Măcinul – un bătrân primitor cu care nu stau niciodată destul de taină…


După câțiva ani de Tâmpa în spatele casei, am reîntâlnit cu surprindere și apreciere Măcinul. Uitasem cum e acest munte, uitasem cum mă face să mă simt, cât e de stâncos și de sălbatic, câtă poveste a timpului îmi trece prin fața ochilor doar când îi privesc bătrânele roci. Iar după câteva luni de izolare pandemică, uitasem și cum mai e cu prietenii în jurul focului…

Mi le-am reamintit pe toate și amintiri noi, prețioase, s-au pus deoparte. Nopți calde, vânt lăsat să bată-n plete, crâng de poveste cu apusuri pastelate peste Pietrele Mariei, cortul împărțit la trei de data aceasta și lărgimea Dobrogei pe care eu, nesătula de munte, am simțit-o ca pe o terapie cu câmpie, un leac la claustrofobia tacită a rutinei.

...citește mai departe ↑

Lecție de sinceritate pe Sorica: eu nu fac schi de tură, eu urc pe foci și cobor pe pârtii

Titlul spune tot, aș putea să vă scutesc de text. Sau să vă scutiți singuri. Dar o să povestesc această experiență cu care eu sunt împăcată și pe care mă simt datoare să o dau mai departe căci sunt câțiva oameni pe care încercările mele în ale schiului de tură i-a motivat să se apuce. Poate și pentru că nu m-a interesat niciodată să dau bine, să omit părțile nasoale, neputințele, dar am excelat în a mă bucura pentru toate micile victorii. Începătorii motivează și stârnesc spiritul, avansații provoacă invidie și stârnesc tehnica. Așa cum există și nervi când crești un copil, așa există și tot felul de frici în reușitele tale, inclusiv teama (sau mândria) de-a te expune. Cineva undeva va râde de tine, te va judeca, întotdeauna există un priceput arogant care te va atinge unde te doare. Că așa sunt unii oameni, iar când primesc lecții de la propriile experiențe, îmi promit să nu fiu ca ei.

...citește mai departe ↑

Prea puțin pe Piatra Dragoslavelor

De fiecare dată când ajung într-un masiv nou încerc să înțeleg acel munte, să îmi fac o idee de profilul său geografic, dar și de specificul rocilor, al pădurilor, al potecilor. Căci frumoși sunt toți munții, dar fiecare are o particularitate pe care e interesant să o dibuiești, să simți că ai și învățat ceva, nu doar că ți-ai recreat mintea sau că ai făcut mișcare. Iar concluzia mea după această mini drumeție e că habar nu am cum sunt Munții Leaota, iar de neașteptata creastă a unei mici părți din Leaota – Muntelui Prislopului – m-am bucurat prea puțin. Și pe ploaie. Și cărând copilul. Nici măcar nu caut motiv să revin, trebuie.

...citește mai departe ↑

Din nou pe poteci, spectator la maraton

Magura-MPC-13.jpg

Dacă ar fi să țină minte întâmplările auzite din burtă, apoi sigur mi-ar pune o întrebare plină de reproș: ce-o fost cu aplauzele alea?!? Și cel mai probabil m-aș da mare că uite, am sărbătorit intrarea în săptămâna 33 cu o plimbare de 12km pe cărările unui sat de munte taman pe când se scurgeau la vale concurenții Maratonului Pietrei Craiului și nu se poate mamă să nu-i aplauzi, să nu-i incurajezi. Dar mai mult ca sigur îmi va fi știind deja metehnele.

...citește mai departe ↑

Locuri de văzut cu prietenii, Cheile Vârghișului și Tinovul Mohoș

Persani-Chei-Varghis-9339.jpg
De pe la începutul anului am tot vrut să ajung în Cheile Vârghișului, un cotlon interesant al munților Perșani despre care singura-mi impresie e cea lăsată de Măgura Codlei. Cu atât mai mare mi-a fost bucuria să reușim o reuniune pinguinească, nu chiar toți, dar trebuie și motiv de revenire pe lângă traseele restante de acolo, cele câteva ore abia ajungându-ne pentru trei peșteri și cinci punți.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234