Lutul e un pământ sterp din care omul poate plămădi roade.
Omul îi dă formă modelându-l şi culoare arzându-l.
Odată abandonat de către om, lutul se grăbeşte să se întoarcă în pământ, acasă.
Toate acestea îi sunt fireşti, mai ales irosirea…
Când văd acest pământ ars îmi revin în minte casa bunicilor, copilăria, făcutul focului, plăcintele, zidurile. Iar construirea unui zid e, incredibilă!
Una câte una, cărămizile îşi găsesc locul.
Între straturi, mortar.
Apoi, o anonimă bucată ţinută cu o singură mână, cuprinsă între degetul mare şi degetul mic, face un ultim salt prin aer şi e aşezată cu grijă.
E apăsată în mortar aliniindu-se zidului: vertical şi … orizontal.
Odată rostuită, cărămida devine vatra alteia, de deasupra ei.
Nu se vor cunoaşte niciodată între ele, nu vor purta nume şi nici număr.
Un zid spune întotdeauna o poveste, a unei mâini, a vreunei guri sau rugăciuni, dar niciodată povestea lui.
E mut din naştere şi nu e suficient să-l eliberezi de mortar ca şi cum i-ai destupa gura.
Dar dacă vrei să-l ştii, ascultă-ţi degetele atingându-l…
Bravo, Claudia!
Foarte inspirat. Bravo.:)
M-ai insirat la dialog, din nou cu lutul, si zidul, ce frumos scrii, cu detalii sigure asa cum caramidarul punecaramizile in zid.
Ma gandeam la primul National Geographic Magazine, pe care l-am citit acasa. Martie 1983: povestea despre constructia Space Suttle Columbia (care in mare parte s-a petrecut, aici in Downey), si m-a uimit „zidul termic” pe care, fiecare caramida termica era asezata, fiecare stiindu-si locul, fiecare zamislita, unica, fara gemeni, caramiza care scoase direct din cuptor, pot fi tinute intre degete, degetul mare, si cel mijlociu (era in poza), toata caldura fiind acumulata si tinuta in miezul cubului (o mie trei sute de grade centigrade). Prima intrebare care mi-am pus-o a fost: „ce le tine pe toate la un loc, si cat timp va rezista mortarul ? Ei bine, stim cu totii ce s-a intamplat cu Columbia, nu ?
Ochii mintii, vad acolo unde ratiunea iti indreapta pasii sa vezi…Nu?
Ma bucur ca s-a intamplat asa ca uite cate lucruri noi aflu 🙂