sau Cum am dat muntele pe-o piatră
Când am plecat noi în concediu planul făcut suna cam așa: munte – balene – munte – spre casă. După primul munte (n-am scris încă, dar urmează) și balene și având în mâini pliantele luate de la punctele de informare turistică de pe traseu, Andrei a pus ochii pe Piatra Percé (în perechea bilingvă: Percé Rock – Rocher Percé). Muntele unde trebuia să mergem având drept vedetă al doilea vârf din Quebec (doar 1200+ metri, nu vă imaginați vreun doi-miar măcar) a pălit brusc în fața unei pietre solitare ce iese din mare și care bonus, mai are și-o gaură fotogenică. Și oricât mă știți de dornică de munte, în concediul ăsta m-am lăsat în voia drumului, iar drumul a devenit o destinație în sine.
Verdict: cu toată viteza înainte, Percéeee!
dacă ignorați piatra din apă obțineți imaginea clasică a vacanței noastre ce ne-a însoțit câteva zile de-a rândul
Hotărând să vedem Piatra Percé am făcut de fapt un tur al Peninsulei Gaspé (Gaspésie, ”sfârșitul pământului” în limba băștinașilor mikmaq), suprapunând vacanța noastră peste un itinerariu turistic binecunoscut și deloc supraevaluat căci zona este una dintre cele mai frumoase din Canada, iar peisajul maritim amestecat cu atmosfera pitorească a așezărilor omenești (deloc aglomerate, mai deloc comerciale) ne-au dăruit câteva zile foarte faine și niște amintiri inedite.
Peninsula Gaspe este o zona muntoasa, salbatica strajuita de apele estuarului St-Laurent la nord si de ale golfului in rest
Mare lucru n-ar mai fi de spus, iar piatra n-ai cum s-o ratezi că e acolo în apă și se vede de pe șosea, parcarea e mai greu de dibuit având în vedere că sunt multe parcări particulare ale restaurantelor sau motelurilor. Cu toate astea parcarea municipală te salută dintr-un indicator albastru și oferă multe locuri gratis ca orice primărie care se respectă.
Dintre cifre: 1km lungime, 90m lățime, 88m înălțime, iar bolta are și ea 20m înălțime. Pe platou se vede o fâșie verde, ademenitoare, dar stânca ar fi atât de friabilă încât nu se poate urca (la alpinism mă refer).
frigut, apa rece, dar curand sentimentul de exploare avea sa aduca si ceva caldura
Plimbarea pe faleza golfului a fost faină cu toate că vântul un pic cam brutal mă plesnea peste față cu propriile șuvițe de păr. Plaja înseamnă mai mult pietre și pietriș, e aproape imposibil să mergi desculț, însă bogăția algelor, a melcilor, a scoicilor compensează: e ca și cum ai explora adâncul fără să te scufunzi. E totodată și prima plajă unde am găsit un panou cu ”nu luați scoici”, motivele fiind multe și cred că mai degrabă au legătură cu sănătatea și microbii decât cu faptul că rămâne plaja fără. Eu mi-am luat însă în altă zi o pietricică verde drept suvenir de la tovarășul nostru de călătorie: fluviul St-Laurent.
pe pietrele jumatate iesite din apa universul maritim trăieste mai departe
printre pietre si alge (care nu put daca va intrebati)
pentru prieteni
o adevarata expozitie de culori, forme si texturi
intr-un moment in care mareea permite mersul la piatra
probabil una dintre croazierele la insula Bonaventure unde este si o rezervatie de pasari (asta e din seria: multe am vazut, multe au ramas de vazut)
nu se putea fara 🙂
Ce-ar mai fi de zis? Localitatea Percé e buricul Peninsulei, e cea mai turistică și mai animată localitate, iar dacă trebuia să fie un rai al magazinelor de suveniruri, aici e! Am luat câte ceva și am reușit cu greu să scap de tentațiilor de tot felul – or fi fost și multe chestii made in China printre cele de Canada lucrate manual și local, dar specificul tradițional e de netăgăduit. Am ajuns la concluzia că deși nu sunt fană a magazinelor de suveniruri, pot fi unele prin care să mă plimb ca prin muzeu/expoziție.
