Satul muzeu Ciocănești, Muzeul Rădăcinilor, Cimitirul Vesel sau Despre omul creator și urmașii săi

Ciocanesti-muzeu-0943.jpg

Călătoria lunii septembrie prin nordul țării a continuat într-un mod neprogramat, ajutate fiind și de ploaia ce avea să ne ocupe două zile din cele șapte de concediu. În drumul spre satul maramureșean Săpânța aveam să descoperim cu încântare și răbdare lumea necunoscută a artei populare bucovinene. Totodată, realitatea satului românesc ne-a tot adus în minte proverbul „Omul sfințește locul”, la care aș adăuga: „locului sființit… urmași îi trebuie”.

...citește mai departe ↑

Primeniri de Paști

– Dar’acu Sile, te găsî țâgara cu noaptea’n cap!
– Mă găsî! Și ce vrei tu Lenă, n-ai treabă?
– B’am. Și ai și dumneata! Nu zâsărăm că azi facem curat în pârdalnica asta de casă?
– Pârdalnic îi la mumă-ta la deal, aici unde-am pus eu cărămidă pe cărămidă și-am cărat cu spatele bârne și-am bătut căpriorii pe potopu’ ăla de se crucea mumă-ta Marița că nu mă trăznește, ici nu-i pârdalnic! Îi casă de om!
– Păi dacă-i casă de om, atunci haida, lasă țâgara!
– Nu vezi muiere că nici lumină nu dădu ‘Mnezău, de-abia cântă cucoșul ăl pestriț, lua-i-aș gâtu…
– Păi și noi așteptăm să dea, ia zi?!?

...citește mai departe ↑

Halloween-ul sau nevoia de groază

Halloween-omul-spanzurat_w

Îmi amintesc cu drag de groaza cu care în copilărie povesteam seara la culcare despre strigoi și diavoli. Cel mai bun era ăla care înflorea povestea cu elemente noi, care inventa mai multe aventuri în cimitir decât numărul crucilor și care sădea frica suficient cât să se producă un soi de adrenalină și dependență. De unde veneau poveștile? Nu din cărți, nu din trei surse, ci din nevoia de groază, de a stăpâni groaza prin crearea ei. Dacă știi că poți fabrica groază, atunci toate chestiile care te îngrozesc devin mai puțin reale (cel puțin când ești copil).

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Prânzu-al mic

casa gorjana Tehomir prispa

Și mi-am amintit una dintre diminețile obișnuite când aveam vreo trei-patru ani și mergeam cu tataia cu vacile căci eram prea mică să merg singură sau să rămân prin curte de capul meu. De parcă aș fi vrut vreodată să rămân acasă când era vorba de dealuri??! Cât mamaia mulgea vaca, eu și tataia mâncam câte ceva, șuncă cu ceapă și pâine neagră fiind meniul obișnuit. Nemaipomenit de bune și n-o spun din pricină că amintirile se îndulcesc cu timpul ci pentru că în viața aceea simplă de la țară nu prea aveai cu ce compara bunătățurile și le apreciai cum se cuvine pe cele pe care le aveai dinainte pe masă.

Și tataia avea un obicei nemaipomenit când era vorba să mergem cu vacile: pregătea un pachețel, învelea o felie de șuncă și pâinea la un loc într-o jumătate de foaie de ziar și le îndesa împreună cu ceapa în buzunarul de la haină. Mamaia însă, ne prindea în fapt și parcă și acum o aud:

...citește mai departe ↑

Iarnă.Timp.Tehomir

un sat romanesc - Tehomir, Gorj
Următoarele fotografii traversează curtea unei case de ţară, iar, în final, casa e privită de departe, dinspre cimitir. E iarnă, satul e alb, adultul cu aparat foto venit de la oraş retrăieşte pentru o clipă momentele fericite ale copilăriei sale. Dinspre viață înspre moarte e doar o chestiune de perspectivă și nu e nimic ciudat în faptul că vederea dintre cimitir e cea mai cuprinzătoare…

...citește mai departe ↑

Pagina 1234