De câte cămile ai nevoie pentru a călători cu cei mici?

De toate cămilele pe care ți le poți imagina ca părinte, căci imaginația concurează din plin cu răbdarea când pleci la drum lung cu un copil mic! Asta e însă o concluzie a mea, voi puteți să ajungeți la o alta după ce veți citi cartea Roxanei Farca – Mami, tati, uite cămilele!

De obicei nu scriu recenzii pe blog, nici nu știu de va rezulta o recenzie, însă mă simt atinsă de subiect, iar postările ultimului an au inclus, inevitabil, câte ceva despre viața cu un copil.

Roxana scrie responsabil, documentat, îngrijit, fluent. Nici nu realizezi când devorezi pagină după pagină, dar în același timp simți cum informația răspunde unor întrebări pe care (poate) nici nu ți le-ai pus. Mai mult, deși nu promite părintelui cititor marea cu sarea, sedimentează încredere capitol după capitol, încredere și normalitate.

Recunosc, m-am întrebat de ce a ales Roxana acest titlu. Virgule și semnul exclamării? Ia încercați să cereți cartea în librărie: „Mami, tati, uite cămilele!”. Cere intonație, dar chiar și așa, nu-i bănuiești tâlcul. M-a surprins să îl aflu câteva pagini mai încolo și mi s-a fixat în minte. E nevoie de semnul exclamării așa cum un părinte are nevoie să iasă din zona lui de confort atunci când călătorește cu cei mici pentru a putea să-i înțeleagă cât mai bine și a salva o vacanță de la goana spre dezastru sau oboseală la pătrat.

Să revin la carte. Prima parte atinge cam toate aspectele ce implică o călătorie, fie și una de-o zi: drumul, destinația, grijile de tot felul, banii, presărate cu exemple, mărturisiri, dar mai ales trucuri, soluții. Are și o secțiune foarte utilă dedicată listelor cu ce ar trebui să ai la tine în diverse tipuri de călătorii. De asta nu o să se așeze praful pe carte sau o să fie ultima sub teanc, căci nu strică să arunci un ochi când faci bagajele mai ales că și bagajul poate fi o aventură când e un copil în preajmă.

A doua parte aparține poveștilor, beletristică pentru părinții care nu se grăbesc, și mi-a plăcut mult ideea Roxanei de a scrie din perspectiva copilului plin de imaginație ce are nevoie de aventuri fantastice pentru a supraviețui plictiselii chiar și în locuri interesante și memorabile.

Dar ce e oare memorabil cu adevărat, locul în sine, valoarea lui istorică și culturală sau experiența personală trăită acolo?!? Ei bine, cam acesta e răspunsul la întrebarea de ce (ne dorim să) călătorim și asta trebuie să o știe fiecare dintre noi când pornim la drum. Când apare copilul, întrebarea se ramifică: de ce luăm și copilul? ce-i va ajuta lui? ce e memorabil pentru el?

„Pasiunile nu mor odată cu apariția unui copil.”

„trebuie să știi și să te aștepți la faptul că bancheta din spate va deveni un loc de joacă”

„Analizând vacanțele pe care le-am avut și timpul acordat lor, am constatat că nouă zile sunt un minim necesar pentru o vacanță în familie.”

„Am observat cu groază cum obsesia pentru cumpărături a început să înlocuiască curiozitatea […]. Am constatat că un muzeu devenea interesant mai degrabă prin magazinul cu suveniruri de la capătul lui.”

Printre ideile pe care Roxana le susține în general și care se regăsesc și în carte sunt eco turismul și slow travel-ul (călătoria lentă), ambele binevenite în contextul acutizării grabei turistice având ca motor rețelele sociale unde oricine își poate satisface ego-ul printr-un selfie sau un live doar pentru că unii au fost înaintea lui acolo, însă alții abia îl vor urma.

Despre cum puteți face rost de carte aveți toate detaliile aici: Mami, tati, uite cămilele!, iar dacă doriți să vă familiarizați mai întâi cu scrisul Roxanei, puteți începe cu categoria Cu și despre copii de pe blogul LumeaMare. ro.

Când e vorba de părinți și copii, e delicată treaba cu sfaturile, dar nu mă pot abține de la unul: dacă ai citit cartea sau un articol cu care rezonezi, dă-o(l) mai departe și celuilalt părinte, căci așteptările de la o vacanță în familie au nevoie de consens din capul locului și de un șir aleatoriu de calme ajustări ulterioare…