Septembrie a fost o lună intensă, o lună dură, o lună în care am aflat că frumosul de care se bucură mintea și inima poate conviețui cu o stare emoțională deplorabilă. Nu mă plâng, nu neg, nu vreau să-mi creez imaginea unui altfel de om decât sunt, dar nu pot dedica în întregime blogul muntelui sau alergării sau călătoriilor, chiar dacă despre altele nu scriu. Tocmai de aceea pagini de jurnal au fost și vor mai fi, fără cerere pe piață, cu șanse minime de monetizare în like-uri și share-uri, despre care trebuie să mărturisesc că mi se par de-a dreptul penibile în formulările de genul „nu-i așa că merită dat mai departe?!?”
Câteodată mă mâhnește diferența enormă dintre viața mea de zi cu zi și momentele enumerate pe blog. Desigur, pentru cititori, blogul e o înșiruire de povești. Facebook-ul e o altă enumerare. Deloc paradoxal, expusul mult înseamnă puțin. Nu e nimic nou când expui lucrurile la care au participat și alții, au fost deja publice, au avut deja martori. Ca o participare la un maraton de pildă, ca o descrierea a stărilor intense pe care și alții, în mod particular, dar nu complet diferit, le-au trăit.
Octombrie continuă la fel, intens, dar în cea mai mare parte a timpului fără martori.
Am pus un titlu care-mi reflectă unele frustrări. Așa sunt eu, dacă decid să afirm ceva o fac transparent, și sunt un om cu multe frustrări. Merg pe munte și alerg uneori și totuși nu dau sfaturi despre cum se face asta. Nu vând, nu vreau să vând, nu consider că am destulă cădere, deși rezultate am. Dacă mă întrebi în particular, mă voi strădui să te ajut, să-ți mărturisesc orice secret ai crede că dețin, nu consider că dacă știu doar eu voi excela doar eu, dar nu voi scrie Cum să câștigi locul doi la un maraton montan, de exemplu, pentru că aș face-o doar ca să atrag alergători dornici de progres și le-aș oferi o mică amăgire în schimbul traficului pe blog. Alții o fac. Nu mă frustrează abilitatea unui om de a se crede expert în ceva și care are un talent evident din a face paradă de expertiza lui, ci superficialitatea celor care aderă fără să se întrebe: de ce să mă încred în vorbele cuiva ale cărui rezultate sunt similare sau chiar mai slabe ca ale mele?!?
Această stare a lucrurilor se observă în toate domeniile și e foarte greu să discerni ce fel de informație primești. Eu am dat exemplu mai sus cu alergarea (sau muntele) pentru că am o idee și despre cei care scriu, dar imaginați-vă ce experți de trafic sunt în lumea mămicilor, a celor care scriu despre relații sau a vedetelor care publică minim o carte pe an. Pfiuuu…
Frustrarea mea în mai puține cuvinte: cei care chiar știu și au experiență se retrag în fața celor care se pricep mai puțin la fapte, dar mai bine la marketing. Așa cum eu mă simt inhibată de superficialitatea unora, cu siguranță alții mai evoluați se simt inhibați de superficialitatea mea, iar în final, cei mai slab pregătiți vor fi cei vizibili. Și mai de puțin folos.
Epilog. Dragă cititor, e la modă articolul în n pași pe site-uri care se vor cât mai de nișă, alimentate la fiecare două zile cu o postare pentru că așa scrie în tratatele SEO x.0, acesta e un loc unde, dacă ajungi, nu se vrea nimic de la tine. E foarte posibil să nu-ți folosească la nimic ce citești sau ce vezi, dar cel puțin n-o să ai sentimentul de bazar și de frecat mâinile că tocmai a mai intrat un mușteriu. Tu.
Și, dragi oameni pricepuți, scrieți voi Cum să-urile, cu sau fără talent sau priză la public, calitatea e conținutul, nu forma.
p.s. Închid comentariile, nu simt nevoia să continui subiectul, public textul pentru că am simțit nevoia să-l scriu și l-am scris. Într-o zi o să scriu și eu un Cum să fii împotriva curentului în 7 pași simpli de 3 ori pe lună, dar până atunci nu simt că am acumulat destulă experiență.