Trăiesc din amintiri
Mai greu decât să recunoști frustranta stare de a trăi din amintiri e să te simți blocat în ea, să simți că nu poți face nimic.
Articole cu eticheta viata ca o lupta
Gorun Trail 2018
Mi-am dorit să particip la acest concurs pentru peisaj și nu am fost singura, multă lume a venit din curiozitatea sau dorința de a cunoaște și această parte de țară – Dealurile Homorodului, complexul de la Racoș și desigur, gorunul de 900 de ani. Și nu am fost dezamăgită chiar dacă până și eu am gândit pe alocuri: ce bine ar merge pe două roți! Cât despre alergare, din martie 2015 n-am mai alergat distanța de 30km și aveam să-mi amintesc ce se întâmplă când treci de limita pentru care ești cât de cât antrenat…
Împreună pentru Luiza, leucemia s-a întors în familie…
După trei ani, dar ce puțini ani!, de liniște și de văzut de viața noastră, leucemia s-a întors în familie… Are ea ce are cu Luiza noastră, Cristina cum îi spunem noi ai casei, și fiindcă o știe puternică și ambițioasă, s-a gândit să o surprindă mișelește, atacându-i sistemul nervos central – când analizele de sânge ies bine, îți permiți să speri că poate ai noroc și e altă boală!
ziua femeii
Mă simt liberă și în același timp în stare de continuă eliberare de când am lăsat în spate, una câte una, încătușările mentalităților daco-slavo-mioritice. Nu mai simt obligația de-a fi în rândul lumii și, mai important, înțeleg să nu o transmit mai departe fiicei mele.
Prefer oricând atitudini pro civilizație, gândire, principii, încredere în sine, corectitudine, civism, egalitate de sex etc.
Acolo unde săracul nici curtea nu-și mătură
Deschid geamul să intre și aer rece, nu doar soarele. O muscă aterizează pe pervaz și o pocnesc instinctiv, norocul ei că pe drumul caftelii am realizat că nu e nevoie să fac asta cu atâta intensitate, astfel că musca a încasat-o pe jumătate și e încă vie. Un bobârnac bine plasat o trimite de unde a venit și, mioapă fiind, nu vă pot garanta că și-a făcut din cădere rampă de lansare sau doar s-a prăbușit în zăpada îngălbenită de pipi canin din jurul blocului.
[pagini de jurnal] în lipsa mea
Bule
Am înlemnit de multe ori în viața asta, m-am cutremurat cu toată ființa sau m-am prăbușit deznădăjduită de alte câteva ori, dar o singură dată am împietrit. N-am mai putut clipi, devenisem una cu scaunul, cu etajul, cu blocul, cu pământul. Simțeam împietrirea până în adâncul fundațiilor, aveam senzația că de mă voi mișca, toate se vor mișca cu mine, că un pas sau un gest ar smulge din rădăcini copacul existenței. Dar nu puteam să mă mișc, în interiorul meu nu mai circula nimic. Amuțisem ca acela ce n-a știut niciodată vorbi.