Unul dintre magazine – o ditamai casa cu demisol, parter si etaj
nu-mi place sa ”risc”, dar tot am imortalizat un crampei din magazin
Pentru final am păstrat o stare. Unele călătorii, unele locuri, unele momente sunt pentru a fi trăite în doi. Cu toate astea bucuria pe care ți-o dă o gașcă veritabilă de prieteni e inegalabilă cu atât mai mult cu cât prietenia s-a sedimentat în timp, a fost periată de aventuri sau mărturisită la povești în jurul unui foc sau al unei sticle. Străinătatea văzută din postura depărtării fizice de toți ai tăi (prieteni și rude) e un loc pentru doi, prea rar pentru mai mulți. Te iei de mână cu omul de lângă tine și atât, cu el râzi, lui îi povestești, dar nevoia de grup va rămâne mai ales după ce ai cunoscut apartenența. Grupul tău va crește temporar când vor apărea copiii poate, dar la final rămâi doar tu cu omul de lângă tine pe un ponton, sprijiniți unul de altul privind o piatră ce în 14.000 de ani n-o să mai fie. Și asta nu se întâmplă doar în străinătate, ci aproape oriunde în lume. Bătrânețea duce inevitabil la aceiași doi cu care a început totul. Dar modul cum ți-ai trăit viața, mai palpitant, mai vesel, mai natural, alături de prieteni schimbă totul.
vreau sa ti zic ca niciodata, dar niciodata, nu m-a tentat Canada. insa zilele astea, din cauza sau datorita tie :D, incepe sa-mi placa. iar locul asta e fix pe gustul meu, parca s niste imagini de pe aici de prin Sussex, sau poate de prin Bretania
Eu m-am gandit ca inafara de Stancosi (aia de sunt 5000 km mai la vest) si Niagara n-am ce sa vad mai acatari pe-aici.
Gaspesie e oricum un loc aparte si e drept ca odata ce intri in inima continentului se revine la peisajul clasic: padure-lac-padure
Foarte fain loc si foarte reusite fotografiile. Cea cu soseaua ce serpuieste pe malul marii este de-a dreptul geniala! Am stat mult s-o privesc si parca nu-mi puteam dezlipi ochii de ea.
Miky are dreptate, astfel de plaje stancoase sunt aici in Normandia-Bretania, cea mai cunoscuta si celebra fiind cea de la Etretat (tot o piatra scobita). Si tot pe acolo am vazut si suveniruri asemanatoare cu ce observ in poza ta: faruri, vapoare etc. Sunt simpatice, mi-au placut…
Insa cel mai tare mi-a placut finalul articolului. Asa este, uneori strainatatea e un loc doar pentru doi. Sincera sa fiu, eu cu omul de langa mine rad, cu el plang, cu el povestesc, cu el impart totul. El imi este si sot si prieten si confident si… tot. Bine poate chiar asa ar trebui sa fie, dar in cazul nostru si circumstantele, departatea de familie, prieteni, au dus la asta.
Asa am mers in mare parte din conturul Peninsulei Gaspe, cu fluviul-mare de-o parte si cu localitatile pitoresti pe de alta. Mi-a parut tare rau cand s-a terminat turul, as mai merge o data.
Legat de asemanarile de peisaj voi stiti mai bine si o sa stiti si mai bine atunci voi publica o postare dedicata doar drumului.
In excursia noastra, dar si in general pe la munte, cel mai adesea am vazut cupluri singure, cele tinere insotite si de copii uneori. Doi cate doi peste tot. Poti sa crezi ca-i mai romantic asa, insa si romantismul asta mai trebuie alternat. Cert e ca e foarte greu sa te muti intr-o alta tara la 30 de ani si sa-ti faci prieteni adevarati. Da, poti avea numerosi cunoscuti insa e o mare diferenta.
Da, asa este, de la o anumita varsta iti faci prieteni mai greu. Cunostintele pot fi numeroase, insa prietenii adevarati… mai rari.
Ai mare dreptate in final.
Am impresia că mi-ai făcut poftă pentru viitorul concediu 🙂
Am „crescut” Canada in ochii prietenilor/cunoscutilor 🙂
Cred că toți cei care te citim suntem un pic canadieni acum. 🙂
Canadienii sunt si ei un pic romani, Dunia. Ei sunt un pic din fiecare natie pe care o absorb.
Da, sunt cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut vara asta și vara asta am văzut multe, parcă lumea a făcut intrecere la cele mai faine poze de vacanta. Fotografia nr. 2 sper că e asezată la loc de cinste pe ecranul calculatorului tau, da? 🙂 Splendid loc, SPLENDID, iar povestea este minunată :*