Şi eu… Prin România

Muntii Baiului. Poiana Narciselor. Drumetie prin Romania
Cum am tot scris jurnale pentru fiecare tură, a trebuit să-mi aleg pe una mai puţin… povestită. Nici n-a fost greu căci tocmai prima suferea de lipsa unei poveşti scrise. Tocmai ea, cea care a declanşat totul…

Povestea a câştigat şi vă invit să o citiţi aici: A fost odată ca niciodată. Poiana Narciselor.

...citește mai departe ↑

Jurnalul unui nou Decembrie

De curând am fost acasă(la țară – iată că acum am două acasă și nu e deloc rău) și nu țineam neaparat să împart cu lumea din încărcătura cu care m-am întors (și nu mă refer la ce am în… lada frigorifică). Sunt egoistă cu lucrurile pe care nu le pot dărui așa cum se cuvine.
Acum, ascultând Alexandrina live, mă uitam pe poze și am început să scriu despre…

...citește mai departe ↑

Jurnal albastru

Tehomir. Iarna in sat. Dealul
Dupa doua zile de sarbatorit Craciunul cu tuica fiarta, caltabosi, sarmale si piftie, fripturi proaspete de porc si carnati drese cu muraturi si vin rosu (sper ca nu v-am facut pofta prea tare) adica mese zdravan de copioase strecurate printre episoade adanci de somn la caldura sanatoasa a sobei, m-am trezit in a treia dimineata brusc, de parca mi-as fi planificat in exact acea clipa refacerea lumii.

...citește mai departe ↑

endless sun

Ciucas. Prima ninsoare. Padurea de brazi

Pasii mei au ajuns din nou in Ciucas, de data aceasta intr-o tura fotografica (31 octombrie 2009).
Fiind o altfel de tura, voi scrie si un altfel de jurnal. Nu va fi un traseu al marcajelor ci unul al sufletului, nu voi povesti intamplari, nu voi masura timpul, ci doar ii voi multumi Muntelui inca o data pentru o zi a luminii si-a unui nou inceput.

...citește mai departe ↑

Singura pe Culmile Ciucasului

ciucas - babele la sfat

În curând microbuzul de 4.45 m-a îmbarcat spre Bucureşti. Statusem câteva ore bune într-o localitate de munte şi eram singura în bocanci. M-a mâhnit asta, ca şi grupul de adolecenţi care veniseră aici doar ca să bea. Restu’ lumii era la fel ca în Oraş. Doar un localnic, doi, păreau că mai au habar de munţii ce se înalţă acolo lângă ei, de cărările şi de urşii lor, şi unul chiar m-a analizat o vreme si mi-a zis “Dumneata, copilă, se vede ca iubeşti muntele. Te uiţi la el într-un fel anume…” şi da, chiar mă simţeam ca o copilă, cu toată fiinţa mea cât un munte.

...citește mai departe ↑

Pagina 123