Gonzen, un pisc la Valea Rinului

Valea Rinului Gonzen papadii pe munte

Am observat acest vârf încă de la primele drumuri pe Valea Rinului pentru că, fie iarnă sau vară, zici că stă cu nasul pe sus în colțul văii, ajutat și de peretele de stâncă cu care grupa Churfirsten (Werdenberg) se termină brusc.

În familie, a fost weekend-ul Gonzen pentru că sâmbătă l-a urcat Andrei, iar duminică eu, motivată și de poze, dar și de concursul vertical ce se apropie și pentru care am ales să mă pregătesc cu ture pe sufletul meu, adică pe munte.

...citește mai departe ↑

O primă incursiune în Lauterbrunnen și Grindelwald

drumetie Lauterbrunnen branduse albe

Nu e un secret, și blogul stă mărturie, că n-am bifat prea multe locuri celebre din Elveția deși locuiesc aici de doi ani. Că e plină țara asta de Alpii cei spectaculoși, de vârfuri emblematice, de locuri turistice, că infrastructura te duce aproape de orice, inclusiv de cer, nici asta nu e un secret.

Sunt foarte multe de descoperit, greu de spus în ce direcție s-o apuci mai întâi, iar în mini vacanța de Înălțare (joi – duminică) am ajuns în zona Interlaken din cantonul Berna, pe la poale de Eiger și Jungfrau. Ca de obicei, ne-am îndreptat spre munte și am avut o singură pretenție: să ne bucurăm de zonă și să ne facem o idee pentru a ușura planurile viitoare.

...citește mai departe ↑

O fugă de iarnă la lacurile din Alpstein

Alpstein running lacuri

Drept Mărțișor, mi-am împletit un șnur din drumeție și alergare, combinația mea favorită de umblat pe munte când sunt singură. Sau aproape singură. Motivația a pornit de la dorința de a vedea lacurile din Alpstein iarna, Sämtisersee și Fählensee, două din cele trei, pornind de la o simplă curiozitate, or fi înghețate sau nu, pe un traseu care știam că poate ocoli zonele de risc, pe munți fiind încă zăpadă destul de haotic distribuită. A ieșit nesperat de bine, mai ales că între timp a nins și povestea s-a prescris.

...citește mai departe ↑

Ebenalp în alergare. Pe munte iarna… cam cu frică

Ebenalp iarna alergare 5

Nu mă așteptam să devin tot mai fricoasă în ce privește mersul pe munte iarna. O numesc totuși prudență și o asociez cu instinctul matern, că în epoca d. M. s-a declanșat. Dar o simt destul de des ca pe o frică și asta mă nemulțumește profund – aveam alte așteptări de la mine, și chiar dacă nu sunt genul care să bifeze obiective arhicunoscute, măcar să nu asociez muntele iarna cu teama.

Aceeași iarnă care desăvârșește muntele. Uitasem de frumusețea brutală când stânca și zăpada se pun laolaltă. Pentru destule clipe am privit în adâncuri sau spre vârfuri cu naturalețea unui jneapăn care nu se întreabă ce caută pe-acolo. Și a fost așa de bine!

...citește mai departe ↑

Pe munții din Liechtenstein, creasta Drei Schwestern – Fürstensteig 

Drei Schwestern running

Nu știam mai nimic despre țara vecină în afară că e una dintre cele mai mici – unde să mai aibă loc și de munți?!? Mă atrăgea de ceva timp creasta de la Valea Rinului, căreia îi spun „biscuit popular”, forma ei zimțată amintindu-mi de pătratul copilăriei noastre, și-am tot așteptat momentul perfect.

Acum, după ce-am fost „pe sus” urcând „de jos”, pot spune că Liechtenstein are munți să-i colinzi toată vara fără să te repeți, cu poteci pentru toate gusturile, dar e indicat să verifici în prealabil cum arată traseul, că poate un kilometru continuu de potecă aeriană nu-i pe placul tău.

...citește mai departe ↑