drumetii | meetSun.ro

[Jurnal în mișcare 05’23] Am alergat de-a venit vara!

2023-05-31 · Elveția, Pagini de jurnal · 5 comentarii ·

O nouă postare mai mult despre alergare și mi se pare normal să vă anunț încă de la început tema, că poate nu sunteți pasionați. Dar pozele sunt multe, cum v-am obișnuit, dacă aveți chef de vizitat virtual plaiurile elvețiene obișnuite, nu acelea la care se merge țintă în concediu. Titlul conține o bucurie, dar și o mirare, căci și aici, ca și acasă, a venit brusc vara după un val de ploi și frig. Ieeei!

Totodată, vreau să mulțumesc celor care s-au abonat între timp și celor care mi-au trimis mesaje sau feedback. Știu că un blog e fix ca o picătură în oceanul „social media”, se pierde, nu se vede, nu are impact etc., însă e pasiunea mea și totodată crezul meu că fiecare suntem croiți pentru un anume tip de creativitate pe care, din motiv de evoluție, bănuiesc, simțim neapărat să o dăm mai departe. Poate chiar acesta e mesajul meu cu scrisul, cu alergarea, cu florile: e important să ai pasiuni. Nu trebuie să fii primul, cel mai cunoscut, mai talentat etc., ci să-ți fie bine făcând asta și să transmiți genul ăsta de energie și celor din jur.

...citește mai departe ↑

Prin Dolomiți în familie

2022-09-02 · MUNTE · 3 comentarii ·

Auzisem numai lucruri la superlativ, extaziate, despre Dolomiți. Însă mie îmi place muntele, muntele de orice fel, astfel că m-au uluit Dolomiții dar într-un mod așteptat – poate și din cauza a prea multe poze văzute dinainte.

Sunt frumoși, spectaculoși, de contemplat cu orele. Sunt domesticiți în toate felurile, pitonați, umblați, dar ai în orice moment senzația că te-ar putea scufunda într-un morman de grohotiș și că mai stau cu dinții în sus doar dintr-o altruistă mărinimie față de furnici. Și e atât de mult grohotiș, oriunde privești!

...citește mai departe ↑

[Făgăraș] Vals pe Valea Sâmbetei: Muchia Drăgușului, La Cheia Bândei

2020-08-11 · MUNTE · 9 comentarii ·

Drumetie in Fagaras. Cascada

Eu știu ce-am făcut pe 5 august, am ajuns pe creasta Făgărașului cu prietena mea cea mai bună. Noi două, ca pe vremuri. Nici nu a prea contat pe care traseu, vârfurile, căldările, era mult dor de-o drumeție cât ziua de vară, iar grandoarea marelui munte o simți de cum scoți nasul dintre molizi, adesea pe poteci mai solicitante ca cea de creastă.
Retrăiesc încontinuu câteva momente de care nu pot și nu vreau să mă desprind, o cascadă nespus de frumoasă pe pat de stânci îmbrăcate cu mușchi verde și flori albe, acalmia norilor ce mi-a răcorit pielea arsă de soare pe urcarea urcărilor și în care nu se auzea niciun sunet, ridicarea ceții pe firul crestei devenită graniță între pășunea însorită și abruptul rece și gri, blocurile uriașe de stâncă împrăștiate prin toată căldarea pe sub Colțul Bălăceni, ca niște firimituri din pâinea uriașului, unde am avut certitudinea că nimic nu e veșnic – și munții se frâng.
Dar ce ape limpezi curg la vale…

...citește mai departe ↑

Când bebe devine copil mic, drumețiile se măsoară în… timp petrecut pe munte. Prima ieșire la zăpadă, pe Bratocea

2018-11-26 · MUNTE · 2 comentarii ·

Era o vreme când drumețiile aveau cap și coadă, când ne propuneam un anume traseu, când orele de mișcare le întreceau pe cele de pauză. Va veni o vreme când toate acestea se vor întoarce, momentan am intrat în etapa „gios! gios!”, căci bebe a crescut și vrea pe jos. Am făcut mai multe drumeții cu cea mică anul trecut, când o puneam în sistemul de purtare și ne mișcam în voie. Acum privim cum mânuțele ei mută bulgărași de zăpadă de pe o parte a potecii pe alta și ne bucurăm de baia de soare și de munții din… zare. Bucurie sinceră de-altfel.

...citește mai departe ↑

Prin Bucegi, printre anotimpuri

2017-10-23 · MUNTE · 4 comentarii ·

M-am întins în cele de urmă cu totul pe iarbă. Era aspră, am simțit-o intrând în pielea capului, dar știu că dacă insiști îți cuibărești locul și-ntre pietre darămite pe iarbă. Peste mine, Miruna, râdea și încerca să culeagă câteva fire. Mâna îi pleca cu hotărâre din strânsoarea marsupiului, dar smulgerea se transforma într-o atingere fină, un soi de salut pe care numai bebelușii ar putea să-l explice. Soarele se juca de-a mai rămâi puțin pe muchia Doamnele. Se juca cu dorința mea de-a ne uita timpul, de-a trăi clipa aceea într-o lungă apăsare a tastei spațiu. Îl simțeam pe obraji, pe tâmple, pe pleoapele întredeschise, îl simțeam în tot corpul radiind din iarba caldă. Era atât de bine, atât de atât de atât… Apoi muchia s-a înălțat și-n umbra ei ne-am reluat coborârea cu soarele luminând aurit culmile dinainte-ne.

...citește mai departe ↑