meet the sun
Fizic, dar și sufletește, nu pot asemăna nimic unei drumeții montane. Esența e urcușul, fără el nu simți că e munte, fără greul lui nu e munte, fără apogeul lui nu e munte, iar eu fără urcuș nu simt că îmi pun cu adevărat în mișcare un trup parcă deprins dintotdeauna cu urcatul. Cu alte cuvinte, măcar din când în când trebuie să-mi iau doza aceasta de la deal pe care mintea și trupul o cer în egală măsură.
noiembrie 2013, Mont-Chauve pe traseul Ruisseau-David, 10km, 3 ore
Cum în Quebec orice munte, muntișor, deal, delușor, orice ridicătură din câmpie, orice gâlmă cât de cât are în nume prefixul „mont-”, turele noastre în căutarea munților stau destul de frustrant tocmai la capitolul… munte. Chiar și așa nevoia de a urca ne-a mai scos încă o dată din casă transformându-se în nevoia de mișcare, de natură, de evadare din oraș, de… altceva.
Pentru că nu mai ieșisem de mult cu bicicleta (alături de Andrei), pentru că zilele frumoase de toamnă sunt numărate, dar și pentru că locuim aproape de una dintre rutele cicliste renumite ale Quebec-ului, am pus la cale o duminică pe două roți și niște kilometri, nu puțini, ce aveau să ne adauge noi impresii despre Canada. Am avut și un mare of, acela de a fi nu prezentă la protestul pentru Roșia Montană…
Sunt puțin ironică folosind apelativul ”prinț”, dar asta pentru că de când sunt în Canada, de fiecare dată când rostesc cuvântul munte mi se dau replici ce conțin invariabil Mont-Tremblant. Aproape că nu există quebecos (nativ sau doar în acte) care să nu fi fost în Parcul Natural Mont-Tremblant, o regiune montană cu înălțimi ce nu depășesc 800m de-mi vine să-i spun: ”înălțimea ta, munții adevărați încep acolo unde tu te cam termini…” Acum nu-i vina lui că am cunoscut Carpații.
Pe zile și pe link-uri, o postare menită să organizeze puțin.
Acum o lună, proaspăt întoarsă din concediu, am scris la cald impresiile unui drum făcut în voia sa și apoi m-am urnit cu greu să scriu mai departe. Am avut impulsul egoist (egoist pentru că l-am conștientizat așa) de a nu fi blogger, de a păstra pentru mine trăirile.
A fost o săptămână minunată aceea și uitându-mă în urmă cele mai faine concedii ale mele au durat puțin, amintesc cu mult drag Bike-Concediul prin Banat de anul trecut de doar șapte zile, dar toate una și una!