Is typing…

iată-ne: față în față, privind în gol,
ar putea foarte bine să ne mute cineva
ca pe două manechine de plastic
să ne asemuiască din haine
să ne apropie din decor
ca să rămânem aceiași

îmi spui ce bine că ne-am cunoscut,
în timp ce clipesc milimetric pe sfoara prezentului
și tot nu reușesc să fiu aici și acum

abia când se lasă întunericul
ne împreunăm pe o traiectorie
unde palmele nu trec una pe lângă alta

poate că totuși ne-a mai rămas un simț

ți-aș deschide ochii pentru asta,
dar încep să-ți povestesc o altă viață
și redevenim singuri

...citește mai departe ↑

Visul mi-a păstrat bocancii

Piatra-Craiului-Nordica-6831.jpg

Ți-ai pus haina pe post de pernă, te-ai descălțat calm. Te-ai întins pe patul de crengi, întors spre centrul lui, spre mine, eu doar m-am așezat pe margine, ca un om ostenit. Brusc, eram într-o cămașă de noapte, cum se dormea pe vremuri, țesută și cu câteva râuri cusute la manșetă și la gât.
Visul mi-a păstrat bocancii.
M-am întins cu fața în sus. Te simțeam, îți auzeam privirea călcându-mi pe gene, pe sprânceana stângă, pe pielea arsă a obrazului, coborând până în desimea părului răsfirat de vis, urcând pe tâmplă și fixându-se pe irisul meu încremenit în gol, spre cer.

...citește mai departe ↑

pot să?

pot să iubesc
o taină că iubesc?
pe acoperișul tainei să iubesc,
peste streșini să curg
în stropi mari ca râuri mici
prin fața ochilor ca un veșmânt să-ți curg.

pot să iubesc
o taină că iubesc?
cum nu te văd și nu te aud
cum nu te simt și nu te ascund
cum nu ești și încă mai ești
cum sunt și mai sunt.

...citește mai departe ↑

Omul de ceară

Or avea suflet
oamenii de ceară
când ard –
pentru prima şi ultima oară?

Şi dacă din pumnul de ceară
renasc plămădiţi
răsuciți pe o sfoară,
cât mai pot arde sfârâind
un tremur de flacără-amară?

Nu ştii? Nici eu.
Mi-aş fi dorit să nu m-aprind.

...citește mai departe ↑

Miez

nuca fara miez

Atâta vreme cât stau şi-aştept în întuneric
mă amăgesc naiv
că ar putea fi umbre strecurându-se
prin lumina ce se-ntinde galbenă sub uşă

Dar în această vreme gândurile ce mă încolţesc
sunt ca un copac ce creşte dintr-odată înecându-mă
în foşnet de frunze

Când tulpina lui aspră mă ţintuieşte-ntr-un colţ
Am aaaaaa-tâta nevoie de aer!

Şi ies!

...citește mai departe ↑

Pagina 12