Septembrie a fost o lună cu de toate, ultima cu soare de vară, nu cu dinți, cu momente intense, dar și cu frustrare. Ceea ce nu e deloc rău, opusul ar fi să nu știi când a trecut și să ai senzația de rămas cu nimic. De aceea și scriu aceste jurnale, pentru că pusă pe hârtie, trecerea timpului se mai îmblânzește.
Desigur, e mai simplu să punem deoparte doar realizările mărețe sau trăirile înalte, să investim doar în ele, dar e așa de agitată lumea în care trăim, atât de imprevizibilă viața, încât e tare păcat să irosim, să desconsiderăm ceea ce chiar avem. Mărunt sau important, nu contează, unitatea de măsură e la noi, cred că mulți am depășit „presiunea social media”. Eu una știu că da, și e tare bine.
Strava zice că în luna septembrie am strâns 18 alergări cumulate în 148km cu 4800m+, trei-patru drumeții de familie însumând vreo 20km, la care se adaugă modest și trei scurte sesiuni de gimnastică.
Dar la capitolul concursuri am bifat toată gama aproape: un vertical scurt, un 10km urban și un trail adevărat pe munți înalți, la toate efortul și bucuria alergării încheindu-se cu podium. Aș vrea să fi fost o rețetă pentru asta, dar se numește fluctuație hormonală și apreciez din plin că am fost pe val.
Tot ce trebuie să fac e să mă mențin în formă (nu mă antrenez ca la carte, dar o anumită constanță potrivită corpului meu există), să trec peste zilele-săptămânile proaste când sunt cu toate la pământ și să fiu gata pentru când organismul îmi dă undă verde.
Ultima cursă a anului mi-a dat mai multe aripi decât mă așteptam…
La capitolul MILA, am trecut cu bine de prima serie de trei antrenamente pe care am ținut-o. Fiecare, prin rotație, ajunge să fie conducătorul de antrenament de miercuri seara, asta însemnând să decidă unde se va alerga (deal, plat sau stadion) și ce tip de workout va fi, căci întotdeauna este unul (cu încălzire, școala alergării, intervale sau fartlek, stretching).
3km la deal sau 10km rapizi prin oraș? Ambele 🙂
- 5 septembrie – Karrenlauf ediția 22, Austria
Un vertical pe forestier: 3.5km cu 530m+- Timpul: 32min, loc 5 open feminin, 2 la categoria 40+
- 6 septembrie – Altstätter Städtlilauf ediția 39, Elveția
- Cros urban, 10km cu 120m+
- Timpul: 44min, loc 7 open feminin, 1 la categoria 40+
Două MINI curse diferite, dar le voi povesti împreună pentru că sunt mai asemănătoare decât îmi imaginam.
Am mers la amândouă pentru că sunt aproape (crosul orașului trece prin fața blocului), pentru că la vertical primești brânză și la cros pâine și se combină (sic!), pentru că ambele au startul la 18 seara și am avut timp să mă recuperez după prima… pentru a doua cursă.
Apoi, sunt curse la care m-am dus relaxată, am mai fost și în trecut, știu cam ce rezultat pot scoate, nu am avut de ce să pun presiune pe mine, nu m-am pregătit special (nu am luat geluri, nu am scos țoalele bune de la naftalină – glumesc!).
Am observat că eu alerg preponderent după-amiaza și seara, când corpul meu e mai adaptat la a transforma toată energia adunată de peste zi din gustări și cafele, decât dacă îl pun la start dimineața și nu știe cum să mă saboteze mai întâi de orice.
Cursele acestea mai au în comun și o altă abordare: am făcut încălzire! Adică nu doar n-am ignorat-o, dar am adunat niște kilometri și minute bune de exerciții înainte de start.
Altminteri, până și evoluția s-a asemănat: am pornit tare, am stabilizat ritmul și menținut pe la mijloc, ca să alerg în forță ultimul kilometru în cazul verticalului, respectiv ultima rundă de 2km în cazul crosului.
Cert e că dacă la vertical nu am avut timp să realizez una alta, la cros am putut să observ cum, din cele cinci runde, ultimele trei au fost din ce în ce mai bune, mai susținute, fără dureri, îmi era ușor să zâmbesc și să bat palma cu cele ale copilașilor.
Atmosfera foarte faină la ambele, mulți suporteri, nu mai zic în oraș unde mă mai cunoaște lumea și mi-am auzit des numele (Hop / Heya Claudia!, Go, go, „mama Mirunei”!).
Chiar dacă nu am „câștigat”, sunt mulțumită de cum s-au simțit cursele, de bucuria de a face efort, de a savura endorfinele și, de ce nu, de timpi obținuți. La ambele cu câte un minut mai prost ca „recordurile personale”, dar având în vedere calitatea alergării, las cifrele de bătut pentru dățile viitoare.
