Amintiri din copilărie. Mamaia

Paşi pe etamină

Camera era foarte scundă. Stăteam în pat, la geam, pe un tron făcut din plapumă. Dacă mă urcam pe el ajungeam la tavan. Tavanul era umed de la aburi. Era iarnă, ştergeam geamul cu mânecile ca să pot vedea afară. Lumina intra puţină, becul era stins că era ziuă. Mamaia fierbea trei căldări mari pe plită: mămăligă, ciorbă pentru noi şi mâncare pentru porci. Am terminat de cusut rândul şi i l-am arătat, dar m-a pus să încep altul. Tot de cruciuliţe.
– Coase azi că nu e sărbătoare, ‘om sta duminică!

Coroana

Premierea de la sfârşitul clasei a treia îmi dădea emoţii uriaşe. Învăţasem O scrisoare de la Muselim-Selo şi nu voiam să ratez vreun vers. Ştiam că va fi gălăgie şi îmi propusesem să recit cât mă ţine gura de tare. Mamaie a tăiat un braţ de trandafiri din grădină, mici şi roşii. Eu i-am adus margaretele. Mi-a făcut o coroniţă imensă, abia am cărat-o până la şcoală.
Când cei din sală au băgat de seamă ce lungă-i poezia m-au aplaudat îndelung.
Copiii au râs de coroana mea că nu-mi intra pe cap…

Spaima

Porumbul era de o palmă. Rândurile erau tare lungi, soarele ne ardea. Era prima vară când mă luaseră şi pe mine la prăşit. Când vecinul a strigat că mamaiei îi e rău, mi-a tresărit inima. Am fugit acasă de-a dreptul peste câmp. În urma mea frate-miu şi tata alergau şi ei, dar eu voiam să ajung prima. Din trei paşi uriaşi am sărit pârâul. Ei au ocolit pe pod. Astfaltul mi-a ars tălpile goale o secundă. Am auzit poarta izbită când ajunsesem deja lângă ea. Mă aştepta pe un scaun, la umbră. Absentă.

_____________________________
p.s. PA-urile merg către Călin Hera şi etapa II a concursului AutoPArtret.

update: le puteti vota AICI dupa ce ar fi indicat sa cititi si restul pa-urilor inscrise in concurs (tip: sunt faine!)