[pagini de jurnal] în care nu mă pot ignora

Postavaru-Poiana-Brasov-3114-r.jpg

Zilele acestea simt o dorință puternică de a mă spăla cu apă rece pe față. Și se întâmplă, desigur, dimineața. Apa de Brașov e atât de rece că la a treia apucare a apei cu mâinile amândouă simt că mi se retează falangele II și III. Obrajii însă mai vor. Apoi îmi afund fața în prosop, îl îndepărtez fără să șterg vreo picătură rămasă și simt din nou nevoia să mă spăl. Mă privesc în oglinda luminată slabă și cu reflexie deformată. Nu-mi înțeleg această stare.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] miop

o fereastra zidita

Scriu (pe acest blog) și mă folosesc de fotografie de peste șapte ani. În timp ce lumea din jurul meu a evoluat și și-a atârnat de gât aparate ori mari ori grele, eu am rămas prinsă în aceeași goană: să prind povestea. Câteodată îmi spun că am o atitudine rudimentară, naivă, dar îmi reamintesc repede că n-aș putea fi altfel. Îmi urmăresc și eu evoluția, dar nu în ale tehnicii, ci în ale poveștii și uneori constat cu regret că miopia ochilor s-a transmis și la minte: știu că acel ceva e acolo, dar nu-l mai disting cu perechea curentă de ochelari.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] în care vorbesc singură

Rodnei-creasta-16.jpg

Spre deosebire de vorbit, scrisul chiar îmi place. Vorbitul vine din tot felul de necesități, întâia fiind, desigur, nevoia de a fi ascultat, apoi de a comunica, informa etc. Scrisul e introspecție. (Genul acesta de scris.) Prin vorbit se creează punți între oameni, prin scris, citit punțile se rafinează. 

În unele lucruri pe care le scriu știu că vorbesc singură. Un taifas cu buzele închise între gânduri și informația vizuală cu pixeli negri pe pixeli albi ce rezultă din folosirea tastaturii. Scrisul e terapeutic, se spune, dar aș corecta în: orice eliberare sinceră e terapeutică.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] în care nu vând nimic

Frustrarea mea în mai puține cuvinte: cei care chiar știu și au experiență se retrag în fața celor care se pricep mai puțin la fapte, dar mai bine la marketing. Așa cum eu mă simt inhibată de superficialitatea unora, cu siguranță alții mai evoluați se simt inhibați de superficialitatea mea, iar în final, cei mai slab pregătiți vor fi cei vizibili. Și mai de puțin folos.

...citește mai departe ↑