🥾
7 septembrie, Malbun (Liechtenstein), o drumeție în familie (5.5km, 260m+, traseu), într-o zonă unde iarna am fost la schi și mi-am tot zis că aș vrea să ajung și vara.
Am nimerit pe o potecă tematică cu diverse ghicitori pentru copii, dar neavând un obiectiv anume, ne-am mulțumit cu ajunsul într-o șa. Miruna e oricum într-o etapă în care nu vrea să audă de munte, astfel că orice ieșire e un compromis între oficialul „mișcarea și aerul de munte îți prind bine” și realitatea că nu ne întindem la cine știe ce ture… Cert e că nu prea reușim să ne recreăm nici noi, dar cum nu suntem genul care să meargă la mall…
Flori „de toamnă”: Ciurul zânelor cu albinuță, merișoare acrișoare și două gențiene
13 septembrie, Arosa Trailrun, AT33, ultima cursă montană a anului (33km, 2100m+) – o amintire frumoasă din toate punctele de vedere (traseul și vremea întrecând așteptările) și un rezultat numai bun de încheiat sezonul cu podium – am scris deja povestea.
🥾
20-21 septembrie, Meiringen (Alpii Uri, Cantonul Berna), zona Interlaken. Ca recomandare generală, a se lua cazări ce oferă guestcard-uri, adică reducere sau gratuități pentru diferite modalități de transport pe cablu sau tren/bus.
O mini escapadă cu prilejul ultimului weekend călduros, dar și pentru că ni se asfalta strada și toată sâmbăta am fi avut mașina blocată în garaj. Astfel că vineri am trecut direct la fapte: rezervat cazare, certat cu copilul care a dat-o instant pe NU-uri de cum ne-a auzit ideea, făcut bagaje, ieșit pe ușă.
Și toate „comentariile” zilei s-au lăsat cu exclamații: vai ce fain e la hotelul ăsta! Ce bine că m-ați adus! Ce era fain?!? Camera rustică, cu pat etajat – o structură din lemn doar decojit, lăcuit, cu lenjerii cu specific popular elvețian de i-a plăcut până și Mirunei! Și-a făcut curaj să doarmă sus, dublată de insistențele noastre, ca să aibă parte și de această experiență. Evident că noi am fost cei care au dormit cu grijă, că încă se trezește noaptea și pleacă prin casă…
Deși au venit și prietenii noștri și am tot discutat programul sportiv, până la urmă am reușit mai mult separat să ne facem turele și să strecurăm două scurte șuete – noroc că au insistat cei mici să se vadă!
La extreme a fost și vremea, sâmbătă fiind cea mai caldă zi de vară, iar duminică… prima zi de noiembrie.
Sâmbătă Andrei a fost cu cursiera, în timp ce eu și Miruna ne-am umplut ziua cu drumeție și joacă pe muntele Hasliberg (10-11km, traseu în coborâre de la Alpen Tower, dar Miruna sigur a mers mai mult că n-am însoțit-o peste tot la locurile de joacă).
Am avut în comun o porție diabetică de soare, cea mai călduroasă zi a mea în 2025 (după, ar fi trebuit să-mi fac alergarea, dar era imposibil să mai storc energie sau dorință).
Am urcat cu patru instalații pe cablu (Guest card de la hotel + abonament Halbtax fac minuni) și am coborât cu două, restul fiind pe jos. Am văzut marmote, o vulpe, o hermelină și am mâncat afine pe săturate, semn că domeniile de schi nu sunt chiar așa de „rele” vara – nu mai zic că după muchii era munte pentru toate gusturile (pentru cine e fără copii…)
Pozele vor vorbi de la sine, dar recomand traseul cu bila de lemn, Kugelweg, are minim zece circuite, cât se poate de interesante pentru copii. Mai era și un traseu cu pitici, leitmotivul zonei, dar nu puteam coborî pe jos tot muntele…
…
Duminică a fost cu de toate, dar nu chiar pe sufletul meu: o alergare scurtă până să plecăm de la hotel, o tură de familie prin Cheile Aare (Aareschlucht) și un drum spre casă prin niște pași absolut spectaculoși (Grimsel și Furka), dar pe o vreme tare vântoasă, ce a anulat și micile drumeții la care speram, pe post de luat pulsul locurilor.
Nu doar că mâncasem mult la micul-dejun, dar traseul la una dintre cascadele ce se văd din oraș și care-s luminate noaptea, începea direct cu urcare abruptă și a continuat cu drumuri vechi de piatră și trepte. Coborârea a fost numai pe trepte, ca să-mi sară de tot somnul, dar cascada a meritat.
