Privelişti din Piatra Mare

Încă o tură de duminică, de noiembrie şi de toamnă târzie, o zi frumoasă cu munte blând şi privelişti largi, fără prea multă alergătură, dar cu prietenii împreună şi cred că în definitiv, să faci ce-ţi place şi cu cine-ţi place e cam tot ce contează.

Spun asta pentru că, peste timp, ziua de sâmbătă în care am fost fată de casă (am gătit şi-am făcut curăţenie, bonus am tras de nas la fiecare 2-3 minute) va fi pe deplin uitată, pe când cea de duminică a intrat deja în cartea amintirilor de suflet. Şi de o voi pierde eu cumva, n-o vor pierde prietenii mei.

...citește mai departe ↑

Vine, vine MPC-ul!


Mi-e clar ca nu va exista o pregatire serioasa nici pentru acest maraton, dar cred ca se pune faptul ca psihic ma tot pregatesc pentru el si ca incerc sa ingras porcul in ajun desi stiu ca nu poate. Cred ca si aceasta postare e tot una de (auto)incurajare si poate un mesaj pentru cei ca mine: nu sunteti singuri 😀

...citește mai departe ↑

Bike-Concediu VII. Malovăţ-Tehomir. Înapoi în Oltenia cărbunelui

Episodul 7 sau al ultimei zile are mai mult o importanta personala decat una biciclistica. M-am apropiat de casa, am vizitat Motru de pe bicicleta si m-am gandit la multe lucruri vechi cu mintea de-acum.
A fost un concediu inedit, o experienta inedita, dar si redescoperire a sinelui alaturi de trei oameni minunati de la care am avut si am multe de invatat.

...citește mai departe ↑

Bucegii altfel: doar linişte şi primăvară


Sunt multe de spus despre aceasta tura, de aceea am scris un jurnal si pentru care un rezumat pe masura nu simt c-ar exista. Si da, in Bucegi poate fi pustiu si liniste, chiar incredibil de liniste. Si de frumos. Si asta fara sa ma gandesc la potecile nemarcate, la vaile si la crestele in care alpinistii descopera chipul nevazut al unui munte pe cat de umblat pe atat de bogat in daruire.

...citește mai departe ↑

Prieteni dragi

Întârzieri, aglomerație, din ce în ce mai multă română în jur, tot mai multă noapte, tot mai multe glasuri prinse în iureșul entuziasmului și-al nerăbdării – o ultimă ușă ne mai despărțea de o altă mulțime – cea a oamenilor dragi care ne așteaptă. Întâlnirea cu Andrei, retrăită de mii de ori în tot atâtea scenarii era acum reală… Și cum mă conducea spre ieșirea din aeroport, tot insista să merg drept în față unde doar prin geam și eventual plutind peste niște scări puteam trece. Și-atunci, i-am zărit!

...citește mai departe ↑

Pagina 1234