25 de ani cu un ciob în talpă

Sunt conștientă că această postare va atrage mulți curioși, dar, mai ales, pe ghinioniștii care rămân cu astfel de „amintiri” aproape neverosimile. Scriu pentru că există puține astfel de mărturii pe internet, am tot căutat într-o vreme orice de care să mă agăț, dar și pentru că e o „etapă din viață” cum recent mi-a spus cineva, o etapă care (sper) s-a încheiat. Mai am un motiv, acela de a insista pe faptul că nu ești nebun sau închipuit când spui că e ceva acolo.

...citește mai departe ↑

Autobiografică

Am cântat pe deal cât mă ținea gura,
pe sub rară de salcâm și albă de plută,
spinilor de pe rugi am cântat
și crăpăturilor pământului,
potecilor de nisip, malurilor de humă,
satului ce rămânea în urmă.

...citește mai departe ↑

Pe când se cânta pe dealuri

Când eram mică sau încă mică (dacă merg cu anii până spre 18) obișnuiam să cânt pe dealuri. Și nu doar pe dealuri, începeam mai de jos de pe când urcam, de cum închideam și ultima poartă de la grădină și credeți-mă, grădinile din Gorj au o mulțime de porți. O parte din vecini au zis sigur că nu-s pe treaba mea, de fapt, prin glasul mamaiei aflam și mentalitatea generală: unde-i minte și prostie, prea multă matematică strică, când ‘om muri are cin’ ne jeli…

...citește mai departe ↑

Amintire de toamnă

Am râs atunci cum râd copiii
(singuri, alergând de-a dreptul
fără de ocol,
când abia-și trag cu două mâini
o cizmă din nămol),
am râs atunci cum râd copiii
și cum oamenii mari n-o mai fac –
ei doar poartă la cizmă un număr exact.

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Prânzu-al mic

Și mi-am amintit una dintre diminețile obișnuite când aveam vreo trei-patru ani și mergeam cu tataia cu vacile căci eram prea mică să merg singură sau să rămân prin curte de capul meu. De parcă aș fi vrut vreodată să rămân acasă când era vorba de dealuri??! Cât mamaia mulgea vaca, eu și tataia mâncam câte ceva, șuncă cu ceapă și pâine neagră fiind meniul obișnuit. Nemaipomenit de bune și n-o spun din pricină că amintirile se îndulcesc cu timpul ci pentru că în viața aceea simplă de la țară nu prea aveai cu ce compara bunătățurile și le apreciai cum se cuvine pe cele pe care le aveai dinainte pe masă.

Și tataia avea un obicei nemaipomenit când era vorba să mergem cu vacile: pregătea un pachețel, învelea o felie de șuncă și pâinea la un loc într-o jumătate de foaie de ziar și le îndesa împreună cu ceapa în buzunarul de la haină. Mamaia însă, ne prindea în fapt și parcă și acum o aud:

dealuri gorjene, Tehomir

...citește mai departe ↑

Pagina 123