Defileul Râului Aare nu a dezamăgit, dar e un loc destul de aglomerat. Ori la prima oră, ori cu tot poporul. Deși are și podețe și galerii, întoarcerea am făcut-o cu trenul, preț de o stație (călătoria e inclusă în biletul de vizitare).
🥾
…
Drumul spre casă a fost lung, dar nu regret că am ales varianta prin Andermatt, pe unde nu am mai trecut până acum. Deja mă gândesc la o drumeție care să cuprindă Grimselpass și Furkapass (rocile, crestele arată într-un mare fel, plus ghețarii desigur, plus lacurile) și cum trenul trece prin zonă, planul are susținere – timp să fie! (și însoțitor!)
☼
Din 27 septembrie, vacanță în România. De fapt, Miruna are vacanță, eu și lucrez, dar nu mă plâng, sunt recunoscătoare că le pot combina. Însă despre ce-om face toamna aceasta pe-acasă, în episodul următor.
p.s. sper ca la întoarcere să nu fie prea iarnă, crestele sunt deja pudrate cu zăpadă, iar alergarea la 11-12 grade s-a simțit… timpurie. E de văitat căci mi s-ar părea normal să avem o perioadă tampon de 17-20 de grade, nu direct zece…
De căutat și alți copii cu care să se înțeleagă, de mers în drumeție. Cam asta e rețeta.
Alți copii e o parte din rețetă, dar nu reușim… Poate acasă aveam mai mult succes decât aici. Poate. Nu voi ști niciodată. Poate ea e un copil „urban” născut în familia greșită.
Nici nu îi place să călătorească, se plictisește pe drum (nu știu dacă are legătură cu faptul că până la 5 ani a tot vomitat în mașină, indiferent de distanță…)
Stiu ca s-ar putea sa nu sune bine insa trebuie sa ne obisnuim cu idea ca cei mici ar putea sa nu semene cu noi iar ceea ce ne place noua s-ar putea sa nu le placa neaparat si lor. Gandeste-te ca generatia noastra a crescut si trait intr-o cu totul alta lume decat ei asa ca va fi oarecum normal sa avem alte viziuni si placeri. Apropo eu am vazut asta si prin Romania unde vezi astazi mult mai putini tineri care urca pe munte fata de ce aveam acum 20-30 de ani.
Sunt convinsă de acest lucru, din copiii „munțomani” puțini au continuat cu părinții după 10-12 ani, dar nu identific nici plăcerea de-a călători.
Însă mă pot consola cu faptul că dintr-un mall întreg a ales să intrăm într-un magazin cu cărți 🙂
De-abia ce am plecat de 2 luni si, citind randurile tale, iar mi s-a facut pofta de CH :))))
Generoasa si frumoasa privelistea de pe Hasliberg (vad ca se vede pana hăt spre Schilthorn, peste Grosse Scheidegg).
In zona am bifat si eu Aareschlucht de vreo 2 ori, dintre care o data a fost in goana. Cred ca se minunau aia pe camere vazand pe unul aleargand tra-la-la prin chei, dar eu fugeam ca sa prind ULTIMUL autobuz spre zona Rosenlaui. Si conform calculelor + app SBB, aveam sanse mai mari taind-o prin chei decat asteptand un alt autobuz, la capatul dinspre amonte.
Povestea se termina insa foarte brusc si stupid :)))
-fug de innebunesc, mai lunga portiune fiind cea din afara cheilor, pe asfalt, in soare torid
-ajung in statie la timp
-vine autobuzul
-pun piciorul pe scara autobuzului cand deodata ma trasneste ecoul propriilor ganduri: cum adica „ultimul”?! eu cu ce ma mai intorc?!
-intreb soferul intr-o germana curajoasa dar deosebit de aproximativa ce solutii am?
-soferul imi zambeste intr-o engleza la fel stricata: n-ai!
(El urma sa urce si se intorcea imediat, retragandu-se din cursa.)
Deci am alergat degeaba, pe 35 de grade (inca eram violet la fata).
La Rosenlauischlucht am ajuns ulterior cu masina, cu prietenul la care stateam. Zona e superpromovata pe instagram, insa, desi destul de scurt si foarte ‘turistic’, canionul mi s-a parut chiar spectaculos.
La capitolul „ce-i cu adevărat spectaculos” n-ai cum altfel decât să mergi o primă dată…
Locuind oarecum departe de locurile celebre (deși și Alpstein cu Saentis sau Saxerlucke sau Cabana Aercher sau lacurile etc. e pe lista chestiilor de vizitat), noi am tot descoperit locuri super faine unde poți umbla singur toată ziulica fără să dai de nimeni.
Am văzut multe astfel de canioane – e drept că natura impresionează de fiecare dată, însă tot mai cădem în tentația de-a mai vedea încă unul 🙂
Însă, spre deosebire de tine, n-am alergat încă prin unul :))