Acesta e un blog, dar eu uit că sunt blogger

Multe dintre gândurile ce mă preocupă s-ar putea transforma în articole de blog, dar le scriu în minte, le cântăresc și mi se par prea puțin. Dacă nu e ceva lung, consistent, dacă nu simt că acopăr tot subiectul, nu e de-ajuns! Acesta e un blog, doar un blog, iar eu am pretenții prea mari!
Îmi e dor de vremurile când facebook-ul era încă departe peste mări și țări (ale internetului), iar eu postam două rânduri și o fotografie și simțeam că-mi eliberez sufletul sau mintea de ceva ce trebuia fi scris. Și se simțea atât de bine!

Poate că scutesc serverele de maculatură postând pe facebook unde totul dispare, poate că lipsa timpului și a inspirației nu sunt scuze, ci realități, poate că sunt un blogger, un povestitor (mi-am pierdut speranța să mai fiu un romancier) și ar trebui să scriu mai des amintindu-mi de ce o fac: pentru mine! Dar și pentru voi căci de cauți ceva pe google, tot pe un site sau pe un blog ajungi, rareori pe fb unde oamenii oscilează între public și privat, între a transmite informație sau doar a etala momente.

Dar hai mai bine să trec la ce s-a mai întâmplat.

❤️

Cristina, nepoata mea, s-a întors ACASĂ, SĂNĂTOASĂ, după trei ani departe de țară (din păcate și pandemia a contribuit la asta…). S-a tratat de leucemie la Roma după reîntoarcerea bolii, acolo unde doctorii au pornit la drum cu încredere, nu ca ai noștri care nu i-au dat nicio șansă cu pesimismul lor mioritic în care se complac că n-au de niciunele în loc să ceară (oricui! oamenilor, ong-urilor, asociațiilor, BOR-ului – așa cum Spitalul Bambino Gesu e patronat de Papa și salvează copiii Europei…).

Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați donat, v-ați implicat, ați transmis un gând bun! N-a fost în van, trebuie să avem mereu deschiderea de a ajuta și speranța că putem face o schimbare cu un efort oricât de mic.

⛰️ 🧗‍♀️ 🏕️

După mulți ani (șase, mai exact) am avut primul concediu în afara țării. Voi publica un articol despre asta, de fapt am scris deja sub formă de jurnal dar mă știți, trebuie să-l bibilesc și să adaug poze, iar motivul principal e că am parcurs și eu o primă via ferrata în viața asta și am fost în Alpi vara (nu doar iarna la schi). Nouă zile pe drumuri fără să postez pe fb, tocmai eu (sic!).

👨‍⚕️ 💎

Acum 25 de ani am călcat sărit într-o sticlă și după o lună mi-a fost scos un ciob de 1.5cm cu mențiunea că e posibil să rămână cioburi mai mici. Și a rămas cel puțin unul pe care l-am operat zilele acestea, ciobul din talpa dreaptă reactivându-se încă de anul trecut, dar culminând cu primăvara lui 2021 de când tot încearcă să-și croiască drum spre exterior. Ecuația „el vrea să iasă + eu calc pe el = auci!” s-a rezolvat (sper!) cu bisturiul, iar povestea o voi scrie când voi face proba: o coborâre în mers și una în alergare fără să mă înțepe nimic.

🏃🏻‍♀️ 🌦️

Legat de alergare, evident că statul pe tușă accentuează lipsa. În articolul scris pentru cei de la BlueBear.ro (o inițiativă românească pe care o susțin) – Aleg să alerg în orice anotimp – am uitat să menționez tocmai motivația supremă: să alergi și pentru zilele când nu o poți face…

Cum sunt încrisă la două concursuri de alergare montană, unul de 38km și altul de 48km, iar antrenamentul șchioapătă, optimismul e palid și asumat. Noroc că vremea asta cu potoape și caniculă ajută la găsit scuze.

🌸

Revenind la blog, am primit un email cum că fac parte din cei 24 bloggeri de călătorii care te vor inspira în 2021. Nu consider că sunt așa un blogger activ și plimbăreț, dar mă salvează colecția de Flori pe culori pe care o accesează foarte multă lume, drumeți, alergători, fotografi, turiști, iubitori de natură de orice vârstă și preocupare.

Acest lucru mă motivează să o măresc (chiar am reușit să fotografiez specii noi în acest sezon) și să mai lucrez la acuratețea denumirilor oficiale, cele în latină (să nu credeți că botanica e știință exactă când natura produce atâta unicitate – din fericire!).

✍🏻

Îmi propun să scriu mai des și fără așteptări, să-mi fac timp din acele 24 de ore care rămân la fel când activitățile se înmulțesc…
Vă apreciez foarte tare pe cei care lăsați și comentarii și vreau dinadins să știți asta. Hm, n-am mai folosit de mult acest cuvânt, dinadins. Scrisul frunzărește vocabularul, încercați 🙂

Până la următoarea învrednicire, mă găsiți pe pagina de facebook unde mă apucă – ironic – inspirația (sau nevoia de destăinuire, de a fi ascultată de cei asemeni mie…). Iată ultimul text scris în sunetele furtunii de iulie și privind Muchia Kermen a Postăvarului în timp ce lucrez:

Cetățile munților sunt pentru împărați fără coroană, pentru prințese fără trenă, pentru zâne fără baghetă, pentru străjeri fără suliță.
Pentru cei care intră curajoși fără să braveze.
Pentru cei care ies victorioși fără să cucerească.
Undeva, în Carpați.
Cândva, în 2021.