15 ani, o lună și 23 de zile au trecut de la ultima primă zi la birou. Sentimentul s-a repetat doar că într-o altă țară, cu colegi vorbitori de altă limbă, dar într-o firmă destul de asemănătoare, cu atmosfera aceea necorporatistă ce consider eu, de-altfel, că mi se și potrivește.
Atunci, ca și acum, aveam nevoie de un job. Și nu vorbesc de salariu, aici discuția fiind foarte vastă de la caz la caz, cât pentru ceea ce implică pe lângă: implicarea în altceva decât familie, comunicarea cu restul lumii, continuitatea în carieră. Atunci veneam după un divorț și aveam nevoie de task-uri care să îmi țină mintea ocupată, acum aveam nevoie de mult mai multe: să nu uit chiar totul din domeniul meu oricum dinamic și să învăț făcând, să accelerez germana, să închei etapa de „mamă casnică”, să cunosc mai bine societatea în care locuiesc și să testez dacă eu chiar întâlnesc doar elvețieni drăguți (sic!).
Și ca să vedeți cum funcționează viața, după destule luni de trimis cv-uri fără rezultat, frământată bine de puținele interviuri obținute și acelea în germană, doi oameni din două țări s-au reîntâlnit în a treia țară, iar o vorbă bună a făcut diferența. Pentru primul Om am lucrat, pentru cel de-al doilea lucrez acum. Acea vorbă românească cu „lăsat loc de Bună Ziua” nu e degeaba. Sunt norocoasă? Desigur. Dar doar când vreau să văd Norocul.
Sunt însă un om care a pus vorbe bune pentru alții? Da, de cate ori am putut, chiar și când nu am fost rugată. De aceea sunt și foarte recunoscătoare fiecărui om din viața mea care e generos cu timpul, vorbele sau gesturile sale, indiferent în ce măsură. Poate par adesea prea exaltată sau naivă, dar ăsta e felul meu.
Mi-au ieșit în cale de-a lungul vieții oameni potriviți la momentul potrivit și nu am considerat că mi s-a cuvenit asta, adăugând eventual și pretenții, ci doar că în univers există un echilibru. Nu știu când mâna întinsă de mine se transformă într-o mână întinsă mie, dar asta e frumusețea. Să rămâi credul, să nu te acrești cu timpul, să nu gândești una-două „mie ce-mi iese”, să nu negociezi până nu dai ceva în schimb. Altfel, mi-e mai ușor să mulțumesc decât să cer.
E totuși cumva cinic/nedrept cum o primă bună zi „șterge” toate perpelirile, așteptările, neîncrederea, avânturile spulberate, autocritica sau, dimpotrivă, delăsarea, ce să mai, un întreg alai de bile negre pe șiragul ultimul doi ani.
Acestea fiind spuse, recunosc, am avut mari emoții!* Dar am scăpat, n-am făcut nicio gafă (cu toate că vorbind doar în germană sigur s-or fi strecurat și bazaconii) și sunt gata pentru următoarea zi.
Text scris pe tren, în drum spre casă. Dar cum am fost așteptată cu mâncare caldă și un pahar de vin, am uitat să-l mai și public.
*Mai povestim în comentarii.
Felicitari, ma bucur pentru tine
Mulțumesc frumos, Corina! Dar și pentru încurajările primite pe parcurs! 🤗
Doamne, ce frumos scrii si felul in care s-au legat lucrurile este si mai frumos! 🙂 Mult succes si sa nu uiti sa ne mai povestesti! 🙂
Nu uit, o să am timp de scris pe trenul de întoarcere, deși nu o să merg foarte des la birou (dar poate îmi fac drum, dacă tot mi-i drag!).
Mulțumesc și ție pentru recomandare, chiar dacă n-a fost să fie, pentru mine a contat foarte mult în evoluția stărilor de spirit 🙂
Ma bucur mult daca am ajutat macar un pic :).
Felicitări și mult succes în noua aventură!
Să fie! Se cam simte ca o aventură, una… controlată 🙂
Felicitari si succes in continuare!
Mulțumesc Ionuț! Să fie și să mă adaptez repede la noua rânduială 🙂
Misto ultimele jurnale, parca ti-a revenit „suflul”. La mai multe!
Merci de feedback, chiar apreciez veștile sau evenimentele bune din viața mea, nu sunt o „veșnică nemulțumită” 🙂
p.s. să vedem cât ține…
Sa stii ca intr-un fel a fost mai bine ca ai stat o perioada acasa inainte sa ai primul loc de munca acolo. Spun asta pentru ca asta ti-a permis sa avansezi cu germana mai metodic si nu a trebuit sa o inveti „dupa ureche” de la colegi(chiar este important sa inveti o limba straina intr-un mod mai „academic” la inceput – spun asta gandindu-ma mai ales pe termen lung). Mult noroc in continuare !
Mulțumesc frumos, să fie și cu noroc și cu satisfacții! Să îmi placă ce fac și să nu fie doar un job (atât de dorit)!
Nu știu ce să zic cu germana, dar acum o învăț de voie, de nevoie și, din fericire, colegii vorbesc destul de clar cu mine. Sper să mă mobilizez să mai și învăț metodic în paralel, ca să nu spun atât de multe prostii (până și eu realizez că nu fac acordurile mereu bine sau că „inventez” pluralul uneori…)