[jurnal covid-19] 1-14 Mai. Fiecare răbdare cu nerăbdătorul ei


Cu acest capitol cred (sper!) că se încheie tipul acesta de jurnal.
De mâine nu plec nicăieri, fac tot ceea ce am făcut și azi. Mai puțin o declarație, care oricum nu mă deranja prea tare.
Zilele lunii mai au trecut foarte repede și prea puțin diferit. Serviciu, copil, mișcare, mult privit afară, multă cafea.
Aveți grijă de voi. Voi de voi. Unde voi suntem tot noi.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] 7 săptămâni cu Miruna

miruna-primul-craciun2

Primele zile cu Miruna, primele experiențe, bucurii, neplăceri, dileme… Am scris în răstimpuri, în spital sau acasă, printre schimbat scutece, alăptat, luptând paradoxal cu nesomnul la ore târzii în noapte. Am scris pentru că ce se întâmplă acum nu se va mai repeta niciodată și pentru că cei mai mulți dintre noi la întrebarea „cum au fost, mamă, primele zile cu mine?” primim răspunsuri destul de vagi, dar cam toate în jurul ideii că „la vederea puiului de om uiți de toate durerile”. Nu-i chiar așa…

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] într-o suflare prenatală

brasov-septembrie-01

…îți spun că poate voi uita între timp despre cum mă îngrozește cumpărarea atâtor lucruri, pregătirea cuibului, cum mă plictisesc articolele despre naștere sau bebeluși și totuși mă simt vinovată când abandonez lectura, poate nu voi fi pregătită pentru tine, nici atunci cum nu sunt pregătită nici acum, sunt sigură că vei ști să ceri mai bine decât voi ști eu să dau, instinctele ne vor ajuta pe amândouă, supraviețuire și maternitate, instincte ce până acum au ieșit la iveală doar când ascuțitul ac lung s-a apropiat de tine în timpul amniocentezei și nu mi-am întors o clipă privirea sau când cutremurul dimineții de 23 m-a aflat trează și te-am dus sub tocul ușii, cu o mână pe burtă voiam să fiu sigură că dormi cum de-altfel obișnuiești în timp ce eu perpelesc insomnii pe toate părțile, și de fiecare dată m-am gândit să te protejez prin calm, cu o inimă strunită și o respirație mută de parcă pericolul e o felină de care trebuie să te ascund prin neclintire…

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] în care nu mă pot ignora

Postavaru-Poiana-Brasov-3114-r.jpg

Zilele acestea simt o dorință puternică de a mă spăla cu apă rece pe față. Și se întâmplă, desigur, dimineața. Apa de Brașov e atât de rece că la a treia apucare a apei cu mâinile amândouă simt că mi se retează falangele II și III. Obrajii însă mai vor. Apoi îmi afund fața în prosop, îl îndepărtez fără să șterg vreo picătură rămasă și simt din nou nevoia să mă spăl. Mă privesc în oglinda luminată slabă și cu reflexie deformată. Nu-mi înțeleg această stare.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] miop

o fereastra zidita

Scriu (pe acest blog) și mă folosesc de fotografie de peste șapte ani. În timp ce lumea din jurul meu a evoluat și și-a atârnat de gât aparate ori mari ori grele, eu am rămas prinsă în aceeași goană: să prind povestea. Câteodată îmi spun că am o atitudine rudimentară, naivă, dar îmi reamintesc repede că n-aș putea fi altfel. Îmi urmăresc și eu evoluția, dar nu în ale tehnicii, ci în ale poveștii și uneori constat cu regret că miopia ochilor s-a transmis și la minte: știu că acel ceva e acolo, dar nu-l mai disting cu perechea curentă de ochelari.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] în care vorbesc singură

Rodnei-creasta-16.jpg

Spre deosebire de vorbit, scrisul chiar îmi place. Vorbitul vine din tot felul de necesități, întâia fiind, desigur, nevoia de a fi ascultat, apoi de a comunica, informa etc. Scrisul e introspecție. (Genul acesta de scris.) Prin vorbit se creează punți între oameni, prin scris, citit punțile se rafinează. 

În unele lucruri pe care le scriu știu că vorbesc singură. Un taifas cu buzele închise între gânduri și informația vizuală cu pixeli negri pe pixeli albi ce rezultă din folosirea tastaturii. Scrisul e terapeutic, se spune, dar aș corecta în: orice eliberare sinceră e terapeutică.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234