Am descoperit în 2021 un traseu atât de fain în Postăvaru, Drumul Șerpilor, încât nu am zis pas revenirii și voi reveni de fiecare dată cu plăcere. E pe fața „nevăzută” a masivului, e un traseu marcat, dar cu iz sălbatic, cu potecă perfect conturată și se poate lăsa cu ajuns acasă… dacă stai în Brașov. De pe Crucur sunt câteva ramificații spre oraș, dar de data aceasta am coborât pe muchia pe care o vedeam de la fereastra „biroului de acasă”, Muchia Kermen. Nu știu dacă mi s-a părut atât de frumoasă pentru că urma să plec, dar cred că nu puteam spune un „la revedere” mai potrivit Postăvarului…
Miercuri, 1 decembrie 2021, Masivul Postăvaru
Traseu: Petrom Timișul de Jos (cu Uber din Brașov) – bandă albastră – Drumul Șerpilor / Piatra Crinului – Vârful Postăvaru – Pârtia Sulinar – Poiana Ruia – Crucur – cruce galbenă – Muchia Kermen – cartier Valea Cetății / Răcădău ❤️ acasă.
Date: 17.5km, 1320m+, 4h40min, strava
Trupa: Mike, Claudia, Cristi (cu Radu bonă Mirunei)
Cum Radu insistă să mai petreacă o zi cu Miruna, iată-mă cu Mike și Vintilă stând la masă în bucătăria din Răcădău, după tura din Crai, plănuind cum să petrecem și Ziua României pe munte. Vremea e și mai „grozavă”, astfel că Postăvaru e la fel de bun ca oricare alt masiv, important e să ne bucurăm de natură și să strângem și ceva diferență de nivel că nu degeaba s-a lăudat Cristi că a venit la Brașov în „cantonament”.
Cum eu și Mike am fost în vară pe Drumul Șerpilor și e prea frumos traseul ca să nu-l repetăm în varianta de iarnă, facem o simulare pe Uber și ne convine să ne deplasăm astfel până la Petromul de la Timișul de Jos. În felul acesta coborârea nu mai trebuie să fie spre Valea Timișului spre a recupera mașina, ci direct acasă, că doar de aia stau stăteam buză în buză cu pădurea!
În dimineața următoare, pe când doar steagurile tricolore flutură pe bulevard, trei prieteni în echipament de drumeție așteaptă o mașină, în timp ce o fetiță le face cu mâna de la geam.
Genul ăsta de momente mi se întipăresc în mintea mea uitucă ca o sfidare, nu, nu se uită totul! Și totuși, nu știi niciodată care moment devine de referință, pentru că nu sunt doar cele ieșite din comun, marcante, ci mai ales acelea care prin simplitatea lor definesc o formă primară a fericirii.
„N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit
E de-ajuns o mână de prieteni…”.
Șoferul ne lasă fix la indicatorul de traseu, e un mic refugiu auto acolo, trecem calea ferată și intrăm pe potecă tot avertizându-l pe Cristi cât de abrupte sunt urcările, că e de fapt o urcare continuă cu mici șeuțe de revenire, dar, parcă n-a mai fost la fel de susținută ca la prima impresie.
Cristi e și el cucerit imediat de frumusețea locurilor, a potecii în special, care se încadrează perfect la termenul pe care alergătorii montani îl folosesc adesea – #trailPorn – și pe care nu-l pot înlocui cu altceva la fel de nimerit.
Și dacă vara am urcat pe ceață, de ce n-ar fi iarna viscol?!? Nu trece mult și dăm de toate chipurile iernii, dar suntem pregătiți pentru orice. Nu mi-am mai pus bocanci, dar am șosete impermeabile cu lână la interior. Ceaiul cald e în termos, iar mănuși – mai multe perechi.
Mai sus, vom da de zăpadă tot mai mare și afânată, iar cum picioarele alunecă pe iarba de sub ea, ne vom pune snowline-urile/gheruțele și tare bine am făcut că le-am luat cu noi. Am fost surprinși să găsim zăpadă mai mare ca pe Culmea Tămașului, să dăm de un decor complet de iarnă în dosul Postăvarului, parcă mai accentuată ca pe partea cu Poiana.
Cum foto povestea de mai jos e suficientă pentru a completa acest mini jurnal, mai adaug doar că mai tare ca vântul de pe vârf au fost tunurile de zăpadă ce se aflau la datorie și care pregăteau pârtiile pentru deschiderea sezonului de schi.
Dar până la poze, Mike a făcut mici filmări cu go-pro-ul, Radu le-a pus cap la cap și a ieșit video-ul de pe instagram care mă emoționează până la gâtuire de fiecare dată…
Viața pădurii nu pare ușoară, dar copacii fac cu rândul… 
O potecă conturată perfect… de un număr perfect de drumeți. Adică nu prea mulți 🙂 
Nu sunt condițiile ideale, dar mie acest colț de Postăvaru tot mai se pare de poveste. 
Selfie de grup cu decorul. Foto: Cristi 
Când poteca e pe sub creangă și creanga… prea plină 🙂 
Într-una din poienile de sub vârf, acum prea puțin vizibile. Cristi și molidul cu trei vârfuri. 
Trei vârfuri? Depinde de unde privești. Dându-i ocol… i-am aflat povestea. Avea cândva un vârf, dar acum are minim patru. 
Cele mai bune prietene în ultima tură a lui 2021. 
Cristi asortat cu balustrada vârfului Postăvaru. 
Noi și vârful. Restul lumii nu se vede… că nu era lume. „Mai pustiu ca la morning glory”- când urcă oamenii muncii la prima oră să vadă răsăritul. Foto: Cristi 
Facem rapid câteva poze ca de Ziua României, dar fără drapel, ceea ce e ok pentru că altfel era prea „la modă”. Foto: Cristi, eu 
Și cioatele arată bine câteodată! 
Decorată de tunurile de zăpadă de pe Pârtia Sulinar. 
Spre Crucur începe să se vadă ceva. 
Crucur, mereu fotogenic. 
Ani de mers pe munte și tot te unge pe suflet o astfel de potecă. Muchia Kermen. 
Recomand traseul de pe Muchia Kermen, are și puncte de belvedere. În dreapta jos se vede Șaua Tâmpei cu poiana pe care șerpuiește drumul spre vârf. 
Prin frunzele de pe Kermen ne-am jucat până ne-am murdărit. Pe căciulă încă am zăpada de sus din Postăvaru. Foto: Cristi