Cum am ajuns aici

viata expat singurate natura alergare

Între toamnă și iarnă, pe un forestier îmbibat de apă, printr-o pădure ca un scut în calea vântului și-a burniței reci, iată-mă alergând cu încă două fete pe care abia le cunosc. Vorbim în engleză, limba care ne conectează poveștile rulate rapid, cu rândul, pentru că venim din țări și culturi diferite și simțim deopotrivă nevoia de-a completa tabloul lui Cum am ajuns aici. Măcar suntem vorbărețe și asta continuă să mă uimească oriunde în lume: fetele care aleargă, vorbesc pe măsură!

...citește mai departe ↑

Is typing…

iată-ne: față în față, privind în gol,
ar putea foarte bine să ne mute cineva
ca pe două manechine de plastic
să ne asemuiască din haine
să ne apropie din decor
ca să rămânem aceiași

îmi spui ce bine că ne-am cunoscut,
în timp ce clipesc milimetric pe sfoara prezentului
și tot nu reușesc să fiu aici și acum

abia când se lasă întunericul
ne împreunăm pe o traiectorie
unde palmele nu trec una pe lângă alta

poate că totuși ne-a mai rămas un simț

ți-aș deschide ochii pentru asta,
dar încep să-ți povestesc o altă viață
și redevenim singuri

...citește mai departe ↑

Viitorul se fură întotdeauna azi

decor de iarna minimalist-w
Citesc zilele acestea cărțile unui supraviețuitor al terorii comunismului: Florin Constantin Pavlovici – „Viscolul și Păianjenul”, „Tortura, pe înțelesul tuturor”.
Deloc întâmplătoare găsesc asocierea maternității cu lectura mărturiilor din închisorile comuniste, ci dimpotrivă, când e mai potrivit să conștientizezi din ce fel de popor faci parte dacă nu atunci când crești un exponent al lui?!?

...citește mai departe ↑