Noapte în Șaua Strunga, ediția 2021

Mi-aș dori tare mult ca în fiecare vară să existe cel puțin o noapte dormită sus pe munte, să mă minunez în desele treziri de lipsa oricărui sunet, să mă foiesc conștientă de fiecare oscior și mușchi și gând limpede, să pășesc dimineața pe iarbă și privind în zările încețoșate să am sentimentul libertății depline. Iar când cea mai bună prietenă, și cea harnică dintre noi două, mă așteaptă cu ceaiul și cafeaua făcute, tot ce-mi rămâne e să trăiesc clipa cu seninătatea pe care o merită.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] Prăpăstiile Zărneștilor – răcoare pentru părinți, pietre și grote pentru pitici

Până să am copii nu vedeam Prăpăstiile Zârneștilor ca pe un traseu de sine stătător, ci ca o porțiune dintr-unul mai mare pe care te duci sau vii de undeva. În intervalul de vârstă în care picii nu pot merge prea mult și nici nu mai acceptă/nu mai pot fi cărați, începi să cauți idei unde să mergi, să-ți placă și ție, să le placă și lor, să nu te ardă prea tare soarele cât aștepți analiza fiecărei insecte moarte, să nu fie țânțari, să fie și stânci pe care se pot cocoța și, evident, pietre pe alese. Am venit aici cu Miruna bebe, cu ea în sistemul de purtare, cu ea pe post de mini drumeț năzuros, dar de data aceasta, alături de verișoara ei, parcă i-a plăcut cel mai mult.

...citește mai departe ↑

Piatra Mare în culorile răsăritului

Pășesc pe zăpada înghețată de parcă sparg coji de ouă, aud uneori păsărele de parcă ar vorbi în somn, un lanț de la colțari e prea larg și zornăie, mișcările prietenei mele au ritmul lor metronomic ceva mai în față și toate aceste mici zgomote se dizolvă rapid în liniștea completă pe care nici vântul n-o tulbură. Brazii sunt împovărați cu zăpadă, stâncile sunt tencuite de-un meșter nevrotic, până și luna zace într-o pâclă difuză, e un decor greoi și obscur prin care pare că ne furișăm cumva. Stingem frontalele, lumina albastră devine suficientă pentru a urma poteca. Peste scurt timp, soarele va răsări, iar noi vom fi acolo sus, pe creste, pentru o memorabilă clipă de sublim. Emoția și neastâmpărul adaugă zvâc pasului și simt că aș putea urca oricât.

...citește mai departe ↑

Descoperind Munții Harghitei


Îmi încep pledoaria pentru acești munți povestindu-vă zile posomorâte de toamnă încă verde într-un aproape trecut octombrie, înălțimi cu aspect de deal, mai toate împădurite, geaba cauți culmi golașe și creste stâncoase, văi după alte văi, mai toate identice, de parcă singurul reper e soarele când răzbate prin nori, labirintul de drumuri forestiere cu potențial sigur de înnămolire și rătăcire, un peisaj aparent monoton cu inserții antropice, dar în care mi s-au redefinit liniștea, discreția, sălbăticia și o atmosferă nordică după care sufletul mea tânjea fără să-mi spună.

...citește mai departe ↑

[Făgăraș] Negoiu, cum vii și treci pe lângă vârf

Ajung a patra oară pe Negoiu, dar ca niciodată până acum, nu o fac în grabă. Nu e iarnă, nu e parcurgerea crestei de la vest la est, nu sunt într-un grup rapid, ci sunt cu prietena mea cea mai bună într-o drumeție în care ne bucurăm în tihnă de marele munte și-l admirăm cum numai ajunse la maturitate o putem face: cu recunoștință că există și că ne umple sufletul încă o dată cu frumusețea lui.
Veți spune că romanțez, dar când condiția fizică îți îngăduie să mergi zi de vară până-n seară fără să resimți un efort deosebit, nu mai cucerești munții, ci te bucuri de ei, vârfurile sunt doar cifre, locuri prin care treci că pe acolo trece poteca și spre care nu te târăști cu ultimele forțe, care rareori au o frumusețe aparte, singulară, așa cum are o strungă sau o custură pe buza hăului sau o căldare cu stânci prăbușite printre care te strecori ca un pitic pe tărâmul uriașilor adormiți. Șșșș!

...citește mai departe ↑

[Piatra Craiului] Vâlcelul cu Fereastră

Cu emoții ușoare, bocanci grei și conversații deja uitate, urc pe pajiștea verde spre crestele albe prin inima cărora nu am mai ajuns demult. E prima întâlnire cu Vâlcelul și după atâta vreme cu casca la naftalină, mă întreb dacă mai pot să mă cațăr… din amintiri. Nu că aș fi fost vreodată vreo alpinistă, dar parcă au fost vremuri când ajungeam mai des pe astfel de trasee, când nemarcatele erau o răsplată a experienței montane sau o consecință a prieteniilor potrivite (mai ales!). Acum, m-am simțit ca plecând într-o expediție în familie, patru prieteni pe tărâmul ce ne-a adus împreună, muntele.

...citește mai departe ↑

[Bucegi] Pași în doi pe cărările vestice ale Bucșoiului

Bucegi

Pagina jurnalelor spune că am urcat pe potecile Bucegilor de cel puțin patruzeci de ori. Iar asta înseamnă și mult și puțin în același timp. Cum nu am parcurs nici măcar toate traseele marcate, iar unele trasee sunt complet diferite vara față de iarna, entuziasmul mi-e la fel de intens de fiecare dată când revin. Bucuria e cu atât mai mare dacă parcurg o potecă pentru prima dată, încă dinainte de a o vedea, pentru că indiferent de impresia lăsată, va fi încă un pas spre cunoașterea acestui munte, foarte complex ca profil și dificultate, în ciuda bagatelizării/aglomerării asidue din vara covid-ului.
Cum nu suntem superstițioși și abia am intrat în zilele de concediu, marțea ne-a adus doar ceasuri romantice pentru o tură intimă în doi, de care nu avem prea des parte de când suntem părinți.

...citește mai departe ↑