meet the sun
De toate cămilele pe care ți le poți imagina ca părinte, căci imaginația concurează din plin cu răbdarea când pleci la drum lung cu un copil mic! Asta e însă o concluzie a mea, voi puteți să ajungeți la o alta după ce veți citi cartea Roxanei Farca – Mami, tati, uite cămilele!
Un vis de o zi este o carte ce a pășit intim și discret la București, la dorința anume a Paulei Aldescu, autoarea. Mai cunoscută ca Dunia pe blogul omonim. Primăvara, intimitatea unui bufet cu mese-n tavan (vai mie, nu-l știam pe ăst loc fain), intimitatea a vreo patru mâini de oameni și tot atâtea perechi de ochi și de urechi, distanțare de orice pretenție protocolară.
Este a doua oară când o întâlnesc față în față, familiaritatea lejeră mi-o pot explica parțial de pe blog, și aceasta chiar la lansarea cărții sale cu mine pe post de prezentator. Nu știam cum se face una ca asta, tu ai știi?, nu prezint cărți de felul meu sau de meseria mea, iar la o altă lansare nu-mi amintesc să fi mers până acum. Toate au un început, telefonul sună, întrebarea vine și ți se pare al naibii de provocator. Am zis da.
Desigur, nu căutați o aprobare în veridicitatea povestirii și nici în talentul scriitorului Yann Martel care reușește să înfiripe această poveste-parabolă într-un mod natural, simplu, ca dintr-o răsuflare. Descrierile cărții concurează imaginile 3D și sunt la fel de memorabile cu plusul adus de trăirile lui Pi pe care iată, tehnologia nu le poate reda și am simțit că nici nu s-a încercat aceste lucru ceea ce aduce un merit în plus regizorului. Unele cărți sunt pentru a ne aduce un plus de informație, altele pentru a ne transpune în lumea imaterială a întrebărilor și răspunsurilor despre noi și iată că sunt și filme care trec această graniță în era comercialului.
Regizorul Ang Lee n-a făcut din filmul acesta doar o distracție 3D, îți bucură ochii, dar insistă asupra semnificațiilor și dincolo de acele două-trei faze pe care le comentezi cu glas tare pe coridorul îngust al ieșirii din sală, întrebările și magia rămân bine înfipte, cu atât mai mult cu cât lovesc din plin contemporanul: ce ne dorim azi când devorăm știri, când fabricăm știri, când alegem în ce să credem doar pentru că e varianta ușoară, ce ne dorim sacrul poveștii sau profanul, acceptabilul ei??!
Povestea este cea care va merge mai departe și poveștile au acest dar nemaipomenit de a-l păstra pe CE și de-al da uitării pe CUM (altfel spus, semnificația conținutului, nu forma lui).
Ultimele două cărţi citite s-au bătut cap în cap, prima fiind în mare despre femei, a doua despre bărbaţi, prima despre laşitate, a doua despre curaj, prima despre nimicurile vieţii care ajung să distrugă viaţa, a doua despre curajul care te sustrage morţii. V-am făcut curioşi?
Cărţile sunt:
Prima: Doamna Bovary, autor: Gustave Flaubert, scriitor francez
A doua: Întoarcerea acasă (engl. The Long Walk), autor: Slavomir Rawicz, soldat polonez