Arosa Trailrun AT33 2026

Arosa trailrun At33

Când găsesc ceva ce-mi place… mai vreau o dată! Și mi-a plăcut prea mult această cursă anul trecut ca să n-o repet și anul acesta. De data asta, vremea a fost MAI bună, traseul s-a văzut și MAI frumos, iar cursa a fost MAI pe sufletul meu, chiar dacă nu am MAI urcat pe podium; doar m-am apropiat de el, fiind prima de 40+ după patru fete de la 20-30 de ani. Am scos chiar și același timp, dar victoria personală e că au lipsit crampele: cred că e primul efort intens de peste 30 km cu picioare libere de cârcei.

Nu știu dacă închei sezonul cu Arosa Trailrun, dar cu siguranță l-a animat pe următorul: vreau curse noi în munți noi, măcar un ultra între 60 și 80 km, cu un același antrenament centrat pe menținere generală. Zilele proaste vin și trec, însă cele bune trebuie să mă găsească pregătită.

...citește mai departe ↑

Engelberg, drumeție în doi de ziua Elveției

Engelberg drumetie in doi

Cum nu ni se întâmplă prea des să rămânem doar noi doi și să petrecem zece ore pe munte, această tură ocupă un loc special. Viața de părinți implică ori trasee scurte ori mers cu rândul, dar uneori reușim să ne aducem aminte cum era pe vremea acelor șapte ani dinainte să apară Miruna.

Am mai fost în Engelberg anul trecut, tot de Ziua Elveției, lucru realizat ulterior după ce am găsit cazare: coincidență sau nu, dacă anul trecut a plouat și n-am văzut mai nimic, anul ăsta poate recuperăm! Zis și făcut, am găsit un traseu de tip circuit care să umple ziua și ne-am pus la drum. De la marmote, morene, ghețari, floricele mii, coborâri lungi și mărșăluit vreo două ore prin ploaie… am avut de toate. Inclusiv febră musculară pe care am dres-o a doua zi la o plimbare prin Lucerna.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 07’26] vacanța de vară, mereu o provocare

vacanta de vara familie Aletsch gletscher

La fel ca în ultimele patru veri, vacanța familiei e impusă de cea școlară elvețiană, care debutează la început de iulie și se termină în august, cinci săptămâni în perioada cea mai instabilă meteorologic. Invariabil, le-am trăit pe toate, de la frig la caniculă, de la secetă la ploi interminabile. Să bifăm „și la munte și la mare” în doar două săptămâni a fost mereu o provocare, adică un ping-pong Elveția-Italia, iar mașina noastră și-a păstrat obiceiul de-a ne face probleme când ne punem la drum lung. Cumva i-am supraviețuit și anul acesta, dar poate reușim ca următoarea vacanță de vară în familie să fie altfel, altcumva, altundeva, altceva.

...citește mai departe ↑

Bernina Gletscher Marathon 2026

Bernina Gletscher Marathon

Anul trecut mi-am împlinit un vis, acela de a traversa ghețari în alergare. Anul acesta am repetat traseul, dar nu și visul. E drept, acum mi-am dorit un timp mai bun, cunoscând detaliile unui traseu nu doar tehnic, dar și la altitudine (de la 1800 la 3000m).

Când am avut primele crampe musculare, la kilometrul zece, mi-am zis că nu e adevărat. Mult prea devreme chiar și pentru mine, cea care n-a avut vreodată cursă lungă fără crampe. Am completat și reparat tot ce a lipsit anul trecut, de la alergările dimineața la hidratare și multe altele, dar s-a găsit altceva care să mă saboteze în stil memorabil. Căci după prima criză am pierdut șirul lor, la fiecare 3-5km diferiți mușchi intrând în grevă. N-am negociat, nu m-am lamentat. Am dat înainte.

Bernina Gletscher Marathon m-a surprins cu un adevăr: eu duc cursele la capăt, sunt prea încăpățânată ca să mă gândesc până și la ideea de abandon. Poate și pentru că sunt o alergătoare care alege mai întâi de toate traseul, muntele, trăirile, amintirile. „Viteza” e opțională, dar cu siguranță, o plăcere.

...citește mai departe ↑

Două prietene prin Alpi – Cabana Albert-Heim și la vale spre Andermatt

Cabana Albert-Heim Hutte hiking ladies

După două ture în cantonul Wallis, ne-am mutat în Uri, dar tot pe partea văii unde zăpadă găsești de pe la 2500m în sus. Când scriu, e deja o săptămână de când valul de căldură a lovit și-n Alpi, însă și despre asta e muntele: adaptare la condițiile existente, pregătire pentru schimbări „din senin” și bucurie pentru ce vezi, ce experimentezi, un Carpe diem conștient. Cu alte cuvinte, când mă văd în poze cu ditamai rucsacul în spate, văd o adolescentă responsabilă (sic!), puțin plecată de-acasă, pusă pe aventuri, dar în același timp realistă și recunoscătoare.

Îmi era dor de o cabană în inima muntelui, de sentimentul pe care adăposturile din munți mi-l dau, de un loc de unde cei mai curajoși merg mai departe, iar ceilalți își promit că într-o zi o vor face și ei. Cum spune prietena mea, un loc unde se nasc planuri. Iar Cabana Albert-Heim ne-a așteptat, dincolo de spectaculoasa amplasare, cu inspirație pentru viitor.

Nu puteam avea o revelație mai potrivită pentru ultima zi. Una în care am făcut și foarte multe poze, n-am mai economisit bateria telefonului. O zi cu așteptări moderate și totuși, ca întotdeauna, s-au găsit momente speciale de pus deoparte.

...citește mai departe ↑