și de grohotișul Craiului

Acest traseu este pentru cei care iubesc fiecare pietricică și fiecare crenguță a muntelui. Ceața și udătura sunt opționale, ele însă pot face experiența mai imersivă, cum se spune în cinematografia modernă. În urcare, pulsul ridicat o să te ajute să remarci fiecare bucată de rocă din mașina de tocat stânci și, deseori, privind de nevoie spre cer, vei admira pereții impunători ai canionului și pe nedrept de puțin celebri față de cei din preajma Curmăturii, de pildă.

Și când Golgota lungului râu de pietre va fi urcată, începe una și mai lungă a jnepenilor, acest incredibil arbust pe care știu că l-ai îndrăgi din tot sufletul dacă nu te-ar plesni și pe-o parte și pe-alta. C-așa-e-n jnepeniș, fără vânătaie nu scapi. Într-un final o să ieși în creastă și-o să te întrebi oare cum o fi coborârea pe Padina Șindrilăriei. Eh, dacă ești curios, tocmai am scris un jurnal despre asta.

...citește mai departe ↑

La Mălăiești pe cărările iernii

Am fost de-atâtea ori la Mălăiești și niciodată amintirile nu s-au suprapus. Un traseu comun, banal, umblat, prea umblat și totuși! Muntele e munte, poți pitona stânca dar nu o poți îmblânzi, iar pereții Bucșoiului și-ai Padinei Crucii se ridică impresionant de-a lungul potecii încât mi-e clar că noi oamenii suntem și vom rămâne, indiferent de numărul cuceririlor, ăia mici. Din partea mea, pot să se scurgă hoarde pe cărare, nu îmi ia nimeni din porția de munte căci asta depinde doar de mine, de cum simt că trăiesc acea zi.

...citește mai departe ↑