iată-ne: față în față, privind în gol, ar putea foarte bine să ne mute cineva ca pe două manechine de plastic să ne asemuiască din haine să ne apropie din decor ca să rămânem aceiași îmi spui ce bine că ne-am cunoscut, în timp ce clipesc milimetric pe sfoara prezentului și tot nu reușesc să fiu aici și acum abia când se lasă întunericul ne împreunăm pe o traiectorie unde palmele nu trec una pe lângă alta poate că totuși ne-a mai rămas un simț ți-aș deschide ochii pentru asta, dar încep să-ți povestesc o altă viață și redevenim singuri