[Piatra Craiului] Vâlcelul cu Fereastră

Cu emoții ușoare, bocanci grei și conversații deja uitate, urc pe pajiștea verde spre crestele albe prin inima cărora nu am mai ajuns demult. E prima întâlnire cu Vâlcelul și după atâta vreme cu casca la naftalină, mă întreb dacă mai pot să mă cațăr… din amintiri. Nu că aș fi fost vreodată vreo alpinistă, dar parcă au fost vremuri când ajungeam mai des pe astfel de trasee, când nemarcatele erau o răsplată a experienței montane sau o consecință a prieteniilor potrivite (mai ales!). Acum, m-am simțit ca plecând într-o expediție în familie, patru prieteni pe tărâmul ce ne-a adus împreună, muntele.

...citește mai departe ↑

Noapte în Șaua Strunga

După noaptea petrecută la Refugiul Carol Lehman (Ascuțit), gândul mi-a rămas la refugiile din Bucegi. Și nu era doar gândul meu, prietenii mei buni au acest obicei de-a mai dormi pe sus în timpul săptămânii când sunt prea puțini alți drumeți și rolul refugiului, de-a adăposti oameni în nevoie, nu e afectat. Din Brașov avem timp să urcăm seara după serviciu, iar a doua zi, cu trezire la răsărit, avem timp să revenim la birourile de acasă pentru o nouă zi de muncă. Pare planul perfect dacă și prietenii pot, dacă vremea permite și dacă nu se surpă vreun pod. Ups!

...citește mai departe ↑

Măcinul – un bătrân primitor cu care nu stau niciodată destul de taină…


După câțiva ani de Tâmpa în spatele casei, am reîntâlnit cu surprindere și apreciere Măcinul. Uitasem cum e acest munte, uitasem cum mă face să mă simt, cât e de stâncos și de sălbatic, câtă poveste a timpului îmi trece prin fața ochilor doar când îi privesc bătrânele roci. Iar după câteva luni de izolare pandemică, uitasem și cum mai e cu prietenii în jurul focului…

Mi le-am reamintit pe toate și amintiri noi, prețioase, s-au pus deoparte. Nopți calde, vânt lăsat să bată-n plete, crâng de poveste cu apusuri pastelate peste Pietrele Mariei, cortul împărțit la trei de data aceasta și lărgimea Dobrogei pe care eu, nesătula de munte, am simțit-o ca pe o terapie cu câmpie, un leac la claustrofobia tacită a rutinei.

...citește mai departe ↑

Lecție de sinceritate pe Sorica: eu nu fac schi de tură, eu urc pe foci și cobor pe pârtii

Titlul spune tot, aș putea să vă scutesc de text. Sau să vă scutiți singuri. Dar o să povestesc această experiență cu care eu sunt împăcată și pe care mă simt datoare să o dau mai departe căci sunt câțiva oameni pe care încercările mele în ale schiului de tură i-a motivat să se apuce. Poate și pentru că nu m-a interesat niciodată să dau bine, să omit părțile nasoale, neputințele, dar am excelat în a mă bucura pentru toate micile victorii. Începătorii motivează și stârnesc spiritul, avansații provoacă invidie și stârnesc tehnica. Așa cum există și nervi când crești un copil, așa există și tot felul de frici în reușitele tale, inclusiv teama (sau mândria) de-a te expune. Cineva undeva va râde de tine, te va judeca, întotdeauna există un priceput arogant care te va atinge unde te doare. Că așa sunt unii oameni, iar când primesc lecții de la propriile experiențe, îmi promit să nu fiu ca ei.

...citește mai departe ↑

Prea puțin pe Piatra Dragoslavelor

De fiecare dată când ajung într-un masiv nou încerc să înțeleg acel munte, să îmi fac o idee de profilul său geografic, dar și de specificul rocilor, al pădurilor, al potecilor. Căci frumoși sunt toți munții, dar fiecare are o particularitate pe care e interesant să o dibuiești, să simți că ai și învățat ceva, nu doar că ți-ai recreat mintea sau că ai făcut mișcare. Iar concluzia mea după această mini drumeție e că habar nu am cum sunt Munții Leaota, iar de neașteptata creastă a unei mici părți din Leaota – Muntelui Prislopului – m-am bucurat prea puțin. Și pe ploaie. Și cărând copilul. Nici măcar nu caut motiv să revin, trebuie.

...citește mai departe ↑

Din nou pe poteci, spectator la maraton

Magura-MPC-13.jpg

Dacă ar fi să țină minte întâmplările auzite din burtă, apoi sigur mi-ar pune o întrebare plină de reproș: ce-o fost cu aplauzele alea?!? Și cel mai probabil m-aș da mare că uite, am sărbătorit intrarea în săptămâna 33 cu o plimbare de 12km pe cărările unui sat de munte taman pe când se scurgeau la vale concurenții Maratonului Pietrei Craiului și nu se poate mamă să nu-i aplauzi, să nu-i incurajezi. Dar mai mult ca sigur îmi va fi știind deja metehnele.

...citește mai departe ↑

Pagina 12345