O primă incursiune în Madrisa Land

Madrisa Ratschajoch alergare montana

Stau cu mâinile în șold și simt o arsură pe brațe și pe spatele ud de sub rucsac. În sfârșit, mi-e frig. Un soi de frig. Sunt la 2600m, într-o șa nu foarte largă, dar unde se întâlnesc patru poteci și patru zări. Încep să fac o pasiune pentru șei, pasuri, curmături etc. (germ. Pass, Sattel, Joch), locuri pe unde poți trece pe partea cealaltă a muntelui. Asta și pentru că în Alpi totul e la o altă scară, iar vârfurile nu mi se par ademenitoare, cele mai multe nefiind accesibile pentru drumeție/alergare. Însuși Madrisa, de exemplu, nu are un traseu marcat.

Proptesc telefonul pe o piatră nu foarte înaltă, abia pot intra cu totul în cadru, și insist până scot o serie de selfie-uri. Nu mereu am chef de astfel de ego-amintiri, înălțimile nu garantează automat serenitatea, tocmai de aceea apreciez când se întâmplă.

...citește mai departe ↑

Arena Cascadelor Batöni și Heidelpass

Glaurus Heidelpass trailrunning Arena Cascadelor Batöni

Antrenamentul pentru „cursa anului” continuă și cum aveam nevoie de teren tehnic, altitudine, urcare abruptă și coborâre lungă, am găsit un nou loc de „joacă” unde n-am mai fost (că sunt atâtea în Alpi!).

Am mers cu trupă extinsă, căci prognoza se anunța bună și traseul accesibil. Realitatea ne-a lovit cu căldură, aglomerație – locul fiind obiectiv turistic, un traseu nu foarte plăcut piciorului, dar cascadele merită efortul.

La final, s-a lăsat și cu ploaie de vară, la care adaug urcarea în creastă cu vedere la treimiari, dar și primele flori de rododendron pentru a întregi amintirea unui „antrenament” ce în realitate e mai mult un pretext pentru a petrece ziua pe munte 🙂

...citește mai departe ↑

Din Zermatt la Hörnlihütte: nu am visat să urc acolo, dar am coborât visând

Zermatt Matterhorn 1

O drumeție emblematică pentru muritorii de rând este până în punctul unde începe adevărata ascensiune pe Matterhorn, la celebra cabană/hotel/restaurant Hörnlihütte. Așa am început și noi și chiar dacă a fost acea zi când vârful a stat ascuns în nori, să urci și să ți-l tot imaginezi, să-l simți acolo imens, dominând totul în jur, indiferent la orice, e un sentiment aparte.

Și dacă prima mea drumeție la 3000m nu s-a simțit cu nimic diferit de cele la 2000, să pășesc prin lumea rocilor modelate de ghețari m-a impresionat de-a binelea. Lacurile glaciare au fost toate gri de la torenții învolburați, dar coloritul și varietatea pietrelor m-au luat prin surprindere, pășind printr-o altfel de frumusețe pământeană care, spre deosebire de flori, nici în poze nu poate fi surprinsă. În ce privește suvenirurile, m-am mulțumit cu pietricica de sub Matterhorn, aleasă și aceea tare greu…

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] De cealaltă parte a Rinului, printre gențiene spre Hohe Kugel

Fraxern Hohe Kugel 7

N-am terminat cu Alpii elvețieni de am trecut Rinul la cei austrieci, dar când îi tot privești de la fereastra din bucătărie, parcă îți vine să zici: hai să vedem cum e și pe-acolo! Ne-a ajutat prognoza să decidem destinația, iar strava să alegem un traseu scurt, ca pentru Miruna. Dar când „alege Claudia traseul”, se dovedește adesea destul de abrupt și n-am mai ajuns până pe vârf, de unde erau ceva șanse să facem cu mâna Altstätten-ului. Dar de-acum știm cu ce se mănâncă „dealurile” de vizavi unde, dincolo de priveliște, iarba e plină de gențiene cum n-am mai văzut până acum.

...citește mai departe ↑