Făgăraș, drumeția anului: noapte la Cațaveiu, prânz pe Dara, baie de soare și spectacol de nori

drumetie in Fagaras pe Dara

Vârful Dara era pe lista marilor restanțe în ce privește drumețiile mele în Carpați. Nu am fost niciodată adepta ajunsului pe toate vârfurile de peste 2500m, dar sunt câteva piscuri unde vreau să calc în această viață, printre care Lespezi și Parângul Mare de exemplu, însă nu vreau doar să urc acolo sus, aș putea-o face în alergare, nu?, ci alături de oameni dragi și, mai ales, pe îndelete.

...citește mai departe ↑

Când prin Baiului poteca e deschisă de ciute și cerbi

Urcam pe Clăbucetul Taurului la final de zi cu speranța că apusul va răspândi măcar pentru o secundă o lumină caldă înspre noi – noi, vânătorii de secunde memorabile. Soarele se topise ca o minge albă, mată, în plafonul gri ce înghițea nemilos aproape tot cerul lăsând doar nordului câteva fâșii pastelate de galben, roz și albastru turcoaz, neverosimilă culoare, și totuși!

Bucegii erau mult mai impozanți acum în alb și negru și nenumărate nuanțe de gri, ca un rege bătrân pe care norul străveziu ca un voal tot încerca să îi acopere umerii, dar care mai apoi s-a transformat în plapumă și sub vizuala greutate a strivit platoul până pe marginile abruptului prahovean, delimitând astfel muntele de cerneala petrol a cerului.

Pe vârful nostru bătea vântul, flutura în ritm înghețat tricolorul, am regizat câteva poze în grabă căci aveam sentimentul că muntele se va închide în urma noastră. Ziua se încheia fără ca vreo lumină caldă să mai răzbească spre culmile Baiului și totuși minutele apusului fără de soare s-au cuibărit recunoscător în memorie.

...citește mai departe ↑

O să-mi fie dor de colegi

Ieri a fost ultima zi la serviciu. În martie aș fi împlinit patru ani într-o firmă în care am ajuns într-un moment delicat al vieții mele, când abia mă adunam și mă reclădeam și am avut norocul de a da peste oameni care m-au primit cu drag și unde mi-am făcut foarte repede prieteni.

Ieri am plecat cu ființa întreagă, ca un om cât se poate de împlinit, cu gândul că m-am reclădit în acești ani și sub influența și suportul primit la locul de muncă și oare câți pot spune și simți asta.

Ieri am început plecarea în ritm domol, apoi tot mai alert, ca la final să-mi doresc să fug, să nu mă las copleșită de emoțiile tot mai crescânde ale ultimului mail trimis, ale ultimelor saluturi, a ultimei îmbrățisări… Am ieșit afară și-am tras adânc aer rece în piept peste căldura ce mă înăbușea și n-am privit înapoi și n-am știut decât cum să pășesc mai repede.

...citește mai departe ↑

Prieteni dragi


Întârzieri, aglomerație, din ce în ce mai multă română în jur, tot mai multă noapte, tot mai multe glasuri prinse în iureșul entuziasmului și-al nerăbdării – o ultimă ușă ne mai despărțea de o altă mulțime – cea a oamenilor dragi care ne așteaptă. Întâlnirea cu Andrei, retrăită de mii de ori în tot atâtea scenarii era acum reală… Și cum mă conducea spre ieșirea din aeroport, tot insista să merg drept în față unde doar prin geam și eventual plutind peste niște scări puteam trece. Și-atunci, i-am zărit!

...citește mai departe ↑

Pagina 1234