meet the sun
Aleg să închei acest an cu gânduri pozitive, optimiste, cu o atitudine constructivă. Aleg să scriu acest articol chiar dacă inspirația zice pas.
L-am scris: nu e doar un bilanț, e o dezlănțuire de gânduri și idei.
După două săptămâni cu zero kilometri alergați pentru că am simțit nevoia unei pauze de (re)găsire a sensului pentru care alerg, finalul anului și vizita bunicii Mirunei mi-au adus un nesperat „program sportiv”, cu mișcare pe munte în fiecare zi. Puțin lucru dacă mă compar cu alții, mare lucru dacă mă uit în arhiva ultimilor doi-trei ani. De altfel am și descoperit că sunt inadaptată genului ăsta de „cantonament”, am început 2019-le cu o mare nevoie de somn…
Mă simt liberă și în același timp în stare de continuă eliberare de când am lăsat în spate, una câte una, încătușările mentalităților daco-slavo-mioritice. Nu mai simt obligația de-a fi în rândul lumii și, mai important, înțeleg să nu o transmit mai departe fiicei mele.
Prefer oricând atitudini pro civilizație, gândire, principii, încredere în sine, corectitudine, civism, egalitate de sex etc.
Acest articol se vrea o pledoarie pentru normalitate, am să încerc să arăt prin „cifre” și cu toată sinceritatea cam ce am putut face în anul de „stat” acasă cu copila.
Se pare că mi-am făcut un obicei din a scrie pe pagina de facebook, nu-mi e indiferent, dar asta e realitatea, acolo simt eu nevoia să zic două vorbe. Pentru blog sunt prea puține două vorbe, pe profil e prea… public. Vorbele se lungesc, în timp se adună, iar locul lor ajunge să fie tot blogul într-un proces invers decât cel tipic.
Din comoditate am scris în ultimele luni mai mult pe pagina de facebook decât aici pe blog (mai puțin jurnalele de munte, ele-s sfinte). În drum spre și de la serviciu „butonez” – cele trei mijloace de transport și/sau oboseala (și/sau îmbulzeala) nu-mi permit ocupații legate, consistente precum cititul. Apreciez facebook-ul pentru ceea ce este, un mod de relaxare, un mod de informare, un mod de comunicare, dar am hotărât să-mi aduc cuvintele acasă. Voi continua să fac cum îmi e mai comod, ca mai apoi să arhivez aici.
Pentru unii dintre voi aceste rânduri sunt cunoscute, iar pentru cei care n-au facebook vor fi ca o avalanșă de stări și momente.
Așa se face că întâlnirile cu oameni multicolori, momentele multicolore se imprimă în memoria mea ca niște mâini calde între care mă pot refugia oricând, le pot săruta, mi le pot pune pe creștet sau pe pântec, arcui peste umăr sau în jurul coastelor.