Acesta e un blog, dar eu uit că sunt blogger. Ce s-a mai întâmplat în ultima vreme

Multe dintre gândurile ce mă preocupă s-ar putea transforma în articole de blog, dar le scriu în minte, le cântăresc și mi se par prea puțin. Dacă nu e ceva lung, consistent, dacă nu simt că acopăr tot subiectul, nu e de-ajuns! Acesta e un blog, doar un blog, iar eu am pretenții prea mari!
Îmi e dor de vremurile când facebook-ul era încă departe peste mări și țări (ale internetului), iar eu postam două rânduri și o fotografie și simțeam că-mi eliberez sufletul sau mintea de ceva ce trebuia fi scris. Și se simțea atât de bine!

...citește mai departe ↑

29 februarie, să scriu ceva pe 29 februarie


În ianuarie am publicat cinci articole pe blog (multe pentru tendința ultimilor ani), luna aceasta e primul și ultimul. De câteva zile mă plănuiește ceva, dar sunt leneșă și amân: să scriu de dragul de a scrie (blogul acesta dosit e locul perfect!), dar să scriu organizat la o scandență fixă, să-mi recuperez exercițiul. În februarie am alergat 72km, nu minim 100 cum alt plan dorea de la mine. În ultima zi a unei luni care va dispărea rapid din memorie am ales să scriu pe blog în loc să recuperez 28km în alergare. Am ales o terapie în locul celeilalte terapii.

...citește mai departe ↑

Arc peste timp și blog

În toamna aceasta se vor împlini unsprezece ani de când am acest blog, de când am simțit nevoia să am un loc al meu unde să scriu, un loc-cafenea, unde nu ești chiar singur ca între patru pereți cu o foaie albă în față. Mai întâi blogul a fost anonim și discret, apoi m-am scos la înaintare și mi-am asumat anumite păreri și povești, iar de o vreme rețeaua socială pe care nu mă omor cu promovatul, lasă blogul într-un colț discret ce începe să-mi placă tot mai mult: oare pot din nou să scriu ce-mi trece prin suflet?!?

...citește mai departe ↑

N-am abandonat blogul

Postavaru-Crucuru-390.jpg

Mă uit zilnic la el, cu ochii minții sau cu cei căprui, scriu și descriu de parcă aș coase și descoase, iar la final pânza rămâne albă, însă uzată, muncită. Așa se uzează și cuvintele, ideile, scopurile. Ca atunci când povestești tuturor o întâmplare și după foarte multe versiuni, mai scurte sau mai detaliate, dispare cu totul nevoia de împărtășire sau rămâne una mecanică, fără vervă.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] miop

o fereastra zidita

Scriu (pe acest blog) și mă folosesc de fotografie de peste șapte ani. În timp ce lumea din jurul meu a evoluat și și-a atârnat de gât aparate ori mari ori grele, eu am rămas prinsă în aceeași goană: să prind povestea. Câteodată îmi spun că am o atitudine rudimentară, naivă, dar îmi reamintesc repede că n-aș putea fi altfel. Îmi urmăresc și eu evoluția, dar nu în ale tehnicii, ci în ale poveștii și uneori constat cu regret că miopia ochilor s-a transmis și la minte: știu că acel ceva e acolo, dar nu-l mai disting cu perechea curentă de ochelari.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] în care nu vând nimic

Frustrarea mea în mai puține cuvinte: cei care chiar știu și au experiență se retrag în fața celor care se pricep mai puțin la fapte, dar mai bine la marketing. Așa cum eu mă simt inhibată de superficialitatea unora, cu siguranță alții mai evoluați se simt inhibați de superficialitatea mea, iar în final, cei mai slab pregătiți vor fi cei vizibili. Și mai de puțin folos.

...citește mai departe ↑

Pagina 123